Ca si la congresul din 2005, cand Iliescu si-a ratat intoarcerea in partid pierzand competitia cu Geoana pentru presedintia PSD, luptele interne din principalul partid de stanga fac prima pagina a ziarelor. PSD da in clocot: Geoana, Mitrea si Diaconescu candideaza la sefia partidului si incearca sa-si adune oastea de sustinatori; Nastase se mai gandeste, dar parca ar incerca si el; Iliescu este in razboi cu Dancu si grupul de la Cluj; Severin loveste in Geoana prin intermediul Institutului Ovidiu Sincai; "greii" partidului se exprima si schimba replici pe toate canalele posibile - in organele de partid, pe bloguri, in presa scrisa, la talk-show-uri, prin scurgeri controlate de informatii s.a.m.d.
Unii comentatori ridiculizeaza PSD pentru modul cum a ales sa-si spele rufele in public, cei mai multi vad in aceste dispute interne un semn de slabiciune si de dezagregare. Politicieni din alte formatiuni politice par sa creada acelasi lucru si incearca sa puna - pe cat posibil - "batista pe tambal" in propriul partid.
Premisa implicita este ca un partid proiecteaza in afara o imagine de forta si seriozitate atunci cand nu lasa sa se vada divergente interne; iar cand isi exhiba conflictele, automat pare slab, "pe duca".
Am o parere diferita.