Reality check: avem think-tank-uri? (RO)

 Ne-am cam lamurit cum stam in ce priveste calitatea guvernarii si a democratiei romanesti.
Vina, desigur, este a clasei politice de proasta calitate.

In schimb, avem intelectuali de calitate, care stiu ce ar trebui facut, pacat ca politicienii nu-i asculta... nu-i asa?

Ei bine, nu prea.
Vestea proasta este ca, probabil, clasa politica pe care o avem reflecta destul de bine nivelul general.

Despre coruptie si alti demoni: cursa de soareci si instinctul sinucigas al opozitiei (RO)

De vreo 15 ani, s-a instapanit ideea ca pentru tarile post-comuniste din Europa de Est principala problema de guvernare o reprezinta coruptia. A contribuit la acest lucru o tendinta mai larga pe plan international de a acorda din ce in ce mai multa atentie acestui fenomen (de pilda, din 1995 Transparency International a inceput sa publice faimosul clasament al tarilor pe baza Indicelui de Perceptie a Coruptiei, care a avut si continua sa aiba o influenta considerabila asupra mentalului colectiv); iar in regiunea noastra, a contat inca si mai mult accentul pus de Comisia Europeana pe combaterea coruptiei in tarile candidate, care a devenit un leitmotiv al procesului de integrare.

Cu timpul, s-a instapanit corectitudinea politica a 'anti-coruptiei', cu propriul cod de comunicare, cuvinte-cheie si clisee goale de sens. A pune la indoiala importanta primordiala, absoluta a masurilor anti-coruptie a devenit un tabu. Nesurprinzator, tarile care au trecut prin angrenajul integrarii europene si rapoartelor de monitorizare aferente au ajuns campioane la masuri anti-coruptie, desi impactul acestor masuri in unele cazuri ramane cel putin indoielnic.

Romania nu a facut exceptie - dimpotriva, avand (impreuna cu Bulgaria) o situatie mai grava din punct de vedere al coruptiei decat alte tari candidate, a fost privita cu mai mare atentie si supusa unor conditionalitati speciale, care continua pana in ziua de azi (prin Mecanismul de Cooperare si Verificare). In aceste conditii, a devenit perfect posibil ca pe baza retoricii anti-coruptie sa fie castigate alegeri (Basescu) sau sa fie construite cariere politice (cazul Monica Macovei, despre care am mai scris aici si aici).

De ce ar fi asta o problema?

Pentru ca premisa pe care se bazeaza politica anti-coruptiei in zilele noastre ar putea fi gresita, cel putin in cazul anumitor tari, printre care si Romania.
Aceasta premisa, care vede in coruptie o radacina a raului politic, economic si social, distorsioneaza intelegerea situatiei de fapt din unele tari post-comuniste. In realitate, principala problema a acestor tari este fragilitatea democratiei,  slabiciunea institutiilor care garanteaza pluralismul politic si limiteaza excesele autoritariste.

Nu neg ca Romania (ca si alte tari din regiune) are o problema cu coruptia si ca ceva ar trebui facut in privinta asta. Dar chestiunea cruciala este: cu ce pret? Pentru ca Romania mai are si alte probleme, de pilda cu democratia. 
Raspunsul este ca, intr-o democratie inca neconsolidata, obiectivul anti-coruptiei nu trebuie sa capete prioritate asupra chestiunii esentiale a pastrarii ordinii democratice. Combaterea coruptiei este un lucru bun, dar nu cu pretul slabirii garantiilor democratice. Intre eradicarea coruptiei si salvarea democratiei, daca se ajunge in situatia de a trebui sa alegem, alegerea corecta este in favoarea democratiei - pentru simplul motiv ca, intr-o democratie, chiar imperfecta, se poate lupta si cu coruptia; dar intr-o non-democratie, chiar construita pe retorica anti-coruptie, acest lucru poate deveni la un moment dat imposibil si nu mai exista nici cale de intoarcere.

Cei care saluta neconditionat orice ancheta sau arestare sub acuzatii de coruptie ar trebui sa se gandeasca de doua ori. Lupta anti-coruptie are valoare doar daca fundamentul democratic nu este pus in pericol.

Sa ne amintim:
In 1989, est-europenii au iesit in strada, in primul rand, pentru libertate si pentru lichidarea monopolului comunist asupra puterii politice. Principalul castig al revolutiei anti-comuniste a fost reinstaurarea pluralismului politic si a drepturilor cetatenesti. Miza politicienilor reformisti din anii 1990 a fost crearea cat mai rapida a unei rupturi ireversibile cu trecutul, prin solutii gen "terapie de soc" (Balcerowicz in Polonia, Gaidar in Rusia); in acest context, prioritatea absoluta era deschiderea cat mai rapida spatiului economic si politic si spargerea monolitului puterii comuniste, pentru ca acesta sa nu se poata reface. La inceputul anilor 1990, anti-coruptia nu facea parte din arsenalul politic al anti-comunistilor, dimpotriva, in unele cazuri discursul legalist, anti-coruptie a fost promovat de partizanii status-quo-ului, in incercarea da a bloca reformele radicale care se preconizau. Rusia din perioada lui Eltin este un exemplu ilustrativ: s-au facut reforme democratice esentiale, a inflorit insa si coruptia; ulterior, Putin a folosit cu succes discursul anti-coruptie si anti-oligarhi - un fel de "moguli" ai lor - pentru a anula o parte a reformelor democratice din prima jumatate a anilor 1990 si pentru concentra din nou puterea intr-o singura mana.

Lectia principala este ca atunci cand anti-coruptia incape pe mana anti-democratilor, riscul este major.
Fortele politice democratice ar trebui sa fie foarte atente sa evite o astfel de situatie, in primul rand tinand coruptia sub control cand sunt la putere pentru a nu exaspera oamenii (se stie, oamenii disperati sunt mai usor de manipulat) si, in al doilea rand, nepermitand taberei autoritare sa monopolizeze cauza atat de populara a combaterii coruptiei.

***

Dupa ce Basescu a castigat doua randuri de alegeri jucand cartea anti-coruptiei (in 2004 a vorbit de tepe in Piata Victoriei, in 2009 s-a razboit cu "mogulii"), rezultatele arata in felul urmator: situatia coruptiei in Romania nu s-a ameliorat semnificativ, in schimb basescienii au preluat controlul cvasi-total asupra tuturor institutiilor statului, pe ici-pe colo (destul de des) fortand regulile jocului. Ca si in cazul reformei statului de vreo doi ani incoace, povestea mai lunga a anti-coruptiei in Romania are prea putin de-a face cu obiectivul declarat al intaririi integritatii, in schimb are foarte mare legatura cu lupta pentru acapararea puterii, in care o factiune foloseste retorica anti-coruptie pe post de instrument politic (vedeti de exemplu aici).

Sa mai fie posibil, in aceste conditii, ca Basescu si ai lui sa repete aceasta farsa?

De ce nu? Pot sa incerce, sperand ca romanii vor mai putea fi pacaliti inca o data cu acelasi truc. 

Iar cand opozitia le da o mana de ajutor, punandu-se singura in off-side si contribuind la scrierea unui nou scenariu al luptei lui Basescu cu sistemul ticalosit, lucrurile incep sa capete parfum de verosimilitate.

Ma refer, desigur, la chestiunea recentei arestari a presedintelui Consiliului Judetean Arges, un puternic pesedist local.

Nu am suficiente informatii sa-mi dau cu parerea asupra chestiunii de fond. Ca si altii, observ si eu ca pare sa existe o diferenta in felul in care structurile de forta (politia, procuratura, serviciile secrete) trateaza politicienii opozitiei si, respectiv, politicienii puterii. Intre altele, se pare ca Nicolescu chiar are probleme serioase de sanatate, spre deosebire de Monica Ridzi.

Dar felul in care au reactionat cei din opozitie cred ca este fundamental gresit, pentru ca nu face decat sa dea apa la moara noii piese de teatru regizate de putere. Conform acesteia, alianta de opozitie pe cale de a se crea devine o "alianta a penalilor" care isi apara coruptii si da atacul la Justitie, iar PSD, PNL si PC "fac zid impotriva Justitiei" sau chiar ar fi pornit jihad-ul impotriva ei. Povestea deja se scrie singura, personajele negative (Ponta si Antonescu) intrandu-si perfect in rol.

Ce ar trebui facut?

Day of reckoning (VI) (RO)

Sunt cateva luni de cand am spus ca masurile bezmetice de ambutisare macro-economica a Romaniei luate de actuala guvernare - si care, bineinteles, ne-au fost prezentate drept o mare operatiune strategica, o mama a tuturor reformelor (Basescu deja se declara victorios si are timp sa dea lectii si altora, vezi aici si aici) - nu au facut decat sa prelungeasca criza si sa-i amplifice dramatic costurile sociale. Ne putem lauda cu cel mai inept raspuns anti-criza al unui guvern din regiune, concomitent cu o indatorare masiva si cu cel mai brutal set de masuri "de austeritate" luate de vreo tara (concedieri, taieri masive de salarii, cresterea cu 5% a TVA!!, reducerea prestatiilor sociale - toate in acelasi timp). Iar rezultatele se vad - comparativ cu alte tari din regiune, Romania traverseaza cea mai lunga criza.
Mai pe larg: aici, aici, aici, aici si aici.

Nu am fost singurul care a spus asta, sceptici au fost destui.
Este insa interesant ca incepe sa aiba indoieli chiar unul dintre partasii la zisa ambutisare, omul FMI care a negociat cu Romania (de fapt, doar cu Basescu direct), Jeffrey Franks. Ia vedeti ce zice acum:

• Romania s-a ajustat macro-economic, dar nu da semne vitale (nu a revenit pe crestere economica);
• Cresterea TVA nu a dus la cresterea incasarilor la buget;
• In plus, face si niste glume nesimtite si de prost gust despre riscul de deces al pacientului desi operatia a reusit, si despre transformarea Romaniei din mineralier in salupa.
  

Stupefiant!

Time is money (RO)

Timpul costa bani.
Iar timpul unora e mai scump decat al altora.

De exemplu, timpul lui Ion Alexandru Tiriac (a.k.a. Tiriac Jr.) costa 1.250.000 euro pentru 9 ore, cat a fost tinut din treaba in 23-24 iunie 2004 (plus obligat sa stea in tara inca vreo patru luni, intre 24 iunie si 4 noiembrie ale aceluiasi an). Detaliile aici.

Acum la drept vorbind, sistemul judiciar romanesc a dat dovada de cruzime, stricandu-i vacanta de vara beizadelei. Cum spune si el, "...am acumulat numeroase sentimente negative care mi-au afectat viaţa şi care s-au agravat exponenţial cu fiecare prelungire a măsurilor obligării de a nu părăsi ţara".

Vestea buna este ca suferinta lui Tiriac Jr. nu va fi fost in zadar. Cu banii luati de la stat, vrea sa creeze o fundatie in sprijinul victimelor abuzurilor judiciare. Eu deja ma simt mai bine, ca cetatean, ca de acum are cine sa ma apere de abuzuri. Voi, nu?

Ma gandesc ca totusi n-ar trebui sa aloce chiar intreaga suma pentru fundatie, ar fi un exces de altruism. Mi s-ar parea corect si logic ca mai intai familia Tiriac sa-si recupereze banii cheltuiti cu cumpararea martorilor si sustragerea de probe din dosar; iar cu ce ramane, se mai pot apara niste victime ale abuzurilor statului, preferabil din cercul sau de prieteni, despre care se stie cat sunt de persecutati.

Din acelasi ciclu este si acest exemplu al vicepresedintelui Consiliului Judetean Olt, care cere ajutorul presei pentru a-si recupera banii datorati de guvern firmei sale. Poate ar trebui sa infiinteze cineva si o fundatie pentru apararea de abuzuri a politicienilor care fac afaceri cu statul - si pentru mai rapida circulatie a banilor publici catre buzunarele private.

Something brewing (EN)

UPDATE 2 (14/01): Developments have indeed accelerated in Tunisia - we see the collapse of the regime as we speak. This more and more resembles the fall of the communist system in Eastern Europe in 1989. To watch in the coming period the other countries mentioned in this post.

UPDATE (14/01):  A breakthrough in Tunisia! Things may accelerate in the coming period.

Something is brewing in the Islamic world.

From Iran, 18 months after the rigged presidential elections in June 2009, the main news is not that the regime is still in place, but that the green movement is still alive, managing to propagate a continued message of reason, democracy and moderation (like this one by Mir Hossein Mousavi, the real victor of the 2009 elections) that gains popular support. In fact, in spite of the brutal repression by the regime (a de facto military dictatorship that has been forced to implicitly abandon any pretense of democratic or even religious legitimacy) for a year and a half, the resistance has strengthened its grassroot base and consistently maintained the high moral ground. The standoff continues and it is very difficult to predict when the regime will collapse. For one thing, all the guns are in the regime's hands and it has repeatedly proven that it has no hesitation to use them against the people. However, following a pattern previously seen in the demise of other dictatorships like Romania's Ceausescu regime in 1989, there are small but increasingly visible cracks within the establishment.

True, Iran is shi'a, and in many ways is a standalone case.

But what is happening lately across Northern Africa - in particular Tunisia and Algeria, to some extent Egypt - also signals a broader tendency in the "Western-friendly" South Mediterranean rim: the survival instincts and vital energy of a new generation clash with the status quo of rigid dictatorships led by aging strongmen (Ben Ali, Bouteflika and Moubarak respectively). The lid that has been kept on any dissent for many years has only helped build up pressure; sooner or later, in one form or another, it has to erupt.

This is potentially a turning point. 

In a few years from now, we could have more open and inclusive societies in a traditionally volatile area that has Western Europe within missile (or suicide bombing) range. But the eventual transformation is not risk-free, and increased radicalization is one of the possible outcomes.

Carul inaintea boilor (RO)

In timpul crizei politice din toamna lui 2009, opozitia nu avea o alianta formala, dar avea o majoritate in Parlament si un inceput de solutie (mai tineti minte "proiectul Johannis"?); acum pare a fi invers: ne indreptam spre o alianta (pentru inceput PNL+PC, care ar urma sa devina parte a unei aliante mai largi care sa includa si PSD), dar solutii nu prea se intrevad, cel putin deocamdata.

Nu ma numar printre cei care se ingretoseaza de mezalianta dintre puritatea crin-penelista si odiosul mogul Felix, cred ca asta e o pista falsa (vedeti exemple aici si aici). Vorbim totusi de politica; si nu de orice politica, ci de politica romaneasca. Nu era Voiculescu parte si a majoritatii care-l sustinea pe Johannis, denumita malitios de Basescu "coalitia Grivco"? Si nu ne-ar fi fost mai bine cu un premier ca Johannis in ultimul an, sustinut de o majoritate solida? (Printre altele, probabil ca n-am fi trait sa vedem halucinanta escaladare din aceasta perioada a tensiunilor in relatiile cu Germania si Franta in contextul gestionarii ridicol-catastrofale a chestiunii Schengen, "meritul" fiind in principal al cuplului de titani ai diplomatiei Basescu-Baconschi, dar care este probabil sa ne coste pe toti mult timp de acum inainte). Nu a fost partidul lui Voiculescu "solutia imorala" chiar a lui Basescu pentru a scoate PSD-ul lui Nastase de la putere in 2004, intrand atunci in alianta cu PD si cu PNL? Despre ce vorbim?
De aceea, nu prea inteleg sila unora fata de astfel de combinatii, presupunand ca au urmarit cat de cat ce se petrece pe scena politica si nu au cazut cu totul sub influenta retoricii basesciene (in care Voiculescu, Vantu, Oprea, Ontanu si atatia altii sunt buni cand il sustin si odiosi cand ii stau impotriva).

Situatia critica in care a ajuns democratia romaneasca (ce a mai ramas din ea, pentru ca nu arata deloc bine) face acceptabile chiar solutii non-standard pentru a opri ofensiva dezlantuita a unei puteri ilegitime si autiste, care nu are sustinerea populatiei. Pentru ca Basescu isi continua ofensiva neabatut - mai nou, dupa ce a frant impotrivirea initiala a Curtii Constitutionale fata de legea Educatiei in varianta guvernului, a readus pe tapet si chestiunea modificarii Constitutiei, ca de obicei incercand sa impuna unilateral termenii discutiei (ramane valabil ce am scris mai demult despre asta).

Deci nu consider alianta PNL-PC o problema in sine, catusi de putin. Ba chiar as saluta-o daca ar ajuta sa avansam macar cu un milimetru in cele doua chestiuni fundamentale la care m-am mai referit: calitatea si legitimitatea guvernarii, amble critice pentru redresarea Romaniei.
Adevarata problema insa este ca gesticulatia si verbiajul opozitiei din ultima vreme nu produc nici o solutie, contin multe elemente contradictorii si, de fapt, este probabil ca urmaresc cu totul altceva decat ni se spune.