Tuesday, July 17, 2012

Pozitia mea (RO)

Printre protagonistii evenimentelor din ultima vreme din politica romaneasca, care au pus pe jar tara si Europa, este foarte greu de gasit vreun personaj pozitiv.
Nici Basescu, nici Antonescu si Ponta, nici chiar institutiile "independente" care se plang de presiunile politice la care sunt supuse nu sunt usa de biserica.

Dar pentru ca avem niste alegeri de facut, a-i pune pe toti in aceeasi oala nu este suficient si nu prea ne ajuta. Chiar daca fiecare are partea lui de vina, judecata si raspunsul trebuie sa fie individualizate.

Ce au facut USL-istii in ultimele saptamani este o barbarie. Trec peste neagra prostie - la care m-am mai referit - de a le sufla din nou in panze basistilor, tocmai cand acestia trageau sa moara politic. Trec peste inconstienta de a-si pune in cap Europa si mai toti aliatii nostri occidentali, prin manevre politice de subtilitatea unui rinocer aterizat pe o scena de opera (si cu o strategie de comunicare de calitatea unui grohait derutat). Trec peste ofensa grobiana si total inutila la adresa multor oameni de buna credinta, care si-au vazut insultata (cel putin) inteligenta cu un discurs politic puternic reminiscent al fesenismului primitiv de la inceputul anilor 1990.
Ramane faptul indiscutabil - si profund nelinistitor pentru mine - ca noua putere USL-ista s-a dovedit la fel de dispusa ca predecesorii ei basisti, ba chiar pe alocuri mai abitir, sa forteze limitele regulilor, cutumelor si practicii democratice in focul razboiului politic. Abia ce ma bucuram ca a fost tras pe linie moarta marele vandal politic al ultimului deceniu, ca i-au si aparut continuatorii, din cealalta parte a spectrului politic.
Ca unul care scrie de aproape trei ani impotriva abuzurilor basiste, cred ca sunt indreptatit sa spun ca increderea mea in USL ca solutie pentru Romania este acum la cota zero.


Pe de alta parte, ca sa-mi treaca prin cap ideea de a-l sustine pe Basescu in acest moment - sper, de final - al carierei lui politice, ar trebui sa mi se extirpe toata memoria recenta.

Presedintele suspendat, care zice acum ca se lupta nu pentru a-si apara scaunul, ci pentru a salva statul de drept, care se proclama campion al constitutionalismului, erou al respectarii procedurilor, protector al justitiei si al institutiilor independente, este acelasi care a calcat in picioare cu brutalitate cam toate regulile si institutiile in ultimii ani, dand efectiv inapoi ceasul constructiei democratice in Romania.

El este cel care, in 2009, impotriva spiritului Constitutiei si batjocorind democratia, a impiedicat o majoritate parlamentara legitima sa vina la guvernare si a impus un guvern nelegitim, pe care l-a tinut la putere pana in panzele albe. El este cel care a girat falsificarea configuratiei politice a Parlamentului, rezultata din alegeri, pentru a-si pastra propriul partid la putere. El este cel care a sters pe jos cu Parlamentul si care si-a subordonat guvernul pana la niveluri grotesti care se mai vad, in partea noastra de lume, doar in unele state post-sovietice. El este cel care a si-a contruit puterea personala cu sprijinul serviciilor secrete, care a atacat constant institutiile statului care nu-i erau subordonate (intre care justitia, si nu doar o data), care a transformat anti-coruptia in arma politica si instrument de putere, care a catalogat Curtea Constitutionala drept "o institutie penibila" (inainte de a o decora, recent). Guvernul sustinut de el a dat ordonante anticonstitutionale in serie, oamenii lui au trecut peste orice reguli pentru a-si impune dominatia politica la CCR, ba au furat chiar si votul in Parlament (cel putin la Legea pensiilor, in 2010). Oameni ca Blejnar, Udrea, Videanu si multi altii de genul asta au prosperat la varful puterii in timpul regimului basist. Basescu este cel care a adus Romania periculos de aproape de limita neguvernabilitatii si a haosului social. Regimul basist este cel care are pe constiinta vieti pierdute prin politici antisociale scelerate (pretinse de dreapta).

Pentru aceste motive, si pentru multe altele consemnate in detaliu pe acest blog din octombrie 2009 incoace, la referendumul din 29 iulie voi vota fara nici o ezitare pentru demiterea lui Traian Basescu din functia de presedinte al Romaniei. 

Si voi vota astfel fara iluzii sau naivitate, fara ca prin votul impotriva lui Basescu sa acord increderea mea USL-ului. Sper ca tara sa scape de Basescu acum, iar o alternativa preferabila USL-ului sa apara cat mai curand.

Democratia romaneasca si statul de drept au o soarta ingrata, fiind atacate de politic din toate partile. Singura cale este sa infruntam aceste amenintari pe rand si, mai ales, sa ramanem vigilenti.

10 comments:

  1. O analiza lucida, echilibrata, cum rar mai vezi, spre deloc. Felicitari!

    ReplyDelete
  2. E foarte ok ca nu vrei sa ii ierti lui Basescu multele prostii pe care le-a spus si uneori facut. Dar realitatea e ca toate chestiile listate de tine a fost facute de USL mult mai rapid si la un nivel mult mai inalt (nu doar pe alocuri mai abitir, cum zici tu). Dau doar 3 exemple: 1) ordonante aiurea a dat si Boc, dar nu a mers pana la a-i lua CCR-ului jurisdictia sa se pronunte pe hotararile luate; 2) si Boc a vrut sa il schimbe pe seful Senatului, dar cand CCR a zis ca nu se poate, si-a vazut de treaba; 3) si Boc a politizat cat a putut de mult administratia si tot ce i-a mai cazut prin mana, dar ce a facut USL cu Avocatul Poporului, mai ales avand in vedere punctele 1 si 2, nu prea s-a intamplat in timpul lui Boc.

    Din pacate la referendum nu sunt mai multe intrebari. Nu ai o intrebare cu care sa il pedepsesti pe Basescu si inca una cu care sa pedepsesti si USL pentru evenimentele incredibile din ultimele saptamani. Cand votezi DA implicit legitimezi toate actiunile lor din ultimul timp. De asemenea, votand NU, chiar daca ai face-o doar pentru a sanctiona USL, implicit il legitimezi pe Basescu. Pentru mine USL reprezinta raul mai mare si nu am de gand sa il legitimez.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Petrini: nu, Boc nu a mers pana acolo... pur si simplu atunci cand o ordonanta a fost declarata neconstitutionala de CCR, a dat o alta ordonanta cu acelasi continut (mergi pe link-ul din text pentru detalii); cu schimbarea presedintelui Senatului nu s-au lasat pagubasi decat dupa ce au incercat si n-au reusit, a fost un razboi destul de lung pe care l-au pierdut, si nu pentru ca si-ar fi facut scrupule (vezi aici: http://rational-idealist.blogspot.com/2010/03/incompetnta-ro.html). In schimb, le-a reusit in multe alte locuri, unde au mers pana la capat si dincolo de el.
      Iti respect parerea ca ce a facut Basescu metodic in ani de zile, cu serviciile secrete si procurorii care lucreaza la ordin si-i dau informatii din dosare pentru a fi folosite politic, este mai putin rau decat ce a facut USL in ultimele doua luni. Daca USL n-ar fi facut lucruri care m-au scarbit si pe mine, mi-ar fi fost mult mai simplu sa iti dau argumente finale.
      Dar asa, ramanem cu judecati relative, intre nuante de gri inchis. Si, in contextul asta, o diferenta importanta este urmatoarea:
      Vorbim de doua lucruri: democratie si statul de drept. USL a atacat statul de drept, dar avand legitimitate democratica. Basistii le-au atacat pe amandoua.

      Delete
    2. Ei, lasa ca nici USL-ul n-are inca legitimitate democratica. Parlamentul care a luat toate aceste hotarari este exact acelasi. Doar ca UNPR-ul e acum intors la "matca". Tocmai asta mie mi se pare chestia cea mai incredibila: USL-ul putea astepta cateva luni pana la parlamentare si apoi putea face aproape toate chestiile astea legitim si democratic.

      Sper si eu sa apara alternativa aia de care zici, dar nu prea vad de unde.

      Delete
    3. 1. Ti-a raspuns gazda la chetiunea ordonantelor lui Boc.
      2. CCR a zis ca 'ntz', dar prin asta s-a amestecat in bucataria legislativului.
      3. Avocatul Poporului si-a depasit atributiile, incalcind
      "Art. 1. - (1) Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice.".
      Cu privire la CCR, ar trebui sa NU UITAM citeva amanunte:
      1. CCR NU face parte din Puterea judecatoreasca, asa cum - gresit - crede Comisia Europeana.
      Membrii CCR sint NUMITI POLITIC.
      2. Componenta CCR a fost impusa de PD prin abuz.
      3. Atributiile CCR au fost extinse de Parlament asupra hotaririlor acestuia, intr-un moment de proasta inspiratie.
      Ca urmare, CCR a devenit o a treia camera a Legislativului, una care nu-si mai negociaza deciziile cu niciuna din celelalte doua.
      Poate ca ar fi trebuit pastrata prevederea anterioara din 'constitutie' privitoare la posibilitatea ca Parlamentul sa infringa cu 2/3 orice/anumite decizii; ar fi cu mult mai democratic si in spiritul controlului reciproc al puterilor in statul de drept.
      Caci despre ASTA vorbim: CCR a devenit o a patra putere - suprema - in Romania.

      PS In lumina celor spuse mai sus, este 'putintel' exagerata afirmatia urmatoare:
      "Ce au facut USL-istii in ultimele saptamani este o barbarie."...

      Delete
  3. Eu stiu un lucru: cand nu ai de unde alege, schimba-i! Astfel le arati ca ai puterea de a hotari acest lucru, ca odata ajunsi acolo, sus, nu-s eterni, astfel vor invata (daca-s schimbati des) ca politica nu este decat daca multumesti masa de alegatori pe care ii reprezinti...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Spunea cineva ca politicienii,ca si sosetele, trebuie schimbati des din acelasi motiv. Nu ne ramane decat sa speram ca ne vom permite cat mai curand a treia pereche...

      Delete
  4. Foarte buna si echidistanta analiza. Felicitari!
    Acuma il sanctionam pe Basescu si la toamna votam ca la locale - FDGR! :)

    ReplyDelete
  5. @Lilick, @Deceneu:
    Multumesc pentru aprecieri.

    ReplyDelete