Sunday, June 5, 2011

Ce-ar mai fi de spus... (RO)

Nu prea multe, cred.
Romania a incaput pe mana unui gasti de derbedei politici. Situatia este de multa vreme intolerabila si devine din ce in ce mai periculoasa.

Nu am reactionat la ultimele magarii ale puterii basiste, petrecute in serie rapida in ultimele zile, nu pentru ca nu as fi fost indignat, ci pentru ca mi s-a parut ca nu am foarte multe de adaugat la ce am tot spus pana acum pe acest blog si la ce spun si altii. Dar aceasta postare de la Lilick m-a facut sa inteleg ca tacerea poate fi interpretata drept acceptare sau resemnare.

Voi spune, deci, cate ceva despre trei dintre ultimele manifestari ale puterii portocalii.
Sa le luam pe rand:



1. Adoptarea la Camera Deputatilor a legii privind alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin

Este o magarie pentru ca reprezinta o noua escaladare a asaltului portocaliu asupra ordinii democratice. Legea adoptata este profund anti-democratica atat pe fond, cat si pe forma.


Pe fond: deschide calea alegerii unor primari nereprezentativi, cu votul unei parti infime a electoratului - explicatii mai detaliate sunt de exemplu la Transildania. Mai mult decat atat, sistemul first past the post pentru alegerea primarilor este in contradictie cu traditiile politice romanesti si va produce haos in administratia locala - se poate anticipa matematic ca in foarte multe locuri primarul va avea impotriva sa o majoritate a consiliului local si nu se va bucura de legitimitate in fata comunitatii.

Pe forma: este anti-democratic ca puterea sa schimbe unilateral legile electorale in folos propriu; recomand postarea lui Dan Mihalache pe aceasta tema. Dar dincolo de ce spune Mihalache, as adauga ca puterea basista impinge abuzul dincolo de orice limita atinsa pana acum (in practica politica de dupa 1989), fortand aceasta decizie fara o incercare, nici macar de forma, de a gasi un consens sau compromis cu opozitia; opozitie care, sa nu uitam, a fost votata de o majoritate a romanilor la ultimele alegeri parlamentare. Precedentul este execrabil pentru o tara care se pretinde democratica si nu anunta nimic bun pentru viitor.

Faptul ca, probabil, nici macar astfel de scamatorii nu vor putea salva PDL de la pierderea alegerilor nu ma incalzeste cu nimic. Prostia nu scuza abuzul. Si ma doare mai tare dezmembrarea institutiilor si culturii democratice in aceasta tara, cu consecinte pe termen lung, decat rezultatul unor alegeri.

Scurta paranteza:
Canalele de propaganda portocalie au incercat sa arunce o perdea de fum pentru a masca abuzul anti-democratic, sugerand ca o parte a opozitiei ar fi sustinut adoptarea acestei legi aberante (exemple aici"Parlamentarii sunt de parere ca, teoretic, alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin ii avantajeza si pe social democrati. Initiativa legislativa a fost un troc intre PDL si PSD, sustine, la randul sau, fostul consilier prezidential, Sebastian Lazaroiu. Noua regula electorala le-ar asigura celor doua partide victoria la primariile pe care le detin in prezent"; si aici - "au votat pentru lege in primul rand arcul guvernamental, dar si destui de la PSD").
Diversiunea a fost intre timp demontata, legea a primit zero voturi de la opozitie, inclusiv de la PSD (explicatii).
Inchid paranteza.

Ce ar trebui facut?
Dupa parerea mea, opozitia nu trebuie sa lase sa treaca acest abuz. Trebuie sa protesteze vocal, sa-si mobilizeze toate fortele, sa puna presiune pe Basescu sa nu promulge legea, sa o atace la toate instantele posibile din tara si din strainatate. Societatea civila - sau ce a mai ramas din ea - ar trebui luata ca aliata in acest demers, deja au aparut unele luari de pozitie incurajatoare.
Chiar si pedelisti care critica legea (de exemplu Cristian Preda) sunt posibili aliati. Pentru salvarea principiului democratic se poate trece peste diviziunile politice.
Mi-as dori sa vad dezbateri publice, petitii, scrisori deschise, luari de pozitie ale liderilor de opinie. Chestiunea este suficient de serioasa si grava pentru a justifica mobilizarea.



2. Propunerea basista de modificare a Constitutiei


Este o magarie pentru ca este inca o diversiune. Schimbarea Constitutiei a ajuns calul de bataie al lui Basescu de cate ori se apropie alegeri in care portocaliii sunt in dificultate. Antonescu a sesizat diversiunea. Sunt de acord cu Frunda ca aceasta propunere nu are sanse sa fie adoptata; dar lansarea temei este suficienta pentru Basescu sa mai tulbure o vreme apele politicii si sa perturbe viitoarele scrutinuri, asa cum a facut in noiembrie 2009 cu un referendum inutil.

Exista tentatia de a reactiona la unele dintre aberatiile propuse drept modificari constitutionale. Dar opozitia ar trebui sa se abtina, a intra in astfel de discutii n-ar face decat sa dea apa la moara diversiunii. Eventual, poate contracara cu un proiect alternativ, cum ar fi cel la care lucreaza Comisia pentru o noua Constitutie a Fundatiei Horia Rusu.

Cum am mai scris, cred ca se poate vorbi de o imbunatatire a cadrului constitutional, dar in nici un caz in actualul climat politic. Nu cu aceasta putere ilegitima si nu cu acest presedinte, care deja au aratat ca nu se dau in laturi de la nimic in razboiul lor politic pentru acapararea statului. Si care inainte de a discuta despre schimbarea Constitutiei ar trebui sa dea socoteala pentru incalcarea ei grava in numeroase randuri (doar cateva exemple dintre multele posibile: cand Basescu a impiedicat o majoritate parlamentara sa formeze guvernul in 2009, sau cand a intervenit pe fata in lupta pentru sefia PDL luna trecuta; cat despre Boc, vedeti aici si aici).
Hai intai sa respectam Constitutia pe care o avem! Ce rost are o noua Constitutie cand la noi presedintele si premierul nu respecta legea?




3. Desemnarea lui Sebastian Lazaroiu ca ministru al Muncii


Este o magarie pentru ca este inca o dovada a felului in care institutiile statului sunt transformate in miza a jocurilor politice portocalii. Face parte din aceeasi categorie cu propunerea lui Avramescu drept ambasador (vedeti si alte exemple acolo).

Si este o bataie de joc.


Astfel de magarii vor continua atat timp cat vom continua sa le inghitim.

2 comments:

  1. Excelent! Si foarte buna ideea de a sublinia ca ne sunt aliati pe aceste cauze inclusiv voci din societatea civila, PDL, PSD pe care poate nu le simpatizam. Astfel de cauze sunt mai presus de meciurile politice.

    ReplyDelete
  2. Excelent articolul!
    C.

    ReplyDelete