Opriti reforma statului, vreau sa cobor! (RO)

Pe 13 octombrie 1981, intr-o sedinta a Adunarii Nationale (camera inferioara a parlamentului) din Franta, deputatul socialist André Laignel a intrat in istorie cu urmatoarea declaratie la adresa unui deputat al opozitiei: "Vous avez juridiquement tort parce que vous êtes politiquement minoritaire". Aceasta fraza infama a ramas o referinta perena a exceselor puterii politice, un exemplu de manual al derivelor posibile atunci cand puterea, chiar aleasa democratic, se crede indreptatita sa forteze cadrul legal si institutional, structura de rezistenta a ordinii democratice, in functie de vointa atribuita (pe drept sau nu) unei majoritati.

In cursul celor douazeci de ani de tranzitie post-comunista, democratia romaneasca nu a fost scutita de astfel de excese, in care cei de la putere au facut uitate sau au fortat regulile jocului cand interesul politic a cerut-o. Orice incalcari ale cadrului democratic formal creeaza precedente care lasa urme pe termen lung; stergerea lor se poate face doar in timp, printr-o rutina a actiunii politice in interiorul regulilor - pana cand respectarea cadrului legal si institutional, cum spuneam intr-o alta postare, intra in reflexul politic, impregneaza ADN-ul politicii. Este pana la urma un proces de invatare sociala, care cere timp. Este vorba nu numai de domesticirea instinctelor de putere mostenite dintr-o perioada totalitara si asezarea lor intr-un cadru reglementat si previzibil similar celui din democratiile occidentale consolidate; ci si de procesul mai larg de civilizare al unei natiuni inteles ca un efort istoric de captare si moderare a energiilor si instinctelor primare de grup cu straturi de legi si institutii formale care sa le anuleze potentialul efect haotic si distructiv (am scris despre asta mai pe larg aici).

Dar excesele politice ale tranzitiei par mici accidente de parcurs fata de ce se intampla acum: un efort masiv, deliberat, coordonat, multi-directional si consecvent al taberei politice a presedintelui Basescu si a PDL - nu doar de a incalca regulile stabilite, ci de a inlatura sistematic orice obstacol institutional si legal, orice zagaz in calea domniei celor care au la un moment dat majoritatea. Totul, in numele democratiei si al reformei statului.

Ce vreau sa spun cu asta? Ca Basescu si PDL au intins foarte departe limitele actiunii politice - si nu timid sau pe furis, cum s-a mai facut in trecut, ci cu entuziasm mobilizator, in aplauzele galeriei. Iar aceasta diferenta de tonalitate este foarte semnificativa. Cateva exemple:

Politizarea administratiei 

Toate partidele, cand au fost la putere, au cautat si de obicei au gasit diverse metode de a-si plasa clientela in posturi rezervate prin lege functionarilor publici (si protejate ca atare de intruziunile politice). Au trebuit de multe ori sa inventeze solutii bizare, de genul restructurarii unor institutii doar pentru a putea inlocui cativa oameni, sau desfiintarii institutiilor pe hartie si a reinfiintarii sub un alt nume; sa procedeze de la caz la caz, cu mai mult sau mai putin succes, incercand sa se strecoare prin diferite metode pe langa sistemele de protectie legale si institutionale, in timp ce ne explicau ca, de fapt, scopul lor este cu totul altul decat epurarea politica. Treaba grea, migaloasa, costisitoare in capital politic, de multe ori cu rezultate incerte.

Prin contrast, PDL a mers mult mai hotarat la solutii radicale: desfiintarea pe scara larga, prin ordonanta de guvern, a protectiei oferite de legea functionarului public. Si a trecut imediat la fapte schimband masiv, in adancime, functionarimea de la centru si din teritoriu, pe criterii politice. Miscarea s-a facut atat de evident si la vedere, fara nici cel mai mic efort de camuflaj, incat unele reactii initiale - sub efectul surprizei - au fost semi-favorabile, de tipul: sigur, este rau ce fac, dar macar au curajul sa o faca pe fata! Cand ordonanta a fost declarata neconstitutionala, doctorandul in drept constitutional Emil Boc avea solutia pregatita: inca o ordonanta (la fel de neconstitutionala)!

Politizarea institutiilor publice putea fi privita pana acum ca o boala de tinerete a democratiei romanesti. Partidele o practicau in anumite limite, cu oarecare retinere si constiinta ca nu este chiar in regula, si exista speranta unora ca mine ca, incet-incet, limita de toleranta a interferentei politice se va restrange, practica se va diminua si spiritul si litera legii se vor instapani. Abordarea de tip PDL (la care, trebuie spus foarte clar, s-a asociat si PSD pe vremea coalitiei PDL-PSD din 2009) rupe acest curs natural si este calitativ diferita, ca o explozie nucleara fata de impuscaturi razlete: fara jena, fara scuze, fara retinere - politizare totala! Pentru a avea o imagine a ce inseamna asta si in ce mod este diferit de tot ce s-a intamplat pana acum, cititi de exemplu ce scrie Catalin Tolontan aici si aici; el a inceput cu investigarea unei achizitii dubioase din bani publici la Ministerul Tineretului si Sportului si a dat pana la urma peste o masinarie incredibila a incalecarii politice totale a statului (ilustrativa declaratia unui functionar din minister: "90% dintre cei din conducere au acum carnet de partid. Nici pe vremea PCR nu era aşa. Mai găseai un antrenor rătăcit, un specialist, un medic sportiv ajuns şef de direcţie"). Cand coalitia PDL-PSD s-a spart si guvernul era in pragul demiterii prin motiune de cenzura in parlament, PDL avea o grija presanta: inlocuirea rapida, peste noapte si pe scara masiva, a oamenilor PSD din administratie cu propriii acoliti.

Subordonarea parlamentului

In democratiile de tip occidental, parlamentul este institutia de baza a democratiei reprezentative, care controleaza si cenzureaza puterea executiva.

In unele tari ex-sovietice (nici macar acolo peste tot), situatia se prezinta pe dos: parlamentul este doar o anexa a executivului, care executiv - de obicei prin presedinte - controleaza atat configuratia politica a parlamentului, cat si produsul legislativ.

Prin eforturile consecvente ale lui Basescu si ale PDL, Romania seamana din ce in ce mai mult in ultima vreme cu al doilea model, post-sovietic. Am aratat deja cum puterea executiva la noi a rasturnat practic configuratia politica a parlamentului, facand din minoritate majoritate si invers, incat ne putem intreba ce rost au mai avut alegerile. Coroborati asta cu refuzul obstinat al presedintelui Basescu, in toamna trecuta, in dispretul Constitutiei si al cutumei democratice, de a recunoaste dreptul unei majoritati parlamentare de a forma un guvern. Coroborati si cu numirea ca premier in decembrie 2009 (de fapt, bagarea pe gatul parlamentului) a unui om deja demis de parlament prin motiune de cenzura, care si-a adus in echipa o parte considerabila a guvernului care fusese demis. Coroborati si cu campania deosebit de agresiva pornita de presedinte pentru desfiintarea unei camere a parlamentului (de fapt, vorbim despre transformarea institutiei parlamentului in tinta unui foc de baraj fara precedent al propagandei populiste, la care probabil n-ar putea rezista decat cel mult institutii adanc infipte in subconstientul colectiv, ca biserica si armata).

Fata de acestea, anuntul de astazi al tentativei de revocare a lui Mircea Geoana de la presedintia Senatului pare o glumita benigna. Este interesant ca initial PDL a solicitat "suspendarea" (care nici nu exista in regulamentul Senatului). Desi s-a rectificat ulterior, chiar si "revocarea" asa cum o doreste PDL este neconstitutionala conform unei decizii din noiembrie 2005 a Curtii Constitutionale, care spune explicit: "art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului care prevede revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului, pentru încălcarea Constituţiei sau a regulamentelor parlamentare, este neconstituţional, întrucât contravine dispoziţiilor constituţionale privind dreptul fundamental la apărare şi principiul configuraţiei politice în alcătuirea Biroului permanent."

Mai mult insa, chiar motivul invocat pentru solicitarea de revocare a lui Geoana - presupusa incalcare de catre el a regulamentului Senatului - este in off-side fata de respectivul regulament. Totul a pornit de la refuzul lui Geoana de a supune la vot o solicitare a grupului "independentilor" pro-PDL de a-si putea pastra locul in comisiile parlamentare dupa ce au parasit partidele care i-au desemnat in acele comisii. Numai ca articolul 51 din regulamentul Senatului spune ca acele locuri apartin grupurilor parlamentare constituite la inceputul legislaturii, ca rezultat al alegerilor (nu ulterior ca rezultat al altor manevre politice). Acelasi articol a fost atacat la Curtea Constitutionala in 2006, dar Curtea a respins sesizarea, clarificand chestiunea componentei politice a comisiilor: "Reglementarile cuprinse in art.51 [...] sunt menite sa asigure pastrarea concordantei componentei comisiilor de orice natura cu configuratia politica a Senatului. Astfel, senatorul care nu mai face parte dintr-un anumit grup parlamentar nu poate reprezenta acel grup nici in comisie, iar inlocuirea sa este dreptul exclusiv al grupului care l-a propus."

Cu toate ca regulile sunt cum nu se poate mai clare, PDL si satelitii sai ar fi vrut sa supuna la vot chestiunea. Conform filozofiei lui André Laignel, ar fi avut castig de cauza, doar au majoritatea!

Ideologia acapararii totale a puterii 

Intr-o postare anterioara am explicat pe larg  cum Basescu si PDL implementeaza de ani de zile o strategie de acaparare totala a puterii, sub stindardul "reformarii statului" si al luptei cu "sistemul ticalosit". Pentru ca se considera mai presus de restul clasei politice, PDL si afiliatii sai au avut mereu tendinta sa se pozitioneze in afara sistemului politic. De multe ori partidul a fost izolat, iar cand a intrat in coalitii, ele au avut viata scurta. Problema este ca Basescu si ai lui se pozitioneaza fata de restul mediului politic intr-un mod care in acelasi timp ii victimizeaza in raport cu toate celelalte partide si ii mana permanent sa caute eliminarea atat a adversarilor, cat si a partenerilor si controlul total al puterii. Strategia a functionat la primaria Bucurestiului in 2000-2004 si la nivel national din 2005 incoace (incetinita, totusi, de indarjita rezistenta a lui Tariceanu in 2007-2008... in contrast cu 2005-2006 cand isi binemeritase porecla de "Moliceanu"), dar acum a atins deja un stadiu periculos, pentru ca PDL este aproape in masura sa intreprinda practic de capul lui actiuni politice - de genul eliminarii unei camere a parlamentului - care pot marca pe termen lung soarta democratiei in Romania.

Problema fundamentala, cum am mai scris, nu este ca PDL ar fi intrinsec mai rau sau mai corupt decat celelalte partide (chiar daca nu este, are sanse mari sa devina, conform dictonului ca puterea corupe, iar puterea absoluta corupe in mod absolut). Marea problema este ca se considera exceptional si deasupra celorlalte, iar asta il face sa nu recunoasca nici un fel de reguli si limite, cum am incercat sa arat in exemplele de mai sus. 

Unii aduc drept contra-argument faptul ca personaje grele din PDL ajung sa fie anchetate pentru coruptie (Monica Iacob-Ridzi, Mircia Gutau, Antonie Solomon si alti cativa) - iata, se spune, partidul joaca dupa reguli, nici macar nu incearca sa impiedice justitia sa-si faca treaba. Uitand ca nu a existat niciodata o delimitare politica a partidului fata de acestia: Ridzi este inca la sefia organizatiei de tineret a PDL si Basescu i-a luat public apararea pana dincolo de ultimul moment; Gutau a fost declarat la initiativa oamenilor PDL cetatean de onoare al orasului Ramnicu-Valcea, iar prefectul (PDL) refuza sa-i suspende mandatul de primar desi a fost condamnat. Uitand ca in dosarele cu adevarat sensibile, care vizeaza anturajul intim al presedintelui sau membri de familie, justitia este cu mult mai timida - iar in cazul Udrea parchetul s-a dat peste cap sa declare neinceperea urmaririi penale fara macar sa fi fost sesizat.

Se spune ca exista un "cod al onoarei" chiar intre hoti; cu atat mai mult, intre partidele principale, in majoritatea democratiilor consolidate, s-a stabilit un cod de conduita mai mult sau mai putin formal, axat pe cateva valori de baza, legate in principal de prezervarea cadrului democratic institutional - vezi de exemplu "pactul republican" care face ca, in Franta, partidele mainstream sa se alieze in respingerea curentelor radical-extremiste. La noi, PDL a calcat in picioare orice astfel de conventii - de exemplu a incercat sa inghita PNL, un fost aliat, iar cand nu a reusit a smuls o halca din el; presedintele Basescu a mers atat de departe incat sa sugereze ca majoritatea parlamentului Romaniei s-ar face vinovata de tradare a interesului national; s.a.m.d.

Aceasta mentalitate de "partid ales", care are dreptul sa lupte cu orice mijloace impotriva celorlalte - vizibila mai ales la cei care au venit in partid dupa ce Basescu a preluat conducerea, tragand partidul in sus dupa el aproape neintrerupt - reprezinta o patologie politica deosebit de periculoasa. In treacat fie spus, nu ma tem atat de tare de veteranii de la centru ai partidului, unsi cu toate alifiile ca Berceanu, care macar stiu dintr-o viata anterioara ca exista si limite si ca nu poti fi mereu "pe val". In schimb, atitudinea unora din valul "tanar" din PDL (gen Udrea, Ridzi si unii baroni locali) este inspaimantatoare pentru ca este o combinatie de incredere fara limite in sine si in partid (exprimata de obicei prin tupeu absolut stupefiant) si lipsa de structura morala dincolo de comandamentul de grup. Acesti oameni chiar au impresia ca pentru ei totul este permis, deoarece au o misiune inalta care justifica incalcarea regulilor, si se poarta de parca vor fi etern la putere. Odiosul PSD din 2000-2004 avea multe metehne de partid-stat, dar nu acest activism misionar de a redefini cadrul de referinta al statului - mai degraba, se straduia sa apara drept un partid "normal" (desi numai normal nu era).

***

Din motivele de mai sus si inca din altele, pe care le puteti descoperi parcurgand arhiva acestui blog, am ajuns la concluzia ca nu mai vreau reforma statului sub conducerea "inteleapta" a lui Basescu si a PDL. Guvernarea Romaniei are inca mare nevoie de reforme de profunzime, dar la un moment dat trebuie sa tinem cont si de riscurile implicate. Cu asemenea campioni ai reformei, riscam sa traim foarte periculos - cum s-a vazut deja.

De astazi, ma declar anti-reformist. Nu mai vreau reforma statului deocamdata, multumesc frumos. 

Tot ce imi doresc este sa mai putem salva ceva din ordinea constitutionala si din institutiile democratiei romanesti, asa imperfecte cum sunt, de furia reformatoare a lui Basescu & Co.