ONU ne spune: Opriti Codurile! (RO)

Scurt exercitiu (necesar) de memorie:

Prin 2009, guvernul Boc considera extrem de urgenta adoptarea noilor Coduri Civil si Penal ale Romaniei. Asa ca, in stilul caracteristic, a procedat minereste prin asumarea raspunderii in Parlament, scurtcircuitand dezbaterea publica si parlamentara, necesare in democratie si vitale in cazul unor legi de asemenea importanta. Motivul invocat? Urgenta, desigur, pentru ca la Basescu mai totul se face prin procedura de urgenta; asa intelege el guvernarea unei tari europene.
Nu au contat atunci protestele opozitiei (PNL a si depus o motiune de cenzura), pentru ca puterea (PDL-PSD la acea data) avea o majoritate confortabila in Parlament, iar masina de vot functiona fara probleme. PSD a sustinut explicit abuzul (vreo surpriza?).
Nu au contat nici protestele societatii civile (va amintiti coalitia "Opriti Codurile!"?), pentru ca puterea deja hotarase. Discutia de atunci dintre Basescu si reprezentantii societatii civile (mai degraba o mustruluiala din partea presedintelui, care n-a prea inteles ce vroiau de fapt oamenii aceia) spune multe despre motivele pentru care democratia romaneasca schioapata tot mai vizibil:

Dar care era, in fond, urgenta - din moment ce guvernul si-a acordat un an intreg, pana in iulie 2010 (!) pentru adoptarea legilor de punere in aplicare a noilor Coduri, care prevad intrarea in vigoare a Codurilor abia in octombrie 2011 - nu prea este clar (mai pe larg aici). De ce nu s-a folosit macar o parte din acest timp pentru adoptarea Codurilor prin procedura normala? Mister.

Despre ce vorbeste Basescu cand vorbeste despre reforme (RO)

Unul dintre cele mai rezistente mituri despre Basescu este cel care il zugraveste drept campion al reformelor. Oameni pe care ii respect, chiar aflati uneori in dezacord cu tactica lui politica, inca il crediteaza cu intentii reformiste. Si nu ma refer la talibanii portocalii care vad pana si in taierea pensiilor si a salariilor un pas decisiv si curajos in modernizarea Romaniei, pentru care orice hahait de la Cotroceni echivaleaza cu noi descoperiri fundamentale in stiinta guvernarii; ci la oameni cu care se poate discuta rational. Lor ma adresez acum.

Spre deosebire de revolutii sau lovituri de stat, reformele se desfasoara in interiorul unui cadrul legal si institutional, cu respectarea unor proceduri si reguli stabilite. Ele urmaresc imbunatatirea sistemului, nu desfiintarea lui. Reformele, prin definitie, nu pot fi anti-sistem. Fie ca sunt graduale sau bruste, moderate sau radicale, specifice sau generale, ele nu ataca fundatia sistemului (institutiile de baza, ordinea constitutionala); iar cand schimbari fundamentale sunt identificate ca absolut necesare, procesul de urmat este cel prescris pentru asa ceva, cu restrictii si garantii procedurale menite sa asigure ca transformarile vizate nu creeaza destabilizare, ca sunt dorite de un segment reprezentativ al societatii si nu doar de o factiune politica, ca nu pun in pericol insasi existenta sistemului.

Exista o diferenta de esenta intre jocul politic in interiorul unui set de reguli, care coresponde spatiului de actiune al reformatorului, si jocul in afara regulilor stabilite, care apartine vandalismului fortelor anti-sistem.

Privind la parcursul politic al lui Basescu, este foarte greu sa gasim situatii in care el a actionat ca un reformator. Gasim in schimb foarte multe situatii in care s-a manifestat ca un vandal politic.

Opriti reforma statului, vreau sa cobor! (RO)

Pe 13 octombrie 1981, intr-o sedinta a Adunarii Nationale (camera inferioara a parlamentului) din Franta, deputatul socialist André Laignel a intrat in istorie cu urmatoarea declaratie la adresa unui deputat al opozitiei: "Vous avez juridiquement tort parce que vous êtes politiquement minoritaire". Aceasta fraza infama a ramas o referinta perena a exceselor puterii politice, un exemplu de manual al derivelor posibile atunci cand puterea, chiar aleasa democratic, se crede indreptatita sa forteze cadrul legal si institutional, structura de rezistenta a ordinii democratice, in functie de vointa atribuita (pe drept sau nu) unei majoritati.

In cursul celor douazeci de ani de tranzitie post-comunista, democratia romaneasca nu a fost scutita de astfel de excese, in care cei de la putere au facut uitate sau au fortat regulile jocului cand interesul politic a cerut-o. Orice incalcari ale cadrului democratic formal creeaza precedente care lasa urme pe termen lung; stergerea lor se poate face doar in timp, printr-o rutina a actiunii politice in interiorul regulilor - pana cand respectarea cadrului legal si institutional, cum spuneam intr-o alta postare, intra in reflexul politic, impregneaza ADN-ul politicii. Este pana la urma un proces de invatare sociala, care cere timp. Este vorba nu numai de domesticirea instinctelor de putere mostenite dintr-o perioada totalitara si asezarea lor intr-un cadru reglementat si previzibil similar celui din democratiile occidentale consolidate; ci si de procesul mai larg de civilizare al unei natiuni inteles ca un efort istoric de captare si moderare a energiilor si instinctelor primare de grup cu straturi de legi si institutii formale care sa le anuleze potentialul efect haotic si distructiv (am scris despre asta mai pe larg aici).

Dar excesele politice ale tranzitiei par mici accidente de parcurs fata de ce se intampla acum: un efort masiv, deliberat, coordonat, multi-directional si consecvent al taberei politice a presedintelui Basescu si a PDL - nu doar de a incalca regulile stabilite, ci de a inlatura sistematic orice obstacol institutional si legal, orice zagaz in calea domniei celor care au la un moment dat majoritatea. Totul, in numele democratiei si al reformei statului.

Ce vreau sa spun cu asta? Ca Basescu si PDL au intins foarte departe limitele actiunii politice - si nu timid sau pe furis, cum s-a mai facut in trecut, ci cu entuziasm mobilizator, in aplauzele galeriei. Iar aceasta diferenta de tonalitate este foarte semnificativa. Cateva exemple: