Ne afundam tot mai mult in zona tenebroasa a dizolvarii institutiilor democratiei si, pana la urma, a bazei de solidaritate care defineste o natiune si o societate politica; coboram in strafundurile maloase unde totul devine o lupta de suma nula, in care invinsii - cei care nu scapa cu fuga, prea slabi sau batrani pentru asta - pur si simplu dispar fizic.
De la Ceausescu incoace, niciodata viata oamenilor in Romania (in sensul subzistentei fizice) nu a avut mai putin pret in ochii conducatorilor politici decat are acum.
S-a ajuns acum ca presedintele sa ceara publicneplata arieratelor catre furnizorii de medicamente, pentru ca statul pe care il conduce este incapabil sa puna ordine in sistemul achizitiilor medicale.
Din punct de vedere practic, asta inseamna o intrare in incetare de plati in domeniul medicamentelor.
Declaratia lui Basescu este ilegala, cinica si criminala.
De vreo 15 ani, s-a instapanit ideea ca pentru tarile post-comuniste din Europa de Est principala problema de guvernare o reprezinta coruptia. A contribuit la acest lucru o tendinta mai larga pe plan international de a acorda din ce in ce mai multa atentie acestui fenomen (de pilda, din 1995 Transparency International a inceput sa publice faimosul clasament al tarilor pe baza Indicelui de Perceptie a Coruptiei, care a avut si continua sa aiba o influenta considerabila asupra mentalului colectiv); iar in regiunea noastra, a contat inca si mai mult accentul pus de Comisia Europeana pe combaterea coruptiei in tarile candidate, care a devenit un leitmotiv al procesului de integrare.
Cu timpul, s-a instapanit corectitudinea politica a 'anti-coruptiei', cu propriul cod de comunicare, cuvinte-cheie si clisee goale de sens. A pune la indoiala importanta primordiala, absoluta a masurilor anti-coruptie a devenit un tabu. Nesurprinzator, tarile care au trecut prin angrenajul integrarii europene si rapoartelor de monitorizare aferente au ajuns campioane la masuri anti-coruptie, desi impactul acestor masuri in unele cazuri ramane cel putin indoielnic.
Romania nu a facut exceptie - dimpotriva, avand (impreuna cu Bulgaria) o situatie mai grava din punct de vedere al coruptiei decat alte tari candidate, a fost privita cu mai mare atentie si supusa unor conditionalitati speciale, care continua pana in ziua de azi (prin Mecanismul de Cooperare si Verificare). In aceste conditii, a devenit perfect posibil ca pe baza retoricii anti-coruptie sa fie castigate alegeri (Basescu) sau sa fie construite cariere politice (cazul Monica Macovei, despre care am mai scris aici si aici).
De ce ar fi asta o problema?
Pentru ca premisa pe care se bazeaza politica anti-coruptiei in zilele noastre ar putea fi gresita, cel putin in cazul anumitor tari, printre care si Romania.
Aceasta premisa, care vede in coruptie o radacina a raului politic, economic si social, distorsioneaza intelegerea situatiei de fapt din unele tari post-comuniste. In realitate, principala problema a acestor tari este fragilitatea democratiei, slabiciunea institutiilor care garanteaza pluralismul politic si limiteaza excesele autoritariste.
Nu neg ca Romania (ca si alte tari din regiune) are o problema cu coruptia si ca ceva ar trebui facut in privinta asta. Dar chestiunea cruciala este: cu ce pret? Pentru ca Romania mai are si alte probleme, de pilda cu democratia.
Raspunsul este ca, intr-o democratie inca neconsolidata, obiectivul anti-coruptiei nu trebuie sa capete prioritate asupra chestiunii esentiale a pastrarii ordinii democratice. Combaterea coruptiei este un lucru bun, dar nu cu pretul slabirii garantiilor democratice. Intre eradicarea coruptiei si salvarea democratiei, daca se ajunge in situatia de a trebui sa alegem, alegerea corecta este in favoarea democratiei - pentru simplul motiv ca, intr-o democratie, chiar imperfecta, se poate lupta si cu coruptia; dar intr-o non-democratie, chiar construita pe retorica anti-coruptie, acest lucru poate deveni la un moment dat imposibil si nu mai exista nici cale de intoarcere.
Cei care saluta neconditionat orice ancheta sau arestare sub acuzatii de coruptie ar trebui sa se gandeasca de doua ori. Lupta anti-coruptie are valoare doar daca fundamentul democratic nu este pus in pericol.
Sa ne amintim:
In 1989, est-europenii au iesit in strada, in primul rand, pentru libertate si pentru lichidarea monopolului comunist asupra puterii politice. Principalul castig al revolutiei anti-comuniste a fost reinstaurarea pluralismului politic si a drepturilor cetatenesti. Miza politicienilor reformisti din anii 1990 a fost crearea cat mai rapida a unei rupturi ireversibile cu trecutul, prin solutii gen "terapie de soc" (Balcerowicz in Polonia, Gaidar in Rusia); in acest context, prioritatea absoluta era deschiderea cat mai rapida spatiului economic si politic si spargerea monolitului puterii comuniste, pentru ca acesta sa nu se poata reface. La inceputul anilor 1990, anti-coruptia nu facea parte din arsenalul politic al anti-comunistilor, dimpotriva, in unele cazuri discursul legalist, anti-coruptie a fost promovat de partizanii status-quo-ului, in incercarea da a bloca reformele radicale care se preconizau. Rusia din perioada lui Eltin este un exemplu ilustrativ: s-au facut reforme democratice esentiale, a inflorit insa si coruptia; ulterior, Putin a folosit cu succes discursul anti-coruptie si anti-oligarhi - un fel de "moguli" ai lor - pentru a anula o parte a reformelor democratice din prima jumatate a anilor 1990 si pentru concentra din nou puterea intr-o singura mana.
Lectia principala este ca atunci cand anti-coruptia incape pe mana anti-democratilor, riscul este major.
Fortele politice democratice ar trebui sa fie foarte atente sa evite o astfel de situatie, in primul rand tinand coruptia sub control cand sunt la putere pentru a nu exaspera oamenii (se stie, oamenii disperati sunt mai usor de manipulat) si, in al doilea rand, nepermitand taberei autoritare sa monopolizeze cauza atat de populara a combaterii coruptiei.
***
Dupa ce Basescu a castigat doua randuri de alegeri jucand cartea anti-coruptiei (in 2004 a vorbit de tepe in Piata Victoriei, in 2009 s-a razboit cu "mogulii"), rezultatele arata in felul urmator: situatia coruptiei in Romania nu s-a ameliorat semnificativ, in schimb basescienii au preluat controlul cvasi-total asupra tuturor institutiilor statului, pe ici-pe colo (destul de des) fortand regulile jocului. Ca si in cazul reformei statului de vreo doi ani incoace, povestea mai lunga a anti-coruptiei in Romania are prea putin de-a face cu obiectivul declarat al intaririi integritatii, in schimb are foarte mare legatura cu lupta pentru acapararea puterii, in care o factiune foloseste retorica anti-coruptie pe post de instrument politic (vedeti de exemplu aici).
Sa mai fie posibil, in aceste conditii, ca Basescu si ai lui sa repete aceasta farsa?
De ce nu? Pot sa incerce, sperand ca romanii vor mai putea fi pacaliti inca o data cu acelasi truc.
Iar cand opozitia le da o mana de ajutor, punandu-se singura in off-side si contribuind la scrierea unui nou scenariu al luptei lui Basescu cu sistemul ticalosit, lucrurile incep sa capete parfum de verosimilitate.
Ma refer, desigur, la chestiunea recentei arestari a presedintelui Consiliului Judetean Arges, un puternic pesedist local.
Nu am suficiente informatii sa-mi dau cu parerea asupra chestiunii de fond. Ca si altii, observ si eu ca pare sa existe o diferenta in felul in care structurile de forta (politia, procuratura, serviciile secrete) trateaza politicienii opozitiei si, respectiv, politicienii puterii. Intre altele, se pare ca Nicolescu chiar are probleme serioase de sanatate, spre deosebire de Monica Ridzi.
Dar felul in care au reactionat cei din opozitie cred ca este fundamental gresit, pentru ca nu face decat sa dea apa la moara noii piese de teatru regizate de putere. Conform acesteia, alianta de opozitie pe cale de a se crea devine o "alianta a penalilor" care isi apara coruptii si da atacul la Justitie, iar PSD, PNL si PC "fac zid impotriva Justitiei" sau chiar ar fi pornit jihad-ul impotriva ei. Povestea deja se scrie singura, personajele negative (Ponta si Antonescu) intrandu-si perfect in rol.
Astazi s-a lansat, printr-o conferinta de inalt nivel la palatul Hofburg din centrul Vienei, o noua institutie: Academia Internationala Anti-Coruptie. Un eveniment, fara indoiala, important, in pregatirea caruia s-a lucrat timp de cativa ani cu multa dedicatie si diplomatie. Au participat la conferinta de lansare delegatii din peste 100 de tari, incluzand peste 30 de ministri.
Dintre toate aceste tari, care tara credeti ca a avut cea mai numeroasa delegatie, fara a pune la socoteala tara gazda, Austria?
Care tara credeti ca a fost singura care a deplasat la Viena nu unul, ci doi ministri?
Printre zvarcolirile din ulimele zile ale unei puteri ilegitime care si-a pierdut aproape orice urma de ratiune si directie, se petrece un episod mai mic, la scara individuala, pe care as dori sa-l consemnez.
Monica Macovei s-a ilustrat, din pozitia de ministru al Justitiei in perioada decembrie 2004 - aprilie 2007, ca o luptatoare impotriva coruptiei. Intr-o perioada in care Romania avea mare nevoie sa convinga Comisia Europeana de seriozitatea eforturilor anti-coruptie, Macovei a reusit sa castige increderea Bruxelles-ului - in primul rand, a comisarului pentru Justitie si Afaceri Interne, Franco Frattini. De aceea, este creditata cu un merit important in aderarea la termen a Romaniei la UE.
Imaginea cu care a ramas din acea perioada are trecere si la export. Dupa ce nu a mai fost ministru, Monica Macovei a fost consilier special al premierului Macedoniei, Nikola Gruevski, in domeniul anti-coruptiei. Din 2009 este parlamentar european (din partea PD-L, membra a grupului PPE) si continua sa promoveze cu succes initiative anti-coruptie.
Monica Macovei m-a intrigat multa vreme. Ca multi altii, i-am admirat la inceput, cand a devenit ministru in guvernul Tariceanu, determinarea. Chiar si aparenta ei inadaptare la conventiile politicii mi-au facut-o initial simpatica. Ulterior, insa, am inceput sa-mi pun unele intrebari. Odata cu trecerea timpului, certitudinile mele despre Macovei s-au imputinat, iar intrebarile s-au inmultit.
Cu un an in urma, am scris despre ea, exprimandu-mi unele indoieli asupra strategiei anti-coruptie din perioada ei de ministeriat (decembrie 2004 - aprilie 2007). Nu ii contestam in mod fundamental buna credinta, observam doar ca abordarea ei fusese discutabila atat ca eficacitate, cat si ca filozofie bazata pe represiune si control politienesc; in plus, tactica pe care o adoptase parea pe alocuri suspect de convenabila la nivelul imaginii personale (in engleza exista o vorba foarte buna pentru asta: self-serving).
Intre timp, s-au mai petrecut unele lucruri care mi-au clarificat indoielile si care ma fac sa simt nevoia de a mai scrie o data, probabil ultima, despre fosta campioana a anti-coruptiei dambovitene.
Promisesem sa revin la acest subiect (decizia Curtii Constitutionale cu privire la unele articole din Legea de infiintare, organizare si functionare a Agentiei Nationale de Integritate) dupa publicarea motivarii Curtii.
Motivarea deciziei CCR nr. 415 din 14 aprilie 2010 tocmai a fost publicata si este disponibila aici.
Ca si ministrul Predoiu, astept si eu cu interes motivarea Deciziei 415 din 14.04.2010 a Curtii Constitutionale cu privire la neconstitutionalitatea unor articole din Legea 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate. Imi rezerv dreptul de a ma pronunta pe fond cand voi avea toata informatia.
Pe forma, insa, pot sa spun ca atacul dur declansat pe anumite canalele media (vezi de exemplu aici) impotriva unei decizii care este inca in faza de redactare nu prea seamana a lupta pentru apararea statului de drept.
In clasamentul prinvid perceptia coruptiei, alcatuit de Transparency International, Noua Zeelanda si Danemarca sunt pe primele doua locuri ca fiind tarile cel mai putin corupte din lume, cu scoruri de 9,4 si 9,3 din 10. Pe locul 3, cu un scor de 9,2 si la egalitate cu Suedia, se afla Singapore, singura tara asiatica aflata in top 10 al celor mai curate tari din lume. In acest clasament, Singapore devanseaza tari ca Elvetia, Canada, Australia, Olanda, Islanda, Norvegia, Hong Kong... toate percepute ca fiind foarte putin corupte, dar totusi mai corupte decat Singapore.
Undeva pe la subsolul clasamentului, cu un scor de 3,8 din 10 si in compania unor tari ca Grecia, Bulgaria si Macedonia (deasupra Braziliei, dar putin in urma Muntenegru), se situeaza cu mandrie tarisoara noastra, Romania. Oricum, este un progres fata de anii recenti - acum 5 ani, de exemplu, scorul Romaniei era doar de 2,9 din 10, la fel cu Iranul si Republica Dominicana, putin in urma Senegalului (3,0), Mongoliei (3,0) si Madagascarului (3,1).
Poate ca unii vor fi surprinsi, in contextul de mai sus, ca tocmai un roman, acuzat de omor din culpa in timp ce se afla la post ca Insarcinat cu Afaceri in Singapore, sa se prezinte ca un erou al demascarii coruptiei din tara asiatica.
Dar noi, romanii, n-ar trebui sa fim catusi de putin surprinsi.
Decizia CSAT din 23 martie privind achizitionarea a 24 de avioane F-16 second hand in cadrul programului de inzestrare a armatei cu avioane multirol este greu de judecat din punct de vedere tehnic de catre un nespecialist. Ma voi abtine, de aceea, sa-mi dau cu parerea din acest punct de vedere.
Dar chestiunea nu este doar una tehnica. Cazul este foarte interesant din punct de vedere politic, in primul rand prin prisma faptului ca aceasta decizie a puterii executive are nevoie si de aprobarea Parlamentului. Cine a mai vizitat acest blog stie deja ca evolutia relatiilor dintre cele doua puteri ale statului - mai precis, dezechilibrul tot mai grav al raportului de putere in favoarea executivului si in defavoarea Parlamentului - a fost una dintre temele mele principale (cateva dintre multele exemple posibile: aici, aici, aici sau aici; este interesant ca Crin Antonescu pune problema chiar in acesti termeni, ai rolului Parlamentului).
In al doilea rand, nu trebuie sa fii specialist in aviatie militara pentru a vedea ca unele aspecte ale acestei mega-achizitii sunt cel putin dubioase.
Romania lui Catalin Voicu este o tara cu oameni inimosi, in care curg laptele si mierea.
In aceasta tara, Voicu este senator, cum se si vede din imagine. Are privirea obosita a celor pe umerii carora apasa greutatile tarii. Cu sufletul sau mare, este oricand gata sa-si ajute prietenii si cunoscutii, dupa posibilitati. Si posibilitati sunt, pentru ca Romania lui este tara tuturor posibilitatilor, Land of Choice.
Cand totusi soarta i se pune impotriva (nimic nu e perfect pe lumea asta!), simtul dreptatii il face pe Voicu sa se indigneze revolutionar: "...iti vine sa iesi cu arma in mana la un moment dat pe strada, sa nu mai tii cont de nimic".
Eh, dar cum sa nu tii cont?
Aceasta tara de care vorbesc are oameni cu multa sensibilitate, dovada cea mai clara fiind ca 99% dintre ei iubesc manelele. Cei mai multi sunt buni si ospitalieri, oricand gata sa dea sau sa ia o spaga, forma cea mai comuna de politete a locului. Spaga este mai mare sau mai mica in functie de situatie. Ea circula armonios in societate, asigurand perpetuarea ordinii universului.
Armonia mai este rupta din cand in cand de mici neintelegeri, dar oamenii sunt extraordinar de sufletisti si solidari, mobilizandu-se pentru restabilirea ciclului cosmic. Daca un primar este condamnat pentru coruptie, ei il fac cetatean de onoare; daca este arestat, ies in strada sa-l apere; daca un ministru este prins in off-side, partidul se mobilizeaza sa stearga urmele.
Pentru ca ei stiu ca orice si oricine poate fi imblanzit, chiar si Justitia, oricand. Orice greseala poate fi iertata, nimic nu este atat de grav incat sa nu se poata rezolva la un sprit. Sabia si balanta, asprimea si intransigenta nu pot prinde radacini in pamantul ales al acestei tari, unde toti sunt frati sau nepoti sau cuscri sau stiu pe cineva, unde pana si codrul e frate cu romanul.
In aceasta tara minunata, in fine, din cer si din pamant curge belsugul banului public din care, cu rabdare si ingaduinta, vor apuca pana la urma toti sa se adape si vor trai fericiti.
Recentele scandaluri in care sunt implicati lideri importanti din PDL - la nivel local si central - ilustreaza cat de adanc a patruns putregaiul coruptiei politice in institutiile statului. Si, foarte probabil, vedem numai varful iceberg-ului.
Iar aerul de firesc cu care se incearca promovarea dublului standard (ca in jalnica balbaiala a premierului Boc de mai jos, incercand sa argumenteze ca declararea unui condamnat definitiv pentru coruptie drept cetatean de onoare tine de libera exprimare in interiorul partidului) ne arata ca puterea este inca foarte departe de trezirea la realitate.
Paradoxal, cu toate conotatiile sinistre ale cazurilor Ridzi si Gutau, vad si posibilitatea unui efect mai degraba pozitiv.
O parte importanta a pericolului reprezentat de PDL si Traian Basescu pentru democratia romaneasca este legata de pretentiile de exceptionalism - explicite sau implicite - ale acestei grupari, care au servit drept alibi pentru acapararea totala a puterii.
Discursul politic cu care Basescu a castigat doua mandate la primaria Bucurestiului si doua la Cotroceni, preluat in mare parte si de PDL, este unul cu puternice accente anti-sistem ("sistemul ticalosit", "mogulii", "presa-tonomat") si auto-victimizant ("singur impotriva tuturor", escaladarea pana la paroxism a conflictelor). Aceeasi reteta, aplicata o data, si inca o data, si inca o data, si inca o data - de fiecare data cu succes, le-a permis lui Basescu si PDL-ului sa preia controlul cvasi-total asupra puterii. Dupa ce bucurestenii i-au dat primaria, au urmat patru ani de conflicte si blocaj administrativ, in care nu s-a miscat mai nimic; dupa care Basescu s-a prezentat din nou la alegeri cerand sa i se dea si majoritatea in consiliul local - pe care a obtinut-o! La fel, dupa ce Basescu a fost ales presedinte in 2004 cu sprijinul unei coalitii, au urmat ani de razboi politic cu fostii parteneri de coalitie si nesfarsite scandaluri, scuza lui fiind ca nu-si poate pune in practica proiectul de modernizare a Romaniei fara un guvern cu care sa poata lucra (de fapt, care sa-l asculte). Iar dupa parlamentarele din 2008 a obtinut si un astfel de guvern - e drept, intr-o formula incompleta, cu PSD ca partener egal al PDL. Alegerile prezidentiale din 2009, cu victoria in extremis a lui Basescu, au consfintit de fapt (in mod ilicit!) instituirea controlului cvasi-total al taberei presedintelui asupra statului, cu PDL ca principal partid de guvernare, fortificat cu traseisti politici si sub controlul presedintelui.
In aceasta schema recurenta, pretentia lui Basescu si alor sai ca ei sunt altfel, ca lupta impotriva unui sistem corupt, a reprezentat un element esential in strategia de acaparare totala a puterii. Din moment ce toti ceilalti reprezinta "sistemul ticalosit", evident ca nu se poate ajunge la un compromis, la o impartire a puterii, la un echilibru al controlului reciproc; PDL nu poate face nimic decat daca preia controlul total, altfel va fi in permamenta sabotat de reprezentantii sistemului. Aceasta logica a fost folosita de presedinte si pentru a refuza sa recunoasca existenta unei majoritati (toate partidele minus PDL) in parlament in toamna anului trecut, cand a adus Romania in pragul colapsului institutional.
Altfel spus, pretentia de exceptionalism a PDL - in mod iresponsabil sau doar interesat sustinuta si alimentata de unii intelectuali activi politic - a fost instrumentalizata pentru a scurtcircuita mecanismele normale ale echilibrului institutional si reprezentarii democratice. S-a impus in acest fel ideea ca pentru PDL nu se aplica regulile obisnuite, ca oamenii presedintelui au dreptul la tot felul de derogari pentru ca lupta cu tot restul sistemului.
Pe aceeasi logica actioneaza si premierul Boc cand promoveaza cu o insistenta demna de o cauza mai buna - si in mod descalificant pentru un profesor de drept constitutional - politizarea pedelista a administratiei. Toata operatiunea este un dezastru, ordonantele de politizare au fost declarate in mod repetat neconstitutionale, contestarile in justitie au rezultat in plata de catre stat a cate doua-trei randuri de inalti functionari pentru a sta degeaba sau a se calca pe picioare, dar Boc ii da inainte. Pentru cauza reformei statului, desigur, care necesita controlul absolut al PDL. De ce? Pentru ca in mintea unora PDL nu e un partid oarecare, ci o armata a salvarii Romaniei.
Aceasta frauda politica incepe sa iasa in sfarsit la iveala cu o pregnanta care face aproape imposibil, chiar si din partea celor mai fanatizati suporteri basescieni, sa mai nege evidenta. Cazul Ridzi abia incepe sa-si deruleze consecintele, iar facand-o expune mecanismul infernal al jafului resurselor publice prin politizarea administratiei, prin inlocuirea profesionistilor cu mancurti de partid pusi doar pe furtisag si gata sa semneze orice li se cere de catre sefii politici.
Nu vreau sa sugerez ca PDL ar fi mai corupt decat alte partide, nu cred neaparat ca este intrinsec asa. Ceea ce il face insa mult mai periculos este pretentia - cu care a reusit sa convinga destui votanti - ca ar fi cu totul altfel si, bazat pe ea, tendinta constanta de a juca in afara regulilor stabilite pentru a acapara total puterea. Acum incepe sa se vada extrem de clar ca, odata ce a prins gustul puterii, PDL nu este cu nimic mai bun decat celelalte partide.
Romanii l-au crezut pe Basescu si s-au lasat pe mana lui ca sa-i apere de "moguli". Acum au ocazia sa constate ca, sperand sa scape de mafie, si-au dat cheia de la casa uneia dintre bandele rivale, cea mai lipsita de limite si scrupule.
Inca nu este prea tarziu sa schimbam incuietoarea, iar pe viitor sa nu ne mai lasam atat de usor pacaliti de politicieni.
Biblia spune ca exista un timp pentru toate (Ecleziastul 3, 1-8): un timp pentru nastere si un timp pentru moarte; un timp pentru ras si un timp pentru plans; un timp al tacerii si un timp al vorbitului s.a.m.d.
Corolarul ar fi ca un lucru trebuie judecat nu doar in sine, ci si dupa cum se situeaza in contextul curgerii lumii, dupa momentul in care intervine. Un lucru in principiu bun poate sa pice prost daca vine la momentul inoportun; si viceversa.
De exemplu, cand ieri Gica Popescu ii lua apararea lui Adrian Mutu in disputa cu selectionerul Razvan Lucescu privind (ne)convocarea "briliantului" la echipa nationala, interventia putea parea o recunoastere benigna a meritelor unui mare talent fotbalistic si o mana intinsa generos de un membru al "generatiei de aur" catre liderul informal al grupei de varsta care n-a reusit, din pacate, sa devina o "generatie" a fotbalului romanesc in ciuda oportunitatilor mai mari pe care le-a avut la dispozitie. Dar cand, doar cateva zeci de minute mai tarziu, a cazut ca un traznet vestea ca Mutu a fost din nou prins cu substante interzise, momentul ales de "Baciul" Popescu pentru declaratia de sprijin s-a dovedit cel putin neinspirat.
Cand vine vorba de lupta anticoruptie, este insa foarte greu sa suspectezi institutiile noastre de lipsa stiintei alegerii oportune a momentului. Istoria vorbeste de la sine, lupta anti-coruptie s-a purtat cu un foarte acut simt al oportunitatii politice.
De aceea, cand intr-un interval de cateva zile apare brusc o avalansa de evenimente legate de coruptie si personaje importante din politica romaneasca, este greu sa luam totul drept o serie de coincidente.
Stim ca fiara exista undeva in tufis. Nu stim exact ce dimensiune are, nu stim exact cum arata, stim ca exista, vorbim despre ea la focul de tabara si eventual discutand chestiunile acestea prezinta si unele avantaje in plan politic. [...] Daca cineva are informatii sa ne spuna si noua. Noi n-am primit informatii de genul asta. Informatiile circula undeva in stratosfera si din cand in cand, prin ploi acide, ea ajunge la Bucuresti.
Stii din ce vine indicatorul "cea mai corupta tara"? Coruptia era legata de marile privatizari, in trecut, dar in mandatul meu nu a fost asa. Poti sa-mi spui privatizarea pusa sub semnul intrebarii in ultima vreme? Acum, ma uit la televizor si vad ca se vorbeste de coruptie (...) Am ajuns sa folosim si cand trebuie, si cand nu trebuie aceasta expresie blestemata, 'coruptie'.
