Este inca mult prea devreme sa ma pronunt asupra prestatiei lui Victor Ponta ca presedinte PSD. Este devreme chiar si pentru a judeca daca a inceput cu dreptul sau cu stangul.
Pentru un partid de opozitie, cel mai mare pericol nu este sa fie implicat in controverse publice (bineinteles, in anumite limite), ci, dimpotriva, sa dispara din atentia publica, imaginea sa-i paleasca pana la alunecarea in irelevanta si uitare. Un bun exemplu este PRM, un partid aproape invizibil astazi, dar care in anii 1990 era pe cai mari; este greu sa ne inchipuim astazi ca Vadim Tudor a ajuns la un moment dat (in anul 2000) in turul al doilea al alegerilor prezidentiale. La fel, PNT-cd.
Din acest punct de vedere, al vizibilitatii, prin congresul de ieri PSD a obtinut un mare succes.
constatari de bun simt - "Reducerea risipei si coruptiei in sectorul public priveste intr‐o mica masura Parlamentul. Pentru ca risipa si coruptia apar in special acolo unde se iau deciziile, in executiv"
indemnuri mobilizatoare - "Trebuie să evităm ca a treia Constituţie să fie scrisă pentru Traian Băsescu, sau pentru moştenitorii săi politici"
simple platitudini - "Numărul parlamentarilor nu poate fi stabilit decât pe baza unor criterii"
propuneri care par din alt film - "...instituirea, ca principiu constituţional, a obligativitatii unei dezbateri săptămânale: o dată pe săptămână, primul‐ministru vine în Parlament pentru a se confrunta cu liderii partidelor de opoziţie. Dezbaterea „prim‐miniştrilor” poate fi înlocuită, prin acordul tuturor partidelor parlamentare de opoziţie, cu dezbaterea între miniştri şi miniştri “din umbră” ai partidelor de opoziţie"
articole care s-ar potrivi mai bine in Codul Penal - "Desfăşurarea activităţilor specifice serviciilor de informaţii de către structuri publice sau private constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea pe viaţă" - inchisoare pentru "structuri", inteleg :-).
Documentul este in mod evident insailat in graba, nici macar nu a fost editat ca lumea. Expunerea de motive si propunerile de modificare sunt amestecate, fraze si chiar paragrafe intregi sunt in bold, stilul oscileaza intre fraze colturoase cu sonoritate legala ("Decizia Curţii este executorie şi general obligatorie de la data pronunţării") si tonul de conversatie ("Justiţia ia exemplu de la celelalte puteri, e încă ineficientă în a face ordine în ograda proprie..."), textul e presarat cu scapari gramaticale (p.5: "vom avea un număr total în jur 143 parlamentari"; p.6: "propun instituirea, ca principiu constituţional, obligativitatea...").
Nu tot ce scrie acolo este o prostie, unele propuneri cum ar fi reducerea serviciilor secrete sunt binevenite.
Dar sunt de acord ca ideea de a desfiinta functia de presedinte - cea care a atras atentia presei - chiar este o prostie. Folosind chiar argumentele prezentate de Chiuariu (conflictele recurente intre presedinte si premier; redundanta unuia dintre ei daca premierul doar executa ce vrea presedintele, cum face Boc), se poate cel putin la fel de bine concluziona ca ar trebui sa desfiintam postul de prim ministru si sa avem un model de tip american, cu presedintele sef al executivului.
Da, ideea privind desfiintarea functiei de presedinte este o prostie - pe fond.
Dar nu este o idee rea pentru a capta atentia unei prese in mare masura tabloidizate.
In mod previzibil, PDL continua cacealmaua parlamentului unicameral si acum someaza opozitia sa-si onoreze promisiunile de a da curs "vointei poporului". Aceasta tactica - de tip "chicken game" - este consistenta cu stilul politic obisnuit al lui Basescu si nu ar trebui sa mai surprinda pe cineva.
In realitate, PDL-ului nu-i pasa de numarul de camere din parlament. Dar nu va rata o ocazie atat de buna de a puncta electoral impotriva opozitiei, invocand vointa poporului exprimata prin referendum.
Recentele scandaluri in care sunt implicati lideri importanti din PDL - la nivel local si central - ilustreaza cat de adanc a patruns putregaiul coruptiei politice in institutiile statului. Si, foarte probabil, vedem numai varful iceberg-ului.
Iar aerul de firesc cu care se incearca promovarea dublului standard (ca in jalnica balbaiala a premierului Boc de mai jos, incercand sa argumenteze ca declararea unui condamnat definitiv pentru coruptie drept cetatean de onoare tine de libera exprimare in interiorul partidului) ne arata ca puterea este inca foarte departe de trezirea la realitate.
Paradoxal, cu toate conotatiile sinistre ale cazurilor Ridzi si Gutau, vad si posibilitatea unui efect mai degraba pozitiv.
O parte importanta a pericolului reprezentat de PDL si Traian Basescu pentru democratia romaneasca este legata de pretentiile de exceptionalism - explicite sau implicite - ale acestei grupari, care au servit drept alibi pentru acapararea totala a puterii.
Discursul politic cu care Basescu a castigat doua mandate la primaria Bucurestiului si doua la Cotroceni, preluat in mare parte si de PDL, este unul cu puternice accente anti-sistem ("sistemul ticalosit", "mogulii", "presa-tonomat") si auto-victimizant ("singur impotriva tuturor", escaladarea pana la paroxism a conflictelor). Aceeasi reteta, aplicata o data, si inca o data, si inca o data, si inca o data - de fiecare data cu succes, le-a permis lui Basescu si PDL-ului sa preia controlul cvasi-total asupra puterii. Dupa ce bucurestenii i-au dat primaria, au urmat patru ani de conflicte si blocaj administrativ, in care nu s-a miscat mai nimic; dupa care Basescu s-a prezentat din nou la alegeri cerand sa i se dea si majoritatea in consiliul local - pe care a obtinut-o! La fel, dupa ce Basescu a fost ales presedinte in 2004 cu sprijinul unei coalitii, au urmat ani de razboi politic cu fostii parteneri de coalitie si nesfarsite scandaluri, scuza lui fiind ca nu-si poate pune in practica proiectul de modernizare a Romaniei fara un guvern cu care sa poata lucra (de fapt, care sa-l asculte). Iar dupa parlamentarele din 2008 a obtinut si un astfel de guvern - e drept, intr-o formula incompleta, cu PSD ca partener egal al PDL. Alegerile prezidentiale din 2009, cu victoria in extremis a lui Basescu, au consfintit de fapt (in mod ilicit!) instituirea controlului cvasi-total al taberei presedintelui asupra statului, cu PDL ca principal partid de guvernare, fortificat cu traseisti politici si sub controlul presedintelui.
In aceasta schema recurenta, pretentia lui Basescu si alor sai ca ei sunt altfel, ca lupta impotriva unui sistem corupt, a reprezentat un element esential in strategia de acaparare totala a puterii. Din moment ce toti ceilalti reprezinta "sistemul ticalosit", evident ca nu se poate ajunge la un compromis, la o impartire a puterii, la un echilibru al controlului reciproc; PDL nu poate face nimic decat daca preia controlul total, altfel va fi in permamenta sabotat de reprezentantii sistemului. Aceasta logica a fost folosita de presedinte si pentru a refuza sa recunoasca existenta unei majoritati (toate partidele minus PDL) in parlament in toamna anului trecut, cand a adus Romania in pragul colapsului institutional.
Altfel spus, pretentia de exceptionalism a PDL - in mod iresponsabil sau doar interesat sustinuta si alimentata de unii intelectuali activi politic - a fost instrumentalizata pentru a scurtcircuita mecanismele normale ale echilibrului institutional si reprezentarii democratice. S-a impus in acest fel ideea ca pentru PDL nu se aplica regulile obisnuite, ca oamenii presedintelui au dreptul la tot felul de derogari pentru ca lupta cu tot restul sistemului.
Pe aceeasi logica actioneaza si premierul Boc cand promoveaza cu o insistenta demna de o cauza mai buna - si in mod descalificant pentru un profesor de drept constitutional - politizarea pedelista a administratiei. Toata operatiunea este un dezastru, ordonantele de politizare au fost declarate in mod repetat neconstitutionale, contestarile in justitie au rezultat in plata de catre stat a cate doua-trei randuri de inalti functionari pentru a sta degeaba sau a se calca pe picioare, dar Boc ii da inainte. Pentru cauza reformei statului, desigur, care necesita controlul absolut al PDL. De ce? Pentru ca in mintea unora PDL nu e un partid oarecare, ci o armata a salvarii Romaniei.
Aceasta frauda politica incepe sa iasa in sfarsit la iveala cu o pregnanta care face aproape imposibil, chiar si din partea celor mai fanatizati suporteri basescieni, sa mai nege evidenta. Cazul Ridzi abia incepe sa-si deruleze consecintele, iar facand-o expune mecanismul infernal al jafului resurselor publice prin politizarea administratiei, prin inlocuirea profesionistilor cu mancurti de partid pusi doar pe furtisag si gata sa semneze orice li se cere de catre sefii politici.
Nu vreau sa sugerez ca PDL ar fi mai corupt decat alte partide, nu cred neaparat ca este intrinsec asa. Ceea ce il face insa mult mai periculos este pretentia - cu care a reusit sa convinga destui votanti - ca ar fi cu totul altfel si, bazat pe ea, tendinta constanta de a juca in afara regulilor stabilite pentru a acapara total puterea. Acum incepe sa se vada extrem de clar ca, odata ce a prins gustul puterii, PDL nu este cu nimic mai bun decat celelalte partide.
Romanii l-au crezut pe Basescu si s-au lasat pe mana lui ca sa-i apere de "moguli". Acum au ocazia sa constate ca, sperand sa scape de mafie, si-au dat cheia de la casa uneia dintre bandele rivale, cea mai lipsita de limite si scrupule.
Inca nu este prea tarziu sa schimbam incuietoarea, iar pe viitor sa nu ne mai lasam atat de usor pacaliti de politicieni.
Then a strange moment came, a moment of the kind that determines the faith of nations, because when a crowd loses its fear of an army the world changes
As the tension ahead of 22 Bahman (February 11) rises, with the Iranian islamo-fascist junta threatening a bloodbath in case of protests and arresting scores of journalists, opposition activists and others in anticipation, and with the opposition leaders standing firm and calling for people to show up in peaceful protest, it is tempting to think that some decisive development might happen this Thursday.
I hope this may be the case, but I am not holding my breath. The regime - notwithstanding the small cracks that emerged since Ashura, seems determined to cling to power through any means, even the most brutal and murderous ones. And all the guns are still on its side.
I however fully stick by my assessment that the Khamenei-Ahmadinejad regime is virtually over and it lives on borrowed time.
Ahead of the much anticipated events tomorrow, I would like to offer some thoughts on what I think are a few common fallacies among some commentators of Iran these days.
At some point over the past decade, the New Barbarians took over the GOP and turned it into an ecosystem that breeds ideologically brainwashed, bullying mutants and takes out the oxygen of those with a rational, critical mind.
We are starting to see those mutant life forms multiplying in the ecosystem of the Republican Party and gradually submerging the GOP through the power of their sheer number.
Click here for the full data of the poll, as it has some other interesting items - for instance, Palin and Cheney come respectively number one (by far) and number three (very close to second) in the respondents' preferences for the Republican presidential candidate in 2012. And if you have time take a look at Nate Silver's cogent analysis of what may be the implications for GOP's electoral politics of the unusually uniform views among the Republican base.
But here is my point: the GOP is getting caught into a chain of events that spells its doom.
Se inmultesc in ultima vreme zvonurile despre o intelegere iminenta intre PDL si PSD pentru schimbarea sistemului electoral pentru alegerile parlamentare, mai precis trecerea la un sistem majoritar in doua tururi de scrutin. In general, un astfel de sistem este vazut ca favorizand partidele mari (nesurprinzator, tocmai PDL si PSD), conducand spre un sistem politic bipolar. Pe cale de consecinta, celelalte partide - cu exceptia celor puternic regionalizate, ca UDMR - risca sa nu mai poata intra in parlament, chiar daca sistemul proportional (si chiar cel mixt folosit la ultimele alegeri) le asigura o prezenta consistenta.
Evident, principalul partid vizat este PNL, al treilea partid ca marime la oarecare distanta de celelalte doua, si care in ultimii ani s-a situat undeva intre 15-20% din voturi. La ultimele alegeri, folosind componenta proportionala, PNL a reusit sa obtina locuri in parlament in circumscriptii in care candidatul sau a iesit pe locul doi sau chiar trei.
Sunt destui cei care considera ca o astfel de schimbare a sistemului electoral ar putea condamna PNL la disparitie de pe scena politica. Argumentul a fost folosit in interiorul partidului de unii ca Tariceanu si Catarama, care au contestat decizia lui Antonescu de a ramane in opozitie dupa alegerile prezidentiale. In contestarea acestei decizii, cei doi au avertizat ca intrarea la guvernare ar fi singura cale prin care PNL ar putea sa impiedice o intelegere PDL-PSD pentru introducerea sistemului majoritar pur. Chiar voci din afara partidului il vad ca victima sigura a unui astfel de sistem electoral - combinatorul sef al PSD, Viorel Hrebenciuc, ameninta recent PNL-ul ca ar putea sa dispara din parlament.
Bineinteles, reprezentanti ai actualei echipe de conducere, care a mers pe mana lui Antonescu in opozitie, se vad nevoiti sa afiseze mai mult optimism: Ludovic Orban vede PNL castigator in 2012 indiferent de sistem. Dar este clar ca acesti oameni au un interes imediat in a transmite mesaje optimiste catre baza partidului.
Este legitim sa ne intrebam in ce masura astfel de temeri - privind eventuala disparitie a PNL din parlament in cazul trecerii la sistemul de vot majoritar - sunt justificate.
Voi argumenta mai jos ca aceste scenarii pesimiste, chiar daca au un sambure de adevar, sunt mult exagerate. Din punctul meu de vedere, sperietoarea votului majoritar la PNL nu este decat un element de tactica politica a unor grupari din interior sau exterior pentru a controla sau a pune presiune asupra partidului.
.jpg)