Basescu, probleme? (RO)

Nervozitatea lui Basescu a atins cote maxime. Tot mai des, tensiunea rabufneste in violenta de limbaj.
De fapt, pe presedinte il mananca palmele, simte acut nevoia sa bata pe cineva.

Dar pe cine sa mai bata cand opozitia deja a ciuruit-o, Parlamentul l-a calcat in picioare pana a produs o majoritate pe placul lui, bugetarilor le-a prescris o cura de slabire prin taierea salariilor, pensionarilor le scurteaza chinul prin reducerea pensiilor,  iar in guvern sunt tot oamenii lui? Pe cine sa mai dea vina? Pe cine sa mai pedepseasca?

E greu sa mai gaseasca pe cineva caruia sa-i traga un dos de palma.
Dar nu imposibil. Cu instinctul lui infailibil de bataus, Basescu poate.

Monica Macovei: Epilog (RO)

Printre zvarcolirile din ulimele zile ale unei puteri ilegitime care si-a pierdut aproape orice urma de ratiune si directie, se petrece un episod mai mic, la scara individuala, pe care as dori sa-l consemnez.

Monica Macovei s-a ilustrat, din pozitia de ministru al Justitiei in perioada decembrie 2004 - aprilie 2007, ca o luptatoare impotriva coruptiei. Intr-o perioada in care Romania avea mare nevoie sa convinga Comisia Europeana de seriozitatea eforturilor anti-coruptie, Macovei a reusit sa castige increderea Bruxelles-ului - in primul rand, a comisarului pentru Justitie si Afaceri Interne, Franco Frattini. De aceea, este creditata cu un merit important in aderarea la termen a Romaniei la UE.
Imaginea cu care a ramas din acea perioada are trecere si la export. Dupa ce nu a mai fost ministru, Monica Macovei a fost consilier special al premierului Macedoniei, Nikola Gruevski, in domeniul anti-coruptiei. Din 2009 este parlamentar european (din partea PD-L, membra a grupului PPE) si continua sa promoveze cu succes initiative anti-coruptie.

Monica Macovei m-a intrigat multa vreme. Ca multi altii, i-am admirat la inceput, cand a devenit ministru in guvernul Tariceanu, determinarea. Chiar si aparenta ei inadaptare la conventiile politicii mi-au facut-o initial simpatica. Ulterior, insa, am inceput sa-mi pun unele intrebari. Odata cu trecerea timpului, certitudinile mele despre Macovei s-au imputinat, iar intrebarile s-au inmultit.
Cu un an in urma, am scris despre ea, exprimandu-mi unele indoieli asupra strategiei anti-coruptie din perioada ei de ministeriat (decembrie 2004 - aprilie 2007). Nu ii contestam in mod fundamental buna credinta, observam doar ca abordarea ei fusese discutabila atat ca eficacitate, cat si ca filozofie bazata pe represiune si control politienesc; in plus, tactica pe care o adoptase parea pe alocuri suspect de convenabila la nivelul imaginii personale (in engleza exista o vorba foarte buna pentru asta: self-serving).

Intre timp, s-au mai petrecut unele lucruri care mi-au clarificat indoielile si care ma fac sa simt nevoia de a mai scrie o data, probabil ultima, despre fosta campioana a anti-coruptiei dambovitene.

The Manchurian Candidate (RO)

Pe la inceputul lui 2005, cineva din prima echipa de consilieri pe care Basescu ii adusese la Cotroceni imi spunea perplex ca inca nu s-a lamurit ce are de facut concret in acel job. Sigur, omul citise fisa postului, dar ceea ce il deruta era felul in care circulau informatiile si se luau deciziile. Nu ii era clar cine il consiliaza de fapt pe Traian Basescu, din moment ce consilierii angajati oficial pentru asta nu prea apucau sa-si dea cu parerea si deseori aflau din mass media despre luari de pozitie ale presedintelui in domeniul lor de expertiza.

Presedintia lui Basescu a fost de la inceput atipica din acest punct de vedere. Comparatia cu Iliescu, care avea o echipa destul de stabila de consilieri si o rutina a slujbei venita din experienta multiplelor lui mandate (asupra numarului lor exact parerile inca diverg), poate ca nu este cea mai corecta. Dar o comparatie cu administratia lui Emil Constantinescu este relevanta. Ca si Basescu in 2004, Constantinescu a venit in 1996 la Cotroceni pe fondul unei schimbari de regim, aducand cu el o echipa complet noua de consilieri. Dar asemanarile se opresc aici.

Atentie la provocari (RO)

Au fost instigarile la violenta ale presedintelui Basescu, culminand cu acel infam "avertisment public" adresat opozitiei. A urmat evocarea spectrului mineriadelor si al dezordinii sociale pe scara larga. In timpul mitingului de protest al bugetarilor, s-a recurs la o noua provocare.

Faptul ca protestul de alaltaieri "a fost foarte bine organizat, astfel incat nu s-au inregistrat incidente deosebite"(sursa) nu a indepartat pericolul, pentru ca puterea isi continua tactica provocatoare pe mai multe directii.

Sa luam, de exemplu, scrisoarea de intentie cu FMI, continand curba de sacrificiu impusa de Basescu. Nu mai vorbesc de felul deliberat provocator si incitator la violenta in care masurile anti-bugetari au fost anuntate de presedinte. Dar Basescu a spus ulterior, intr-o intalnire cu partenerii sociali, ca inca se poate negocia continutul scrisorii de intentie; a fost chiar convocat pentru discutii Consiliul Economic si Social (dar si acela deja decredibilizat de mareea securistico-portocalie). Totusi, imediat dupa intalnire, Basescu a schimbat din nou tonul, reafirmand ca masurile anuntate reprezinta singura solutie si - din nou! - evocand amenintarea dezordinii si tulburarilor sociale. Dupa mitingul de protest al bugetarilor, presedintele a vrut din nou sa se asigure ca nu mai este nimic de negociat, cerand coalitiei sa sustina intocmai programul anuntat. Cum era de asteptat, micul kamikaze din fruntea guvernului-marioneta s-a imbatosat si el: "nici greva generală, nici moţiunea de cenzură nu par să-l înduplece pe Emil Boc".
In treacat fie spus, si-ar putea inchipui unii ca aceasta inflexibilitate vine de la FMI. Nici vorba, tocmai s-a confirmat ceea ce banuiam: cea inflexibila a fost partea romana, care si-a impus punctul de vedere. Iar despre al cui punct de vedere vorbim de fapt, devine limpede daca ne amintim ca ministrul Muncii a fost luat prin surprindere de anuntul presedintelui, iar asa-zisul premier a fost dat disparut cateva zile.

Un alt exemplu sunt declaratiile din ultima vreme ale consilierului prezidential Lazaroiu, unul dintre principalii purtatori de mesaj ai lui Basescu (si, nu intamplator, un fan declarat al provocatorului Hoara). Desigur, a participat si el la instigarile explicite din jurul mitingului din 19 mai. Dar mai mult decat atat, Lazaroiu instiga intr-un mod ceva mai subtil cand, din pozitia lui de consilier cotrocenist, da indicatii, note si ultimatumuri guvernului (parca dorind sa reaminteasca continuu unde este concentrata puterea si cat de grav a distorsionat Basescu raporturile intre institutiile statului) si, mai ales, cand ne flutura tot mai des si ostentativ prin fata lipsa oricarei iesiri din fundatura in care Basescu a adus Romania (sanse zero pentru alegeri anticipate, Basescu nu poate fi judecat decat de istorie, chiar daca programul cu FMI pe care si l-a asumat personal esueaza, etc.).
Ultimul tip de instigare, cel constand in inchiderea intentionata a tuturor supapelor politice si marirea presiunii, il are drept campion pe Basescu insusi. Cum scriam recent, "presedintele Basescu nu este un instigator la violenta doar prin discurs, ci in primul rand printr-o modalitate mult mai insidioasa constand in eliminarea metodica a posibilitatilor de actiune normala in interiorul sistemului institutional si politic. [...] Basescu a reusit sa aduca tara la blocaj total, sa restranga la extrem alternativele disponibile prin griparea deliberata a mecanismelor de autoreglaj ale sistemului politic. Sa ne reamintim ca au existat optiuni alternative [...], dar Basescu le-a respins una cate una, inchizand toate portitele si supapele pana ne-a adus in actuala fundatura. Iar acum, nu face decat sa mareasca presiunea: anunta curbe de sacrificiu fara precedent, dar refuza sa renunte la guvernul personal care a generat dezastrul sau sa accepte altfel decat retoric eliminarea clientelei politice pedeliste care capuseaza bugetul. Daca asta nu este instigare la violenta, nu stiu ce este."

Punand cap la cap tactica si limbajul politic utilizate de Basescu si de cei din jurul sau in ultimele luni, mi se pare tot mai evident ca avem de-a face cu o incercare concertata nu numai de a fragiliza institutiile fundamentale (asta deja stiam), ci si de a destabiliza ordinea sociala si a provoca haos si violenta.

Acesta nu este un titlu (RO)

Cu o saptamana in urma, scriam:

"A-l considera pe Basescu singurul vinovat inseamna intr-un fel a repeta iluzia din 1989, cand multi dintre noi am crezut ca, odata cu eliminarea lui Ceausescu, totul va merge bine. In realitate, intreaga clasa politica este partasa la acest esec, fiecare are partea lui de vina. Ceea ce nu inseamna ca sunt toti o apa si-un pamant, nuantele sunt importante. Dar tocmai pentru ca nuantele sunt importante, este important sa intelegem cat mai exact partea de vina a fiecaruia. [...] In criza de incredere si de solutii politice in care se afla Romania acum, n-ar fi rau ca opozitia sa inceapa prin a-si recunoaste explicit - cu subiect si predicat - partea ei de vina pentru situatia actuala."

Orice cititor de buna credinta a inteles ca nu pledam catusi de putin pentru un amalgam general al vinei pentru fundatura in care a ajuns Romania, ci - dimpotriva - pentru o delimitare cat mai precisa a partii de responsabilitate care revine fiecarui actor politic. Pentru o iluminare a adevarului pana la nivel de detaliu.

Ceea ce incearca de cateva zile purtatorii de mesaj ai PDL este exact opusul a ceea ce am propus eu.

Transmit un avertisment public presedintelui Basescu (RO)

Este greu de crezut! Presedintele Basescu transmite un avertisment public opozitiei sa nu atate spaimele populatiei si sa nu incite la violenta:
"Exista politicieni care cred ca a stimula violenta e solutia si vreau sa le spun ca nu e in regula. Nu o spun intamplator, ci vorbesc pe ceea ce stiu. Le transmit un avertisment public, sa nu incerce sa creeze un climat de violenta, spaime intre oameni [...] E dreptul oamenilor sa protesteze, esential ar fi ca cei care au introdus intre pensionari un grup predispus la violenta sa renunte la acest joc pentru ca e unul periculos."


Trecand peste ridicolul situatiei (parca si vad titluri de o schioapa: "Scutierii pusi pe fuga de pensionarii violenti! Institutiile statului luate cu asalt de batalioane de sexagenari!"), cred ca presedintele stie intr-adevar ce vorbeste.

Elite si popor (RO)

In timp ce clasa politica orbecaie haotic in cautarea solutiilor de iesire din recesiune, exista o institutie care spune ca are raspunsul: putem scapa de criza construind biserici.

Parerea, nesurprinzator, apartine Bisericii Ortodoxe. Argumentul merita ascultat, macar pentru modul cu totul special in care combina argumentele moral-spirituale cu cele economico-financiare si de management al lucrarilor:
"Consideram inselatoare opinia conform careia trebuie facute economii, inclusiv prin sistarea lucrarilor la lacasurile de cult aflate in constructie, deoarece prin edificarea unui lacas de cult se intareste solidaritatea si cooperarea dintre credinciosi, inclusiv intarirea vietii spirituale, care permite oamenilor sa depaseasca orice fel de criza, fara sa se autodemoleze, ajungand la deznadejde sau la dezumanizare. In eventualitatea intreruperii lucrarilor deja incepute sau a amanarii inceperii construirii de noi biserici deja proiectate exista riscul deteriorarii rapide a constructiei aflate in curs de executie, precum si a materialelor de constructie achizitionate. [...] De aceea, tocmai pentru a depasi atat criza morala si spirituala, cat si pe cea financiar-economica actuala, consideram ca trebuie continuate lucrarile la bisericile aflate in constructie, chiar daca ritmul de executie va fi mai lent. In plus, continuarea lucrarilor de construire a bisericilor, ca si inceperea construirii altora, asigura noi locuri de munca si combate individualismul prin cultivarea spiritului comunitar de solidaritate sociala."

Ce omite sa mentioneze comunicatul Patriarhiei este ca a continua lucrarile la bisericile in constructie este o foarte buna decizie de afaceri. Se stie bine, in vremuri de criza oamenii isi cauta un confort spiritual, au tendinta de a se intoarce mai mult spre credinta si ritual. Donatiile catre Biserica vor creste, nu vor scadea, pe masura adancirii saraciei si disperarii; iar banutul vaduvei - multiplicat cu piosenia milioanelor de credinciosi - este la fel de bun in bilantul contabil ca si donatiile de milioane ale unui Gigi Becali.

In conditiile in care potentialul pietei este in crestere, investitia in noi capacitati de productie trebuie chiar accelerata, nicidecum oprita. S-a mai spus: Prea Fericitul Patriarh este si un manager talentat.
Si, ca sa respectam adevarul, nu intotdeauna initiativa construirii a noi lacase de cult vine de la Biserica: unii politicieni au descoperit si ei rentabilitatea (in voturi si iertarea pacatelor) a investitiei in biserici si catedrale, ca primarul Pandele din Voluntari, care construieste din bani publici un mastodont de 10 milioane de euro. (Nu stiu cum se numesc locuitorii din Voluntari - voluntareni? -, dar cred ca in rai va fi aglomeratie cu ei).
Recordul absolut in materie de investitii in cele sfinte apartine insa mega-proiectului de 400 milioane euro pentru Catedrala Mantuirii Neamului, care se califica in liga selecta a proiectelor faraonice de genul Casei Poporului, canalului Dunare - Marea Neagra, combinatului de la Krivoi Rog, sau portalului e-Romania.

Vad ceva simptomatic in reactia Bisericii la criza, care cred (si ma tem) ca prefigureaza felul in care Romania intreaga va trece prin perioada extrem de grea care vine.

Distribuirea vinei (RO)

Romania n-ar fi trebuit sa ajunga in situatia in care este astazi, din nou la mana FMI-ului si dependenta de asistenta externa pentru supravietuire, nevoita sa taie brutal si nediferentiat cheltuielile publice ca o tara din lumea a treia incapabila sa se auto-guverneze, cu un guvern lipsit de legitimitate, credibilitate si competenta.

Si probabil nici n-ar fi ajuns, daca n-ar fi avut un presedinte care a distrus doua majoritati de guvernare consecutive, care a generat si a escaladat sistematic conflictele politice, care a instrumentalizat politic ideea de reforma a statului, care a refuzat sa recunoasca dreptul constitutional al unei majoritati parlamentare de a da tarii un guvern, care a impus - impotriva ordinii democratice - un guvern nereprezentativ pentru vointa electoratului si total obedient fata de el insusi, care a golit de sens separatia si echilibrul puterilor in stat. N-am fi ajuns in fundatura de astazi daca Basescu nu ar fi redus la extrem domeniul posibil al solutiilor politice si institutionale in aceasta tara.
Cine are rabdare sa parcurga arhivele acestui blog, va gasi un adevarat rechizitoriu la adresa actualului presedinte.
Dar nu la asta vreau sa ma refer acum.

Vad tot mai des reprezentanti ai opozitiei vorbind la televizor cu atata indignare justitiara, de parca n-ar avea nimic sa-si reproseze pentru situatia in care ne gasim ca tara. In realitate, lucrurile stau diferit.

Depasirea plafonului de credit (RO)

"Ne pare rau, ati depasit plafonul de credit!"
Nimeni nu-si doreste sa auda asa ceva cand este la cumparaturi, dar exact asta ar trebui sa i se raspunda lui Traian Basescu dupa anuntul pe care l-a facut ieri despre reducerea salariilor din sectorul public si a pensiilor.

Sunt gata sa accept ca, in absolut, masurile anuntate erau probabil singura solutie posibila de iesire din situatia nesustenabila si falimentara a bugetului public.
Dar ceea ce nu inteleg - sau se prefac ca nu inteleg - apologetii "reinventarii" lui Basescu ca apostol al dreptei si salvator al natiei este ca in politica nu conteaza numai ce se spune, ci si cine si cand o spune.

Sa luam exemplul Greciei: acolo, oamenii opun rezistenta curbelor de sacrificiu anuntate de guvern nu pentru ca sunt lenesi, cum in mod imbecil afirma Dan Tapalaga, ci pentru ca aceste sacrificii le sunt cerute de aceeasi clasa politica care a adus tara la dezastrul actual. Nu bugetarii ca indivizi sunt de vina pentru coruptia din administratie si pentru falimentul finantelor publice, ci guvernele succesive care le-au patronat si a caror clientela politica a beneficiat de sistem. Inainte de a se sacrifica, oamenii ar vrea sa vada ca si principalii responsabili pentru situatia actuala isi asuma partea lor de vina si platesc pentru ea, in loc sa arunce totul pe spinarea populatiei si sa-si pastreze linistiti pozitiile de putere.

Lucrurile functioneaza in felul urmator: pentru adoptarea de masuri de guvernare dificile si nepopulare, puterea are nevoie sa consume capital politic. Care la randul lui se bazeaza pe legitimitate si pe incredere.
Aceasta ecuatie a functionat de exemplu la inceputul tranzitiei post-comuniste in tarile din Europa Centrala (Polonia, Cehia, Ungaria): o elita politica legitimata de rezistenta fata de regimul comunist si de increderea oamenilor le-a putut cere acestora sacrificii temporare pentru un viitor mai bun.

Dar ce capital politic mai au in acest moment Traian Basescu si guvernul sau personal, incompetent si ilegitim?

"It's like Bishkek" (EN)

As I was incredulously watching the scenes of urban chaos yesterday in Athens, a Greek friend was live chatting: "it's like Bishkek". Indeed, the type of challenge increasingly faced by some Western countries (now Greece; earlier Iceland; soon maybe Spain, Portugal, Italy and the UK) at times - but not always - appears to unveil a kind of political and institutional fragility that makes them more vulnerable than commonly assumed - and perhaps as vulnerable as much less settled places. Which means that the challenge is probably of a different nature altogether than those faced during the normal transition/convergence processes that had been the dominant governance paradigm until the crisis hit.

The basic social contract that underpins representative democracy is now directly questioned in some countries, in relation to the poor state performance - in policy, institutional arrangements, integrity - and poor outcomes of state action. The legitimacy of financial policy decisions being made - in a traditionally non-transparent way - is directly contested. The typical IMF fix suddenly looks not so easily feasible.

A new social contract and a renewed politics (as well as new political elites) may be the silver lining of this crisis, if radical enough changes can be managed within the system; but a more somber scenario - of state failure in the heart of Europe - is also imaginable in the contrary case. The resilience of political frameworks is being put at test. In Greece, the popular perception of generalized political corruption with impunity is what fuels the revolt at least as much as economic hardship; people are just not willing to accept more sacrifices unless they see some politicians pay for the mess that they helped create.

We may be witnessing the beginning of a series of events that could durably affect governance patterns.

Sfarsitul basescianismului (RO)

Devine pe zi ce trece tot mai clar ca actualul guvern a irosit un an si jumatate din istoria Romaniei. Aproape ca nu poate fi citat un domeniu in care incompetenta aroganta sa nu fi facut ravagii:

• Desi avea ca prioritate absoluta lupta cu criza economica si a beneficiat de finantare externa masiva (pe datorie, care va trebui platita de romani),  guvernul Boc a reusit contraperformanta de a aduce Romania in situatia de a avea una dintre cele mai severe si prelungite recesiuni dintre tarile din regiune. O recesiune care inca nu s-a incheiat.
• Desi a anuntat ca prioritate investitiile in infrastructura, acest guvern isi dovedeste zi de zi neputinta. In timp ce banii din imprumuturi se duc pe cheltuieli curente (pensii, salarii), bani europeni stau nefolositi din lipsa fondurilor guvernamentale pentru co-finantare. Dar asta nu inseamna oprirea jafului nerusinat din banii publici, pentru clientela politica se gasesc oricand resurse.
• Desi se stie bine ca a creste taxele pe fond de recesiune economica este o idee foarte proasta, guvernul se pregateste sa faca tocmai asta, in disperare de cauza, dupa ce nu a fost in stare sa gestioneze finantele publice.
• Dupa ce a proclamat ca prioritate reforma statului, guvernul pedelist a trecut la un asalt politic fara precedent asupra institutiilor statului si a cadrului constitutional. Printre altele, prin ordonante neconstitutionale (declarate astfel in mod repetat de Curtea Constitutionala), a implementat cea mai agresiva cotropire politica a administratiei publice din ultimii 20 de ani. Romania nu este astazi nici mai putin corupta, nici mai bine administrata decat inainte (dimpotriva!); in schimb, a ajuns intr-o situatie de conflict politic permanent si fragilitate politica si institutionala care ne vor costa ani buni de-acum inainte. 
• Si lista ar putea continua, de exemplu cu asa-zisa "reforma a educatiei" sau cu pretinsa lupta anti-coruptie. In general, tipicul dupa care acest guvern isi promoveaza asa-zisele reforme a devenit previzibil: crearea si escaladarea conflictului politic, instrumentalizarea politica a marilor subiecte nationale, abuzul puterii executive, jocul in afara regulilor. Chiar presupunand (printr-un efort de imaginatie) ca intentiile originare ar fi cat se poate de bune, procedurile prin care isi propune sa reformeze Romania fac mai mult rau; avem un caz tipic in care tratamentul este mai devastator decat boala.

Dar incompetenta si prestatia mizerabila ale acestui guvern nu sunt simple erori nevinovate sau fenomene ale naturii. Ele au o cauza profunda, care este si o circumstanta agravanta: ilegitimitatea actualei formule de putere.