Monday, June 14, 2010

Despre ce vorbeste Basescu cand vorbeste despre reforme (RO)



Unul dintre cele mai rezistente mituri despre Basescu este cel care il zugraveste drept campion al reformelor. Oameni pe care ii respect, chiar aflati uneori in dezacord cu tactica lui politica, inca il crediteaza cu intentii reformiste. Si nu ma refer la talibanii portocalii care vad pana si in taierea pensiilor si a salariilor un pas decisiv si curajos in modernizarea Romaniei, pentru care orice hahait de la Cotroceni echivaleaza cu noi descoperiri fundamentale in stiinta guvernarii; ci la oameni cu care se poate discuta rational. Lor ma adresez acum.

Spre deosebire de revolutii sau lovituri de stat, reformele se desfasoara in interiorul unui cadrul legal si institutional, cu respectarea unor proceduri si reguli stabilite. Ele urmaresc imbunatatirea sistemului, nu desfiintarea lui. Reformele, prin definitie, nu pot fi anti-sistem. Fie ca sunt graduale sau bruste, moderate sau radicale, specifice sau generale, ele nu ataca fundatia sistemului (institutiile de baza, ordinea constitutionala); iar cand schimbari fundamentale sunt identificate ca absolut necesare, procesul de urmat este cel prescris pentru asa ceva, cu restrictii si garantii procedurale menite sa asigure ca transformarile vizate nu creeaza destabilizare, ca sunt dorite de un segment reprezentativ al societatii si nu doar de o factiune politica, ca nu pun in pericol insasi existenta sistemului.

Exista o diferenta de esenta intre jocul politic in interiorul unui set de reguli, care coresponde spatiului de actiune al reformatorului, si jocul in afara regulilor stabilite, care apartine vandalismului fortelor anti-sistem.

Privind la parcursul politic al lui Basescu, este foarte greu sa gasim situatii in care el a actionat ca un reformator. Gasim in schimb foarte multe situatii in care s-a manifestat ca un vandal politic.


***
Istoria tranzitiei post-comuniste a Romaniei este una sinuoasa, cu lumini si umbre. La inceputul tranzitiei, Romania a pornit foarte de jos, chiar printre suratele ei din Europa de Est: o tara izolata, infometata si spalata pe creier de un regim national-comunist, cu potential ridicat de conflict intern. Primii ani de dupa 1989 au fost bantuiti de toti demonii blestemului romanesc al unei perpetue inapoieri: violente etnice, mineriade, autoritarism, xenofobie, monopol politic si economic al mostenitorilor fostului regim. Totusi, de bine - de rau, lucrurile au inceput sa se miste cam de pe la mijlocul anilor 1990 (un memento util, aici), iar prima alternanta democratica la putere, in 1996, a consfintit inscrierea tarii pe o traiectorie ancorata la lumea occidentala. Cu o succesiune de guvernari actionand cu diferentele de rigoare, dar in interiorul unui cadru de referinta cat de cat unitar, Romania a evoluat din zona gri a "ciocnirii civilizatiilor" pana la apartenenta oficializata la comunitatea politica, economica si de securitate a Vestului. Vorbim de parcurgerea unei etape istorice in procesul de constructie, consolidare, modernizare si occidentalizare a unei societati. Pentru cei care au trait nemijlocit acest proces, schimbarile in bine au fost dureros de lente si, de cele mai multe ori, doar partiale. Dar, la scara istoriei, transformarea Romaniei in aceasta perioada - si, in special, incepand cu mijlocul anilor 1990 - este extraordinara.

Este adevarat ca acest proces de transformare este departe de a fi univoc. Europenizarea progresiva a Romaniei a fost acompaniata de destule peri-fenomene insidioase: aparitia unei noi oligarhii (beneficiara a privatizarilor cu japca, a afacerilor "pe spranceana" cu statul si a privilegiilor anti-competitionale), slabiciunea institutiilor, coruptia s.a.m.d.
Dar, cu toate aceste neajunsuri, directia transformarilor a fost, in linii mari, una pozitiva. Se putea spera ca imbunatatirea graduala va continua, ca treptat bolile tranzitiei se vor atenua si Romania va aproxima tot mai bine si in esenta, nu doar in forma, modelul de civilizatie al Occidentului.

Inca de cand a castigat presedintia, si in particular dupa momentul din 2007 al aderarii oficiale la UE, Basescu a identificat corect ca prioritate transformarea profunda a Romaniei pentru a se integra realmente, nu doar superficial, in civilizatia occidentala.
Dar, in mod bizar, legat mai degraba de stilul sau politic decat de logica istoriei, el nu a translatat acest proiect intr-un demers de aprofundare a reformelor care asigurasera ancorarea institutionala la Occident, ci intr-o negare radicala a parcursului de pana atunci, asociat "sistemului ticalosit".

Paradoxal, tinand cont de traiectoria eminamente pozitiva a tarii, proiectul politic al lui Basescu nu a fost unul de continuitate, ci unul de ruptura. Basescu pur si simplu a refuzat sa joace in interiorul cadrului de referinta, legal si institutional. S-a declarat un "presedinte-jucator" si a adoptat un discurs politic si o maniera de actiune de tip anti-sistem. In mod deliberat, a rupt multe din conventiile si cutumele politice conturate in anii tranzitiei post-comuniste; a distrus si doua coalitii succesive de guvernare.

Cu aspiratii explicite de lider transformational, Basescu nu a parut vreodata sa dea doi bani pe stabilitatea sistemului si nu s-a incurcat cu complexitatea reglajelor fine sau arta negocierii si a compromisului. Dimpotriva, nu a lasat nimic de la el si nu ezitat niciodata sa actioneze la limita sau in afara regulilor si sa duca lupta politica partizana pana in zona de grad zero a armaturii estentiale a statului: Constitutia si institutiile fundamentale.

Asaltul din ultimele zile asupra Curtii Constitutionale reprezinta doar cel mai recent episod dintr-o lunga serie de actiuni basesciene care au testat, pana la limita de rupere, rezistenta ordinii democratice. Din aceeasi categorie, a jocului la limita sau dincolo de limita, fac parte refuzul de a recunoaste dreptul constitutional al unei majoritati parlamentare de a forma guvernul, impunerea unui guvern nelegitim, atacul populist impotriva Parlamentului (culminand cu asa-zisul referendum din noiembrie 2009), incercarea de a provoca haos social.

Intr-o tara normala, lupta politica se desfasoara intr-un cadrul fix de reguli si institutii, care ii stabileste si limitele.
In Romania lui Basescu, nimic nu mai este la adapost de jihadul politic, iar cadrul de referinta a devenit el insusi o miza a lui. La modul absolut, situatia este una fara precedent in ultimii 20 de ani. In esenta lui ultima, daca dam la o parte invelisul retoric legat de reforma statuluibasescianismul reprezinta incercarea unei factiuni politice de a schimba unilateral regulile jocului. 
Din acest punct de vedere, avem de-a face NU cu o agenda reformista (care se implementeaza in interiorul cadrului legal si institutional existent), ci cu o tentativa - deghizata sub masca "reformei" - a unei tabere politice de a obtine controlul absolut NU in interiorul sistemului, ci asupra sistemului.

Dupa experienta ultimilor cinci ani, si mai ales a ultimelor 12 luni, este cazul sa admitem evidenta: Basescu si trupele lui de soc desfasoara o actiune radicala anti-sistem. Strategia lor urmareste nu imbunatatirea sau intarirea actualei ordini statale a Romaniei, ci distrugerea ei, prin crearea si escaladarea crizelor si blocajelor institutionale.
Nu este foarte clar cu ce anume ar urma sa fie inlocuit sistemul existent, dar exista suficiente elemente care sugereaza ca se merge spre un model de tip autoritar: presedintele ca autoritate executiva suprema avand guvernul in subordine, puterea executiva domnind asupra unui parlament slabit si unei puteri judecatoresti timorate si controlate politic, serviciile secrete utilizate ca mijloc de control politic.

Aceia, tot mai putini, care inca mai vad in Basescu un factor de reforma si modernizare a Romaniei, ar trebui sa inteleaga macar acum, in ceasul al 12-lea, ca asa-zisa "reforma" promovata de Basescu este de fapt un razboi pentru controlul total al statului, care implica o discontinuitate radicala si, posibil, o inflexiune nefericita in parcursul istoric al Romaniei.

Ce doreste Basescu, de fapt, este sa-i dam toata tara pe mana, sub cuvant ca ne vrea binele. Asta nu e reforma!
Eu nu-l cred, si n-as crede pe nimeni in locul lui.

No comments:

Post a Comment