Cuvintele care manipuleaza (RO)

Basescu si oamenii lui stapanesc la perfectie o tehnica a manipularii care, desi rudimentara, functioneaza destul de bine in Romania - inclusiv cu concursul presei si televiziunilor tabloidizate. 

(O scurta paranteza: sa fie clar, indiferent de continut, chiar daca pe unele canale guvernul este criticat zi-lumina, tabloidizarea presei si decredibilizarea ei pe cale de consecinta se inscriu perfect in paradigma basista a dizolvarii oricarei structuri - legale, politice, institutionale - si a transformarii Romaniei intr-un organism nevertebrat. O presa isterica, OTV-izata, nu poate ajuta opozitia si nu poate ajuta nici un demers constructiv, este doar un factor in plus al destructurarii si cresterii entropiei. Nu vreau sa sugerez ca ar exista vreun mare complot al conglomeratelor media in aparenta anti-basiste pentru a-l ajuta de fapt pe Basescu. Le acord "prezumptia de nevinovatie", ca tot e la moda acum. Dar faptul ramane ca, constient sau nu, servesc paradigmei basiste a unei tari decerebrate si haotice, in care nimic serios si durabil nu se poate construi, iar bataliile politice se decid pe baza unor zvacniri imprevizibile in ape tulburi, capitol la care Basescu nu are rival.) 

Tehnica manipularii de care vorbesc consta in lansarea pe piata a unor cuvinte extrem de adezive, aplicate ca eticheta diferitilor actori politici sau grupurilor sociale, si care se insurubeaza in discursul public si in constiinta oamenilor ca niste carlige de care basistii stiu sa traga la momentul convenabil lor. Asa au fost etichetele "322" (coalitia care l-a suspendat pe Basescu in 2007), "baietii destepti", "moguli", "pensii nesimtite", "omul gras" s.a.m.d. - toate acestea cu o incarcatura politica acida, care prin simpla repetitie si patrundere in limbajul politic servesc agenda basista.

Sesizez acum o incercare de a lansa pe piata o noua eticheta, de data asta una pozitiva, care sa fie asociata PDL-ului.

How we understand history (EN)

The dramatic events in the Arab world over the past couple of months have captured the attention and imagination of mankind. But how do we understand the tectonic changes that are unfolding?

Reality is not easy to put into logical categories; it is often chaotic and incomprehensible, even more so in situations of conflict and social upheaval.
However, trying to understand what is going on by forming a narrative of the events is a very powerful human instinct: we simply are designed to function by making sense of reality, by projecting some sort of pre-formed mental coherence - usually in the form of a comforting narrative - on our environment and circumstances.
And sometimes the urge to take action may be just a symptom of mental insecurity due to lack of understanding, to a failure to make credible sense of reality. Thus, action becomes an effort to regulate reality by making it fit into an acceptable narrative.

From this viewpoint, the international military intervention in Lybia pushed for by France and Britain (with the US following with some reluctance) could also be read as a symptom of mental insecurity.

The writing on the wall, since the beginning of the Arab turmoil, has been the declining influence of the West, even in a strategically crucial region in its very backyard. Remember how the regional tsunami of social protests took the West by surprise, found it unprepared and eventually forced it to go along a change that it didn't expect, didn't want, and didn't quite understand (the ideas of freedom and people power that eventually gained prevalence on the positive side are just nuggets of understanding to offer some familiar, though precarious anchor to Western opinion in an ocean of unpredictability and incomprehensibility; same with fear of islamism on the negative side).
The decline of the West's global influence and the emergence of Asia is a long-term established trend, and the understanding of this trend has more recently started to sink in even in America and Europe (particularly after the financial crisis originated in the very center of the Western economic order); but the West's influence in the resource-rich North Africa and Middle East seemed well assured through a thick web of economic, political, historic and military links. By throwing this old certainty into question, the improbable awakening of the Arab street has in fact created much insecurity in the West.
And such insecurity calls for action. Decisive action.

Basescu, un col. Gaddafi al PDL (RO)

In timp ce in Libia trupele colonelului Gaddafi desfasoara o contraofensiva distrugatoare impotriva rebelilor care la un moment dat pareau aproape de a-l rasturna de la putere, mai aproape de casa presedintele Basescu a preluat initiativa in lupta pentru sefia PDL, rasturnand rapid raportul de forte.

Sperantele libienilor ca ar putea in sfarsit scapa de dictatorul sangeros par sa se naruie pe masura ce superioritatea militara a lui Gaddafi se face simitita pe teren. Gaddafi insusi adopta un ton din ce in ce mai arogant si amenintator, anuntand viitoarele represalii impotriva celor care au cutezat sa se revolte.

In PDL, "rebelii" grupati in jurul lui Blaga (rebeli doar fata de controlul absolut al lui Basescu, sa ne intelegem, altfel partasi la toate abuzurile actualei puteri) pareau a fi in avantaj tactic dupa ultima sedinta a Consiliului de Coordonare. Dar, in 14 martie pe postul national de televiziune (vezi mai jos), seful suprem a sunat adunarea trupelor fidele si a pornit un atac devastator impotriva gruparii Blaga, cu scopul de a-si mentine controlul total asupra partidului prin intermediul vasalului neconditionat Emil Boc.

La taclale despre Constitutie (RO)

In 2009 a pus Romania pe jar cu urgenta esentiala a eliminarii unei camere a Parlamentului, pentru care a suprapus peste alegerile prezidentiale un referendum perfect inutil in procedura necesara de revizuire a Constitutiei si bazat pe o campanie populista in care s-a exprimat o singura opinie. Va mai amintiti posterele cu "De ce le e frica nu scapa"? Va mai amintiti atacurile furibunde asupra Parlamentului ca institutie si chiar a ideii de parlamentarism? Va mai amintiti folclorul tematic cu varu' Sandel? Va mai amintiti discursurile despre obligatia sacra de a respecta vointa poporului? Va mai amintiti chiar propunerea de schimbare a Constitutiei avansata de PDL?

Ei bine, puteti sa uitati, pentru ca in 2011 presedintele Basescu are alte griji.

Adevarata miza a framantarilor din PDL (RO)

Dupa sedinta de sambata a Consiliului de Coordonare al PDL, filmul pe care il vedem in bucla, atat pe canalele portocalii (de exemplu aici), cat si - in mare masura - pe televiziunile "mogulilor", are un scenariu simplu, cu personajele pozitive si negative clar delimitate. Pe scurt, povestea care se propaga este urmatoarea: o mica falanga de reformisti (Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu) a incercat sa reformeze PDL prin impunerea in statut a unor criterii mai stricte de integritate, dar "greii" partidului si baronii locali s-au opus. "Reformistii" au fost in minoritate, desconsiderati si umiliti; PDL se dovedeste nereformabil.

Mi se pare ca discutia din acest unghi prezinta doar o imagine incompleta si distorsionata a realitatii, pierzand din vedere miza cu adevarat importanta.

Chestiunea esentiala pentru Romania - in legatura cu acest partid - nu consta in criteriile de integritate din statutul PDL. De acord, coruptia este o problema, una serioasa, atat la PDL cat si la alte partide mai ales atunci cand / acolo unde sunt la putere, si este nevoie sa intarim mecanismele institutionale care sa tina aceasta problema sub control. In treacat fie spus, a crede foarte tare in sistemele interne de integritate ale partidelor mi se pare putin naiv: ele sunt bune daca exista si sunt aplicate, dar nu ne putem lasa numai pe mana partidelor pentru combaterea coruptiei in politica; autoreglementarea si autodisciplina au limite inerente, mai ales daca vorbim de politica romaneasca. Este nevoie de garantii anti-coruptie cat mai solide, institutionalizate in afara partidelor politice, la care sa aiba acces societatea civila, presa, cetatenii, celelalte partide (in primul rand opozitia, oricare ar fi ea) s.a.m.d.

Discutia nesfarsita despre "bunii si raii" din PDL mascheaza insa o problema mult mai grava, despre care am mai scris aici si aici. Ceea ce face ca PDL sa fie toxic pentru Romania, din punctul meu de vedere, nu este in sine coruptia din partid, ci felul in care aceasta factiune politica a preluat puterea totala, fara a avea legitimitatea democratica pentru asta si fortand cadrul legal si institutional. In aceasta deriva anti-democratica, pretinsa superioritate morala a PDL fata de alte partide (mai pur, mai putin corupt, in lupta contra "sistemului ticalosit") a functionat ca o perdea de fum, la adapostul careia a fost violata ordinea democratica.

Atacul impotriva pluralismului politic, impotriva institutiilor reprezentative ca Parlamentul, masluirea raportului de forte politice pentru care oamenii au votat sunt pericolele fundamentale pe care le reprezinta PDL (nu atat in sine, ci ca instrument al puterii basiste). Coruptia este de asemenea un rau, dar un rau de ordin secundar. Nu putem renunta la democratie de dragul anti-coruptiei - vom sfarsi pierzandu-le pe amandoua: incalecati de politicieni corupti si fara posibilitatea de a-i schimba pe cale democratica.

Pe scurt, pericolul cel mai mare reprezentat de PDL este capacitatea dovedita - si lipsa oricarei retineri - de a juca in afara cadrului democratic. Iar acest lucru este foarte legat de felul in care acest asa-zis partid tinde sa se supuna neconditionat unei singure persoane - Basescu.

Coruptia pedelistilor este si ea o problema, dar nu problema principala (si care oricum nu se rezolva prin amendamente la statutul partidului).

Privind lucrurile din acest punct de vedere, iata interpretarea mea a evenimentelor de sambata si a reactiilor care au urmat in media:

Neputinta opozitiei (RO)

Cand a fost anuntata la inceputul anului, marea alianta a opozitiei (incepand cu PNL+PC=ACD, continuand cu ACD+PSD=USL) si-a asumat drept scop principal schimbarea cat mai rapida a majoritatii parlamentare si, pe cale de consecinta, a guvernului. S-a vorbit explicit despre luna martie ca termen pentru rasturnarea puterii basiste (pentru improspatarea memoriei, vedeti de exemplu aici si aici).

In loc de asta, ce aflam acum, la inceputul lunii asumate de opozitie ca termen al schimbarii? Ca PDL tocmai si-a asigurat sprijinul actualilor parteneri pentru guvernare pana la alegerile din 2012.

Va asteptati ca USL sa-si asume esecul? Sa recunoasca faptul ca principala justificare explicita a acestei aliante oarecum contra naturii si-a pierdut valabilitatea?
Eu nu.

Ne-am cam obisnuit cu imposibilitatea constitutiva a politicianului roman de a-si asuma esecul si vina. (Basescu nu este o exceptie: desi ocazional "isi asuma raspunderea" declarativ pentru cate o gafa sau cate un esec prea evidente, niciodata nu a facut vreun gest in consecinta; la el, "asumarea raspunderii" are doar valoarea unei vibratii a coardelor vocale, fata de alti politicieni are doar un mai mare talent de a-i prosti pe oameni in fata, de a-i "face din vorbe".)

Dar la USL nu cred ca avem de-a face cu un simplu esec, ci cu ceva mai mult.


Inca de la inceput, mi-am exprimat indoiala cu privire la adevaratul scop al USL. Ceea ce s-a intamplat de atunci incoace nu a facut decat sa-mi confirme impresia mai veche (si despre care am mai scris aici, aici, aici) ca opozitia nu este serioasa in privinta rasturnarii imediate a actualului guvern, ci mai degraba se pozitioneaza in perspectiva viitoarelor alegeri.