Cand a fost anuntata la inceputul anului, marea alianta a opozitiei (incepand cu PNL+PC=ACD, continuand cu ACD+PSD=USL) si-a asumat drept scop principal schimbarea cat mai rapida a majoritatii parlamentare si, pe cale de consecinta, a guvernului. S-a vorbit explicit despre luna martie ca termen pentru rasturnarea puterii basiste (pentru improspatarea memoriei, vedeti de exemplu aici si aici).
In loc de asta, ce aflam acum, la inceputul lunii asumate de opozitie ca termen al schimbarii? Ca PDL tocmai si-a asigurat sprijinul actualilor parteneri pentru guvernare pana la alegerile din 2012.
Va asteptati ca USL sa-si asume esecul? Sa recunoasca faptul ca principala justificare explicita a acestei aliante oarecum contra naturii si-a pierdut valabilitatea?
Eu nu.
Ne-am cam obisnuit cu imposibilitatea constitutiva a politicianului roman de a-si asuma esecul si vina. (Basescu nu este o exceptie: desi ocazional "isi asuma raspunderea" declarativ pentru cate o gafa sau cate un esec prea evidente, niciodata nu a facut vreun gest in consecinta; la el, "asumarea raspunderii" are doar valoarea unei vibratii a coardelor vocale, fata de alti politicieni are doar un mai mare talent de a-i prosti pe oameni in fata, de a-i "face din vorbe".)
Dar la USL nu cred ca avem de-a face cu un simplu esec, ci cu ceva mai mult.
Inca de la inceput, mi-am exprimat indoiala cu privire la adevaratul scop al USL. Ceea ce s-a intamplat de atunci incoace nu a facut decat sa-mi confirme impresia mai veche (si despre care am mai scris aici, aici, aici) ca opozitia nu este serioasa in privinta rasturnarii imediate a actualului guvern, ci mai degraba se pozitioneaza in perspectiva viitoarelor alegeri.
Cum altfel s-ar putea explica, de exemplu, ca USL nu a facut o oferta UDMR-ului si nu a angajat negocieri serioase inaintea recentului congres, cand s-ar fi putut incerca o reorientare a partidului maghiar? (Ba, din cate aud de la cineva care a fost acolo, Antonescu si Ponta s-au dus la congres pe cai mari si adoptand pozitii de forta, o abordare total nepotrivita daca scopul opozitiei este intr-adevar cel declarat si nu altul.) Cum s-ar putea explica lipsa de interes in a revitaliza cea mai atractiva propunere din punct de vedere politic pe care opozitia o poate produce in acest moment, aceea cu Klaus Johannis premier?
Devine tot mai evident ca opozitia fie nu vrea cu adevarat sa darame puterea basista si sa vina acum la guvernare, fie - la fel de grav - nu prea stie ce vrea.
Spectacolul continuu al neputintei - adevarate sau pretinse - pe care actuala opozitie il ofera de mai mult de un an a devenit exasperant: neputinta de a castiga alegerile prezidentiale in 2009 in ciuda considerabilului avantaj pe care Geoana l-a avut pana in ultimele zile de campanie; neputinta de a-si apara majoritatea parlamentara dupa pierderea prezidentialelor; neputinta de a darama un guvern penibil in 2009 si spectacolul jalnic al motiunilor auto-sabotate; neputinta de a opri cursul anti-constitutional de acaparare totala a puterii de catre basisti; neputinta de a-si recunoaste partea de vina in degradarea ordinii democratice; neputinta de a propune o alternativa de guvern si asa mai departe...
Ceea ce nu realizeaza, ma tem, liderii opozitiei este ca mimarea repetata a neputintei duce la instaurarea neputintei reale. Cum li se spune copiilor: nu te mai stramba, ca ramai asa! De prea multe ori opozitia a dat alarme false, de prea multe ori a anuntat termene care nu s-au concretizat, de prea multe ori a cerut oamenilor sa spere pentru a-i dezamagi in final. De prea multe ori s-a multumit sa calareasca valul disperarii populatiei, mimand doar ca face un efort de a produce solutii.
Si nu este exclus ca, la alegerile din 2012 pe care isi concentreaza toata atentia (desi pretind ca lupta pentru schimbare acum), PNL si PSD sa aiba o surpriza foarte mare, la fel ca in decembrie 2009.
Pentru ei, nu va fi mare lucru, doar un nou esec pe o lista din ce in ce mai lunga, pentru care nimeni nu se va considera cu adevarat responsabil.
In loc de asta, ce aflam acum, la inceputul lunii asumate de opozitie ca termen al schimbarii? Ca PDL tocmai si-a asigurat sprijinul actualilor parteneri pentru guvernare pana la alegerile din 2012.
Va asteptati ca USL sa-si asume esecul? Sa recunoasca faptul ca principala justificare explicita a acestei aliante oarecum contra naturii si-a pierdut valabilitatea?
Eu nu.
Ne-am cam obisnuit cu imposibilitatea constitutiva a politicianului roman de a-si asuma esecul si vina. (Basescu nu este o exceptie: desi ocazional "isi asuma raspunderea" declarativ pentru cate o gafa sau cate un esec prea evidente, niciodata nu a facut vreun gest in consecinta; la el, "asumarea raspunderii" are doar valoarea unei vibratii a coardelor vocale, fata de alti politicieni are doar un mai mare talent de a-i prosti pe oameni in fata, de a-i "face din vorbe".)
Dar la USL nu cred ca avem de-a face cu un simplu esec, ci cu ceva mai mult.
Inca de la inceput, mi-am exprimat indoiala cu privire la adevaratul scop al USL. Ceea ce s-a intamplat de atunci incoace nu a facut decat sa-mi confirme impresia mai veche (si despre care am mai scris aici, aici, aici) ca opozitia nu este serioasa in privinta rasturnarii imediate a actualului guvern, ci mai degraba se pozitioneaza in perspectiva viitoarelor alegeri.
Cum altfel s-ar putea explica, de exemplu, ca USL nu a facut o oferta UDMR-ului si nu a angajat negocieri serioase inaintea recentului congres, cand s-ar fi putut incerca o reorientare a partidului maghiar? (Ba, din cate aud de la cineva care a fost acolo, Antonescu si Ponta s-au dus la congres pe cai mari si adoptand pozitii de forta, o abordare total nepotrivita daca scopul opozitiei este intr-adevar cel declarat si nu altul.) Cum s-ar putea explica lipsa de interes in a revitaliza cea mai atractiva propunere din punct de vedere politic pe care opozitia o poate produce in acest moment, aceea cu Klaus Johannis premier?
Devine tot mai evident ca opozitia fie nu vrea cu adevarat sa darame puterea basista si sa vina acum la guvernare, fie - la fel de grav - nu prea stie ce vrea.
Spectacolul continuu al neputintei - adevarate sau pretinse - pe care actuala opozitie il ofera de mai mult de un an a devenit exasperant: neputinta de a castiga alegerile prezidentiale in 2009 in ciuda considerabilului avantaj pe care Geoana l-a avut pana in ultimele zile de campanie; neputinta de a-si apara majoritatea parlamentara dupa pierderea prezidentialelor; neputinta de a darama un guvern penibil in 2009 si spectacolul jalnic al motiunilor auto-sabotate; neputinta de a opri cursul anti-constitutional de acaparare totala a puterii de catre basisti; neputinta de a-si recunoaste partea de vina in degradarea ordinii democratice; neputinta de a propune o alternativa de guvern si asa mai departe...
Ceea ce nu realizeaza, ma tem, liderii opozitiei este ca mimarea repetata a neputintei duce la instaurarea neputintei reale. Cum li se spune copiilor: nu te mai stramba, ca ramai asa! De prea multe ori opozitia a dat alarme false, de prea multe ori a anuntat termene care nu s-au concretizat, de prea multe ori a cerut oamenilor sa spere pentru a-i dezamagi in final. De prea multe ori s-a multumit sa calareasca valul disperarii populatiei, mimand doar ca face un efort de a produce solutii.
Si nu este exclus ca, la alegerile din 2012 pe care isi concentreaza toata atentia (desi pretind ca lupta pentru schimbare acum), PNL si PSD sa aiba o surpriza foarte mare, la fel ca in decembrie 2009.
Pentru ei, nu va fi mare lucru, doar un nou esec pe o lista din ce in ce mai lunga, pentru care nimeni nu se va considera cu adevarat responsabil.
No comments:
Post a Comment