Invelisurile barbariei (RO)

(Include UPDATES la sfarsit, dupa link).


Se implinesc curand 20 de ani de cand ne-am castigat libertatea.
Nu pasnic, ca altii din fostul bloc comunist, ci cu sange si violenta.

Destule scene de barbarie ca aceasta s-au petrecut in acele zile:

Capul desprins de trup a zăcut pe TAB mai bine de 24 de ore. Majoritatea cetăţenilor care treceau prin zona „Orizont" nu ezitau să scuipe capul abandonat, să-l lovească violent cu picioarele sau să urineze pe el.

Astfel de lucruri nu se petrec pentru ca am fi noi, romanii, mai barbari decat alte neamuri. In istoria tuturor popoarelor sunt destule astfel de momente.
Am fost intotdeauna intrigat de mecanismele acestor orgii ale violentei colective.

Exista in orice individ, ca si in orice populatie, un nucleu atavic, colectivist, irational si violent. Acest nucleu este acoperit de straturi de conventii, proceduri, constrangeri sociale si reflexe conditionate, ceea ce in mod obisnuit numim "civilizatie". La unii oameni si in unele societati samburele barbar este ingropat adanc si este aproape invizibil. Ceea ce nu inseamna ca nu poate iesi la iveala in anumite situatii. La alti indivizi si in alte societati, nucleul atavic si violent este mai aproape de suprafata, abia mascat de o pojghita subtire de civilizatie.

Nucleul barbar tinde sa se activeze in situatii extreme si este zgandarit intre altele de senzatiile primare de tip foame, frica, ura. El raspunde la manipulare politica si este amplificat exponential in dinamica multimilor intaratate.

Ca societate, Romania are un strat de normalitate inca fragil. Faptul nu este strain de impresia generala de "spoiala" de civilizatie in viata de zi cu zi, pe care o au multi occidentali la primul contact cu Romania. Aparentele sunt aproape normale, dar cum zgarii un pic suprafata dai de cu totul altceva: in spatele chioscurilor cu vitrine multicolore sunt mormane de gunoi, institutiile statului au o priza foarte aproximativa la realitate, intelectuali aparent integrati in mainstreamul european au uneori derapaje de idei si limbaj care vin din alt timp, din alta lume. Si asa mai departe.

Momentele brutale, de isterie colectiva si violente pe scara larga - revolutie, incaierari etnice (Targu Mures in martie 1990, Hadareni in septembrie 1993) , mineriade (ultima in 1999!) - sunt foarte recente si inca vii in memoria contemporanilor. Prin contrast cu multe tari occidentale, unde astfel de eruptii violente ale irationalului colectiv sunt adanc ingropate in trecut, Romania profunda pastreaza un rezervor important de energii nestapanite foarte aproape de suprafata. Materialul ramane inca extrem de "inflamabil", in ciuda progreselor din ultimii 10-15 ani si a ancorelor institutionale pe care am reusit sa le asezam (apartenenta la UE si NATO printre ele).

Cum am mai argumentat, democratia de tip occidental este o suprastructura fragila, care nu se aseaza prea bine pe Romania reala. Mai tot timpul - in scurta istorie a Romaniei moderne - a fost resimtita ca un costum prea strans pe sufletul national. Istoria modernizarii Romaniei este cea a unei tensiuni permanente intre un cadru formal de institutii si legi care de bine, de rau incearca sa reproduca modelul occidental intr-un proiect sustinut de elita modernizatoare; si Romania anti-moderna, care respinge acest cadru.
Formula benigna de coexistenta a inclus un ridicat grad de informalitate (in care societatea isi traieste adevarata viata in afara cadrului formal) asociata cu un fel de patinare a institutiilor formale pe suprafata realitatii, intr-un plan paralel, fara aderenta si tractiune - de unde si persistenta impresie de ineficacitate a institutiilor, de mers in gol. Romanii nu cred in institutiile formale si "se descurca" in afara lor, iar institutiile la randul lor se multumesc cu pastrarea unor aparente de functionalitate ("spoiala" de care vorbeam) si lasa neatinse straturile mai profunde, fundamental neguvernabile, ale vietii sociale. Acest echilibru benign nu este cu totul imobil - el evolueaza, cu incetineala miscarilor tectonice, spre o modelare a realitatii de catre cadrul formal. Democratia prinde radacini, dar incet si cu conditia sa nu fie bruscata.

In anumite momente, insa, acest proces lent de modernizare in profunzime a fost intrerupt de eruptii violente ale energiilor din strafunduri, care nu au apucat sa fie imbalnzite de conventiile superficiale ale civilizatiei moderne. In perioada interbelica a secolului trecut institutiile democratice romanesti au fost maturate de aceste energii anti-moderne care s-au exprimat prin miscarile totalitare de tipul legionarismului. Comunismul, mai ales in ultima sa parte, a asa-zisului national-comunism, s-a conectat si el la acel rezervor ancestral, un fel de sfant graal al antidemocratilor.


Ultimii 20 de ani, cei ai tranzitiei post-comuniste, au fost ani de asezare treptata, nu fara cunoscutele zvacniri haotice, a unor invelisuri succesive peste magma primara a elanului distructiv. Au fost ani de constructie - la nivelul institutiilor statului, al sistemului economic, al obisnuintelor de zi cu zi. O constructie lenta, uneori subreda si intr-o rana, dar gratie careia Romania a ajuns intr-un tarziu sa fie recunoscuta ca parte integranta a lumii occidentale.

De la o vreme, insa, se simte din nou o forfota, o fierbere in adancuri. Este criza, multi au teama zilei de maine si si-au cam pierdut rabdarea. Iar liderii nostri, mai ales politicienii incepand cu presedintele, zgandare tot mai iresponsabil pojghita institutionala si de civilizatie democratica pe care am incropit-o in 20 de ani, in cautare de voturi si putere. Fortarea cadrului constitutional, blocajul politic, mesajele politice cu violenta subliminala (ca acesta, sau cel cu "de ce le e frica nu scapa!"), cele care atata frica oamenilor, sunt lovituri de tarnacop care pot provoca o noua eruptie.

Ieri, de Ziua Nationala, am auzit din nou in strada sloganurile de acum 20 de ani. Strigate de cu totul alti oameni, in cu totul si cu totul alte conditii. Dar unele lucruri nu se schimba - de exemplu, concentrarea de ura impotriva acestei femei aparent fragile, dar de un incredibil curaj, Doina Cornea; si vechii demoni care isi itesc din nou capul.

Pe scurt, cam asa sta situatia: avem o polarizare politica cum n-a mai existat de la inceputurile anilor 1990 si care face aproape imposibil un dialog rational intre tabere; in plus, un vid de reguli si un blocaj institutional; o campanie electorala care bate recorduri in materie de violenta de limbaj; readucerea in actualitate a spaimelor de acum 20 de ani; si nu in ultimul rand o presa isterica pe post de camera de rezonanta a tuturor exceselor. A propos de presa, imi ramane in minte secventa suprarealista de ieri, in care o ziarista de la un post de stiri incerca sa smulga de la reprezentanta jandarmeriei o declaratie ca in Piata Operei din Timisoara are avea loc violente grave; reprezentanta autoritatii, care vorbea de la fata locului, spunea ca nu s-a petrecut nimic serios, iar ziarista o indemna sa se uite la televizor (!!); la televizor se dadea in bucla o secventa de cateva secunde cu o imbranceala destul de inofensiva, sub un titlul mare pe fond galben, de pericol: "Violente la Timisoara".

Raman increzator ca marea majoritate a romanilor nu mai raspund prea usor la astfel de semnale si ca tot acest zgomot va trece fara a lasa urme prea adanci.
Pe de alta parte, pentru a produce haos este suficient ca un mic numar sa intre in transa barbariei. Iar fortele haosului sunt la lucru. Ma astept si la alte instigari in zilele urmatoare.

Au mai ramas 4 zile.

UPDATE 1: Mai este si altcineva care se teme.
UPDATE 2: Si inca cineva.
UPDATE 3: Incep sa filtreze unele informatii ingrijoratoare. Ultimul punct de aici nu suna bine deloc.