Scriam acum trei luni:
S-a ajuns acum ca presedintele sa ceara public neplata arieratelor catre furnizorii de medicamente, pentru ca statul pe care il conduce este incapabil sa puna ordine in sistemul achizitiilor medicale.
Din punct de vedere practic, asta inseamna o intrare in incetare de plati in domeniul medicamentelor.
Declaratia lui Basescu este ilegala, cinica si criminala.
Ilegala, pentru ca un "sef de stat", cum ii place presedintelui sa se numeasca, nu are voie sa ceara institutiilor statului sa actioneze in afara legii. La acest regim nu este o premiera. Dar este inca un pas spre alunecarea Romaniei in arbitrar si haos.
Cinica, pentru ca, in stilul caracteristic, Basescu gaseste mereu pe altcineva pe care sa arunce vina - de data asta, "lobby-ul furnizorilor de medicamente".
Intr-adevar, este multa coruptie in Sanatate, iar sistemul este neperformant - asta explica o parte a problemei. La fel de adevarat insa este si ca sistemul romanesc de sanatate este cronic sub-finantat, cu mult sub media europeana nu numai in nivel absolut, dar si ca procentaj din PIB; Romania se plaseaza chiar semnificativ sub nivelul cheltuielilor de sanatate din alte tari post-comuniste din Europa Centrala - vezi graficele alaturate (sursa).
In orice caz, in versiunea presedintelui vina nu este a celor care conduc sistemul medical si intregul stat, ei nu pot fi niciodata de vina; ci a celor carora statul le datoreaza bani - datorii recunoscute oficial! - pentru medicamentele livrate.
Si, pana la urma, vina este chiar a pacientilor, care impovareaza bugetul asigurarilor de sanatate.
Este cinic sa agiti demagogic tema anti-coruptiei cand stii bine ca realitatea este mult mai grava, iar problema esentiala este sub-finantarea sistemului (agravata de masuri recente ale puterii basiste). In fond, cine a impiedicat guvernul pana acum sa puna ordine in sistem? Si de ce trebuie sa-si ia un ragaz suplimentar pe spinarea pacientilor?
Astfel de masuri discretionare sunt o cale excelenta de a stimula coruptia, nu de a o reduce. Mesajul presedintelui poate fi foarte usor interpretat de furnizorii care au bani de incasat in sensul ca este cazul sa "stimuleze" urgent factorii de decizie daca vor sa-si mai vada banii, pentru ca un contract cu statul nu mai reprezinta in sine nici o garantie. Curata domnie a legii!
Este, de asemenea, cinic sa te folosesti de rapoartele internationale doar cand si cum iti convine, scotand din context sau interpretand dupa bunul plac anumite parti si ignorand altele. Acordul cu FMI a fost invocat drept referinta cand s-au taiat salariile publice si s-au crescut taxele; acordul cu FMI este insa acum ignorat, pentru ca el mentioneaza necesitatea platirii arieratelor din sistemul de sanatate (detalii aici). In schimb, pe baza unei constatari din raportul de ieri al UE privind Mecanismul de Cooperare si Verificare, care observa ca sunt probleme in sistemul achizitiilor din Sanatate (vreo noutate?), Basescu decide arbitrar sa blocheze platile.
Sigur, ca si in multe alte situatii Basescu nu-si asuma raspunderea pana la capat. Spune presedintele: "Vreau sa stiti public pozitia mea, indiferent ce va decide guvernul: nu trebuie platit nici un leu din arieratele la medicamente pina cind nu se reglementeaza sistemul de achizitii de medicamente si in spitale, si in farmacii." (sublinierea mea).
De parca acest guvern - inventat si bagat pe gatul romanilor de Basescu insusi - ar avea o vointa proprie, ar fi un centru de putere independent. Daca guvernul va face altceva decat a cerut public Basescu, vom putea cel mult sa tragem concluzia ca Basescu s-a razgandit, sau ca are un interes anume sa spuna public una si aparte guvernului alta.
In fine, declaratia este si criminala prin consecintele pe care le va produce.
Daca indicatia presedintelui este pusa in aplicare, va deveni pur si simplu mai greu pentru bolnavi sa aiba acces la tratamentele prescrise. Chiar daca nu se va recurge efectiv la refuzul platii arieratelor, semnalul dat prin declaratia presedintelui va avea in mod sigur un impact in reducerea sau suspendarea livrarilor de medicamente (cine este dispus sa vanda statului pe datorie, cu riscul de a se vedea pus la zid si cu datoriile neplatite?).
Consecinta previzibila, ca si la alte masuri ale basistilor: niste oameni (bolnavii a caror viata depinde de acele medicamente) vor muri cu zile. Ei sunt victimele colaterale ale asa-zisei reforme a statului.
Cred ca incheierea cea mai buna este comentariul unui cititor la stirea publicata de Hotnews:
"Asociatia bolnavilor de cancer si de diabet va sprijina, domnule presedinte. Mai bine murim cu zile decat sa le platim alora arieratele. Va suntem alaturi pana la moarte, speram sa ne fiti si dumneavoastra noua!"
Ne afundam tot mai mult in zona tenebroasa a dizolvarii institutiilor democratiei si, pana la urma, a bazei de solidaritate care defineste o natiune si o societate politica; coboram in strafundurile maloase unde totul devine o lupta de suma nula, in care invinsii - cei care nu scapa cu fuga, prea slabi sau batrani pentru asta - pur si simplu dispar fizic.
De la Ceausescu incoace, niciodata viata oamenilor in Romania (in sensul subzistentei fizice) nu a avut mai putin pret in ochii conducatorilor politici decat are acum.
De la Ceausescu incoace, niciodata viata oamenilor in Romania (in sensul subzistentei fizice) nu a avut mai putin pret in ochii conducatorilor politici decat are acum.
S-a ajuns acum ca presedintele sa ceara public neplata arieratelor catre furnizorii de medicamente, pentru ca statul pe care il conduce este incapabil sa puna ordine in sistemul achizitiilor medicale.
Din punct de vedere practic, asta inseamna o intrare in incetare de plati in domeniul medicamentelor.
Declaratia lui Basescu este ilegala, cinica si criminala.
Ilegala, pentru ca un "sef de stat", cum ii place presedintelui sa se numeasca, nu are voie sa ceara institutiilor statului sa actioneze in afara legii. La acest regim nu este o premiera. Dar este inca un pas spre alunecarea Romaniei in arbitrar si haos.
Cinica, pentru ca, in stilul caracteristic, Basescu gaseste mereu pe altcineva pe care sa arunce vina - de data asta, "lobby-ul furnizorilor de medicamente".
Intr-adevar, este multa coruptie in Sanatate, iar sistemul este neperformant - asta explica o parte a problemei. La fel de adevarat insa este si ca sistemul romanesc de sanatate este cronic sub-finantat, cu mult sub media europeana nu numai in nivel absolut, dar si ca procentaj din PIB; Romania se plaseaza chiar semnificativ sub nivelul cheltuielilor de sanatate din alte tari post-comuniste din Europa Centrala - vezi graficele alaturate (sursa).
In orice caz, in versiunea presedintelui vina nu este a celor care conduc sistemul medical si intregul stat, ei nu pot fi niciodata de vina; ci a celor carora statul le datoreaza bani - datorii recunoscute oficial! - pentru medicamentele livrate.
Si, pana la urma, vina este chiar a pacientilor, care impovareaza bugetul asigurarilor de sanatate.
Este cinic sa agiti demagogic tema anti-coruptiei cand stii bine ca realitatea este mult mai grava, iar problema esentiala este sub-finantarea sistemului (agravata de masuri recente ale puterii basiste). In fond, cine a impiedicat guvernul pana acum sa puna ordine in sistem? Si de ce trebuie sa-si ia un ragaz suplimentar pe spinarea pacientilor?
Astfel de masuri discretionare sunt o cale excelenta de a stimula coruptia, nu de a o reduce. Mesajul presedintelui poate fi foarte usor interpretat de furnizorii care au bani de incasat in sensul ca este cazul sa "stimuleze" urgent factorii de decizie daca vor sa-si mai vada banii, pentru ca un contract cu statul nu mai reprezinta in sine nici o garantie. Curata domnie a legii!
Sigur, ca si in multe alte situatii Basescu nu-si asuma raspunderea pana la capat. Spune presedintele: "Vreau sa stiti public pozitia mea, indiferent ce va decide guvernul: nu trebuie platit nici un leu din arieratele la medicamente pina cind nu se reglementeaza sistemul de achizitii de medicamente si in spitale, si in farmacii." (sublinierea mea).
De parca acest guvern - inventat si bagat pe gatul romanilor de Basescu insusi - ar avea o vointa proprie, ar fi un centru de putere independent. Daca guvernul va face altceva decat a cerut public Basescu, vom putea cel mult sa tragem concluzia ca Basescu s-a razgandit, sau ca are un interes anume sa spuna public una si aparte guvernului alta.
In fine, declaratia este si criminala prin consecintele pe care le va produce.
Daca indicatia presedintelui este pusa in aplicare, va deveni pur si simplu mai greu pentru bolnavi sa aiba acces la tratamentele prescrise. Chiar daca nu se va recurge efectiv la refuzul platii arieratelor, semnalul dat prin declaratia presedintelui va avea in mod sigur un impact in reducerea sau suspendarea livrarilor de medicamente (cine este dispus sa vanda statului pe datorie, cu riscul de a se vedea pus la zid si cu datoriile neplatite?).
Consecinta previzibila, ca si la alte masuri ale basistilor: niste oameni (bolnavii a caror viata depinde de acele medicamente) vor muri cu zile. Ei sunt victimele colaterale ale asa-zisei reforme a statului.
Cred ca incheierea cea mai buna este comentariul unui cititor la stirea publicata de Hotnews:
"Asociatia bolnavilor de cancer si de diabet va sprijina, domnule presedinte. Mai bine murim cu zile decat sa le platim alora arieratele. Va suntem alaturi pana la moarte, speram sa ne fiti si dumneavoastra noua!"
No comments:
Post a Comment