Terapia Ridzi-Gutau (RO)

Recentele scandaluri in care sunt implicati lideri importanti din PDL - la nivel local si central - ilustreaza cat de adanc a patruns putregaiul coruptiei politice in institutiile statului. Si, foarte probabil, vedem numai varful iceberg-ului.

Iar aerul de firesc cu care se incearca promovarea dublului standard (ca in jalnica balbaiala a premierului Boc de mai jos, incercand sa argumenteze ca declararea unui condamnat definitiv pentru coruptie drept cetatean de onoare tine de libera exprimare in interiorul partidului) ne arata ca puterea este inca foarte departe de trezirea la realitate.






Paradoxal, cu toate conotatiile sinistre ale cazurilor Ridzi si Gutau, vad si posibilitatea unui efect mai degraba pozitiv.


O parte importanta a pericolului reprezentat de PDL si Traian Basescu pentru democratia romaneasca este legata de pretentiile de exceptionalism - explicite sau implicite - ale acestei grupari, care au servit drept alibi pentru acapararea totala a puterii.

Discursul politic cu care Basescu a castigat doua mandate la primaria Bucurestiului si doua la Cotroceni, preluat in mare parte si de PDL, este unul cu puternice accente anti-sistem ("sistemul ticalosit", "mogulii", "presa-tonomat") si auto-victimizant ("singur impotriva tuturor", escaladarea pana la paroxism a conflictelor). Aceeasi reteta, aplicata o data, si inca o data, si inca o data, si inca o data - de fiecare data cu succes, le-a permis lui Basescu si PDL-ului sa preia controlul cvasi-total asupra puterii. Dupa ce bucurestenii i-au dat primaria, au urmat patru ani de conflicte si blocaj administrativ, in care nu s-a miscat mai nimic; dupa care Basescu s-a prezentat din nou la alegeri cerand sa i se dea si majoritatea in consiliul local - pe care a obtinut-o! La fel, dupa ce Basescu a fost ales presedinte in 2004 cu sprijinul unei coalitii, au urmat ani de razboi politic cu fostii parteneri de coalitie si nesfarsite scandaluri, scuza lui fiind ca nu-si poate pune in practica proiectul de modernizare a Romaniei fara un guvern cu care sa poata lucra (de fapt, care sa-l asculte). Iar dupa parlamentarele din 2008 a obtinut si un astfel de guvern - e drept, intr-o formula incompleta, cu PSD ca partener egal al PDL. Alegerile prezidentiale din 2009, cu victoria in extremis a lui Basescu, au consfintit de fapt (in mod ilicit!) instituirea controlului cvasi-total al taberei presedintelui asupra statului, cu PDL ca principal partid de guvernare, fortificat cu traseisti politici si sub controlul presedintelui.

In aceasta schema recurenta, pretentia lui Basescu si alor sai ca ei sunt altfel, ca lupta impotriva unui sistem corupt, a reprezentat un element esential in strategia de acaparare totala a puterii. Din moment ce toti ceilalti reprezinta "sistemul ticalosit", evident ca nu se poate ajunge la un compromis, la o impartire a puterii, la un echilibru al controlului reciproc; PDL nu poate face nimic decat daca preia controlul total, altfel va fi in permamenta sabotat de reprezentantii sistemului. Aceasta logica a fost folosita de presedinte si pentru a refuza sa recunoasca existenta unei majoritati (toate partidele minus PDL) in parlament in toamna anului trecut, cand a adus Romania in pragul colapsului institutional.
Altfel spus, pretentia de exceptionalism a PDL - in mod iresponsabil sau doar interesat sustinuta si alimentata de unii intelectuali activi politic - a fost instrumentalizata pentru a scurtcircuita mecanismele normale ale echilibrului institutional si reprezentarii democratice. S-a impus in acest fel ideea ca pentru PDL nu se aplica regulile obisnuite, ca oamenii presedintelui au dreptul la tot felul de derogari pentru ca lupta cu tot restul sistemului.

Pe aceeasi logica actioneaza si premierul Boc cand promoveaza cu o insistenta demna de o cauza mai buna - si in mod descalificant pentru un profesor de drept constitutional - politizarea pedelista a administratiei. Toata operatiunea este un dezastru, ordonantele de politizare au fost declarate in mod repetat neconstitutionale, contestarile in justitie au rezultat in plata de catre stat a cate doua-trei randuri de inalti functionari pentru a sta degeaba sau a se calca pe picioare, dar Boc ii da inainte. Pentru cauza reformei statului, desigur, care necesita controlul absolut al PDL. De ce? Pentru ca in mintea unora PDL nu e un partid oarecare, ci o armata a salvarii Romaniei.

Aceasta frauda politica incepe sa iasa in sfarsit la iveala cu o pregnanta care face aproape imposibil, chiar si din partea celor mai fanatizati suporteri basescieni, sa mai nege evidenta. Cazul Ridzi abia incepe sa-si deruleze consecintele, iar facand-o expune mecanismul infernal al jafului resurselor publice prin politizarea administratiei, prin inlocuirea profesionistilor cu mancurti de partid pusi doar pe furtisag si gata sa semneze orice li se cere de catre sefii politici.
Nu vreau sa sugerez ca PDL ar fi mai corupt decat alte partide, nu cred neaparat ca este intrinsec asa. Ceea ce il face insa mult mai periculos este pretentia - cu care a reusit sa convinga destui votanti - ca ar fi cu totul altfel si, bazat pe ea, tendinta constanta de a juca in afara regulilor stabilite pentru a acapara total puterea. Acum incepe sa se vada extrem de clar ca, odata ce a prins gustul puterii, PDL nu este cu nimic mai bun decat celelalte partide.
Romanii l-au crezut pe Basescu si s-au lasat pe mana lui ca sa-i apere de "moguli". Acum au ocazia sa constate ca, sperand sa scape de mafie, si-au dat cheia de la casa uneia dintre bandele rivale, cea mai lipsita de limite si scrupule.
Inca nu este prea tarziu sa schimbam incuietoarea, iar pe viitor sa nu ne mai lasam atat de usor pacaliti de politicieni.