In apararea cotei unice (RO)

Cotei unice de impozitare i se pregateste ceva.

PSD, se stie clar, este pentru revenire la impozitarea progresiva pe venit si isi face deja calcule despre cum va castiga viitoarele alegeri. Nimic suprinzator, in contextul revitalizarii ideologice de stanga initiata in partid de Victor Ponta.
Dar pana una-alta, lovitura mortala impotriva reformei definitorii introduse de alianta de centru dreapta PNL-PD de la 1 ianuarie 2005 (va mai amintiti? a fost chiar prima masura adoptata in prima sedinta a guvernului Tariceanu) ar putea sa vina chiar de la PD-L, partidul pretins de dreapta, tinut cu tot dinadinsul de presedintele Basescu la putere.

Faptul ca, la doua zile dupa ce a lansat bomba renuntarii la cota unica, ministrul de Finante Vladescu este inca pe functie arata ca ceva este putred - si nu numai in Danemarca. Intr-adevar, a fost mustrat de Boc ca a vorbit fara aprobare, dar premierul nu s-a dezis convingator de ideea vehiculata de ministru. Iar Basescu a evitat pana acum sa se pronunte transant (inima i-a ramas, se pare, la reducerea pensiilor).
Demiterea lui Vladescu abia acum n-ar mai rezolva sau lamuri mare lucru. Vorbim, pana la urma, despre guvernul care a hotarat cresterea TVA - o alta taxa de care portocaliii promisesera solemn ca nu se vor atinge - cu 5% intr-o singura zi de week-end.
In decembrie trecut, cand umbla dupa voturile electoratului liberal, presedintele Basescu n-a ezitat sa-si aroge paternitatea cotei unice. Dar n-ar fi prima data cand se intoarce cu 180 de grade intr-o chestiune importanta.

Trecand insa peste aspectul politic, ar trebui totusi discutate implicatiile economice ale unei astfel de masuri.
O discutie serioasa, ce-i drept, n-a avut loc nici in 2004, cand cota unica a fost introdusa. Nu a existat o consultare cuprinzatoare, nu a existat un studiu de impact credibil; bazele masurii au fost mai degraba ideologice. A existat totusi exemplul altor tari din Europa centrala si de est, care adoptasera reforme similare in anii premergatori.

Unul dintre cele mai importante argumente vehiculate in discutiile asupra cotei unice se refera la nivelui incasarilor bugetare din impozitul pe venit. Din acest punct de vedere, exista dovezi irefutabile ca sistemul cotei unice a dus la incasari bugetare mai mari.

Rusia, de exemplu, care a introdus cota unica (13%) de impozitare a veniturilor inca din 2001, a constatat o crestere semnificativa a incasarilor la buget: de 25,2% in termeni reali in 2001 fata de 2000 din impozitul pe venit; o noua crestere de 24,6% in termeni reali in 2002 fata de 2001; si inca 15,2% in 2003. In total, o crestere de 80% a incasarilor din impozitul pe venit, in numai 3 ani, cu mult peste rata generala de crestere economica.

La sfarsitul lui 2004, majoritatea tarilor central si est-Europene introdusesera deja cu succes sistemul cotei unice.

Impactul reformei in Romania a fost de asemenea semnificativ.
Incasarile totale la bugetul de stat (incluzand atat impozitul pe venit, cat si celelalte taxe si impozite) a crescut din 2005 pana in 2007 (2008 fiind anul in care efectele crizei economice globale au ajuns si la noi) ca pondere in PIB cu aproximativ 2% (sursa 1, sursa 2 - cifrele absolute difera, dar cresterea e practic aceeasi). Daca tinem cont si de cresterea PIB in aceasta perioada (la care si cota unica a avut o contributie), rezulta ca bugetul a beneficiat de o crestere importanta a incasarilor. Revenirea la impozitarea progresiva este probabil sa produca efectul invers: scaderea incasarilor la buget. N-ar fi prima data cand acest guvern o da in bara, si-a facut deja mana cu impozitul forfetar asupra firmelor.

Principalul avantaj al cotei unice nu consta insa in incasarile bugetare mai mari, ci in schimbarea fundamentala a structurii stimulentelor pentru populatia economic activa si pentru agentii economici. Oamenii sunt stimulati sa isi creasca veniturile, avand garantia ca nu vor trebui sa plateasca statului o proportie din ce in ce mai mare din castigul lor prin trecerea la transe mai ridicate de impozitare. Companiile sunt stimulate sa angajeze si sa creasca salariile (stiu, contributiile sociale raman inca foarte ridicate; dar ceteris paribus efectul stimulativ al cotei unice ramane valabil).

Din acest punct de vedere, este interesant sa ne uitam la un parametru important despre care s-a vorbit destul de mult in ultima vreme in contextul tentativei guvernului de a reduce pensiile, cel al raportului intre numarul de pensionari si cel de salariati activi.
Iata evolutia numarului de salariati si, respectiv, de pensionari, in perioada de dupa 1989 (sursa este un raport al ICCV care merita citit in intregime, intrucat desfiinteaza foarte convingator unele teze basesciene, de pilda pe cea a sectorului public supradimensionat, "omul gras" al lui Basescu ; in realitate, suntem tara cu cel mai mic stat din UE din punct de vedere al incasarilor si cheltuielilor bugetare raportate la PIB!). Dar sa revenim la salariati si pensionari. Ce se observa?

In 1990, Romania avea cam de 2,3 ori mai multi salariati decat pensionari. Anii 1990-92 au adus un declin economic semnificativ (-5,6%, -12,9% !! si -8,8% scaderi anuale ale PIB), iar in aceeasi perioada se observa si o scadere abrupta a numarului de salariati si cresterea numarului de pensionari. Acest trend incetineste, dar continua intre 1993-1996, ani de relativa revenire economica (dar pe baze nereformate si, de aceea, nesustenabila pe termen lung). In 1997 are loc rasturnarea raportului: pentru prima data, numarul de pensionari il depaseste pe al salariatilor. Perioada 1997-1999 este o noua perioada de recesiune, in contextul restructurarii economice initiate de guvernarea CDR (-6,1%, -4,8%, -1,2%; practic, cresterea din 1993-96 este anulata intre 1997-99); concomitent, se accelereaza tendinta de scadere a numarului de salariati si continua cea a cresterii numarului de pensionari, astfel ca diferenta dintre ele creste. Incepand cu anul 2000, Romania a intrat pe o tendinta de crestere economica sustinuta, culminand cu +8,5% in 2004. Cu toate acestea, raportul dintre salariati si pensionari nu s-a ameliorat... pana in 2005, cand a fost introdusa cota unica. Anii 2005-2007 reprezinta de altfel prima perioada de dupa 1989 cand se constata o imbunatatire vizibila a acestui parametru, prin cresterea numarului de salariati (inclusiv prin reducerea muncii la negru) si scaderea numarului de pensionari. Care a fost principala diferenta intre 2000-2004 si 2005-2007, ambele fiind perioade de crestere economica, dar dintre care numai in ultima s-a constatat o imbunatatire a raportului dintre populatia activa economic si cea inactiva? I rest my case, cum zic englezii.
(Alte date interesante privesc evolutia salariului mediu, care si-a accelerat cresterea dupa 2005; intre 2004 si 2008 salariul mediu net a crescut in termeni reali cu 63%!; salarii mai mari inseamna si contributii sociale mai mari, si venituri mai mari ale bugetului de stat din impozitul pe venit, si consum mai ridicat care genereaza activitate economica si alte venituri la buget, de exemplu din TVA).


Un alt avantaj foarte important al cotei unice - mai ales in regiunea noastra, unde capacitatea administrativa in sectorul public este limitata - consta in simplitatea sistemului de taxare, care faciliteaza o rata de colectare superioara. Impozitul, avand o rata unica, se poate retine direct la sursa (indiferent cate surse de venit are un individ, el va plati aceeasi rata de impozit in fiecare caz; efectul de cumulare nu exista). Sistemele cu impozit progresiv sunt complexe; implica importante costuri de administrare (atat pentru stat, cat si pentru cetateni); ridica probleme serioase privind capacitatea de implementare; si creeaza numeroase portite pentru evaziune fiscala.

Nu in ultimul rand, incertitudinea fiscala generata de masurile si semnalele haotice transmise mediului de afaceri si cetatenilor de catre acest guvern are si ea niste costuri, pe care le platim toti - mai pe larg, aici.

***
Nu vreau sa sugerez nici pe departe ca argumentele de mai sus inchid definitiv discutia despre oportunitatea mentinerii sau abandonarii cotei unice. Dimpotriva, totul se poate discuta - dar cu argumente rationale, nu cu demagogia si lasitatea politica care au ajuns sa sufoce orice dezbatere serioasa in Romania.

Judecand insa dupa experienta de pana acum cu aceasta guvernare, ma tem ca nu va exista o astfel de discutie. Cota unica risca sa devina o alta victima colaterala a unei guvernari ilegitime, incompetente si tot mai disperate.

***
PS: Un articol interesant este aici, imi pare rau ca nu l-am vazut inainte. Nu schimba cu nimic argumentele de mai sus, inclusiv cel privind impactul cotei unice asupra comportamentului economic al populatiei si firmelor (aici ma despart de ce spune Dan Mihalache: la un nivel general egal de impozitare, nu este indiferent daca ai impozit progresiv sau cota unica; ultima este de preferat). Retin totusi un punct important de acolo: guvernarea pedelista in mod practic a desfiintat deja intr-o oarecare masura cota unica prin impozitele noi pe care le-a introdus.