Va inceta UE sa monitorizeze Romania in domeniul Justitiei si al luptei impotriva coruptiei?
Ar trebui sa ne alarmam?
De la publicarea, saptamana trecuta, a ultimului raport despre Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) al UE, perspectiva - inca incerta - ca monitorizarea post-aderare sa inceteze in 2012 a provocat unele emotii in anumite cercuri.
De exemplu, Dan Tapalaga crede ca "Doar teama de Bruxelles i-a determinat pana azi pe toti politicienii romani, de la PDL, la PSD sau PNL, sa voteze in Parlament legi reformiste, sa modernizeze Codurile sau sa acorde, sub presiune, avizul procurorilor pentru a putea investiga mari cazuri de coruptie (Nastase, Mitrea, Ridzi, Pasat, etc). Numai sub presiuni externe puternice Romania a avansat, si-a imbunatatit cu pasi mici, uneori urmati de pasi inapoi, sistemul de Justitie. [...] Numai sub biciul de la Bruxelles, Romania s-a mentinut pe directia corecta" (sublinierea mea). Incheie spunand ca eventuala ridicare a MCV este "mult prea riscanta, cu consecinte incalculabile pe termen lung".
Metafora biciului este reluata, chiar in titlu, si de Sabina Fati, care considera ca "ridicarea MCV ar fi, pentru România, ca fardurile groase şi stridente pe obrazul unei prostituate cu prea mulţi ani de experienţă" - cu alte cuvinte, doar o spoiala care sa ascunda adevarul (articolul se intituleaza graitor: "Fara biciul UE, ne intoarcem in epoca Nastase").
Pare destul de straniu ca acesti sustinatori vocali ai "reformei" basiste a statului, care ni l-au prezentat insistent pe actualul presedinte drept un garant al anti-coruptiei si "directiei corecte" a Romaniei, sa aiba astfel de anxietati fata de posibilitatea incetarii monitorizarii externe. De ce s-or mai fi luptat atata pentru Basescu, daca in realitate ceea ce mana tara inainte este "biciul" UE? (Interesant ca s-au fixat exclusiv pe partea contondenta a metaforei "carrots and sticks", cand ar fi putut sa prezinte rolul UE sub forma sustinerii pentru campionii interni ai reformelor).
Nu este singura inconsistenta logica. Se poate pune si intrebarea: daca MCV este intr-adevar eficace, de ce nu a reusit pana acum sa produca o schimbare reala si durabila in Romania si tot avem nevoie sa-l prelungim, ca pe un tratament prescris pentru o scurta convalescenta si care devine pana la urma un factor permanent de dependenta?
Cu putin inainte de aderarea Romaniei si Bulgariei la UE in 2007, MCV a fost adoptat ca un mecanism temporar de monitorizare, o modalitate pentru Uniune de a se asigura ca cele doua tari vor finaliza anumite angajamente in domeniul combaterii coruptiei (si - in cazul Bulgariei - crimei organizate), in caz contrar putand fi activata "clauza de salvgardare" constand in nerecunoasterea deciziilor judecatoresti romanesti si bulgaresti de catre alte state UE. (In 2009, cele doua tari s-au aflat la un pas de activarea clauzei - iar dupa unele pareri clauza ar fi fost chiar activata de facto impotriva Bulgariei cel putin intr-un caz).
Durata initial prevazuta pentru MCV a fost de trei ani de la data aderarii, iar posibilitatea activarii clauzei de salvgardare a expirat la sfarsitul anului 2009, dupa trecerea intervalului respectiv. Totusi, pe fondul frustrarii multor tari occidentale fata de progresul neconvingator al Romaniei si Bulgariei in indeplinirea angajamentelor, MCV a fost prelungit peste termenul initial.
In 2012 se vor fi implinit insa cinci ani de MCV, iar discutia pare sa fie cam la acelasi stadiu din 2006: s-au facut unele progrese, dar raman lipsuri insemnate. Intentia Comisiei Europene de a evalua experienta MCV si a trage o concluzie (in loc de a decide automat prelungirea mecanismului) pare perfect rezonabila - nu insa pentru Tapalaga si Fati, speriati ca progresul reformist nu va rezista fara continuarea respiratiei artificiale de la Bruxelles. "Romania a facut progrese din 2007, dar ele nu sunt ireversibile, ci atarna de un fir de par", zice Tapalaga; probabil acelasi fir de par de care atarnau si in 2006, o fi vestita suvita a lui Basescu.
De fapt, chiar aici este miezul problemei - in paradigma "biciului" extern pentru a tine tara pe "directia corecta". Asta merita o discutie.
Ar trebui sa ne alarmam?
De la publicarea, saptamana trecuta, a ultimului raport despre Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) al UE, perspectiva - inca incerta - ca monitorizarea post-aderare sa inceteze in 2012 a provocat unele emotii in anumite cercuri.
De exemplu, Dan Tapalaga crede ca "Doar teama de Bruxelles i-a determinat pana azi pe toti politicienii romani, de la PDL, la PSD sau PNL, sa voteze in Parlament legi reformiste, sa modernizeze Codurile sau sa acorde, sub presiune, avizul procurorilor pentru a putea investiga mari cazuri de coruptie (Nastase, Mitrea, Ridzi, Pasat, etc). Numai sub presiuni externe puternice Romania a avansat, si-a imbunatatit cu pasi mici, uneori urmati de pasi inapoi, sistemul de Justitie. [...] Numai sub biciul de la Bruxelles, Romania s-a mentinut pe directia corecta" (sublinierea mea). Incheie spunand ca eventuala ridicare a MCV este "mult prea riscanta, cu consecinte incalculabile pe termen lung".
Metafora biciului este reluata, chiar in titlu, si de Sabina Fati, care considera ca "ridicarea MCV ar fi, pentru România, ca fardurile groase şi stridente pe obrazul unei prostituate cu prea mulţi ani de experienţă" - cu alte cuvinte, doar o spoiala care sa ascunda adevarul (articolul se intituleaza graitor: "Fara biciul UE, ne intoarcem in epoca Nastase").
Pare destul de straniu ca acesti sustinatori vocali ai "reformei" basiste a statului, care ni l-au prezentat insistent pe actualul presedinte drept un garant al anti-coruptiei si "directiei corecte" a Romaniei, sa aiba astfel de anxietati fata de posibilitatea incetarii monitorizarii externe. De ce s-or mai fi luptat atata pentru Basescu, daca in realitate ceea ce mana tara inainte este "biciul" UE? (Interesant ca s-au fixat exclusiv pe partea contondenta a metaforei "carrots and sticks", cand ar fi putut sa prezinte rolul UE sub forma sustinerii pentru campionii interni ai reformelor).
Nu este singura inconsistenta logica. Se poate pune si intrebarea: daca MCV este intr-adevar eficace, de ce nu a reusit pana acum sa produca o schimbare reala si durabila in Romania si tot avem nevoie sa-l prelungim, ca pe un tratament prescris pentru o scurta convalescenta si care devine pana la urma un factor permanent de dependenta?
Cu putin inainte de aderarea Romaniei si Bulgariei la UE in 2007, MCV a fost adoptat ca un mecanism temporar de monitorizare, o modalitate pentru Uniune de a se asigura ca cele doua tari vor finaliza anumite angajamente in domeniul combaterii coruptiei (si - in cazul Bulgariei - crimei organizate), in caz contrar putand fi activata "clauza de salvgardare" constand in nerecunoasterea deciziilor judecatoresti romanesti si bulgaresti de catre alte state UE. (In 2009, cele doua tari s-au aflat la un pas de activarea clauzei - iar dupa unele pareri clauza ar fi fost chiar activata de facto impotriva Bulgariei cel putin intr-un caz).
Durata initial prevazuta pentru MCV a fost de trei ani de la data aderarii, iar posibilitatea activarii clauzei de salvgardare a expirat la sfarsitul anului 2009, dupa trecerea intervalului respectiv. Totusi, pe fondul frustrarii multor tari occidentale fata de progresul neconvingator al Romaniei si Bulgariei in indeplinirea angajamentelor, MCV a fost prelungit peste termenul initial.
In 2012 se vor fi implinit insa cinci ani de MCV, iar discutia pare sa fie cam la acelasi stadiu din 2006: s-au facut unele progrese, dar raman lipsuri insemnate. Intentia Comisiei Europene de a evalua experienta MCV si a trage o concluzie (in loc de a decide automat prelungirea mecanismului) pare perfect rezonabila - nu insa pentru Tapalaga si Fati, speriati ca progresul reformist nu va rezista fara continuarea respiratiei artificiale de la Bruxelles. "Romania a facut progrese din 2007, dar ele nu sunt ireversibile, ci atarna de un fir de par", zice Tapalaga; probabil acelasi fir de par de care atarnau si in 2006, o fi vestita suvita a lui Basescu.
De fapt, chiar aici este miezul problemei - in paradigma "biciului" extern pentru a tine tara pe "directia corecta". Asta merita o discutie.