Dosarul Schengen - mize si incordari (RO)

Subiectul aderarii la Acordul Schengen incinge din nou, in aceste zile, coabitarea politica damboviteana. Diferenta fata de precedentele esecuri pe aceeasi tema este schimbarea de roluri: daca in 2011 presedintele Basescu era cel care propunea realocarea banilor pentru securizarea frontierelor spre alte domenii si autoritatile se razboiau cu florile olandeze, iar anul trecut pe vremea asta puterea portocalie obstructiona Serbia cu bataie pe Schengen, acum guvernul USL - sustinut de o majoritate zdrobitoare in parlament - isi incordeaza muschii in fata Occidentului, in timp ce basistii critica prestatia puterii.

In ambele ipostaze, avem de-a face cu acelasi simptom, chiar daca actorii au fost re-distribuiti: vorbim de slabiciunea pozitiei externe a Romaniei (un tratament similar aplicat, sa zicem, Poloniei sau Cehiei ar fi greu de imaginat), combinata cu incapacitatea cronica a clasei politice de a se abtine de la demagogie si de a actiona unitar si disciplinat in chestiuni care tin de interesul national. Totul, pe fondul unei deteriorari generale a climatului european in chestiunea liberei circulatii (si nu numai), despre care am scris deja de mai multe ori.

Ce ar fi, totusi, de facut? Si cum poate fi judecata pozitia guvernului Ponta?

"DeBasificarea justitiei"? Nu, multumesc. (RO)

In contextul noului asalt politic asupra Justitiei, se vorbeste despre "debasificarea" ei, in sensul eliminarii unor sustinatori ai lui Basescu din conducerea institutiilor-cheie: CSM, Parchetul General, DNA.

Am fost si raman un critic acerb al lui Basescu, al sistemului de putere pe care l-a construit in ultimii ani, al felului in care si-a impus controlul asupra multor institutii ale statului, sau le-a subminat si marginalizat pe cele pe care nu le-a putut controla cu usurinta. Accept si premisa - destul de usor de sustinut cu argumente - ca influenta basista persista in unele structuri, inclusiv in Justitie. Este greu de ignorat cum, la apogeul confruntarilor politice din 2012, Parchetul a parut sa-si ia instructiunile din unele declaratii publice venite de la Basescu sau de la Monica Macovei.

Daca chestiunea "debasificarii Justitiei" s-ar fi pus anul trecut, n-as fi avut rezerve in a o sustine.
Sa nu uitam, dupa semi-esecul referendumului de demitere a lui Basescu (vot coplesitor pentru demitere, dar referendum nevalidat), alternanta democratica la putere a fost in real pericol. Jocul de poker al USL-ului cu demiterea presedintelui (despre care mi-am exprimat parerea la momentul respectiv) a dat apa la moara basistilor, dandu-le ocazia sa pozeze in - culmea ironiei! - aparatori ai statului de drept. Tabara basista, pentru un timp, a parut sa-si recapete partial suflul politic. Pana acolo incat Basescu a gasit tupeul sa declare ca este pregatit sa ignore inca o data votul electoratului la alegerile parlamentare, anuntand ca va refuza sa nominalizeze candidatul aliantei castigatoare la postul de prim-ministru.

Intr-un astfel de context, cu un Basescu hotarat sa se agate de putere chiar in lipsa oricarei legitimitati populare, amenintand fatis cu repetarea manevrelor anti-constitutionale din toamna lui 2009 (cand a impiedicat o majoritate parlamentara legitima sa acceada la guvernare) si in mod evident dispus sa faca uz de influenta subterana pe care o putea exercita asupra institutiilor de stat (vorbim nu doar de 'activarea' unor sustinatori infitrati politic in diferitele institutii, ci si, intre altele, de santajul unor oameni vulnerabili cu dosare furnizate de serviciile secrete - formula bine rodata de Basescu in ultimii ani), o operatiune de curatire a Justitiei de pionii otraviti care raspundeau la ordinele Cotrocenilor putea fi o idee buna. Era vorba, in fond, de o chestiune de viata si de moarte pentru democratia romaneasca - salvarea principiului ca ajungerea la putere si pastrarea puterii se decid prin votul popular la alegeri. Pentru un timp in 2012, masinaria puterii basiste a parut capabila sa rastoarne chiar acest element fundamental al libertatii noastre de dupa 1989 (asa cum deja o facuse, poate nu chiar atat de flagrant, in 2009). Scenariul puterii basiste rezistand impotriva votului popular cu ajutorul serviciilor secrete si al Justitiei infiltrate politic era intr-adevar unul de cosmar, pentru evitarea caruia "debasificarea Justitiei" putea fi un raspuns. Desigur, ramanea de vazut ce ar fi putut face USL-ul concret, fara a forta regulile jocului ca la tentativa esuata de a-l demite pe Basescu.

Dar ce inseamna "debasificarea Justitiei" acum, in 2013?

2012: un bilant (RO)

Anul care a trecut cred ca va ramane in istoria democratiei romanesti ca anul unei necesare schimbari de putere, dar si al zguduirii din temelii a subredei ordini institutionale a Romaniei post-comuniste. In 2013, urgenta ar trebui sa fie reconstructia solida si credibila a institutiilor democratice afectate de criza politica din ultimii ani, in particular de puseul din vara anului trecut. Fara o astfel de reconstructie, s-ar putea sa nu mai ramana nimic in picioare la urmatoarea viitura a vandalismului politic. Din pacate, nu vom putea conta pe clasa noastra politica pentru asta - ca de obicei, pare sa aiba cu totul alte prioritati.

Mai pe larg:

CCR si-a atins limitele, solutia trebuie sa fie politica (RO)

Decizia Curtii Constitutionale (CCR) de a amana cu mai mult de o luna verdictul privind validarea referendumului pentru demiterea presedintelui Romaniei, dincolo de motivele tehnice invocate (nevoia de verificare a listelor electorale), semnaleaza faptul ca institutiile statului nu pot fi folosite la infinit pentru rezolvarea conflictelor politice.

Clasa politica este responsabila sa creeze solutii politice pentru problemele tarii. La noi, dimpotriva, de ani de zile clasa politica nu creeaza solutii, ci creeaza ea insasi probleme, pe care apoi se asteapta sa le rezolve altii: justitia, administratia, CCR, Europa, electoratul s.a.m.d. In loc sa creeze optiuni, politicienii nostri creeaza incontinuu blocaje. In loc sa intareasca institutiile statului capabile sa arbitreze in astfel de situatii, ei le submineaza si le antreneaza in lupta lor politica.
Situatia nu dateaza din iulie 2012 - pentru reamintire, vedeti un exemplu din multele posibile aici (din mai 2010): este vorba de acelasi tip de fundatura prin griparea mecanismelor legale si institutionale de rezolvare a conflictului politic.Ce este nou de data aceasta este ca ambele tabere politice s-au dovedit la fel de incapabile de a produce solutii si la fel de dispuse sa tarasca tara, fara mila si discernamant, in rafuielile lor.

Este iluzoriu sa mai asteptam acum, dupa ani de "fragezire" politica a institutiilor statului, ca institutiile "independente" sa rezolve razboiul politic. Orice ar face ele, nici nu mai au - dupa ce au suferit asalturi politice repetate - credibilitatea si prestanta de a da solutii definitve si indiscutabile, si nici nu au garantia ca verdictele lor vor fi acceptate de ambele tabere politice. Stiu, este foarte dureros si grav ceea ce spun, dar sunt trei ani de cand - printre destui altii - atrag constant atentia asupra acestui pericol, lucrurile au ajuns deja foarte departe.

Pur si simplu, politicienii nu mai respecta institutiile statului si nu mai recunosc arbitrajul lor. Este simptomatic cum justitia e atacata permanent dintr-o parte sau alta, in functie de cazul zilei (in timp ce fiecare dintre taberele politice incearca s-o controleze), cum serviciile speciale au devenit subiect de dispute teritoriale intre fortele politice, cum CCR - departe de a fi ea insasi apolitica - este atacata si pusa sub presiune cand de USL-isti, cand de basisti  de la caz la caz.

In aceste conditii, pretentiile politicienilor ca institutiile statului sa faca curat acolo unde ei au creat o enorma mizerie sunt cel putin ipocrite. In realitate, avand exercitiul incalecarii politice a institutiilor, nici una dintre taberele politice nu este dispusa sa accepte decat deciziile care ii sunt convenabile.

De aceea, este iluzoriu sa ne asteptam la o rezolvare "tehnica" a actualei dispute. Solutia la razboiul politic nu poate fi decat tot politica. Altfel, vom continua sa vedem cum USL-istii si basistii se ameninta reciproc cu puscaria si merg pana in panzele albe intr-un razboi total, pe viata si pe moarte, in care eventualele decizii nefavorabile ale institutiilor statului sunt vazute doar ca obstacole care trebuie depasite.

Amanarea verdictului CCR asupra referendumului ar trebui, de aceea, vazuta ca o oportunitate, poate ultima, oferita politicienilor de a gasi o solutie politica pentru iesirea din criza actuala. Orice va decide CCR pe 12 septembrie, este de asteptat ca una sau alta dintre tabere sa conteste, rezultatul fiind o si mai accentuata decredibilizare a democratiei in Romania, a capacitatii acestei tari de a se autoguverna. Ragazul de sase saptamani ar trebui folosit nu doar pentru verificarea listelor electorale de catre institutiile publice abilitate, ci si pentru pregatirea unor solutii politice in diferitele scenarii posibile dupa 12 septembrie; altfel, vom ajunge de unde am plecat si oricine ramane la putere va avea o grava problema de credibilitate si legitimitate.

Pentru ca o solutie politica sa fie posibila, sunt cateva conditii de baza:

Soarta Romaniei la ruleta politicienilor jucatori (RO)

Cand scriu aceste randuri, nu este clar daca pragul de participare impus de Curtea Constitutionala pentru validarea referendumului de demitere a lui Traian Basescu din functia de presedinte al Romaniei va fi atins. Speranta mea este ca pragul sa fie depasit si referendumul sa fie validat - situatia contrara ar crea enorm de multe probleme si ar putea da lovitura de gratie unei democratii deja grav ranite.
In acelasi timp, judecata rece imi spune ca rezultatul cel mai probabil, conform tendintei din ultimele ore, este o participare la vot sub 45% pana la inchiderea urnelor, atragand invalidarea referendumului si revenirea lui Basescu la Cotroceni.

Dar, indiferent de ce se va intampla, ceea ce voi scrie mai jos isi pastreaza valabilitatea.

Noii vandali (RO)

Ce se intampla in aceste zile la USL seamana cu lucrarea unui virus misterios al nebuniei colective.

Incoltiti si hartuiti de Basescu (da, cu metode securistice - dar trebuia sa se astepte la asta si sa fie pregatiti!), Ponta si ai lui si-au pierdut cumpatul si au intrat in jocul adversarului.

Reactioneaza isteric si distructiv, creand enorme pagube colaterale. Infuriati de Basescu si incapabili sa-i raspunda direct, isi varsa furia asupra unor institutii (Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului - nemaivorbind de TVR, ICR, CNATDCU, sau de persistenta in magaria schimbarii radicale a sistemului de vot chiar inainte de alegeri). USL seamana cu un boxer turbat care, lovind mai mult pe langa adversar, a invinetit ochii multor spectatori.

Principala victima colaterala a acestei intunecari a mintii este democratia romaneasca. Deja siluita de basisti de trei ani incoace de abia-si mai tragea rasuflarea, ordinea democratica este din nou calcata violent in picioare, in razboiul politic. PDL crease deja precedente nefaste, care se pot sterge doar in decenii de practica democratica riguroasa; acum, USL escaladeaza nivelul abuzului politic si da lovitura de gratie oricarei iluzii de civilizatie democratica pe Dambovita.

Se putea altfel?
Desigur, cu putina inteligenta.

Ce cred despre... (RO)

1. Condamnarea definitiva a lui Adrian Nastase la inchisoare cu executare

Ma bucura vestea si rezonez in mare masura cu ce a scris Vlad Mixich pe aceasta tema, desi nu suntem tocmai colegi de generatie. Cred insa ca este doar un inceput: daca Nastase ramane singurul condamnat dintre politicienii de varf, nu avem un progres real.

Despre pesedistii care il jelesc pe Nastase (vezi aici, aici, aici), pot sa spun ca nu ma impresioneaza; mi s-ar parea decent ca, in perioada urmatoare, in calitate de politicieni ai puterii, sa se abtina de la comentarii ce ar putea fi interpretate ca imixtiuni in domeniul Justitiei. In ce ma priveste, am o amintire inca vie a vietii in Romania sub Nastase si - desi nu-mi sta in fire sa ma bucur de raul altuia - cred ca decizia de astazi a curtii este un inceput de dreptate. Sigur, dupa ce justitia din Romania s-a pronuntat definitiv, Nastase este liber sa-si apere cauza mai departe la instantele europene.


2. Cazul ICR / Patapievici si prostia politicienilor 

Cum am mai scris, d-l Patapievici a facut politica basista, nesocotind datoria de impartialitate si de rezerva politica a unui slujbas al statului. De altfel, Patapievici continua sa faca politica si acum, prin felul in care conduce polemica cu guvernul. Ca sa fie mai clar ce vreau sa spun, comparati cu atitudinea - intr-o situatie oarecum asemanatoare, desi mult mai serioasa - lui Raed Arafat cand a fost atacat de presedintele Basescu: a refuzat sa se angajeze in controverse politice, a demisionat, a refuzat instrumentalizarea politica a gestului sau de rezistenta, nu a incercat sa-si construiasca o platforma politica speculand simpatia populara. Prin contrast, Patapievici si-a inceput apararea cu un atac la primul ministru.

Pe de alta parte, felul in care puterea USL a gestionat situatia a fost sinistru. Pe langa aspectul grav al emiterii unei ordonante de urgenta cu privire la ICR, ocolind procedura democratica normala, am fost stupefiat de unele declaratii din zona puterii. Nu stiu cat simt al umorului are Victor Ponta, dar glumita lui de la Viena ("de ce e nelinistit Patapievici, ca nu vreau sa-l schimb?") imi aminteste, extrem de nelinistitor, de agresivitatea aroganta a lui Adrian Nastase, pe vremea cand avea Romania la picioare. Iar declaratia purtatorului de cuvant PNL-ist despre cei care protesteaza impotriva ordonantei mi-a adus aminte foarte neplacut de Ion Iliescu in 1990, pentru care cei din Piata Universitatii erau platiti de forte obscure ale opozitiei. Este de-a dreptul penibil - ca purtator de cuvant al puterii in Romania anului 2012 - sa raspunzi in acest fel, cu atac la persoana preopinentilor, in loc sa te limitezi la argumente; in plus, nu toti cei care protesteaza pot fi catalogati cu usurinta drept basisti: de pilda, Tolontan sau Romania Curata au luat pozitii clare in trecutul recent si impotriva abuzurilor politice ale portocaliilor.

Cred ca, din prostie si aroganta, puterea actuala si-a creat singura o problema care ar putea deveni semnificativa. Mai cred ca o eventuala victorie a protestatarilor - de exemplu prin retragerea ordonantei de urgenta si initierea unei dezbateri publice asupra rolului ICR - ar fi un lucru bun pentru democratia romaneasca si o lectie utila pentru putere ca nu orice este permis si ca respectarea procedurilor este cel putin la fel de importanta ca rezultatul urmarit.


3. Scandalul plagiatului lui Ponta

Parerea mea merge in sensul celei exprimate de Moshe & Mordechai. Daca Ponta este suspect ca ar fi trisat cu lucrarea de doctorat, este normal sa i se ceara explicatii. Daca este vinovat, cred ca ar fi de bun simt sa se retraga de la sefia guvernului - e vorba aici de prestigiul si imaginea tarii pe care o reprezinta ca premier.
Ipoteza ca majoritatea doctoratelor din Romania ar fi bazate pe fals merita o investigatie serioasa in perioada urmatoare. In orice caz, asta nu-l scuza pe Ponta.
Pe de alta parte, daca - asa cum se afirma destul de credibil din multe surse - Basescu si serviciile secrete se afla la originea scandalului, cred ca ar fi un argument serios pentru accelerarea suspendarii presedintelui. Cum am mai scris pe blog, cred ca suspendarea lui Basescu din functie este un gest necesar de igiena democratica si exista deja suficiente motive pentru un astfel de demers; daca, in plus, Basescu se dovedeste a fi in continuare un factor de subminare a ordinii democratice prin folosirea institutiilor statului in interes politic, suspendarea devine o urgenta.


4. Demisia ministrului Culturii, Mircea Diaconu, dupa decizia nefavorabila lui de la ICCJ

Am simpatie si respect pentru Mircea Diaconu, dar este esential ce spune Alina Mungiu-Pippidi: "suntem in Europa, legea se aplica". As adauga ca legea se aplica inclusiv - sau mai ales - cand nu ne convine. Consider ca Diaconu a luat decizia corecta atat in privinta demisiei, cat si in privinta ramanerii in politica alaturi de PNL. Poate ar trebui sa se intrebe cum a ajuns in aceasta situatie umilitoare si daca n-ar fi putut sa o evite.

Schimbarea de putere (RO)

Cateva ganduri in contextul schimbarii de putere de la Bucuresti:

Guvern non-politic, nu anticipate! (RO)

UPDATE (7/02): Mintea romanului de pe urma... Ponta ar vrea acum guvern non-politic, de tehnocrati, dupa ce ieri a insistat (impreuna cu PNL si PC) pentru alegeri anticipate cat mai curand. Sper sa mai aiba ocazia sa discute asta - de exemplu, daca echipa lui Ungureanu este respinsa de Parlament - dar nu sunt mari sanse.

Ceea ce ar fi trebuit sa se intample inca din toamna lui 2009 - demisia unui guvern nelegitim - se intampla, in sfarsit, acum. Iesirea oamenilor in strada a avut pana la urma efect, un efect in cascada, care a schimbat radical datele problemei, antrenand o serie de concesii disperate ale puterii - retragerea legii Sanatatii si reinstalarea lui Raed Arafat la minister, demiterea lui Baconschi, suspendarea taxei de poluare s.a.m.d. Situatia a devenit si mai greu de sustinut dupa ce decizia Curtii Constitutionale impotriva comasarii alegerilor a marcat inca un precedent in seria deciziilor neconstitutionale impuse de guvernul Boc prin angajarea raspunderii.

Am inceput acest blog cu peste doi ani in urma, in timpul crizei politice din 2009, pentru ca am simtit un pericol iminent la adresa ordinii democratice din Romania. Evenimentele care au urmat mi-au confirmat, din pacate, temerile. Sub lozinca reformarii statului, presedintele Basescu a fortat mentinerea unui guvern nedemocratic, impotriva majoritatii politice din Parlament. Ulterior, puterea portocalie a subminat sistematic institutiile democratice, incepand chiar cu Parlamentul (lucru despre care am scris pe larg). Din pacate, opozitia nu a vrut sau nu a putut sa apere integritatea institutiilor, principiilor si regulilor democratiei, parand de cele mai multe ori mai preocupata de scorul propriului meci politic cu puterea, decat de soarta democratiei romanesti.

Plecarea acestui guvernul nelegitim creeaza in ceasul al 12-lea o deschidere intr-o situatie de fundatura adanca, in care Basescu si ai lui adusesera politica romaneasca. Dar totul depinde de cum va fi folosita aceasta fragila deschidere.

Parerea mea este ca, in acest moment, telul opozitiei trebuie sa fie instaurarea unui guvern interimar - preferabil non-politic - de consens cat mai larg, care sa gestioneze afacerile curente si sa organizeze alegeri corecte. In felul acesta, s-ar putea restabili cat de cat credibilitatea procesului democratic (dupa ce, la un moment dat, corectitudinea viitoarelor alegeri a fost in mare pericol - vezi de exemplu comentariul Alinei Mungiu-Pippidi pe aceasta tema) si s-ar putea porni pe drumul lung al recladirii institutiilor democratiei in Romania.

Graba de a avea alegeri anticipate (vezi reactia la cald a lui Victor Ponta) cred ca tine mai mult de interesul politic al opozitiei de a capitaliza cat mai rapid actualul avantaj din sondaje, decat de bunul mers al tarii. Alegeri urmeaza sa aiba loc oricum in toamna, iar intre timp avem si alegeri locale. Mai importanta decat rapiditatea alegerilor acum este corectitudinea si credibilitatea lor - pur si simplu, Romania nu isi mai permite inca in rand de alegeri cu rezultate contestate sau contestabile. Este urgent nu sa-l instalam pe Ponta la Palatul Victoria, ci sa restauram ordinea democratica.

Despre coruptie si alti demoni: cursa de soareci si instinctul sinucigas al opozitiei (RO)

De vreo 15 ani, s-a instapanit ideea ca pentru tarile post-comuniste din Europa de Est principala problema de guvernare o reprezinta coruptia. A contribuit la acest lucru o tendinta mai larga pe plan international de a acorda din ce in ce mai multa atentie acestui fenomen (de pilda, din 1995 Transparency International a inceput sa publice faimosul clasament al tarilor pe baza Indicelui de Perceptie a Coruptiei, care a avut si continua sa aiba o influenta considerabila asupra mentalului colectiv); iar in regiunea noastra, a contat inca si mai mult accentul pus de Comisia Europeana pe combaterea coruptiei in tarile candidate, care a devenit un leitmotiv al procesului de integrare.

Cu timpul, s-a instapanit corectitudinea politica a 'anti-coruptiei', cu propriul cod de comunicare, cuvinte-cheie si clisee goale de sens. A pune la indoiala importanta primordiala, absoluta a masurilor anti-coruptie a devenit un tabu. Nesurprinzator, tarile care au trecut prin angrenajul integrarii europene si rapoartelor de monitorizare aferente au ajuns campioane la masuri anti-coruptie, desi impactul acestor masuri in unele cazuri ramane cel putin indoielnic.

Romania nu a facut exceptie - dimpotriva, avand (impreuna cu Bulgaria) o situatie mai grava din punct de vedere al coruptiei decat alte tari candidate, a fost privita cu mai mare atentie si supusa unor conditionalitati speciale, care continua pana in ziua de azi (prin Mecanismul de Cooperare si Verificare). In aceste conditii, a devenit perfect posibil ca pe baza retoricii anti-coruptie sa fie castigate alegeri (Basescu) sau sa fie construite cariere politice (cazul Monica Macovei, despre care am mai scris aici si aici).

De ce ar fi asta o problema?

Pentru ca premisa pe care se bazeaza politica anti-coruptiei in zilele noastre ar putea fi gresita, cel putin in cazul anumitor tari, printre care si Romania.
Aceasta premisa, care vede in coruptie o radacina a raului politic, economic si social, distorsioneaza intelegerea situatiei de fapt din unele tari post-comuniste. In realitate, principala problema a acestor tari este fragilitatea democratiei,  slabiciunea institutiilor care garanteaza pluralismul politic si limiteaza excesele autoritariste.

Nu neg ca Romania (ca si alte tari din regiune) are o problema cu coruptia si ca ceva ar trebui facut in privinta asta. Dar chestiunea cruciala este: cu ce pret? Pentru ca Romania mai are si alte probleme, de pilda cu democratia. 
Raspunsul este ca, intr-o democratie inca neconsolidata, obiectivul anti-coruptiei nu trebuie sa capete prioritate asupra chestiunii esentiale a pastrarii ordinii democratice. Combaterea coruptiei este un lucru bun, dar nu cu pretul slabirii garantiilor democratice. Intre eradicarea coruptiei si salvarea democratiei, daca se ajunge in situatia de a trebui sa alegem, alegerea corecta este in favoarea democratiei - pentru simplul motiv ca, intr-o democratie, chiar imperfecta, se poate lupta si cu coruptia; dar intr-o non-democratie, chiar construita pe retorica anti-coruptie, acest lucru poate deveni la un moment dat imposibil si nu mai exista nici cale de intoarcere.

Cei care saluta neconditionat orice ancheta sau arestare sub acuzatii de coruptie ar trebui sa se gandeasca de doua ori. Lupta anti-coruptie are valoare doar daca fundamentul democratic nu este pus in pericol.

Sa ne amintim:
In 1989, est-europenii au iesit in strada, in primul rand, pentru libertate si pentru lichidarea monopolului comunist asupra puterii politice. Principalul castig al revolutiei anti-comuniste a fost reinstaurarea pluralismului politic si a drepturilor cetatenesti. Miza politicienilor reformisti din anii 1990 a fost crearea cat mai rapida a unei rupturi ireversibile cu trecutul, prin solutii gen "terapie de soc" (Balcerowicz in Polonia, Gaidar in Rusia); in acest context, prioritatea absoluta era deschiderea cat mai rapida spatiului economic si politic si spargerea monolitului puterii comuniste, pentru ca acesta sa nu se poata reface. La inceputul anilor 1990, anti-coruptia nu facea parte din arsenalul politic al anti-comunistilor, dimpotriva, in unele cazuri discursul legalist, anti-coruptie a fost promovat de partizanii status-quo-ului, in incercarea da a bloca reformele radicale care se preconizau. Rusia din perioada lui Eltin este un exemplu ilustrativ: s-au facut reforme democratice esentiale, a inflorit insa si coruptia; ulterior, Putin a folosit cu succes discursul anti-coruptie si anti-oligarhi - un fel de "moguli" ai lor - pentru a anula o parte a reformelor democratice din prima jumatate a anilor 1990 si pentru concentra din nou puterea intr-o singura mana.

Lectia principala este ca atunci cand anti-coruptia incape pe mana anti-democratilor, riscul este major.
Fortele politice democratice ar trebui sa fie foarte atente sa evite o astfel de situatie, in primul rand tinand coruptia sub control cand sunt la putere pentru a nu exaspera oamenii (se stie, oamenii disperati sunt mai usor de manipulat) si, in al doilea rand, nepermitand taberei autoritare sa monopolizeze cauza atat de populara a combaterii coruptiei.

***

Dupa ce Basescu a castigat doua randuri de alegeri jucand cartea anti-coruptiei (in 2004 a vorbit de tepe in Piata Victoriei, in 2009 s-a razboit cu "mogulii"), rezultatele arata in felul urmator: situatia coruptiei in Romania nu s-a ameliorat semnificativ, in schimb basescienii au preluat controlul cvasi-total asupra tuturor institutiilor statului, pe ici-pe colo (destul de des) fortand regulile jocului. Ca si in cazul reformei statului de vreo doi ani incoace, povestea mai lunga a anti-coruptiei in Romania are prea putin de-a face cu obiectivul declarat al intaririi integritatii, in schimb are foarte mare legatura cu lupta pentru acapararea puterii, in care o factiune foloseste retorica anti-coruptie pe post de instrument politic (vedeti de exemplu aici).

Sa mai fie posibil, in aceste conditii, ca Basescu si ai lui sa repete aceasta farsa?

De ce nu? Pot sa incerce, sperand ca romanii vor mai putea fi pacaliti inca o data cu acelasi truc. 

Iar cand opozitia le da o mana de ajutor, punandu-se singura in off-side si contribuind la scrierea unui nou scenariu al luptei lui Basescu cu sistemul ticalosit, lucrurile incep sa capete parfum de verosimilitate.

Ma refer, desigur, la chestiunea recentei arestari a presedintelui Consiliului Judetean Arges, un puternic pesedist local.

Nu am suficiente informatii sa-mi dau cu parerea asupra chestiunii de fond. Ca si altii, observ si eu ca pare sa existe o diferenta in felul in care structurile de forta (politia, procuratura, serviciile secrete) trateaza politicienii opozitiei si, respectiv, politicienii puterii. Intre altele, se pare ca Nicolescu chiar are probleme serioase de sanatate, spre deosebire de Monica Ridzi.

Dar felul in care au reactionat cei din opozitie cred ca este fundamental gresit, pentru ca nu face decat sa dea apa la moara noii piese de teatru regizate de putere. Conform acesteia, alianta de opozitie pe cale de a se crea devine o "alianta a penalilor" care isi apara coruptii si da atacul la Justitie, iar PSD, PNL si PC "fac zid impotriva Justitiei" sau chiar ar fi pornit jihad-ul impotriva ei. Povestea deja se scrie singura, personajele negative (Ponta si Antonescu) intrandu-si perfect in rol.

Ce ar trebui facut?

Cand fu Tica... (RO)

Cei doi titani ai politicii romanesti, divizia "opozitie" - i-am numit desigur pe Ponta si Antonescu - sunt mereu in contratimp. Fie intre ei, fie cu situatia. Cand vrea Crin, nu vrea Victoras; cand ii vine pofta micului Titulescu, i se apleaca domnului cu nume de floare; cand, in fine, ar vrea amandoi, nu se mai poate...

Iar noi, desigur, ar trebui sa-i credem ca se dau de ceasul mortii sa apere statul de drept, sa darame guvernul si sa salveze tara.

Daca PSD si PNL sunt serioase... (RO)

Inteleg ca luni va fi depusa oficial motiunea de cenzura.
Daca opozitia este serioasa in intentia de a prelua puterea in acest moment si - prin aceasta - de a opri deriva tot mai accelerata a Romaniei spre haos si neguvernabilitate, sunt relevante urmatoarele recomandari:

Jocul dublu al PSD (RO)

PSD ar vrea si parca totusi n-ar prea vrea sa rastoarne guvernul Boc.

Pe de o parte, ne asigura ca vede schimbarea guvernului drept o prioritate, pe de alta parte introduce in textul motiunii de cenzura exact ceea ce se stie foarte bine ca PNL nu poate sustine sub nici o forma: renuntarea la cota unica de impozit pe venit.

De fapt, nu este singurul semn ca PSD trateaza motiunea de cenzura mai degraba ca pe o chestiune de partid, decat ca pe una care-i priveste pe toti romanii, sau macar opozitia parlamentara: a se vedea si felul in care momentul depunerii motiunii este stabilit explicit in functie de calendarul intern de partid al PSD.

Atentie, pericol! (RO)

Semnificatia anuntului socant al lui Basescu ca renunta la serviciile Politiei si Jandarmeriei este ca presedintele isi continua neabatut planul de disolutie a ordinii legale si constitutionale din Romania, despre care am avertizat pe acest blog.

Cum am scris acum cateva luni (pentru argumentatia completa recomand citirea intregii postari si a trimiterilor de acolo):

[...] Basescu, sub pretextul reformelor, urmareste de fapt o agenda radicala de subminare a ordinii constitutionale si a institutiilor cheie ale statului. Devine acum tot mai clar ce vrea sa puna in loc: o guvernare prin masuri exceptionale, in afara cadrului legal si institutional.
Tot mai des in ultimele luni, semnalele publice pe care le transmite Basescu (sau pionii lui politici) si actiunile politice ale basescienilor induc ideea unei Romanii neguvernabile, care are nevoie de solutii in afara regulilor normale ale jocului.

Delegitimizarea Politiei si Jandarmeriei intr-o situatie de tensiune sociala cu potential exploziv, impingerea cu incapatanare a Romaniei in situatii de extralegalitate, sunt cai prin care Basescu urmareste sa provoace haos si violenta.

Explicatia pe care o am (si care poate fi urmarita in detaliu mergand pe link-urile de mai sus) este ca strategia personala de supravietuire politica a lui Basescu implica, in perioada aceasta, destabilizarea radicala a ordinii politice, economice, sociale, institutionale a tarii. Omul pus in fruntea tarii sa-i asigure stabilitatea pare sa urmareasca cu totul altceva.

Diversiuni de sezon (RO)

Dupa ce ieri anuntul la nervi al lui Victor Ponta ca ar putea initia procedura de suspendare a presedintelui Basescu (in cazul in care ar promulga legea pensiilor) a fost tratat ca breaking news, astazi o noua prostioara a inflamat presa noastra: anume ca, printr-un articol din legea de functionare a Curtii Constitutionale (CCR), Basescu s-ar fi pus la adapost de suspendare.
Cum sa nu ti se urce sangele la cap?

Numai ca, si intr-un caz, si in celalalt, avem de-a face cu non-subiecte, iar umflarea lor peste masura vorbeste mai degraba despre spiritul de turma si calitatea din ce in ce mai scazuta a unei prese tabloidizate (la televiziuni putem vorbi de OTV-izare), despre teatrul absurd pe care a ajuns sa-l joace clasa politica luandu-ne pe toti de prosti, despre disolutia discursului rational si dezorientarea crescanda indusa metodic in societatea romaneasca, care a ajuns prada tot mai usoara oricarei diversiuni. Acesta este de fapt lucrul cu adevarat ingrijorator, si care ar fi trebuit sa fie un subiect, daca Romania n-ar fi in marasmul in care este.

Visul puterii absolute a contaminat PSD (RO)

Am scris de mai multe ori pe acest blog despre himera puterii absolute, care l-a transformat pe Basescu intr-un pericol public si careia ii datoram in buna masura situatia de acum a Romaniei - vezi de exemplu aici si aici.

Se pare, din pacate, ca Basescu nu mai este singurul.

Iata ce declara Victor Ponta, imbatat de altitudinea astronomica pe care a capatat-o PSD in sondaje fara sa faca nimic:

Distribuirea vinei (RO)

Romania n-ar fi trebuit sa ajunga in situatia in care este astazi, din nou la mana FMI-ului si dependenta de asistenta externa pentru supravietuire, nevoita sa taie brutal si nediferentiat cheltuielile publice ca o tara din lumea a treia incapabila sa se auto-guverneze, cu un guvern lipsit de legitimitate, credibilitate si competenta.

Si probabil nici n-ar fi ajuns, daca n-ar fi avut un presedinte care a distrus doua majoritati de guvernare consecutive, care a generat si a escaladat sistematic conflictele politice, care a instrumentalizat politic ideea de reforma a statului, care a refuzat sa recunoasca dreptul constitutional al unei majoritati parlamentare de a da tarii un guvern, care a impus - impotriva ordinii democratice - un guvern nereprezentativ pentru vointa electoratului si total obedient fata de el insusi, care a golit de sens separatia si echilibrul puterilor in stat. N-am fi ajuns in fundatura de astazi daca Basescu nu ar fi redus la extrem domeniul posibil al solutiilor politice si institutionale in aceasta tara.
Cine are rabdare sa parcurga arhivele acestui blog, va gasi un adevarat rechizitoriu la adresa actualului presedinte.
Dar nu la asta vreau sa ma refer acum.

Vad tot mai des reprezentanti ai opozitiei vorbind la televizor cu atata indignare justitiara, de parca n-ar avea nimic sa-si reproseze pentru situatia in care ne gasim ca tara. In realitate, lucrurile stau diferit.

Pe astia ii avem... (RO)

...si cu ei va trebui sa defilam.

Nu m-a pasionat rezultatul competitiei pentru presedintia PSD si nici pentru cea a PNL. Punctul meu de vedere este legat de interesul prezervarii ordinii democratice in Romania, in fata asaltului politic al PDL. Din aceasta perspectiva, ma intereseaza ca aceste doua partide de opozitie sa reuseasca sa reziste si sa apere institutiile democratice in fata enormei presiuni a noului partid-stat.

Consolidarea lor - pentru ca, la randul lor, sa poata apara ce se mai poate apara in fata coroziunii basescianismului - este ceea ce conteaza cu adevarat in momentul de fata. Reformarea interna a celor doua partide a devenit acum o chestiune secundara: este buna daca le intareste pentru lupta pe care o au de dus in perioada imediat urmatoare; restul este in cel mai bun caz naivitate, in cel mai rau diversiune. Ambele partide se afla sub presiunea PDL. Nu mi-a placut cum a castigat Antonescu lupta din PNL, dar daca asta reduce riscurile de rupere a partidului, fie si asa. Vom mai avea multe ocazii sa discutam despre democratia interna din PNL, acum urgentele sunt altele: apararea parlamentului ca institutie de baza a democratiei reprezentative; rezistenta fata de politizarea in profunzime a administratiei; impiedicarea jafului resurselor publice; prezervarea cadrului constitutional.

Efectul Ponta? (RO)

Este inca mult prea devreme sa ma pronunt asupra prestatiei lui Victor Ponta ca presedinte PSD. Este devreme chiar si pentru a judeca daca a inceput cu dreptul sau cu stangul.

Dar prima luare de pozitie imi place. Foarte mult.

Reflectoarele pe PSD (RO)

Contine UPDATE dupa link

Pentru un partid de opozitie, cel mai mare pericol nu este sa fie implicat in controverse publice (bineinteles, in anumite limite), ci, dimpotriva, sa dispara din atentia publica, imaginea sa-i paleasca pana la alunecarea in irelevanta si uitare. Un bun exemplu este PRM, un partid aproape invizibil astazi, dar care in anii 1990 era pe cai mari; este greu sa ne inchipuim astazi ca Vadim Tudor a ajuns la un moment dat (in anul 2000) in turul al doilea al alegerilor prezidentiale. La fel, PNT-cd.

Din acest punct de vedere, al vizibilitatii, prin congresul de ieri PSD a obtinut un mare succes.