Va inceta UE sa monitorizeze Romania in domeniul Justitiei si al luptei impotriva coruptiei?
Ar trebui sa ne alarmam?
De la publicarea, saptamana trecuta, a ultimului raport despre Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) al UE, perspectiva - inca incerta - ca monitorizarea post-aderare sa inceteze in 2012 a provocat unele emotii in anumite cercuri.
De exemplu, Dan Tapalaga crede ca "Doar teama de Bruxelles i-a determinat pana azi pe toti politicienii romani, de la PDL, la PSD sau PNL, sa voteze in Parlament legi reformiste, sa modernizeze Codurile sau sa acorde, sub presiune, avizul procurorilor pentru a putea investiga mari cazuri de coruptie (Nastase, Mitrea, Ridzi, Pasat, etc). Numai sub presiuni externe puternice Romania a avansat, si-a imbunatatit cu pasi mici, uneori urmati de pasi inapoi, sistemul de Justitie. [...] Numai sub biciul de la Bruxelles, Romania s-a mentinut pe directia corecta" (sublinierea mea). Incheie spunand ca eventuala ridicare a MCV este "mult prea riscanta, cu consecinte incalculabile pe termen lung".
Metafora biciului este reluata, chiar in titlu, si de Sabina Fati, care considera ca "ridicarea MCV ar fi, pentru România, ca fardurile groase şi stridente pe obrazul unei prostituate cu prea mulţi ani de experienţă" - cu alte cuvinte, doar o spoiala care sa ascunda adevarul (articolul se intituleaza graitor: "Fara biciul UE, ne intoarcem in epoca Nastase").
Pare destul de straniu ca acesti sustinatori vocali ai "reformei" basiste a statului, care ni l-au prezentat insistent pe actualul presedinte drept un garant al anti-coruptiei si "directiei corecte" a Romaniei, sa aiba astfel de anxietati fata de posibilitatea incetarii monitorizarii externe. De ce s-or mai fi luptat atata pentru Basescu, daca in realitate ceea ce mana tara inainte este "biciul" UE? (Interesant ca s-au fixat exclusiv pe partea contondenta a metaforei "carrots and sticks", cand ar fi putut sa prezinte rolul UE sub forma sustinerii pentru campionii interni ai reformelor).
Nu este singura inconsistenta logica. Se poate pune si intrebarea: daca MCV este intr-adevar eficace, de ce nu a reusit pana acum sa produca o schimbare reala si durabila in Romania si tot avem nevoie sa-l prelungim, ca pe un tratament prescris pentru o scurta convalescenta si care devine pana la urma un factor permanent de dependenta?
Cu putin inainte de aderarea Romaniei si Bulgariei la UE in 2007, MCV a fost adoptat ca un mecanism temporar de monitorizare, o modalitate pentru Uniune de a se asigura ca cele doua tari vor finaliza anumite angajamente in domeniul combaterii coruptiei (si - in cazul Bulgariei - crimei organizate), in caz contrar putand fi activata "clauza de salvgardare" constand in nerecunoasterea deciziilor judecatoresti romanesti si bulgaresti de catre alte state UE. (In 2009, cele doua tari s-au aflat la un pas de activarea clauzei - iar dupa unele pareri clauza ar fi fost chiar activata de facto impotriva Bulgariei cel putin intr-un caz).
Durata initial prevazuta pentru MCV a fost de trei ani de la data aderarii, iar posibilitatea activarii clauzei de salvgardare a expirat la sfarsitul anului 2009, dupa trecerea intervalului respectiv. Totusi, pe fondul frustrarii multor tari occidentale fata de progresul neconvingator al Romaniei si Bulgariei in indeplinirea angajamentelor, MCV a fost prelungit peste termenul initial.
In 2012 se vor fi implinit insa cinci ani de MCV, iar discutia pare sa fie cam la acelasi stadiu din 2006: s-au facut unele progrese, dar raman lipsuri insemnate. Intentia Comisiei Europene de a evalua experienta MCV si a trage o concluzie (in loc de a decide automat prelungirea mecanismului) pare perfect rezonabila - nu insa pentru Tapalaga si Fati, speriati ca progresul reformist nu va rezista fara continuarea respiratiei artificiale de la Bruxelles. "Romania a facut progrese din 2007, dar ele nu sunt ireversibile, ci atarna de un fir de par", zice Tapalaga; probabil acelasi fir de par de care atarnau si in 2006, o fi vestita suvita a lui Basescu.
De fapt, chiar aici este miezul problemei - in paradigma "biciului" extern pentru a tine tara pe "directia corecta". Asta merita o discutie.
Presiunea externa ca instrument combaterii coruptiei intr-o tara are limite recunoscute de toate agentiile internationale de dezvoltare. Acolo unde nu exista cu adevarat un impuls intern si o presiune interna pentru reformele necesare, "biciul" din afara nu face decat sa dezvolte la guvernanti limbajul dublu si aptitudini remarcabile de disimulare si ascundere a mizeriei sub pres. In fond, UE asteapta reformele de la aceiasi oameni care sunt principalii beneficiari ai sistemului corupt - adica cei de la putere, oricare ar fi ei. Si nu este deloc greu pentru guvernanti sa se prefaca ocupati in lupta cu coruptia, dar in realitate sa mearga la minima rezistenta si sa puncteze cel mult la impresia artistica.
Cel putin la fel de grav, chiar presupunand ca intentiile guvernantilor ar fi bune, folosirea presiunii externe ca principal motor al reformei creeaza o tendinta foarte periculoasa de a scurtcircuita mecanismele institutionale normale, subminand de fapt democratia si ordinea de drept in numele reformei. Un exemplu ilustrativ este fortarea, in 2009, a adoptarii "Codurilor" (mai pe larg, aici). Acest guvern si-a facut de altfel un obicei din a nesocoti procedurile normale si a face "reforme" prin ordonante de urgenta si angajarea raspunderii in Parlament, de parca procesul democratic ar fi dusmanul reformei. Chiar si eroina in viata a anti-coruptiei, Monica Macovei, a adoptat aceasta strategie, preferand insa sa joace individual si nu in echipa, ca ceilalti - am scris mai demult despre asta.
In rapoartele de monitorizare, Comisia Europeana are o tendinta de-a dreptul deranjanta de a lauda mai mereu guvernul si de a discredita celelalte ramuri ale puterii - Parlamentul si Justitia. Nici in ultimul raport nu se abtine: "The Romanian Government has shown determination and commitment in driving the reform process. The Parliament or, until recently, the judiciary have not always showed the same determination." Venind de la Executivul european, care prin natura sa are mult mai des de-a face cu guvernul decat cu Parlamentul sau Justitia din Romania, astfel de pareri nu sunt surprinzatoare - oricine tinde sa aiba mai multa intelegere pentru cel pe care il cunoaste mai bine si cu care se identifica mai usor. Numai ca efectul net este profund toxic pentru democratie, pentru ca submineaza separarea si echilibrul puterilor in stat, mai ales intr-o tara cu democratie schioapa.
Sa nu uitam, vorbim de Romania, o tara unde presedintele a fost in stare sa impuna un guvern impotriva majoritatii parlamentare, ba chiar sa schimbe structura politica a Parlamentului dupa propria vointa, in contradictie cu votul oamenilor la alegeri; si unde tot el a condus o campanie extrem de agresiva impotriva ideii de parlamentarism (sub pretextul economiilor la buget prin desfiintarea unei camere a legislativului). Vorbim de Romania, unde actualul guvern este campion absolut la adoptarea de ordonante declarate anti-constitutionale si unde s-a dat un asalt politic fara scrupule si fara limite pentru "domesticirea" de catre putere a Curtii Constitutionale. Vorbim de Romania, in fine, unde nici premierul, nici presedintele nu se sfiesc sa ceara explicit incalcarea legii.
De aceea, diatribele Comisiei impotriva Parlamentului si Justitiei sapa la radacina ordinii democratice. Nu doar anti-coruptia se tine "intr-un fir de par" in Romania, ci democratia insasi.
Felul in care presiunea externa este instrumentalizata politic in detrimentul democratiei interne este perfect ilustrat nu doar de epopeea "Codurilor" (vezi mai sus), ci si de discursul public al lui Basescu pe marginea ultimului raport MCV despre Romania, cand a ridiculizat presa care continua sa critice DNA si ANI, folosind ca argument judecata Comisiei Europene - de parca fata de Bruxelles ar fi responsabile respectivele institutii, nu fata de cetatenii si opinia publica din Romania.
Asteptand exclusiv de la Comisia Europeana sa ne dea ora exacta in materie de reforma, ne infantilizam ca stat si ca societate. Reforma trebuie facuta in Romania, presiunea care conteaza este in primul rand cea interna, pe care cea externa nu o poate substitui. Iar Romania are nevoie in mod esential de intarirea ordinii democratice si a statului de drept, de mai multa transparenta si participare, nu de "reforme" discretionare si politizate, legitimate din afara.
Sper ca in 2012, spre probabila disperare a unora ca Tapalaga si Fati, Comisia Europeana sa faca o analiza cinstita a impactului MCV - atat cu bune, cat si cu rele (ca cele pe care le-am mentionat mai sus) si sa decida ca un tip de interventie mai subtil si mai sofisticat decat rapoartele de monitorizare si impartirea de note diferitelor institutii, unul care sa responsabilizeze mai mult societatea romaneasca in intregul ei si sa puna intarirea democratiei pe primul plan, merita incercat ca alternativa.
Ar trebui sa ne alarmam?
De la publicarea, saptamana trecuta, a ultimului raport despre Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) al UE, perspectiva - inca incerta - ca monitorizarea post-aderare sa inceteze in 2012 a provocat unele emotii in anumite cercuri.
De exemplu, Dan Tapalaga crede ca "Doar teama de Bruxelles i-a determinat pana azi pe toti politicienii romani, de la PDL, la PSD sau PNL, sa voteze in Parlament legi reformiste, sa modernizeze Codurile sau sa acorde, sub presiune, avizul procurorilor pentru a putea investiga mari cazuri de coruptie (Nastase, Mitrea, Ridzi, Pasat, etc). Numai sub presiuni externe puternice Romania a avansat, si-a imbunatatit cu pasi mici, uneori urmati de pasi inapoi, sistemul de Justitie. [...] Numai sub biciul de la Bruxelles, Romania s-a mentinut pe directia corecta" (sublinierea mea). Incheie spunand ca eventuala ridicare a MCV este "mult prea riscanta, cu consecinte incalculabile pe termen lung".
Metafora biciului este reluata, chiar in titlu, si de Sabina Fati, care considera ca "ridicarea MCV ar fi, pentru România, ca fardurile groase şi stridente pe obrazul unei prostituate cu prea mulţi ani de experienţă" - cu alte cuvinte, doar o spoiala care sa ascunda adevarul (articolul se intituleaza graitor: "Fara biciul UE, ne intoarcem in epoca Nastase").
Pare destul de straniu ca acesti sustinatori vocali ai "reformei" basiste a statului, care ni l-au prezentat insistent pe actualul presedinte drept un garant al anti-coruptiei si "directiei corecte" a Romaniei, sa aiba astfel de anxietati fata de posibilitatea incetarii monitorizarii externe. De ce s-or mai fi luptat atata pentru Basescu, daca in realitate ceea ce mana tara inainte este "biciul" UE? (Interesant ca s-au fixat exclusiv pe partea contondenta a metaforei "carrots and sticks", cand ar fi putut sa prezinte rolul UE sub forma sustinerii pentru campionii interni ai reformelor).
Nu este singura inconsistenta logica. Se poate pune si intrebarea: daca MCV este intr-adevar eficace, de ce nu a reusit pana acum sa produca o schimbare reala si durabila in Romania si tot avem nevoie sa-l prelungim, ca pe un tratament prescris pentru o scurta convalescenta si care devine pana la urma un factor permanent de dependenta?
Cu putin inainte de aderarea Romaniei si Bulgariei la UE in 2007, MCV a fost adoptat ca un mecanism temporar de monitorizare, o modalitate pentru Uniune de a se asigura ca cele doua tari vor finaliza anumite angajamente in domeniul combaterii coruptiei (si - in cazul Bulgariei - crimei organizate), in caz contrar putand fi activata "clauza de salvgardare" constand in nerecunoasterea deciziilor judecatoresti romanesti si bulgaresti de catre alte state UE. (In 2009, cele doua tari s-au aflat la un pas de activarea clauzei - iar dupa unele pareri clauza ar fi fost chiar activata de facto impotriva Bulgariei cel putin intr-un caz).
Durata initial prevazuta pentru MCV a fost de trei ani de la data aderarii, iar posibilitatea activarii clauzei de salvgardare a expirat la sfarsitul anului 2009, dupa trecerea intervalului respectiv. Totusi, pe fondul frustrarii multor tari occidentale fata de progresul neconvingator al Romaniei si Bulgariei in indeplinirea angajamentelor, MCV a fost prelungit peste termenul initial.
In 2012 se vor fi implinit insa cinci ani de MCV, iar discutia pare sa fie cam la acelasi stadiu din 2006: s-au facut unele progrese, dar raman lipsuri insemnate. Intentia Comisiei Europene de a evalua experienta MCV si a trage o concluzie (in loc de a decide automat prelungirea mecanismului) pare perfect rezonabila - nu insa pentru Tapalaga si Fati, speriati ca progresul reformist nu va rezista fara continuarea respiratiei artificiale de la Bruxelles. "Romania a facut progrese din 2007, dar ele nu sunt ireversibile, ci atarna de un fir de par", zice Tapalaga; probabil acelasi fir de par de care atarnau si in 2006, o fi vestita suvita a lui Basescu.
De fapt, chiar aici este miezul problemei - in paradigma "biciului" extern pentru a tine tara pe "directia corecta". Asta merita o discutie.
Presiunea externa ca instrument combaterii coruptiei intr-o tara are limite recunoscute de toate agentiile internationale de dezvoltare. Acolo unde nu exista cu adevarat un impuls intern si o presiune interna pentru reformele necesare, "biciul" din afara nu face decat sa dezvolte la guvernanti limbajul dublu si aptitudini remarcabile de disimulare si ascundere a mizeriei sub pres. In fond, UE asteapta reformele de la aceiasi oameni care sunt principalii beneficiari ai sistemului corupt - adica cei de la putere, oricare ar fi ei. Si nu este deloc greu pentru guvernanti sa se prefaca ocupati in lupta cu coruptia, dar in realitate sa mearga la minima rezistenta si sa puncteze cel mult la impresia artistica.
Cel putin la fel de grav, chiar presupunand ca intentiile guvernantilor ar fi bune, folosirea presiunii externe ca principal motor al reformei creeaza o tendinta foarte periculoasa de a scurtcircuita mecanismele institutionale normale, subminand de fapt democratia si ordinea de drept in numele reformei. Un exemplu ilustrativ este fortarea, in 2009, a adoptarii "Codurilor" (mai pe larg, aici). Acest guvern si-a facut de altfel un obicei din a nesocoti procedurile normale si a face "reforme" prin ordonante de urgenta si angajarea raspunderii in Parlament, de parca procesul democratic ar fi dusmanul reformei. Chiar si eroina in viata a anti-coruptiei, Monica Macovei, a adoptat aceasta strategie, preferand insa sa joace individual si nu in echipa, ca ceilalti - am scris mai demult despre asta.
In rapoartele de monitorizare, Comisia Europeana are o tendinta de-a dreptul deranjanta de a lauda mai mereu guvernul si de a discredita celelalte ramuri ale puterii - Parlamentul si Justitia. Nici in ultimul raport nu se abtine: "The Romanian Government has shown determination and commitment in driving the reform process. The Parliament or, until recently, the judiciary have not always showed the same determination." Venind de la Executivul european, care prin natura sa are mult mai des de-a face cu guvernul decat cu Parlamentul sau Justitia din Romania, astfel de pareri nu sunt surprinzatoare - oricine tinde sa aiba mai multa intelegere pentru cel pe care il cunoaste mai bine si cu care se identifica mai usor. Numai ca efectul net este profund toxic pentru democratie, pentru ca submineaza separarea si echilibrul puterilor in stat, mai ales intr-o tara cu democratie schioapa.
Sa nu uitam, vorbim de Romania, o tara unde presedintele a fost in stare sa impuna un guvern impotriva majoritatii parlamentare, ba chiar sa schimbe structura politica a Parlamentului dupa propria vointa, in contradictie cu votul oamenilor la alegeri; si unde tot el a condus o campanie extrem de agresiva impotriva ideii de parlamentarism (sub pretextul economiilor la buget prin desfiintarea unei camere a legislativului). Vorbim de Romania, unde actualul guvern este campion absolut la adoptarea de ordonante declarate anti-constitutionale si unde s-a dat un asalt politic fara scrupule si fara limite pentru "domesticirea" de catre putere a Curtii Constitutionale. Vorbim de Romania, in fine, unde nici premierul, nici presedintele nu se sfiesc sa ceara explicit incalcarea legii.
De aceea, diatribele Comisiei impotriva Parlamentului si Justitiei sapa la radacina ordinii democratice. Nu doar anti-coruptia se tine "intr-un fir de par" in Romania, ci democratia insasi.
Felul in care presiunea externa este instrumentalizata politic in detrimentul democratiei interne este perfect ilustrat nu doar de epopeea "Codurilor" (vezi mai sus), ci si de discursul public al lui Basescu pe marginea ultimului raport MCV despre Romania, cand a ridiculizat presa care continua sa critice DNA si ANI, folosind ca argument judecata Comisiei Europene - de parca fata de Bruxelles ar fi responsabile respectivele institutii, nu fata de cetatenii si opinia publica din Romania.
Asteptand exclusiv de la Comisia Europeana sa ne dea ora exacta in materie de reforma, ne infantilizam ca stat si ca societate. Reforma trebuie facuta in Romania, presiunea care conteaza este in primul rand cea interna, pe care cea externa nu o poate substitui. Iar Romania are nevoie in mod esential de intarirea ordinii democratice si a statului de drept, de mai multa transparenta si participare, nu de "reforme" discretionare si politizate, legitimate din afara.
Sper ca in 2012, spre probabila disperare a unora ca Tapalaga si Fati, Comisia Europeana sa faca o analiza cinstita a impactului MCV - atat cu bune, cat si cu rele (ca cele pe care le-am mentionat mai sus) si sa decida ca un tip de interventie mai subtil si mai sofisticat decat rapoartele de monitorizare si impartirea de note diferitelor institutii, unul care sa responsabilizeze mai mult societatea romaneasca in intregul ei si sa puna intarirea democratiei pe primul plan, merita incercat ca alternativa.
No comments:
Post a Comment