Friday, October 23, 2009

À vos ordres, mon général (RO)




Cand vorbeam de asaltul politic asupra institutiilor statului, nu imi faceam iluzii ca armata ar fi ocolita. N-am fost, deci, foarte surprins de avansarea in grad, de catre presedintele Basescu ieri si azi, a "generalilor PSD" care si-au declarat sprijinul pentru el in campanie - Oprea, Iordanescu, Ontanu. In particular, meritele lui Oprea si Ontanu au fost apreciate in mod deosebit de Comandantul Suprem, din moment ce aceasta avansare vine la scurt timp dupa o alta, in decembrie 2008 (!).
Iata deci ca este posibil sa faci o frumoasa cariera militara in Romania, cu conditia sa intri in politica. Iordanescu si Oprea au si antecedente in combinarea convenabila a celor doua vocatii - avem aici de-a face cu ceea ce se numeste "sinergie"; sinergia faptelor, daca vreti, care pana la urma triumfa in meandrele concretului.

Este totusi ceva care ma surprinde. Trocul acesta politico-militar, facut atat de transparent, nu prea da bine la opinia publica, iar "presa mogulilor" il toaca marunt de azi-dimineata. De ce n-or fi putut sa mai astepte un pic, sa zicem pana dupa alegerile prezidentiale? Atunci s-ar fi putut face mult mai discret, si oricum fara costuri electorale imediate.
Singura explicatie pe care mi-o pot da este ca generalii prefera vrabia din mana ciorii de pe gard. Altfel spus, nu par a fi foarte siguri de victoria candidatului lor in alegeri.

3 comments:

  1. Daca nu ii pot bate altii, se bat singuri... Uite un alt exemplu: Doamnelor si dooomiiiilooor, Guvernul Croitoru:

    Pogea, Videanu, Blaga, Stanisoara, Predoiu etc etc etc. Daca exista o vaaga speranta ca cineva va vota acest "nou"guvern, nu stiu cine mai vrea sa vada ceva...

    C.

    ReplyDelete
  2. @C.

    Rezon!!!
    Ce mi se pare amuzant: tanarul Paleologu, care era deja pe faras in guvernul Boc I (anuntat ca "titular" la toate ipoteticele remanieri) se regaseste din nou in echipa de baza.
    Dar serios vorbind, imi e mila de Croitoru, in mod clar n-a prea avut de ales... Cine accepta sa se bage in ciorba asta, cu exceptia cazului cand e deja bagat? (Si nici atunci, vezi anuntul preventiv al Elenei Udrea :)) Se aude ca a fost refuzat de unii prieteni / colegi, gen Valentin Lazea. Nu oricine are, ca el, vocatia de kamikaze.

    Partea "plina" a paharului pentru Basescu si PDL este urmatoarea: indiferent daca trece sau nu guvernul asta, tot cam aceiasi oameni raman :))))))))

    ReplyDelete
  3. Croitorul nu e de compatimit. Nu e o victima. E un alt "jucator" :P
    C.

    ReplyDelete