Saturday, January 29, 2011

Despre coruptie si alti demoni: cursa de soareci si instinctul sinucigas al opozitiei (RO)

De vreo 15 ani, s-a instapanit ideea ca pentru tarile post-comuniste din Europa de Est principala problema de guvernare o reprezinta coruptia. A contribuit la acest lucru o tendinta mai larga pe plan international de a acorda din ce in ce mai multa atentie acestui fenomen (de pilda, din 1995 Transparency International a inceput sa publice faimosul clasament al tarilor pe baza Indicelui de Perceptie a Coruptiei, care a avut si continua sa aiba o influenta considerabila asupra mentalului colectiv); iar in regiunea noastra, a contat inca si mai mult accentul pus de Comisia Europeana pe combaterea coruptiei in tarile candidate, care a devenit un leitmotiv al procesului de integrare.

Cu timpul, s-a instapanit corectitudinea politica a 'anti-coruptiei', cu propriul cod de comunicare, cuvinte-cheie si clisee goale de sens. A pune la indoiala importanta primordiala, absoluta a masurilor anti-coruptie a devenit un tabu. Nesurprinzator, tarile care au trecut prin angrenajul integrarii europene si rapoartelor de monitorizare aferente au ajuns campioane la masuri anti-coruptie, desi impactul acestor masuri in unele cazuri ramane cel putin indoielnic.

Romania nu a facut exceptie - dimpotriva, avand (impreuna cu Bulgaria) o situatie mai grava din punct de vedere al coruptiei decat alte tari candidate, a fost privita cu mai mare atentie si supusa unor conditionalitati speciale, care continua pana in ziua de azi (prin Mecanismul de Cooperare si Verificare). In aceste conditii, a devenit perfect posibil ca pe baza retoricii anti-coruptie sa fie castigate alegeri (Basescu) sau sa fie construite cariere politice (cazul Monica Macovei, despre care am mai scris aici si aici).

De ce ar fi asta o problema?

Pentru ca premisa pe care se bazeaza politica anti-coruptiei in zilele noastre ar putea fi gresita, cel putin in cazul anumitor tari, printre care si Romania.
Aceasta premisa, care vede in coruptie o radacina a raului politic, economic si social, distorsioneaza intelegerea situatiei de fapt din unele tari post-comuniste. In realitate, principala problema a acestor tari este fragilitatea democratiei,  slabiciunea institutiilor care garanteaza pluralismul politic si limiteaza excesele autoritariste.

Nu neg ca Romania (ca si alte tari din regiune) are o problema cu coruptia si ca ceva ar trebui facut in privinta asta. Dar chestiunea cruciala este: cu ce pret? Pentru ca Romania mai are si alte probleme, de pilda cu democratia. 
Raspunsul este ca, intr-o democratie inca neconsolidata, obiectivul anti-coruptiei nu trebuie sa capete prioritate asupra chestiunii esentiale a pastrarii ordinii democratice. Combaterea coruptiei este un lucru bun, dar nu cu pretul slabirii garantiilor democratice. Intre eradicarea coruptiei si salvarea democratiei, daca se ajunge in situatia de a trebui sa alegem, alegerea corecta este in favoarea democratiei - pentru simplul motiv ca, intr-o democratie, chiar imperfecta, se poate lupta si cu coruptia; dar intr-o non-democratie, chiar construita pe retorica anti-coruptie, acest lucru poate deveni la un moment dat imposibil si nu mai exista nici cale de intoarcere.

Cei care saluta neconditionat orice ancheta sau arestare sub acuzatii de coruptie ar trebui sa se gandeasca de doua ori. Lupta anti-coruptie are valoare doar daca fundamentul democratic nu este pus in pericol.

Sa ne amintim:
In 1989, est-europenii au iesit in strada, in primul rand, pentru libertate si pentru lichidarea monopolului comunist asupra puterii politice. Principalul castig al revolutiei anti-comuniste a fost reinstaurarea pluralismului politic si a drepturilor cetatenesti. Miza politicienilor reformisti din anii 1990 a fost crearea cat mai rapida a unei rupturi ireversibile cu trecutul, prin solutii gen "terapie de soc" (Balcerowicz in Polonia, Gaidar in Rusia); in acest context, prioritatea absoluta era deschiderea cat mai rapida spatiului economic si politic si spargerea monolitului puterii comuniste, pentru ca acesta sa nu se poata reface. La inceputul anilor 1990, anti-coruptia nu facea parte din arsenalul politic al anti-comunistilor, dimpotriva, in unele cazuri discursul legalist, anti-coruptie a fost promovat de partizanii status-quo-ului, in incercarea da a bloca reformele radicale care se preconizau. Rusia din perioada lui Eltin este un exemplu ilustrativ: s-au facut reforme democratice esentiale, a inflorit insa si coruptia; ulterior, Putin a folosit cu succes discursul anti-coruptie si anti-oligarhi - un fel de "moguli" ai lor - pentru a anula o parte a reformelor democratice din prima jumatate a anilor 1990 si pentru concentra din nou puterea intr-o singura mana.

Lectia principala este ca atunci cand anti-coruptia incape pe mana anti-democratilor, riscul este major.
Fortele politice democratice ar trebui sa fie foarte atente sa evite o astfel de situatie, in primul rand tinand coruptia sub control cand sunt la putere pentru a nu exaspera oamenii (se stie, oamenii disperati sunt mai usor de manipulat) si, in al doilea rand, nepermitand taberei autoritare sa monopolizeze cauza atat de populara a combaterii coruptiei.

***

Dupa ce Basescu a castigat doua randuri de alegeri jucand cartea anti-coruptiei (in 2004 a vorbit de tepe in Piata Victoriei, in 2009 s-a razboit cu "mogulii"), rezultatele arata in felul urmator: situatia coruptiei in Romania nu s-a ameliorat semnificativ, in schimb basescienii au preluat controlul cvasi-total asupra tuturor institutiilor statului, pe ici-pe colo (destul de des) fortand regulile jocului. Ca si in cazul reformei statului de vreo doi ani incoace, povestea mai lunga a anti-coruptiei in Romania are prea putin de-a face cu obiectivul declarat al intaririi integritatii, in schimb are foarte mare legatura cu lupta pentru acapararea puterii, in care o factiune foloseste retorica anti-coruptie pe post de instrument politic (vedeti de exemplu aici).

Sa mai fie posibil, in aceste conditii, ca Basescu si ai lui sa repete aceasta farsa?

De ce nu? Pot sa incerce, sperand ca romanii vor mai putea fi pacaliti inca o data cu acelasi truc. 
Iar cand opozitia le da o mana de ajutor, punandu-se singura in off-side si contribuind la scrierea unui nou scenariu al luptei lui Basescu cu sistemul ticalosit, lucrurile incep sa capete parfum de verosimilitate.

Ma refer, desigur, la chestiunea recentei arestari a presedintelui Consiliului Judetean Arges, un puternic pesedist local.

Nu am suficiente informatii sa-mi dau cu parerea asupra chestiunii de fond. Ca si altii, observ si eu ca pare sa existe o diferenta in felul in care structurile de forta (politia, procuratura, serviciile secrete) trateaza politicienii opozitiei si, respectiv, politicienii puterii. Intre altele, se pare ca Nicolescu chiar are probleme serioase de sanatate, spre deosebire de Monica Ridzi.

Dar felul in care au reactionat cei din opozitie cred ca este fundamental gresit, pentru ca nu face decat sa dea apa la moara noii piese de teatru regizate de putere. Conform acesteia, alianta de opozitie pe cale de a se crea devine o "alianta a penalilor" care isi apara coruptii si da atacul la Justitie, iar PSD, PNL si PC "fac zid impotriva Justitiei" sau chiar ar fi pornit jihad-ul impotriva ei. Povestea deja se scrie singura, personajele negative (Ponta si Antonescu) intrandu-si perfect in rol.

Ce ar trebui facut?
De mai multa vreme am argumentat ca singura abordare viabila din partea opozitiei este una legalista, in care PNL si PSD trebuie sa denunte incalcarile cadrului legal de catre putere si sa aiba un discurs public axat pe respectul fata de institutii, lege si proceduri.
In loc de asta, Ponta si Antonescu se complac in rolul de contestatari ai actului de justitie. Chiar daca or avea dreptate intr-un caz specific, aceasta postura este profund toxica. Si care, probabil, va trebui repetata, pentru ca, in scenariul pe care il descriu aici, cazul de la Arges este doar inceputul. 

Dar poate ca cuvantul unuia ca mine nu conteaza. Sa extindem deci un pic bibliografia:
Scenariul care se construieste este explicat in detaliu de unul dintre comentatorii portocalii, sfatuitor ocazional al PDL. La mai putin de 24 de ore dupa arestarea lui Constantin Nicolescu, Dragos Aligica explica cum anti-coruptia poate fi arma politica perfecta pentru o putere erodata, ajunsa la un minim al increderii populare, pe fond de criza economica la care nu are solutii pe termen scurt; si incheie astfel: "Cum ar suna de pilda initiativa suspendarii unui lider politic aflat intr-o plina campanie de anti-coruptie si de „asanare a economiei nationale si clasei politice”? Dar a „izolarii politice” a unui partid care isi asuma un astfel de program de masuri?"
Pai cum sa sune? "Ca dracu'", vorba lui Petre Roman din decembrie 1989.

Parca am mai vazut filmul asta.
Ma tem ca opozitia este pe cale sa creeze un nou episod de tip Geoana-Vantu.
Ca si atunci, pare aproape imposibil ca basescienii sa mai castige in alegeri. Dar sa nu subestimam capacitatea opozitiei de a-si da cu stangul in dreptul, a aratat deja ce poate. Atunci, cu vizita nocturna la Vantu, Geoana a reusit sa-i dea pe tava un nou mandat prezidential lui Basescu.

Unele lectii par a fi greu de invatat.

Desi tehnologia a avasat considerabil, cursele de soareci au ramas aceleasi ca acum 100 de ani. De ce sa fie schimbate, cand inca functioneaza foarte bine? 

2 comments:

  1. Un om simplu din poporJanuary 31, 2011 at 10:12 PM

    Foarte pertinenta analiza!

    ReplyDelete
  2. "PNL si PSD trebuie sa denunte incalcarile cadrului legal de catre putere si sa aiba un discurs public axat pe respectul fata de institutii, lege si proceduri". Corect!!!!

    Din pacate strategia lor de comunicare este atat de debila (Ponta mai ales)incat este posibil sa se vada demonizati de presa portocalie.

    ReplyDelete