...Si pentru ca panza s-a rupt (RO)

Iluzia ca politica romaneasca ar putea evolua intr-un plan mai inalt a durat fix o luna. Destul de mult, mai mult decat m-am asteptat initial. Dar acum, politicienii nostri au abandonat orice pretentie de joc de echipa si au revenit la ce stiu ei mai bine: combinatiile marunte, lovitura pe la spate, micile tradari, lipsa de viziune, vedetismul si mingicareala individualista. 
Cu o saptamana inainte de primul tur al prezidentialelor, campania a luat o noua intorsatura.

Coalitia anti-Basescu (sau pro-Johannis) s-a destramat. PNL si PSD fac acum campanii potrivnice, iar sustinerea reciproca in turul doi pare deja un scenariu incert in lumina unor declaratii recente. Si, la drept vorbind, chiar daca intre cele doua tururi - presupunand ca vor ramane in cursa Geoana si Basescu - conducerea PNL se va razgandi, oricum nu va fi usor sa-si convinga electoratul sa uite declaratiile de acum si sa voteze candidatul PSD. Reciproca este si ea valabila - ii va fi greu PSD-ului sa-si mobilizeze in turul doi electoratul in sprijinul unui candidat liberal care si-a petrecut ultima parte a campaniei atacand PSD. Ruptura este ireversibila - si, evident, anuleaza in mare masura si sansele lui Johannis de a mai ajunge prim ministru dupa alegeri (chiar daca Antonescu ajunge presedinte, nu poate singur decide premierul, are nevoie de sustinerea unei majoritati in parlament; daca Geoana castiga, nu prea mai vad ce motiv ar avea sa-l desemneze pe Johannis; iar daca triumfa Basescu, sansele sunt zero, mai ales in conditiile in care coalitia parlamentara in sprijinul sibianului s-a destramat).

Am anticipat aceste evolutii, iar unele dintre opiniile si recomandarile pe care le-am postat pe acest blog erau cu intentia de a le preintampina. Pe 7 noiembrie scriam:

PSD si PNL nu sunt aliati naturali, Geoana si Antonescu sunt chiar adversari in alegeri. Cat timp vor mai putea fac fata in echipa, solidar si disciplinat, acestui asalt? Mici fisuri se vad deja cu ochiul liber, iar flancurile au inceput sa sovaie (grupul minoritatilor, partial si UDMR). Daca frontul PSD-PNL-UDMR se rupe sub presiunea crescanda si partidele se retrag in debandada, incercand sa-si salveze fiecare ce mai poate si dandu-i castig de cauza lui Basescu, se va materializa scenariul cel mai dezastruos: se va adeveri ca "de ce le e frica, nu scapa"...

(De altfel, UDMR a trecut intre timp la semnale explicite ca joaca la mai multe capete.)

Iar pe 10 noiembrie, constatam amar:

Dar acum coalitia pare a se pregati de divort si a inceput partajul. Antonescu si l-a luat pe Johannis mai aproape, Orban il trimite pe Geoana in spatiu. In acest moment, nu mai este clar ce fel de majoritate mai exista, dincolo de opozitia comuna fata de Basescu. Sansele ca Johannis sa mai fie vreodata prim ministru au scazut dramatic. Antonescu si PNL s-au dovedit a fi veriga slaba, probabil si-au pierdut rabdarea in fata stagnarii candidatului lor pe locul trei si au inceput sa clatine barca si sa joace la risc.

Pe de alta parte, recentele evenimente i-au mai readus lui Basescu culoarea in obraji. Nu numai ca este acum practic sigur ca va ajunge in turul doi, dar reportarea voturilor anti-Basescu intre turul unu si turul doi a devenit mult mai problematica, datorita intetirii razboiului declarativ intre PSD si PNL. Desi sansele lui la un nou mandat raman mici, aceste sanse acum exista intr-un mod in care nu existau cu doua saptamani in urma. Siguranta recapatata chiar ii permite lui Basescu sa pluseze, anuntand ca viitor premier pe - surpriza! - Emil Boc.

***

Un prieten mi-a semnalat acest articol de Dragos Paul Aligica, in care se argumenteaza ca Antonescu ar trebui (ar fi trebuit) sa-si construiasca mesajul de campanie impotriva lui Geoana, nu a lui Basescu. Punctul de vedere este interesant, logica aparent fara cusur.

Respect opiniile d-lui Aligica, dar sunt in dezacord cu dumnealui din cel putin doua motive, unul tactic si unul strategic:

1. Chiar la nivel tactic, este indoielnic ca atacurile anti-Geoana si anti-PSD l-ar ajuta pe Antonescu sa ia din voturile lui Geoana - ceea ce, rezulta din argumentul d-lui Aligica, ii este necesar pentru a trece in turul doi. Presupunand ca cei doi se bat pe acelasi bazin electoral anti-Basescu (o presupunere simplificatoare, sunt de acord, dar rezonabila in acest context), atunci cea mai eficace tactica pentru a lua cat mai multe voturi de la acel grup ar fi, dimpotriva, ca Antonescu sa convinga ca este un candidat mai puternic decat Geoana impotriva lui Basescu. Asta inseamna ca tirul principal sa fie impotriva lui Basescu, cu o linie secundara de atac la Geoana - dar nu un atac frontal, ci unul care sa diminueze credibilitatea lui Geoana ca oponent serios (si cu sanse de castig) al lui Basescu. Adica exact ce a facut pana foarte de curand Antonescu (dar gresit, dupa parerea d-lui Aligica).

In plus - si aici vad o mare slabiciune a argumentatiei construite de d-l Aligica - atacurile de acum la Geoana il vor costa in mod sigur pe Antonescu in turul doi (presupunand ca ajunge acolo), cand ar fi nevoie de o mobilizare ampla a electoratului anti-Basescu. Nu intamplator PSD-ul, care are probabil un candidat mai slab, dar o tactica de campanie mai bine inchegata decat a PNL-ului, trimite semnale favorabile catre electoratul liberal. Din pacate insa, crearea unei solidaritati politice largi are nevoie de angajarea tuturor jucatorilor; este suficient ca unul sa joace pe cont propriu pentru ca proiectul sa se naruie.

2. Din punct de vedere strategic, rationamentul d-lui Aligica se bazeaza pe existenta unei situatii politice cvasi-normale, de competitie in trei pentru functia de presedinte (un articol precedent al dumnealui analiza si scena politica prin prisma unei logici similare). Punctul meu de vedere este cu totul diferit. Cred ca avem de-a face cu un moment special, de pericol major pentru echilibrul institutiilor si ordinea democratica din Romania. Fata de aceasta miza, chestiunea persoanei celui care va castiga presedintia este de importanta secundara. Nu mi se pare deloc normal sa acceptam ca persoana primului ministru si configuratia politica a guvernului sa depinda de persoana (si preferintele politice ale) presedintelui, in loc sa depinda de raportul de forte din parlament ca intr-o democratie normala.

Cu mai mult de o luna in urma scriam aici:

Nu cred ca miza majora in momentul asta mai sunt alegerile prezidentiale. Oricine ar fi ales, va avea la dispozitie niste parghii de putere care intr-o democratie sanatoasa in nici un caz nu ar trebui concentrate in mainile unei persoane, fie ea chiar seful statului.
Miza majora a Romaniei, pe termen mediu, este refacerea echilibrului puterilor in stat, si in primul rand salvarea institutiei parlamentului ca principal organ al democratiei reprezentative. Si, din pacate, se pare ca parlamentarii insisi sunt ultimii pe care se poate conta in aceasta incercare.

Am reluat subiectul, in diverse forme, in multe din postarile de pe acest blog.

Fata de aceasta situatie, jocul politic obisnuit nu poate produce o solutie. Logica formala a d-lui Aligica se aplica in situatii de politics as usual, dar in cazul Romaniei, acum, avem de-a face cu ceva diferit. Am incercat si eu sa aplic teoria jocurilor in decriptarea situatiei actuale, dar pornind de la alte premise si ajungand la concluzii foarte diferite. Si am recomandat o actiune concertata, solidara si disciplinata a fortelor democratice ca singura solutie de salvare a echilibrului democratic.

Cu ocazia respingerii guvernului Croitoru, pe 4 noiembrie, Crin Antonescu spunea de la tribuna parlamentului, in remarcabila sa luare de cuvant:

Ani mulţi de acum înainte, România va trebui să aibă guverne de coaliţie, toate coaliţiile pe care le-am avut până azi, au eşuat din păcate. Situaţia de azi, chiar ea, este efectul ultimului, celui mai recent eşec al unei coaliţii, sau celei mai mari coaliţii politice şi parlamentare şi de guvernare din 1990 până azi. Coaliţia din 2009, PSD-PD-L. Toate aceste eşecuri au însemnat ani de stagnare, generaţii irosite şi mulţi, foarte mulţi bani pierduţi. Toate aceste eşecuri s-au datorat faptului că mulţi dintre cei care au decis la un moment dat să guverneze împreună, au avut de fapt altceva de gând, au vrut doar să-i distrugă pe parteneri, se ştiau incompetenţi, erau siguri de un dezastru, dar vroiau mai mult decât orice, să arate că ceilalţi sunt de vină. Orice, în afară de o guvernare bună, în cooperare, care le-ar fi adus inclusiv profitul politic. 

Avea mare dreptate d-l Antonescu atunci. Este insa mai greu de inteles cum noua sa tactica de campanie se impaca cu vorbele memorabile spuse pe 4 noiembrie.

Sincer, imi doresc ca d-l Aligica sa aiba dreptate, iar eu sa ma insel. Sa avem niste alegeri normale, inauntrul unui cadru solid care defineste regulile jocului politic, iar rezultatul sa nu aiba consecinte dramatice asupra soartei democratiei romanesti. Caz in care argumentele si combinatorica dumnealui ar putea fi - macar partial - valide.

Dar ma tem ca eu am dreptate, nu d-l Aligica. Ca ordinea democratica este in acest moment in pericol. Si ma tem ca ne indreptam spre o situatie in care, desi exista o clara majoritate anti-Basescu, datorita rivalitatilor politice marunte Basescu poate fi din nou in pozitia de a face jocurile, in stilu-i caracteristic (prizat de nucleul dur al partizanilor lui, dar dezastruos pentru stabilitatea democratica a Romaniei). Pana la urma, abordarea propusa de d-l Aligica - si implementata acum de campania lui Crin Antonescu - are un singur beneficiar dincolo de orice indoiala, iar acela este Traian Basescu.
Jocul meschin si individualist  al oponentilor deschide din nou calea marelui vandal politic. Iar faptul ca isi permite sa anunte acum, inaintea primului tur, ca il va desemna din nou ca prim ministru pe Emil Boc arata ca are inca o mare rezerva de energie distructiva. Sper sa nu avem ocazia sa mai testam - pe pielea noastra si pe soarta Romaniei - pana unde poate merge Basescu.

UPDATE:
Nu toata lumea vede lucrurile ca d-l Aligica. Acest articol de Cristian Banu contine cateva argumente solide care nu sunt identice, dar converg cu ce am scris mai sus.