Subiectul aderarii la Acordul Schengen incinge din nou, in aceste zile, coabitarea politica damboviteana. Diferenta fata de precedentele esecuri pe aceeasi tema este schimbarea de roluri: daca in 2011 presedintele Basescu era cel care propunea realocarea banilor pentru securizarea frontierelor spre alte domenii si autoritatile se razboiau cu florile olandeze, iar anul trecut pe vremea asta puterea portocalie obstructiona Serbia cu bataie pe Schengen, acum guvernul USL - sustinut de o majoritate zdrobitoare in parlament - isi incordeaza muschii in fata Occidentului, in timp ce basistii critica prestatia puterii.
In ambele ipostaze, avem de-a face cu acelasi simptom, chiar daca actorii au fost re-distribuiti: vorbim de slabiciunea pozitiei externe a Romaniei (un tratament similar aplicat, sa zicem, Poloniei sau Cehiei ar fi greu de imaginat), combinata cu incapacitatea cronica a clasei politice de a se abtine de la demagogie si de a actiona unitar si disciplinat in chestiuni care tin de interesul national. Totul, pe fondul unei deteriorari generale a climatului european in chestiunea liberei circulatii (si nu numai), despre care am scris deja de mai multe ori.
Ce ar fi, totusi, de facut? Si cum poate fi judecata pozitia guvernului Ponta?
In ambele ipostaze, avem de-a face cu acelasi simptom, chiar daca actorii au fost re-distribuiti: vorbim de slabiciunea pozitiei externe a Romaniei (un tratament similar aplicat, sa zicem, Poloniei sau Cehiei ar fi greu de imaginat), combinata cu incapacitatea cronica a clasei politice de a se abtine de la demagogie si de a actiona unitar si disciplinat in chestiuni care tin de interesul national. Totul, pe fondul unei deteriorari generale a climatului european in chestiunea liberei circulatii (si nu numai), despre care am scris deja de mai multe ori.
Ce ar fi, totusi, de facut? Si cum poate fi judecata pozitia guvernului Ponta?