Inca un caz Bechtel? (RO)

Decizia CSAT din 23 martie privind achizitionarea a 24 de avioane F-16 second hand in cadrul programului de inzestrare a armatei cu avioane multirol este greu de judecat din punct de vedere tehnic de catre un nespecialist. Ma voi abtine, de aceea, sa-mi dau cu parerea din acest punct de vedere.

Dar chestiunea nu este doar una tehnica. Cazul este foarte interesant din punct de vedere politic, in primul rand prin prisma faptului ca aceasta decizie a puterii executive are nevoie si de aprobarea Parlamentului. Cine a mai vizitat acest blog stie deja ca evolutia relatiilor dintre cele doua puteri ale statului - mai precis,  dezechilibrul tot mai grav al raportului de putere in favoarea executivului si in defavoarea Parlamentului - a fost una dintre temele mele principale (cateva dintre multele exemple posibile: aici, aici, aici sau aici; este interesant ca Crin Antonescu pune problema chiar in acesti termeni, ai rolului Parlamentului).

In al doilea rand, nu trebuie sa fii specialist in aviatie militara pentru a vedea ca unele aspecte ale acestei mega-achizitii sunt cel putin dubioase.
Pe baza informatiilor disponibile public, se inteleg urmatoarele:

• Informatiile privind costurile contractului sunt mai mult decat confuze si - conform unui sistem deja rodat - cifrele cresc de la o zi la alta (sau chiar de la o ora la alta). Initial, s-a vorbit de o alegere fortata pentru varianta avioanelor second hand (ofertele concurente Saab/Gripen si Eurofighter erau cu avioane noi) datorita crizei economice; comunicatul Administratiei Prezidentiale a spus explicit: "Având în vedere că România nu dispune de resursele financiare necesare pentru achiziţionarea unor avioane multirol noi, CSAT a aprobat propunerea MApN de achiziţionare a 24 avioane F16 în uz, propunere care va fi trimisă Parlamentului pentru luare în dezbatere şi decizie"; iar costul a fost initial estimat la 800 de milioane de euro. N-a trebuit insa mult pentru ca cifra contractului preconizat sa inceapa sa creasca nestapanit: dupa doua zile, ajunsese la 1,3 miliarde dolari; ne-am putea gandi ca oamenii pur si simplu au facut conversia din euro in dolari... numai ca cifrele nu se potrivesc (conversia la ratele de schimb actuale - si din zilele respective - echivaleaza 800 milioane euro cu cca. 1,06 - 1,07 miliarde dolari, deci avem de-a face cu o crestere reala a sumei contractului de aproximativ 20%). Dupa inca o zi, apar informatii noi: programul ar costa pana la urma - luand in considerare si achizitiile din anii urmatori legate de optiunea de a incepe cu un lot de avioane second hand - in jur de 4 miliarde de dolari, adica exact cat fusese estimat inainte ca CSAT sa decida ca Romania nu-si permite avioane noi si sa se limiteze la solutia "de criza" F-16.
• Reactia companiilor concurente a fost una de surprindere si contestare publica a deciziei CSAT - un lucru care nu se intampla prea des in lumea foarte "selecta" a contractelor militare. Mai mult decat atat, ele insista ca au prezentat oferte mai avantajoase pentru partea romana si - intr-un gest inca si mai neobisnuit - fac apel la transparenta in Parlament: "Din nefericire, Fortele Aeriene Romane s-ar putea alege cu rablele altora", este reactia directorului de marketing pentru Romania al Saab, Richard Smith, care cere Ministerului Apararii sa prezinte Parlamentului toate ofertele facute Romaniei pentru achizitionarea de avioane multirol. "Intelegem ca Parlamentul va dezbate si decide achizitia avionului multirol, si in acest caz cerem Ministerului Apararii sa prezinte parlamentului toate ofertele pentru ca toate cifrele sa fie disponibile pentru discutii, nu doar solutia cu avioane F-16 vechi, iar achizitia sa fie supusa dezbaterii publice". 
• De partea cealalta, cei care iau apararea deciziei CSAT se intrec in a cita argumente care mai de care mai straine de chestiunea stricta a competitiei ofertelor pentru aceasta achizitie din bani publici. De exemplu, ca aceasta tranzactie ar aduce mai aproape ridicarea vizelor pentru SUA (!!); sau ca optand pentru F-16 Romania si-ar plati o datorie pentru includerea sa in noul proiect american al scutului antiracheta din Europa Centrala (!!). Recunosc ca am vazut pe ici-pe colo si niste comentarii la tema favorabile deciziei CSAT, dar nu foarte convingatoare (de exemplu aici si aici).

Mai pe sleau:

Pretul real al afacerii pluteste in incertitudine, iar sumele vehiculate au tendinta crescatoare. Perdantii licitatiei se manifesta neobisnuit de vocal, considera decizia CSAT inexplicabila, acuza lipsa de transparenta si cer ca Parlamentul sa aiba acces si la ofertele lor pentru a putea decide in cunostinta de cauza. Iar printre argumentele care sunt avansate in sprijinul deciziei CSAT sunt unele care se refera la orice altceva (vize, scut antiracheta) decat la meritele instrinseci ale ofertei selectate.

Mai are cineva o senzatie de déjà vu?