Showing posts with label UDMR. Show all posts
Showing posts with label UDMR. Show all posts

Monday, March 12, 2012

Un risc pe care nu ni-l putem permite (RO)

Dupa ce s-a transformat - in numele revitalizarii mineritului - in campionul lobby-ului pentru exploatarea cu cianuri a aurului de la Rosia Montana, presedintele Basescu si-a mai gasit o cauza pe care sa o sustina, in calitatea sa auto-atribuita de "sef al statului"*: exploatarea gazelor de sist. Desigur, in numele unui alt scop nobil - independenta energetica a Romaniei.

Aruncand aluzii la posibile interese oculte care ar vrea sa tina tara noastra dependenta de Rusia, opunandu-se extragerii gazelor de sist care ne-ar asigura independenta energetica, Basescu pregateste terenul pentru a putea acuza de tradare pe oricine s-ar opune planurilor sale.
N-ar fi prima data.

Ca si in alte situatii, presedintele-jucator vrea de fapt sa joace in afara regulilor, negand celeilalte parti dreptul legitim la opozitie.
De aceea, reproduc filmul de mai jos - referitor la tehnologia utilizata la explorarea gazelor de sist si la efectele ei asupra vietii pe pamant - partial pentru a ajuta dupa puterile mele la restabilirea unui echilibru al informatiei, conform principiului audiatur et altera pars. Cred ca toti romanii ar trebui sa-l vada (subtitrarea in romaneste este disponibila apasand butonul "CC" din fereastra video) - si mai ales cei care se vor afla intr-un fel sau altul pe circuitul formal al deciziilor pe care Basescu le anunta in stilul caracteristic (dupa ce a batut deja palma).






Cred insa ca implicatiile filmului, in contextul afacerilor Rosia Montana si Chevron / gaze de sist din Romania de azi, sunt inca si mai sumbre si trec de nivelul lui Basescu, oricat de sef de stat si supraom s-ar putea el crede in momentele lui euforice.

Thursday, March 3, 2011

Neputinta opozitiei (RO)

Cand a fost anuntata la inceputul anului, marea alianta a opozitiei (incepand cu PNL+PC=ACD, continuand cu ACD+PSD=USL) si-a asumat drept scop principal schimbarea cat mai rapida a majoritatii parlamentare si, pe cale de consecinta, a guvernului. S-a vorbit explicit despre luna martie ca termen pentru rasturnarea puterii basiste (pentru improspatarea memoriei, vedeti de exemplu aici si aici).

In loc de asta, ce aflam acum, la inceputul lunii asumate de opozitie ca termen al schimbarii? Ca PDL tocmai si-a asigurat sprijinul actualilor parteneri pentru guvernare pana la alegerile din 2012.

Va asteptati ca USL sa-si asume esecul? Sa recunoasca faptul ca principala justificare explicita a acestei aliante oarecum contra naturii si-a pierdut valabilitatea?
Eu nu.

Ne-am cam obisnuit cu imposibilitatea constitutiva a politicianului roman de a-si asuma esecul si vina. (Basescu nu este o exceptie: desi ocazional "isi asuma raspunderea" declarativ pentru cate o gafa sau cate un esec prea evidente, niciodata nu a facut vreun gest in consecinta; la el, "asumarea raspunderii" are doar valoarea unei vibratii a coardelor vocale, fata de alti politicieni are doar un mai mare talent de a-i prosti pe oameni in fata, de a-i "face din vorbe".)

Dar la USL nu cred ca avem de-a face cu un simplu esec, ci cu ceva mai mult.


Inca de la inceput, mi-am exprimat indoiala cu privire la adevaratul scop al USL. Ceea ce s-a intamplat de atunci incoace nu a facut decat sa-mi confirme impresia mai veche (si despre care am mai scris aici, aici, aici) ca opozitia nu este serioasa in privinta rasturnarii imediate a actualului guvern, ci mai degraba se pozitioneaza in perspectiva viitoarelor alegeri.

Friday, February 18, 2011

Ministerul Adevarului (II) si o noua sansa pentru Romania (RO)

Despre istoria chestiunii, aici.

Iar acum, intr-un tarziu, deznodamantul.


Cu toate incercarile basescienilor de a crea o perdea de fum, adevarul devine din ce in ce mai vizibil, cu puterea de neclintit a evidentei, pentru orice om care gandeste cu propriul cap: Romania este acum in situatia in care este si are guvernul pe care il are pentru ca asa a vrut Basescu. Punct.

Setul de pretexte invocate pentru a masca adevarul si incercarile de a rescrie istoria incep sa se naruie. Impunerea unui guvern ilegitim s-a facut cu calcarea in picioare a cadrului constitutional si a ordinii democratice, cu incalecarea politica a institutiilor statului. (Iar acum Basescu cauta disperat o iesire, mizand, ca de obicei, pe memoria scurta a romanilor.)

***
Momentul este unul foarte important. Aceasta decizie judecatoareasca, daca opozitia actioneaza solidar si disciplinat, s-ar putea transforma in declansatorul de care era nevoie pentru a schimba majoritatea din Parlament si a crea o noua formula de guvernare.

Thursday, January 6, 2011

Carul inaintea boilor (RO)

In timpul crizei politice din toamna lui 2009, opozitia nu avea o alianta formala, dar avea o majoritate in Parlament si un inceput de solutie (mai tineti minte "proiectul Johannis"?); acum pare a fi invers: ne indreptam spre o alianta (pentru inceput PNL+PC, care ar urma sa devina parte a unei aliante mai largi care sa includa si PSD), dar solutii nu prea se intrevad, cel putin deocamdata.

Nu ma numar printre cei care se ingretoseaza de mezalianta dintre puritatea crin-penelista si odiosul mogul Felix, cred ca asta e o pista falsa (vedeti exemple aici si aici). Vorbim totusi de politica; si nu de orice politica, ci de politica romaneasca. Nu era Voiculescu parte si a majoritatii care-l sustinea pe Johannis, denumita malitios de Basescu "coalitia Grivco"? Si nu ne-ar fi fost mai bine cu un premier ca Johannis in ultimul an, sustinut de o majoritate solida? (Printre altele, probabil ca n-am fi trait sa vedem halucinanta escaladare din aceasta perioada a tensiunilor in relatiile cu Germania si Franta in contextul gestionarii ridicol-catastrofale a chestiunii Schengen, "meritul" fiind in principal al cuplului de titani ai diplomatiei Basescu-Baconschi, dar care este probabil sa ne coste pe toti mult timp de acum inainte). Nu a fost partidul lui Voiculescu "solutia imorala" chiar a lui Basescu pentru a scoate PSD-ul lui Nastase de la putere in 2004, intrand atunci in alianta cu PD si cu PNL? Despre ce vorbim?
De aceea, nu prea inteleg sila unora fata de astfel de combinatii, presupunand ca au urmarit cat de cat ce se petrece pe scena politica si nu au cazut cu totul sub influenta retoricii basesciene (in care Voiculescu, Vantu, Oprea, Ontanu si atatia altii sunt buni cand il sustin si odiosi cand ii stau impotriva).

Situatia critica in care a ajuns democratia romaneasca (ce a mai ramas din ea, pentru ca nu arata deloc bine) face acceptabile chiar solutii non-standard pentru a opri ofensiva dezlantuita a unei puteri ilegitime si autiste, care nu are sustinerea populatiei. Pentru ca Basescu isi continua ofensiva neabatut - mai nou, dupa ce a frant impotrivirea initiala a Curtii Constitutionale fata de legea Educatiei in varianta guvernului, a readus pe tapet si chestiunea modificarii Constitutiei, ca de obicei incercand sa impuna unilateral termenii discutiei (ramane valabil ce am scris mai demult despre asta).

Deci nu consider alianta PNL-PC o problema in sine, catusi de putin. Ba chiar as saluta-o daca ar ajuta sa avansam macar cu un milimetru in cele doua chestiuni fundamentale la care m-am mai referit: calitatea si legitimitatea guvernarii, amble critice pentru redresarea Romaniei.
Adevarata problema insa este ca gesticulatia si verbiajul opozitiei din ultima vreme nu produc nici o solutie, contin multe elemente contradictorii si, de fapt, este probabil ca urmaresc cu totul altceva decat ni se spune.

Friday, November 19, 2010

Eroarea strategica a UDMR (RO)

Alegand sa mearga pana in panzele albe cu impunerea noii Legi a Educatiei in formula unilaterala a guvernului si facand din asta o conditie a ramanerii in coalitie, ca si participand activ si tot mai lipsit de retineri la samavolniciile basescienilor impotriva statului de drept, UDMR face un joc periculos - atat pentru Romania, cat si pentru minoritatea maghiara.