Into the Labyrinth (RO)

Ceea ce s-a petrecut ieri in parlament este in limitele normalitatii democratice. Caderea unui guvern, mai ales in situatia actuala a Romaniei, nu poate fi un motiv de sarbatoare. Dar daca acest guvern ar fi rezistat motiunii de cenzura, implicatiile ar fi fost cu mult mai sinistre.

Politica romaneasca este acum intr-un labirint. Iesirea inca nu se intrevede, iar pericole continua sa pandeasca la tot pasul. Polarizarea si tensiunea politica sunt la un asemenea nivel, incat pentru prima data in perioada post-comunista se vorbeste despre un guvern non-politic pentru a asigura corectitudinea alegerilor si a preveni fraudarea lor. Personal, nu cred ca exista un pericol semnificativ de fraudare a alegerilor prezidentiale, oricine ar fi la guvern; dar climatul politic actual arata ca increderea in soliditatea institutiilor democratice a atins un minim.

S-a ajuns aici dupa o perioada in care actorii politici, prinsi intr-o lupta fara menajamente pentru putere, au uitat de responsabilitatea lor comuna fata de prezervarea regulilor jocului si consolidarea institutiilor.

Voi risca sa-i supar pe unii spunand ca democratia nu are radacini prea adanci in Romania. Istoric, modernizarea Romaniei a fost un proiect al elitelor, care a stat la inceput sub semnul formelor fara fond. Copierea institutiilor democratice de tip occidental a fost superficiala - e suficient sa amintim ca regula in "democratia" romaneasca din prima parte a sec.XX era ca guvernul in functie sa castige alegerile. Schimbarea guvernului nu se facea prin alegeri, ci prin alte tipuri de manevre politice; odata instalat un nou guvern, acesta organiza alegeri si "castiga" mandatul popular. Ritualul democratic, chiar lipsit initial de continut, si-a lasat in timp o oarecare amprenta in realitate, dar tara a intrat apoi, odata cu restul Europei, in vartejul istoric al totalitarismelor si razboiului.

Povestea Romaniei nu e singulara, ea seamana - cu mici exceptii - cu a altor tari din Europa Centrala.

In 1990, o tara buimaca dupa 45 de ani de comunism si-a reluat efortul istoric de occidentalizare, cu oarecare succes in a doua decada a tranzitiei. Romania - care la inceputul anilor 1990 arata mai degraba ca un mutant al regiunii - este acum formal parte a Occidentului.

Dar pojghita normalitatii ramane fragila. Mentinerea, intarirea si ancorarea ei treptata la Romania profunda cer un efort continuu si un grad de disciplina si solidaritate la nivelul clasei politice. Asta inseamna ca intotdeauna, deasupra luptei politice, sa ramana principiul primordial al consolidarii institutiilor si a regulilor formale ale democratiei.

Sa nu ne mintim, democratia liberala de tip occidental nu este un sistem cu aderenta organica in societatea romaneasca. Reflexul profund la nivel social este mai degraba catre autoritarism si etnocentrism.

Democratia se poate totusi construi si consolida cu timpul, valorile ei oarecum abstracte si formale pot in timp sa impregneze constiinta populara. Dar pentru ca acest lucru sa se intample, este esential ca o masa critica a clasei politice sa actioneze in interesul consolidarii ordinii democratice, chiar daca uneori asta nu aduce un castig politic imediat. Asta inseamna intre altele: pastrarea jocului politic strict in interiorul regulilor formale; respectarea unei minime etichete si evitarea violentelor de limbaj si a atacurilor anti-sistem (chiar daca ele pot aduce voturi); un minim fair play, recunoasterea infrangerii cand este cazul, fara fortarea sau contestarea regulilor.

De aceea, in Romania este periculos si imoral sa joci la limita ordinii constitutionale sau sa fortezi limitele atunci cand interesul politic o cere; sa politizezi institutiile statului; sa atati resentimentele oamenilor pentru unele dintre institutiile de baza ale democratiei (parlament, justitie, drepturile minoritatilor) doar pentru a le castiga voturile.

Or, tocmai asta se intampla de cativa ani, mai ales dupa aderarea la UE, cand un obiectiv major care unea clasa politica a disparut. Diferitele tabere politice s-au socotit libere sa actioneze fara restrictii in competitia politica, scapate de responsabilitatea fata de cadrul politic si institutional in totalitatea lui. Degradarea limbajului politic (vezi aici si aici) este un simptom al acestei relaxari morale a politicienilor, scapati din chingile auto-cenzurii.

Asistam la tribalizarea politica a Romaniei.

Ca o consecinta, increderea in institutii s-a apropiat de un prag minim periculos. Politizarea fara limite a decredibilizat ideea neutralitatii administratiei si interesului national. Avem o criza a spatiului public necolorat politic, a spatiului politic non-partizan, a dialogului civilizat. Lipsesc oamenii dedicati obiectivelor comune si este in schimb o mare aglomeratie a celor dedicati unor scopuri restranse, de grup. Lipsesc arbitrii impartiali.

Presedintele ar fi trebuit sa fie un astfel de arbitru deasupra partidelor, dar istoria ultimilor ani, teoria presedintelui-jucator si chiar tonul declaratiilor de dupa caderea guvernului nu dau un semnal optimist. Partidele insele ar trebui sa-si limiteze excesele politicianiste si sa arate respect pentru institutiile statului. Neprezentarea la consultatile constitutionale cu presedintele pentru formarea unui nou guvern este iresponsabila. Catapultarea politica a unui neavenit in conducerea Bancii Nationale este iresponsabila. Atatarea poporului impotriva parlamentului, sugerand ca guvernul a cazut pentru ca a vrut sa se atinga de privilegiile parlamentarilor, este iresponsabila. Mentinerea acestor privilegii in actualul climat social este si ea iresponsabila. Si lista ar putea continua, cu aproape tot ce fac in ultimul timp politicienii nostri, preocupati sa-si asigure un loc cat mai confortabil pe punte in timp ce vaporul se scufunda.

In aceste conditii, un guvern non-politic poate fi o solutie pe termen scurt pentru a scadea temperatura luptei politice, si mai ales pentru a scoate institutiile cheie ale statului din zona acestei lupte. Dar nu poate fi solutia.

Pe termen lung, singura optiune viabila este refacerea pactului politic intre principalele partide pentru interesul comun al consolidarii institutiilor si regulilor democratice. Nu putem scapa de competitia politica, trebuie doar s-o limitam la spatiul ei firesc de manifestare. Altfel, vom pierde directia si ne vom rataci tot mai adanc in labirint.