Subiectul aderarii la Acordul Schengen incinge din nou, in aceste zile, coabitarea politica damboviteana. Diferenta fata de precedentele esecuri pe aceeasi tema este schimbarea de roluri: daca in 2011 presedintele Basescu era cel care propunea realocarea banilor pentru securizarea frontierelor spre alte domenii si autoritatile se razboiau cu florile olandeze, iar anul trecut pe vremea asta puterea portocalie obstructiona Serbia cu bataie pe Schengen, acum guvernul USL - sustinut de o majoritate zdrobitoare in parlament - isi incordeaza muschii in fata Occidentului, in timp ce basistii critica prestatia puterii.
In ambele ipostaze, avem de-a face cu acelasi simptom, chiar daca actorii au fost re-distribuiti: vorbim de slabiciunea pozitiei externe a Romaniei (un tratament similar aplicat, sa zicem, Poloniei sau Cehiei ar fi greu de imaginat), combinata cu incapacitatea cronica a clasei politice de a se abtine de la demagogie si de a actiona unitar si disciplinat in chestiuni care tin de interesul national. Totul, pe fondul unei deteriorari generale a climatului european in chestiunea liberei circulatii (si nu numai), despre care am scris deja de mai multe ori.
Ce ar fi, totusi, de facut? Si cum poate fi judecata pozitia guvernului Ponta?
In cautarea unei solutii, trebuie pornit de la interesul national al Romaniei - care trebuie inteles in sensul lui mai larg, dincolo de iritarea respingerii repetate in chestiunea Schengen.
In primul rand - da, Romania are un interes sa adere la Acordul Schengen. Si, desi exista avantaje concrete ale acestui pas suplimentar in integrarea europeana (de exemplu, turistii sau oamenii de afaceri extra-europeni n-ar mai fi nevoiti sa ocoleasca Romania cand se afla in posesia unei vize Schengen; acoperirea unei portiuni mai mici de frontiera ar permite o gestionare mai buna a riscurilor si resurselor; simplificarea formalitatilor administrative pentru milioanele de romani care calatoresc anual in Europa), cel mai mare castig ar fi de ordin simbolic. Prin "intrarea in Schengen", Romania ar face un pas mare in a scutura imaginea de membru de mana a doua al UE - lucru important, mai ales in contextul prevazutei ridicari totale a restrictiilor de munca pentru romani si bulgari la sfarsitul acestui an, fata de care unele state membre (cam aceleasi) au vizibile retineri. Cand ai deja o reputatie proasta, nu e deloc de ajutor sa tot fii vazut asteptand pe la usi - se creeaza un cerc vicios in care imaginea negativa si realitatea excluderii se potenteaza reciproc.
In al doilea rand, dincolo de scopul imediat, Romania are interesul de a nu decredibiliza si subrezi si mai mult constructia europeana, deja aflata intr-un impas major. UE sufera tot mai mult de pe urma abordarii meschine de catre politicienii din statele membre a intereselor proprii in context european. Tratatele isi pierd din forta cand respectarea lor devine optionala in functie de convenienta politica. Erodarea treptata a acquis-ului este deja vizibila. Ca o tara care si-a dorit de generatii sa fie ancorata ireversibil la lumea occidentala, Romania nu are nimic de castigat din esecul UE si din reaparitia liniilor de fractura pe continent.
De aceea, abordarea romaneasca in chestiunea Schengen ar trebui sa indeplineasca urmatoarele criterii:
In septembrie 2011 am propus o astfel de idee: o desfiintare unilaterala de catre Romania si Bulgaria a granitei comune, ca prim pas spre Schengen. Inca nu este tarziu pentru o astfel de initiativa, care ar indeplini cu brio criteriile schitate mai sus si ar relansa spectaculos demersul de aderare pe baze noi, in spirit european.
Cu privire la pozitia actualului guvern, admit ca ar putea fi preferabila unei escaladari a tensiunilor cu statele membre care nu sunt pregatite sa accepte Romania si Bulgaria. Salut mai ales mesajul conform caruia Romania nu este interesata "sa ia parte la un proces lipsit de credibilitate" - cred ca aceasta este nota justa si ar trebui sa devina principalul punct de pozitie al guvernului.
Dar, pentru ca aceasta abordare sa aiba o sansa, ar trebui sa existe o mai mare disciplina a mesajului (sunt, totusi, nuante importante intre declaratiile succesive ale diferitilor oficiali romani din ultimele zile, chiar fara a pune la socoteala nota discordanta a presedintiei) si ar trebui evitate iesirile stridente de tipul celei a ministrului Stroe (o insulta contraproductiva, care-i va aduce poate cateva voturi in plus acasa, dar nu va ajuta nici macar cu un milimetru cauza Romaniei, dimpotriva). A pune Germania in situatia de a-si justifica refuzul la Consiliul Justitie si Afaceri Interne ar putea fi o idee buna, a arunca cu invective este in mod clar o tampenie.
In plus, ar trebui ca taberele politice sa cada de acord in spiritul unei actiuni unitare in interes national. Fiecare dintre ele are o parte din vina pentru situatia in care s-a ajuns: Basescu si ai lui au gestionat prost dosarul cat au avut puterea, pana in primavara lui 2012; iar USL are pe constiinta blitz-krieg-ul dezastruos al suspendarii presedintelui din vara lui 2012, care a fragilizat seminificativ atat ordinea de drept, cat si pozitia si credibilitatea externe ale tarii, cu consecinte care se developeaza in timp.
Nici una dintre taberele politice nu are constiinta curata in aceasta chestiune. Ar trebui sa-si calce pe trufia gaunoasa si peste artagul caracteristic (ati observat cat de certareti sunt politicienii nostri, cum umbla mai mereu cu capsa pusa?) si sa lucreze impreuna pentru interesul national. Basistii ar trebui sa inceteze acuzele isterice la adresa actualei puteri ca este pe cale sa ne scoata din UE si sa ne vanda Rusiei. Iar USL ar trebui sa-si domoleasca aroganta rau-prevestitoare a ultra-majoritatii. Sigur, puterea actuala are in spate un vot masiv, iar basistii au fost sanctionati la urne de catre romani si nu mai reprezinta o cantitate semnificativa in politica interna; dar intr-un dosar delicat si dificil ca acesta, opozitia trebuie cooptata, indiferent de raportul momentan de forte.
Pana la urma, istoria va judeca orice demers politic in functie de rezultatul sau.
Pana nu incep sa-si faca treaba cu mai multa seriozitate si inteligenta si cu mai putina zarva inutila, politicienii nostri nu prea au sanse la o judecata pozitiva a istoriei.
In ambele ipostaze, avem de-a face cu acelasi simptom, chiar daca actorii au fost re-distribuiti: vorbim de slabiciunea pozitiei externe a Romaniei (un tratament similar aplicat, sa zicem, Poloniei sau Cehiei ar fi greu de imaginat), combinata cu incapacitatea cronica a clasei politice de a se abtine de la demagogie si de a actiona unitar si disciplinat in chestiuni care tin de interesul national. Totul, pe fondul unei deteriorari generale a climatului european in chestiunea liberei circulatii (si nu numai), despre care am scris deja de mai multe ori.
Ce ar fi, totusi, de facut? Si cum poate fi judecata pozitia guvernului Ponta?
In cautarea unei solutii, trebuie pornit de la interesul national al Romaniei - care trebuie inteles in sensul lui mai larg, dincolo de iritarea respingerii repetate in chestiunea Schengen.
In primul rand - da, Romania are un interes sa adere la Acordul Schengen. Si, desi exista avantaje concrete ale acestui pas suplimentar in integrarea europeana (de exemplu, turistii sau oamenii de afaceri extra-europeni n-ar mai fi nevoiti sa ocoleasca Romania cand se afla in posesia unei vize Schengen; acoperirea unei portiuni mai mici de frontiera ar permite o gestionare mai buna a riscurilor si resurselor; simplificarea formalitatilor administrative pentru milioanele de romani care calatoresc anual in Europa), cel mai mare castig ar fi de ordin simbolic. Prin "intrarea in Schengen", Romania ar face un pas mare in a scutura imaginea de membru de mana a doua al UE - lucru important, mai ales in contextul prevazutei ridicari totale a restrictiilor de munca pentru romani si bulgari la sfarsitul acestui an, fata de care unele state membre (cam aceleasi) au vizibile retineri. Cand ai deja o reputatie proasta, nu e deloc de ajutor sa tot fii vazut asteptand pe la usi - se creeaza un cerc vicios in care imaginea negativa si realitatea excluderii se potenteaza reciproc.
In al doilea rand, dincolo de scopul imediat, Romania are interesul de a nu decredibiliza si subrezi si mai mult constructia europeana, deja aflata intr-un impas major. UE sufera tot mai mult de pe urma abordarii meschine de catre politicienii din statele membre a intereselor proprii in context european. Tratatele isi pierd din forta cand respectarea lor devine optionala in functie de convenienta politica. Erodarea treptata a acquis-ului este deja vizibila. Ca o tara care si-a dorit de generatii sa fie ancorata ireversibil la lumea occidentala, Romania nu are nimic de castigat din esecul UE si din reaparitia liniilor de fractura pe continent.
De aceea, abordarea romaneasca in chestiunea Schengen ar trebui sa indeplineasca urmatoarele criterii:
- sa mentina presiunea pentru atingerea obiectivului imediat - aderarea la Acordul Schengen (persistenta)
- sa nu propage sau sa amplifice imaginea unei tari de mana a doua, tinuta la usa (demnitate si discretie)
- sa nu submineze - iar, daca e posibil, chiar sa intareasca - procesul constructiei europene (atitudine constructiva).
In septembrie 2011 am propus o astfel de idee: o desfiintare unilaterala de catre Romania si Bulgaria a granitei comune, ca prim pas spre Schengen. Inca nu este tarziu pentru o astfel de initiativa, care ar indeplini cu brio criteriile schitate mai sus si ar relansa spectaculos demersul de aderare pe baze noi, in spirit european.
Cu privire la pozitia actualului guvern, admit ca ar putea fi preferabila unei escaladari a tensiunilor cu statele membre care nu sunt pregatite sa accepte Romania si Bulgaria. Salut mai ales mesajul conform caruia Romania nu este interesata "sa ia parte la un proces lipsit de credibilitate" - cred ca aceasta este nota justa si ar trebui sa devina principalul punct de pozitie al guvernului.
Dar, pentru ca aceasta abordare sa aiba o sansa, ar trebui sa existe o mai mare disciplina a mesajului (sunt, totusi, nuante importante intre declaratiile succesive ale diferitilor oficiali romani din ultimele zile, chiar fara a pune la socoteala nota discordanta a presedintiei) si ar trebui evitate iesirile stridente de tipul celei a ministrului Stroe (o insulta contraproductiva, care-i va aduce poate cateva voturi in plus acasa, dar nu va ajuta nici macar cu un milimetru cauza Romaniei, dimpotriva). A pune Germania in situatia de a-si justifica refuzul la Consiliul Justitie si Afaceri Interne ar putea fi o idee buna, a arunca cu invective este in mod clar o tampenie.
In plus, ar trebui ca taberele politice sa cada de acord in spiritul unei actiuni unitare in interes national. Fiecare dintre ele are o parte din vina pentru situatia in care s-a ajuns: Basescu si ai lui au gestionat prost dosarul cat au avut puterea, pana in primavara lui 2012; iar USL are pe constiinta blitz-krieg-ul dezastruos al suspendarii presedintelui din vara lui 2012, care a fragilizat seminificativ atat ordinea de drept, cat si pozitia si credibilitatea externe ale tarii, cu consecinte care se developeaza in timp.
Nici una dintre taberele politice nu are constiinta curata in aceasta chestiune. Ar trebui sa-si calce pe trufia gaunoasa si peste artagul caracteristic (ati observat cat de certareti sunt politicienii nostri, cum umbla mai mereu cu capsa pusa?) si sa lucreze impreuna pentru interesul national. Basistii ar trebui sa inceteze acuzele isterice la adresa actualei puteri ca este pe cale sa ne scoata din UE si sa ne vanda Rusiei. Iar USL ar trebui sa-si domoleasca aroganta rau-prevestitoare a ultra-majoritatii. Sigur, puterea actuala are in spate un vot masiv, iar basistii au fost sanctionati la urne de catre romani si nu mai reprezinta o cantitate semnificativa in politica interna; dar intr-un dosar delicat si dificil ca acesta, opozitia trebuie cooptata, indiferent de raportul momentan de forte.
Pana la urma, istoria va judeca orice demers politic in functie de rezultatul sau.
Pana nu incep sa-si faca treaba cu mai multa seriozitate si inteligenta si cu mai putina zarva inutila, politicienii nostri nu prea au sanse la o judecata pozitiva a istoriei.
No comments:
Post a Comment