Elite si popor (RO)

In timp ce clasa politica orbecaie haotic in cautarea solutiilor de iesire din recesiune, exista o institutie care spune ca are raspunsul: putem scapa de criza construind biserici.

Parerea, nesurprinzator, apartine Bisericii Ortodoxe. Argumentul merita ascultat, macar pentru modul cu totul special in care combina argumentele moral-spirituale cu cele economico-financiare si de management al lucrarilor:
"Consideram inselatoare opinia conform careia trebuie facute economii, inclusiv prin sistarea lucrarilor la lacasurile de cult aflate in constructie, deoarece prin edificarea unui lacas de cult se intareste solidaritatea si cooperarea dintre credinciosi, inclusiv intarirea vietii spirituale, care permite oamenilor sa depaseasca orice fel de criza, fara sa se autodemoleze, ajungand la deznadejde sau la dezumanizare. In eventualitatea intreruperii lucrarilor deja incepute sau a amanarii inceperii construirii de noi biserici deja proiectate exista riscul deteriorarii rapide a constructiei aflate in curs de executie, precum si a materialelor de constructie achizitionate. [...] De aceea, tocmai pentru a depasi atat criza morala si spirituala, cat si pe cea financiar-economica actuala, consideram ca trebuie continuate lucrarile la bisericile aflate in constructie, chiar daca ritmul de executie va fi mai lent. In plus, continuarea lucrarilor de construire a bisericilor, ca si inceperea construirii altora, asigura noi locuri de munca si combate individualismul prin cultivarea spiritului comunitar de solidaritate sociala."

Ce omite sa mentioneze comunicatul Patriarhiei este ca a continua lucrarile la bisericile in constructie este o foarte buna decizie de afaceri. Se stie bine, in vremuri de criza oamenii isi cauta un confort spiritual, au tendinta de a se intoarce mai mult spre credinta si ritual. Donatiile catre Biserica vor creste, nu vor scadea, pe masura adancirii saraciei si disperarii; iar banutul vaduvei - multiplicat cu piosenia milioanelor de credinciosi - este la fel de bun in bilantul contabil ca si donatiile de milioane ale unui Gigi Becali.

In conditiile in care potentialul pietei este in crestere, investitia in noi capacitati de productie trebuie chiar accelerata, nicidecum oprita. S-a mai spus: Prea Fericitul Patriarh este si un manager talentat.
Si, ca sa respectam adevarul, nu intotdeauna initiativa construirii a noi lacase de cult vine de la Biserica: unii politicieni au descoperit si ei rentabilitatea (in voturi si iertarea pacatelor) a investitiei in biserici si catedrale, ca primarul Pandele din Voluntari, care construieste din bani publici un mastodont de 10 milioane de euro. (Nu stiu cum se numesc locuitorii din Voluntari - voluntareni? -, dar cred ca in rai va fi aglomeratie cu ei).
Recordul absolut in materie de investitii in cele sfinte apartine insa mega-proiectului de 400 milioane euro pentru Catedrala Mantuirii Neamului, care se califica in liga selecta a proiectelor faraonice de genul Casei Poporului, canalului Dunare - Marea Neagra, combinatului de la Krivoi Rog, sau portalului e-Romania.

Vad ceva simptomatic in reactia Bisericii la criza, care cred (si ma tem) ca prefigureaza felul in care Romania intreaga va trece prin perioada extrem de grea care vine.

Clasa conducatoare - si prin asta ma refer la structura de putere, la cei care au controlul si iau deciziile in diferitele domenii ale vietii sociale - pare angajata intr-un efort febril de a se salva pe ea insasi de consecintele crizei, mutand toate costurile (sau o parte cat mai mare posibil - si nu este vorba doar de costurile economice) pe seama masei de amarati care nici nu prea isi da bine seama ce se intampla de fapt si de unde i se trag brusc atatea probleme.

Ati observat ca toti puternicii zilei, cei pe care ii vedem la televizor si despre care citim in ziare, sunt plini de bune intentii si nu au nimic sa-si reproseze? Mai mult decat atat, sunt pe cale sa ne convinga - fiecare in parte - ca singura cale pentru salvarea tarii si poporului este ca ei sa continue sa faca ceea ce au facut si pana acum: presedintele-jucator sa prezideze si sa joace, guvernul sa guverneze, opozitia sa critice, firmele "prietene" sa faca afaceri cu statul, liderii de sindicat sa scoata oamenii in strada, Biserica sa construiasca biserici...

Pentru foarte multi dintre cetateni, lucrurile se schimba dramatic, iar oamenii sunt nevoiti sa se adapteze ca sa supravietuiasca. Liderii, in schimb, daca e sa-i credem, trebuie sa continue sa faca ce au facut si pana acum. Nu conteaza ca tot ei ne-au adus in situatia de azi.

Acolo unde cetatenii vad o fundatura plina de primejdii, puternicii zilei se poarta de parca ar sti ceva ce noi nu stim, de parca si-ar fi asigurat o iesire secreta si si-ar fi facut deja calculele fara noi, ceilalti. Daca sistemul se darama, ceva imi spune ca nu ei vor fi prinsi sub daramaturi.

***

Imi repugna populismul si n-as vrea ca aceasta postare sa fie interpretata in cheie populista. Elitele autentice sunt intotdeauna necesare, chiar esentiale in mersul istoriei.
Dar mi se pare ca este ceva profund in neregula cu "elitele" actuale, cu atitudinea lor si modul de operare pe care l-au dezvoltat. Problema nu este specifica Romaniei, ci este extinsa la scara globala. Ganditi-va cum insiderii finantelor de pe Wall Street au aruncat in aer intreg sistemul financiar mondial, dupa care au beneficiat de "bailout" pe spinarea tuturor celorlalti. Sau cum, la cu totul alta scara, parlamentarii nostri au transformat parlamentul actual intr-o gluma sinistra, presedintele - presedintia s.a.m.d.

In mod traditional, clasa conducatoare este pastratoarea sistemului, a institutiilor, a ordinii - politice, economice, sociale, morale. Vandalismul anti-sistem nu poate veni decat de la periferie - asa cum "barbarii" atacau la frontierele Imperiului Roman. Aceasta este paradigma prin care se perpetueaza o civilizatie. In momentul cand barbarismul ajunge in centrul puterii, sufletul unei civilizatii este deja mort, ramane numai carcasa - temporara si ea - a formelor exterioare.

In vremurile tulburi pe care le traim, pare sa se fi raspandit o iresponsabilitate generala a clasei conducatoare: chiar ea este cea care distruge sistemul din interior. Am mai scris despre asta, i-am numit pe acesti insideri anti-sistem "noii barbari".
Iar in timp ce ei joaca periculos, oamenii obisnuiti sunt chemati sa salveze sistemul si sa plateasca oalele sparte. Noii barbari au pretentia sa isi pastreze netulburati privilegiile si rutina zilnica, sau cel mult se retrag confortabil si cu un aer blazat la adapost de problemele pe care chiar ei le-au creat.

***
Cred ca asistam la o perioada unica de inflexiune in istorie, in care un contract social implicit existent de generatii intregi intre cetateni si "elite" - bazat esentialmente pe responsabilitatea elitelor si loialitatea cetatenilor - este aproape de punctul de rupere. Cetatenilor continua sa li se pretinda loialitate, dar elitele si-au abandonat de mult responsabilitatile.
Nu stiu ce aranjament va lua locul ordinii actuale, si nici cat de complicata va fi tranzitia. Scenariul cu minime tulburari consta intr-o reinnoire din interior a elitelor actuale - dar este putin probabil; mai curand, cred ca vom vedea pe termen mediu rasturnari semnificative in ordinea lumii si in raporturile de putere. Institutii, grupuri sociale, tari care sunt acum dominante ar putea sa devina irelevante. Oamenii obisnuiti ar putea la un moment dat sa se intrebe de ce ar fi ei datori sa salveze sistemul actual, cand elitelor conducatoare nu pare sa le pese?

***
Si fiindca am pornit de la Biserica, as incheia pe aceeasi nota.
Urmaresc atent de cateva luni ce se intampla cu scandalurile privind abuzurile sexuale asupra copiilor in Biserica Catolica. Nu e vorba de accidente izolate, ci de scoaterea treptata la lumina a unei coruptii generalizate si de foarte lunga durata. Pe scurt, exista dovezi tot mai coplesitoare ca de generatii intregi, poate chiar de sute de ani, clerul catolic a acceptat in randurile sale abuzul preotilor asupra copiilor credinciosilor, iar Biserica a musamalizat sistematic astfel de cazuri si a asigurat impunitate celor vinovati. Abuzul istoric acumulat este de dimensiuni cosmice. Si cred ca cenusa in cap pe care dupa indelungi ezitari incepe sa si-o toarne Vaticanul este departe de a incepe macar sa rezolve problema. Nu as fi surprins ca, in 10-15 ani de acum incolo, influenta spirituala si puterea lumeasca a Bisericii Catolice ca institutie sa dispara aproape fara urma; iar Papa sa fie un personaj de importanta comparabila cu a unui Mitica Dragomir. Poate ca nu se va materializa acest scenariu, poate Biserica va reusi sa se reinnoiasca din interior si sa recucereasca inimile si mintile pe care le pierde acum; dar posibilitatea exista.