AP report on secret CIA prison in Romania (EN)

More details here.

UPDATE: Huffington Post is running the same as its lead story, and with a more dramatic title:

Republica Securista Romania (RO)

Mai tineti minte poza aceasta tulburatoare?

Revin la ea - fara pretentia de a epuiza chestiunea - cu bibliografie suplimentara:

Cititi acest articol.
Si acesta, un memento util cu privire la un eveniment recent din Parlament.

Frauda (RO)

Pe acest blog m-am indignat cu privire la siluirea institutiilor de catre puterea portocalie, la fraudarea democratiei. Desi cele doua sunt legate, am spus si repet ca pentru soarta democratiei romanesti este chiar mai periculoasa subminarea legii si institutiilor, decat coruptia puterii; prima deschide calea celei din urma. Mergand pe aceasta cale, Romania a ajuns o tara bananiera, in care nu mai exista lege si ordine, totul este interpretabil in functie de interesele puternicilor zilei.

Din acest umil colt de internet, am facut de mai multe ori apel la opozitie sa isi zideasca programul si conduita politica pe baza respectului absolut fata de lege si fixandu-si ca obiectiv primordial restaurarea ordinii si institutiilor democratice, a statului de drept. Numai asa poate fi salvata Romania, nu printr-o simpla schimbare de putere.

Actuala putere, intr-adevar, a impins foarte departe limitele abuzului politic, pana intr-o zona extrem de periculoasa, care poate duce la destructurarea ireparabila a ordinii democratice. Tocmai de aceea, este nevoie urgenta de garantii din partea opozitiei ca precedentele nefaste create de actuala putere vor fi ferm condamnate si eliminate ireversibil din practica politica, nu folosite ca scuza pentru noi abuzuri.

Daca in Romania competitia politica se reduce la o cursa a excesului politic si abuzului de drept, suntem pierduti.

Cazul deputatilor PSD care voteaza multiplu in Parlament, fara rusine, este un test important pentru buna credinta a opozitiei.

O imagine fara cuvinte (RO)

Sunt inca sub impresia puternica a acestei imaginii de mai sus, care circula pe internet de o zi incoace (despre originea fotografiei cititi aici, reactii si comentarii puteti vedea de exemplu aici si aici).

Se spune ca o imagine face cat o mie de cuvinte, dar aici cred ca este vorba de altceva. Aceasta imagine surprinde intr-un mod irepetabil ceva estential despre starea actuala a acestei tari si a acestui popor, la un nivel care depaseste posibilitatea verbalizarii.

Priviti cu atentie fetele personajelor, fiecare dintre ele reda un univers! (Click pe fotografie pentru marire). S-ar putea scrie carti intregi pornind de la aceasta imagine, fara a-i epuiza nici pe departe intelesul. Opriti-va cateva minute asupra acestor chipuri, care vin parca de pe toate treptele existentei dintre rai si iad.

Discursul Regelui (RO)

Ca unul care a facut apel la Regele Mihai sa ne ajute sa iesim din mocirla in care ne-am afundat ca tara si societate, ma declar in general multumit de discursul din Parlament de ieri:




In acelasi timp, realizez cat de multe raman de facut, iar responsabilitatea ne apartine si nu poate fi aruncata pe umerii unui personaj istoric aflat in amurgul vietii. Mesajul Regelui in esenta nu este unul reconfortant, ci unul de maxima alarma!

Spuneam, acum 4 luni:

"Mi-as dori [...] sa-l vad pe Rege iesind din rezerva-i obisnuita nu pentru a schimba upercuturi politice cu Basescu, nu trebuie sa se coboare la acest nivel!, ci pentru a apara istoria si institutiile Romaniei de mizeriile basiste, care nu mai pot fi ignorate. [...] Mi-as dori sa aud de la Rege un mesaj masurat, bine gandit, care sa le reaminteasca romanilor in cuvinte putine care sa le mearga la suflet - din perspectiva unei vieti impletite cu istoria tarii - de unde vin si unde trebuie sa ajunga, sa le reaminteasca principiile si valorile ferme pe care s-a cladit Romania moderna. Iar, facand asta, sa ne explice ce se intampla cu noi acum, de unde vine aceasta sminteala, aceasta mizerie care sufoca tara, sa clarifice natura acestui regim ilegitim care a transformat Romania intr-o republica bananiera."

Batranul Rege si-a servit inca o data tara, a facut ceea ce omeneste putea face la varsta lui. La 90 de ani, numai simtul datoriei l-a facut sa stea vertical in fata romanilor si sa ne spuna ceea ce trebuia sa auzim. S-ar putea sa fie ultimul lui act politic, si s-a achitat exemplar!


Poate parea banal ceea ce ne-a spus, dar impresia este inselatoare, pentru ca normalitatea este departe de a fi un bun castigat in Romania de azi. Cateva exemple:

Schengen - o idee constructiva pentru Romania si Bulgaria (RO)

Sursa imaginii: Hotnews.ro 

Devine tot mai clar zilele acestea ca acceptarea Romaniei si Bulgariei in zona Schengen va fi din nou amanata.

In ciuda eforturilor presedintiei poloneze a UE de a avansa o solutie de compromis (o aderare in etape a celor doua tari), cel putin doua state - Olanda, urmata de Finlanda - se opun chiar si unei aderari partiale a Romaniei si Bulgariei in viitorul apropiat. Au existat chiar relatari ca Franta si Germania ar fi de asemenea impotriva, dar dezmintite ulterior. Cum aderarea la Acordul Schengen necesita acceptul unanim al statelor membre, perspectivele pentru sedinta de maine a Consiliului Justitie si Afaceri Interne (JAI) nu sunt deloc optimiste. In plus, ratarea aderarii in perioada presedintiei poloneze a UE, care a facut din cauza Romaniei si Bulgariei o prioritate a mandatului sau, poate insemna un blocaj pe termen mai lung.

Pozitia guvernelor care se opun admiterii tarii noastre in Schengen nu este usor de acceptat. Ea pare determinata in buna masura de considerente de politica interna, in special de presiunea in crestere a curentelor eurosceptic si xenofob din propriile tari. La fel de adevarat este ca platim si pentru problemele Greciei si Italiei in a controla imigratia ilegala, ca si pentru o deteriorare generala a atmosferei din jurul constructiei europene si a liberei circulatii in particular, despre care am mai scris (aici si aici).

Principalul motiv invocat - lipsa de progrese in combaterea coruptiei - poate fi valabil in absolut, dar nu are legatura cu conditiile initiale, pe care Romania si Bulgaria deja le-au indeplinit (conform avizului Comisiei Europene si votului din Parlamentului European). Impunerea de noi conditii echivaleaza cu o schimbare a regulilor in timpul jocului; in plus, obtinerea de progrese in lupta impotriva coruptiei este un criteriu destul de vag si greu de cuantificat, care poate lasa mult timp de acum incolo decizia la discretia intereselor politice.

Pe de alta parte, reactiile de pana acum ale Romaniei si Bulgariei nu sunt de natura sa le ajute catusi de putin. Blocarea importului de flori olandeze de catre Romania sau amenintarea Bulgariei ca va impiedica reforma Acordului Schengen nu fac decat sa creasca ostilitatea in randul occidentalilor si regretele, deja exprimate ocazional, ca cele doua tari au fost admise prea devreme in UE (este ilustrativa aceasta declaratie). De fapt, este foarte posibil ca ralierea explicita Finlandei la pozitia Olandei sa reprezinte in parte si o reactie de raspuns la incercarea de presiune romano-bulgara, perceputa drept santaj. Initial, a existat o reactie de usurare in unele cancelarii occidentale la vestea ca Olanda a luat asupra sa opozitia explicita fata de extinderea zonei Schengen la Romania si Bulgaria, pentru ca si alte tari aveau reticente, dar preferau sa nu-si exprime atat de clar opozitia; cum acceptarea noilor membre necesita unanimitate, veto-ul olandez scutea alte tari de nevoia de a se expune. Faptul ca, acum, se inmultesc luarile de pozitie impotriva primirii Romaniei si Bulgariei poate fi si semnul unei solidarizari a unor state membre in fata presupusului santaj. Daca are cineva de castigat din asta, in mod sigur nu sunt Romania si Bulgaria, si nici proiectul european.

Si atunci, ce ar fi de facut?
Cum se poate raspunde in mod constructiv intr-o astfel de situatie?

Ideea pe care vreau sa o propun este urmatoarea:
In cazul unei decizii negative la Consiliul JAI de maine (prin care inteleg nefixarea unei date in 2011 la care cele doua tari sa poata adera macar partial la Acordul Schengen), Romania si Bulgaria ar trebui sa desfiinteze, printr-o decizie comuna, granita dintre ele.
Efectul politic al unei astfel de actiuni ar fi benefic pe toate planurile si ar relansa dosarul admiterii celor doua tari in zona Schengen in termeni noi. Sa explic:

Octombrie Song

R.I.P. Johnny Raducanu.

Structure vs. entropy and the EU's slow undoing (EN)

There are many possible readings of history, and one of them is to see it as a continuous struggle to create structure, in the face of the ineluctable forces of entropy.

By structure I mean macro-level order, aggregation, alignment, unification, centralization; the structure is information-rich, the system is more complex than its parts. Think music (not necessarily good music). Think discipline.
By contrast, I use the short name of entropy for the absence (or looseness) of overall organization, for atomization, divergence, fragmentation, dissipation; an entropic system is information-poor (meaning, the system as a whole can be described through simple formulas and statistical randomness), but its different parts may have more intrinsic complexity. Think noise. Think freedom.


This dichotomy is of course over-simplified, and should not be understood as a value judgment; life is made of the duality of these forces. In some cases the macro-structure may be aimed at promoting harmony and stability; but at times it can also become a straitjacket, repressive of individual liberties. And there are several possible levels of aggregation (e.g. in terms of social order: community level, national, international/regional, global) that sometime go against each other: for instance, some people advocate for strong national states and against supra-national integration. Many conspiracy theories are predicated upon the alleged drive by secretive groups (such as the Freemasonry) to control the world and impose a global macro-order.


The story of the Tower of Babel suggests that beyond a certain level God dislikes the human effort towards aggregation; or perhaps - depending on whether you are a believer or not - that there is a natural limitation to how much a structure can extend before it collapses under its own weight. History can be seen as a recurrent attempt to build castles on quicksand; there are many examples of seemingly eternal macro-structures that eventually collapsed - from the Roman Empire to the Third Reich to the Soviet Union.


The last 60 years or so have seen consistent efforts to create macro-structures at the international or supra-national level. In the bipolar world of the Cold War, both the West and the Communist bloc were aiming at the ultimate aggregation of a world order based on their respective ideologies; the United Nations tried (rather successfully) to patch a global governance regime of sorts over the East-West dichotomy while also incorporating the 'non-aligned' nations; the collapse of communism two decades ago seemed at the time to open the way for a unified international system dominated by liberal democracies, and in which regional and global integration processes would converge.

But nowadays the tide has turned.

Syrians are free (EN)

A famous Jewish-Romanian Christian Orthodox theologian and martyr of political persecution under the fascist and communist regimes, Nicolae Steinhardt, famously wrote after years of suffering for his beliefs that the essence of freedom is the physical courage in the face of death.

By this measure, a significant part of the Syrian people have already tasted and achieved freedom in an absolute sense that many in the 'free world' will never come even close to experiencing. Standing up in peaceful protest for months in spite of the Assad regime's murderous crackdown, they show once more that human nature can overcome itself and reach to something higher.

This is what the regime has been doing these days in the city of Homs.
And this is how protesters responded last night in the city center:

Rezistenta prin cultura (RO)

Dupa ce singurul defect pe care i l-a gasit presedintelui a fost "o anumita neglijenta a spontaneitatii", Andrei Plesu il numeste acum pe Basescu o "dezamagire ireversibila" si descopera ca nu are "respect si simpatie fata de oamenii de carte". Altii s-au scandalizat in surdina fata de atacul lui Basescu la Rege.

Iar acum, ce oroare!, omul de carte Andrei Plesu trebuie sa suporte el insusi atacurile basiste.

Noroc insa ca intelectualii nostri fini sunt caliti in astfel de lupte dure, pentru ca - sa nu uitam! - ei au facut rezistenta inca de pe vremea lui Ceausescu: "rezistenta prin cultura".


Cand Herta Muller a turnat o galeata de apa rece peste pretentiile de "rezistenta prin cultura" ale unora ca Liiceanu si Plesu, mi s-a parut initial ca a fost cam prea aspra si lipsita de nuante.

Dar de cand gasca formerly known as "intelectualii lui Basescu" isi desfasoara plenar maiestria echilibristica in distantari vagi si critici atat de subtile fata de fostul lor idol politic incat nu se intelege aproape nimic din jocul nuantelor, incep sa cred ca d-na Muller a fost de fapt prea ingaduitoare.

Biciul ca instrument al reformei (RO)

Va inceta UE sa monitorizeze Romania in domeniul Justitiei si al luptei impotriva coruptiei?
Ar trebui sa ne alarmam?

De la publicarea, saptamana trecuta, a ultimului raport despre Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) al UE, perspectiva - inca incerta - ca monitorizarea post-aderare sa inceteze in 2012 a provocat unele emotii in anumite cercuri. 

De exemplu, Dan Tapalaga crede ca "Doar teama de Bruxelles i-a determinat pana azi pe toti politicienii romani, de la PDL, la PSD sau PNL, sa voteze in Parlament legi reformiste, sa modernizeze Codurile sau sa acorde, sub presiune, avizul procurorilor pentru a putea investiga mari cazuri de coruptie (Nastase, Mitrea, Ridzi, Pasat, etc). Numai sub presiuni externe puternice Romania a avansat, si-a imbunatatit cu pasi mici, uneori urmati de pasi inapoi, sistemul de Justitie. [...] Numai sub biciul de la Bruxelles, Romania s-a mentinut pe directia corecta" (sublinierea mea). Incheie spunand ca eventuala ridicare a MCV este "mult prea riscanta, cu consecinte incalculabile pe termen lung".

Metafora biciului este reluata, chiar in titlu, si de Sabina Fati, care considera ca "ridicarea MCV ar fi, pentru România, ca fardurile groase şi stridente pe obrazul unei prostituate cu prea mulţi ani de experienţă" - cu alte cuvinte, doar o spoiala care sa ascunda adevarul (articolul se intituleaza graitor: "Fara biciul UE, ne intoarcem in epoca Nastase").

Pare destul de straniu ca acesti sustinatori vocali ai "reformei" basiste a statului, care ni l-au prezentat insistent pe actualul presedinte drept un garant al anti-coruptiei si "directiei corecte" a Romaniei, sa aiba astfel de anxietati fata de posibilitatea incetarii monitorizarii externe. De ce s-or mai fi luptat atata pentru Basescu, daca in realitate ceea ce mana tara inainte este "biciul" UE? (Interesant ca s-au fixat exclusiv pe partea contondenta a metaforei "carrots and sticks", cand ar fi putut sa prezinte rolul UE sub forma sustinerii pentru campionii interni ai reformelor).

Nu este singura inconsistenta logica. Se poate pune si intrebarea: daca MCV este intr-adevar eficace, de ce nu a reusit pana acum sa produca o schimbare reala si durabila in Romania si tot avem nevoie sa-l prelungim, ca pe un tratament prescris pentru o scurta convalescenta si care devine pana la urma un factor permanent de dependenta?
Cu putin inainte de aderarea Romaniei si Bulgariei la UE in 2007, MCV a fost adoptat ca un mecanism temporar de monitorizare, o modalitate pentru Uniune de a se asigura ca cele doua tari vor finaliza anumite angajamente in domeniul combaterii coruptiei (si - in cazul Bulgariei - crimei organizate), in caz contrar putand fi activata "clauza de salvgardare" constand in nerecunoasterea deciziilor judecatoresti romanesti si bulgaresti de catre alte state UE. (In 2009, cele doua tari s-au aflat la un pas de activarea clauzei - iar dupa unele pareri clauza ar fi fost chiar activata de facto impotriva Bulgariei cel putin intr-un caz).
Durata initial prevazuta pentru MCV a fost de trei ani de la data aderarii, iar posibilitatea activarii clauzei de salvgardare a expirat la sfarsitul anului 2009, dupa trecerea intervalului respectiv. Totusi, pe fondul frustrarii multor tari occidentale fata de progresul neconvingator al Romaniei si Bulgariei in indeplinirea angajamentelor, MCV a fost prelungit peste termenul initial.

In 2012 se vor fi implinit insa cinci ani de MCV, iar discutia pare sa fie cam la acelasi stadiu din 2006: s-au facut unele progrese, dar raman lipsuri insemnate. Intentia Comisiei Europene de a evalua experienta MCV si a trage o concluzie (in loc de a decide automat prelungirea mecanismului) pare perfect rezonabila - nu insa pentru Tapalaga si Fati, speriati ca progresul reformist nu va rezista fara continuarea respiratiei artificiale de la Bruxelles. "Romania a facut progrese din 2007, dar ele nu sunt ireversibile, ci atarna de un fir de par", zice Tapalaga; probabil acelasi fir de par de care atarnau si in 2006, o fi vestita suvita a lui Basescu.


De fapt, chiar aici este miezul problemei - in paradigma "biciului" extern pentru a tine tara pe "directia corecta". Asta merita o discutie.

Incetare de plati (RO)

Scriam acum trei luni:

Ne afundam tot mai mult in zona tenebroasa a dizolvarii institutiilor democratiei si, pana la urma, a bazei de solidaritate care defineste o natiune si o societate politica; coboram in strafundurile maloase unde totul devine o lupta de suma nula, in care invinsii - cei care nu scapa cu fuga, prea slabi sau batrani pentru asta - pur si simplu dispar fizic.
De la Ceausescu incoace, niciodata viata oamenilor in Romania (in sensul subzistentei fizice) nu a avut mai putin pret in ochii conducatorilor politici decat are acum.

S-a ajuns acum ca presedintele sa ceara public neplata arieratelor catre furnizorii de medicamente, pentru ca statul pe care il conduce este incapabil sa puna ordine in sistemul achizitiilor medicale.

Din punct de vedere practic, asta inseamna o intrare in incetare de plati in domeniul medicamentelor.

Declaratia lui Basescu este ilegala, cinica si criminala.

Maiestate, ajutor! (RO)

Nu sunt nici monarhist, nici anti-monarhist.
Poate parea straniu, dar intr-o chestiune atat de importanta, care a inflamat multe pasiuni in ultimii douazeci de ani, nu am o pozitie definitiva.

Am un mare respect pentru Regele Mihai si cred ca recunoasterea rolului sau istoric si a dreptului inalienabil de a rezida in tara lui si de a juca un rol public tine de o minima decenta. Monarhia constitutionala este forma de guvernare a multor democratii respectabile si este istoric legata de crearea Romaniei ca stat modern.

Pe de alta parte, doua motive m-au facut sa nu fiu un partizan absolut al monarhiei.
In primul rand, am considerat intotdeauna ca o forma de guvernare nu poate exista decat cu acceptul si sustinerea unei majoritati a populatiei, iar sprijinul pentru reinstaurarea monarhiei in Romania de dupa 1989 nu a atins niciodata o masa critica.
In al doilea rand, ambele forme de guvernare (monarhie vs republica) au avantajele si dezavantajele lor, alegerea nu este una intre alb si negru, ci intre nuante de gri.
Ce-i drept, de cand e Basescu presedinte a devenit din ce in ce mai clar care sunt riscurile republicii in conditiile in care la putere ajunge un vandal politic (ceea ce este oricand posibil sa se intample prin alegeri libere), iar cadrul legal si institutional si cultura politica democratica nu sunt suficient de consolidate pentru a preveni abuzurile si deriva autoritara.

Am facut aceasta scurta introducere pentru a clarifica perspectiva din care voi comenta atacul grobian, incalificabil (si descalificant pentru un om de stat) de aseara al lui Basescu impotriva Regelui Mihai (vedeti si video aici).

Daca Basescu era sau nu baut, cum zic unii, mi se pare neimportant. Sta in obiceiul lui sa atace oameni sau intregi categorii sociale in acest fel, cu o agresivitate si o marlanie care doboara record dupa record. In diferite momente i-a facut albie de porci pe liderii opozitiei si pe adversarii politici, i-a atacat pe profesori, pe functionarii publici, pe intelectuali, pe magistrati, pe ziaristi, a atacat institutiile fundamentale ale statului - Parlamentul, Justitia, Curtea Constitutionala etc. etc. Vorbim de modul obisnuit al lui Basescu de a se raporta la oameni, la societate, la tara, la lume.
In treacat fie spus, sunt curios ce mai au de comentat despre aceasta ultima iesire intelectualii basisti gen Cartarescu, Liiceanu sau Plesu; ultimul poate ca ii va gasi din nou circumstante atenuante intr-o "anumita neglijenta a spontaneitatii".

Eu nu cred ca astfel de atacuri - despre care am scris pe larg pe acest blog - sunt intamplatoare. Tactica politica a lui Basescu este sa creeze - deseori, din nimic - si sa escaladeze conflicte. Iar in cazul atacului (total neprovocat) la Regele Mihai, cred ca este vorba de ceva mai grav decat flegma unui derbedeu pe istoria Romaniei.
Astfel de declaratii stridente sunt de fapt mesaje subliminale adresate nucleului atavic, irational si violent al unei Romanii nevertebrate pe care Basescu tot incearca sa o aduca la suprafata. Basescu invoca insistent demonii zonei intunecate a psyche-ului colectiv; urmariti, in aceste zile, si diversiunea nationalista pe care o incearca in Transilvania. Daca va reusi sa trezeasca acesti demoni, de care personal pare a fi posedat, va arunca Romania in haos si va distruge definitiv tot ce s-a cladit de douazeci de ani incoace.


Ce ar trebui facut?

Chirtoaca (RO)

La Chisinau s-a mai dat o batalie din seria celor care au schimbat directia Moldovei de vreo doi ani incoace.

Candidatul Partidului Liberal Dorin Chirtoaca a castigat un nou mandat la Primaria Chisinaului, invingand cu scor strans (50,6% la 49,4%) in turul doi candidatul comunist Igor Dodon.

Dar, ca de obicei, miza a fost probabil mult mai mare decat un simplu mandat de primar, ceea ce explica resursele considerabile aruncate in lupta atat de catre alianta pro-occidentala de la putere (fara sustinerea careia Chirtoaca n-ar fi avut nici o sansa), cat si de catre comunisti (cu sprijinul mai mult sau mai putin fatis al Moscovei). A fost comparata aceasta confruntare cu asediul Vienei de catre turci; mi se pare excesiva comparatia, dar da o idee despre cat de mult au fost dramatizate aceste alegeri peste Prut.

Cateva observatii la cald:

Concentrarea pe rezultatele din Chisinau, foarte stranse, pierde din vedere situatia generala la nivelul Republicii Moldova, si anume un recul semnificativ al comunistilor, care si-au pierdut in mod decisiv dominatia in teritoriu. Ca numar de primari, Partidul Comunist (PCRM) ajunge acum abia pe locul 3 cu 202 primari alesi (fata de 334 la alegerile locale din 2007, cand PCRM a dominat autoritar); pe primele doua locuri ca numar de primari si situeaza Partidul Liberal Democrat (PLDM) al premierului Filat si Partidul Democrat (PD) al lui Marian Lupu, desprins in 2009 din PCRM si membru al actualei coalitii de guvernare.
Ca numar de voturi primite pentru consiliile raionale, municipale, orasenesti si satesti - care reprezinta mai bine votul politic pentru partide -, reculul PCRM este mai putin pronuntat: in 2011, ca si in 2007, comunistii au castigat cam o treime din voturi (rezultate detaliate pentru 2011 - aici, iar pentru 2007 - aici). Dar tocmai scorul strans de la Chisinau, unde participarea la vot a fost cu mult mai mare in 2011 decat in 2007, este cel care contribuie la aparenta stabilitate a ponderii electorale a PCRM. Situatia in realitate este ca PCRM a pierdut mult teren in tara, dar a avansat semnificativ (atat ca numar de voturi, cat si ca pondere) in Chisinau.

Iar asta ma aduce la cealalta observatie: performanta slaba a primarului-candidat Chirtoaca.

Cine mai apara ordinea de drept? (RO)

Dupa ce a fost nevoita sa se recunoasca invinsa in incercarea de a desfiinta sectoarele Bucurestiului, puterea portocalie mareste miza cu reorganizarea teritoriala a intregii tari. Planul este inlocuirea actualelor judete cu 8 regiuni ('super-judete') pe baza actualelor regiuni de dezvoltare.

Si cum vrea sa faca o schimbare de asemenea anvergura si cu implicatii majore pentru tara? Pai, cum stie: prin procedura angajarii raspunderii guvernului (de fapt, un eufemism pentru retezarea oricarei dezbateri si punerea la lucru a masinii de vot, o modalitate folosita intensiv de portocalii).

Ar fi o mica problema: in cazul unei reorganizari teritoriale, procedura este ilegala (cf. art.13 alin.3 din legea 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, "Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz organizarea referendumului este obligatorie").

Va surprinde?

Antonescu, sahist (RO)

La Bucuresti, opozitia joaca sah cu puterea.
Si zice ca a dat "sah mat".

Cum a facut-o?
Intre altele, escaladand aberatia basista cu alegerea primarilor intr-un singur tur, cu o propunere de a alege la fel si parlamentarii. (De ce nu si presedintele, ma gandesc?)
"De asemenea, vrem sa propunem, in acelasi proiect de modificare a legii electorale, ca in conformitate cu optiunea exprimata la referendum de romani, sa alegem parlamentarii intr-un singur tur, deci uninominal curat si, de asemenea, interzicerea traseismului politic, traseismului parlamentar, cu pierderea mandatului ca in cazul primarilor daca se paraseste partidul sub numele caruia respectiva persoana a devenit parlamentar", a anuntat [Crin] Antonescu, citat de agentia Agerpres.
(Care referendum, Crin draga?? Care "uninominal curat"??)

Sa recapitulam:
Acum trei saptamani, Antonescu se opunea (pe buna dreptate) alegerii primarilor intr-un singur tur. Acum, vrea sa extinda sistemul si la deputati si senatori.

De parca nu e de ajuns ca avem pe cap puterea basista, ne-a blagoslovit Cel de Sus si cu o opozitie impotenta si slaba de minte. Vorba vine cu Cel de Sus, pentru ca de fapt ma tem ca avem exact clasa politica pe care o meritam, ca doar n-au ales-o altii in locul nostru si nici n-a picat din cer.

Ce-ar mai fi de spus... (RO)

Nu prea multe, cred.
Romania a incaput pe mana unui gasti de derbedei politici. Situatia este de multa vreme intolerabila si devine din ce in ce mai periculoasa.

Nu am reactionat la ultimele magarii ale puterii basiste, petrecute in serie rapida in ultimele zile, nu pentru ca nu as fi fost indignat, ci pentru ca mi s-a parut ca nu am foarte multe de adaugat la ce am tot spus pana acum pe acest blog si la ce spun si altii. Dar aceasta postare de la Lilick m-a facut sa inteleg ca tacerea poate fi interpretata drept acceptare sau resemnare.

Voi spune, deci, cate ceva despre trei dintre ultimele manifestari ale puterii portocalii.
Sa le luam pe rand:

Daca tacea... (RO)

Pe fond, decizia actualei puteri de a boicota summit-ul Europa Centrala - SUA din Polonia poate fi discutata cu argumente pro si contra. In principiu ma deranjeaza incalecarea politica de catre basisti a politicii externe, care ar trebui in mod normal sa reflecte un consens national mai larg (vezi exemple aici si aici). Chiar daca ocazional pot de acord cu deciziile luate (vezi aici), modul netransparent in care sunt luate decizii importante la varful statului - inclusiv decizii de politica externa - este profund nelinistitor.

Dar chiar trecand peste aceste nelinisti si presupunand ca decizia boicotarii summit-ului din Polonia ar fi una inteleapta, care serveste intereselor strategice ale Romaniei, ramane gafa enorma facuta de Basescu prin echivalarea situatiei Kosovo cu cea a Transnistriei:
El a afirmat ca Romania are o pozitie predictibila si ar risca, in cazul in care ar accepta astfel de invitatii, ca la o alta intalnire sa se trezeasca langa liderul autoproclamatei republici a Transnistriei, Igor Smirnov: "Ne putem trezi maine ca o tara organizatoare ne invita sa venim si in stanga mea e Smirnov".

De ce zic ca este o gafa?

Succesuri (RO)

A devenit tot mai obositoare, de la o vreme, impaunarea reprezentantilor puterii cu meritele mult-trambitatei iesiri din recesiune.

Pentru Udrea, datele de la INSSE dovedesc ca masurile guvernului Boc au fost corecte, iar reformele incep sa dea roade.
Pentru Boc, televiziunile mogulilor incearca sa ascunda romanilor succesul guvernului sau de a fi scos tara din recesiune, din disperare ca PDL castiga voturi in timp ce "gogoasa infuriata a aliantei socialiste se  dezumfla pe zi ce trece".
Basescu insusi se razboieste (la radio) cu cei care apar "cu ochii bulbucati" la televizor incercand sa darame tara care tocmai se pune pe picioare:

Care este adevarul? Cred ca este oportun un scurt bilant al modului in care Romania a traversat criza, comparativ cu alte tari din regiune, si un inceput de evaluare a performantei guvernarii in aceasta perioada.

Situatia se prezinta in felul urmator:

Intr-adevar, Romania a iesit tehnic din recesiune, inregistrand doua trimestre consecutive de crestere pozitiva (0,1% in trimestrul IV din 2010 si 0,6% in trimestrul I din 2011 fata de trimestrul anterior).

Pe de alta parte:

ONU ne spune: Opriti Codurile! (RO)

Scurt exercitiu (necesar) de memorie:

Prin 2009, guvernul Boc considera extrem de urgenta adoptarea noilor Coduri Civil si Penal ale Romaniei. Asa ca, in stilul caracteristic, a procedat minereste prin asumarea raspunderii in Parlament, scurtcircuitand dezbaterea publica si parlamentara, necesare in democratie si vitale in cazul unor legi de asemenea importanta. Motivul invocat? Urgenta, desigur, pentru ca la Basescu mai totul se face prin procedura de urgenta; asa intelege el guvernarea unei tari europene.
Nu au contat atunci protestele opozitiei (PNL a si depus o motiune de cenzura), pentru ca puterea (PDL-PSD la acea data) avea o majoritate confortabila in Parlament, iar masina de vot functiona fara probleme. PSD a sustinut explicit abuzul (vreo surpriza?).
Nu au contat nici protestele societatii civile (va amintiti coalitia "Opriti Codurile!"?), pentru ca puterea deja hotarase. Discutia de atunci dintre Basescu si reprezentantii societatii civile (mai degraba o mustruluiala din partea presedintelui, care n-a prea inteles ce vroiau de fapt oamenii aceia) spune multe despre motivele pentru care democratia romaneasca schioapata tot mai vizibil:

Dar care era, in fond, urgenta - din moment ce guvernul si-a acordat un an intreg, pana in iulie 2010 (!) pentru adoptarea legilor de punere in aplicare a noilor Coduri, care prevad intrarea in vigoare a Codurilor abia in octombrie 2011 - nu prea este clar (mai pe larg aici). De ce nu s-a folosit macar o parte din acest timp pentru adoptarea Codurilor prin procedura normala? Mister.

Diplomatia la ruleta politicii (RO)

Dupa propunerile-soc la consulatele de la Marsilia (Ioan T. Morar, a.k.a. "Biju") si Barcelona (Cynthia Curt, a.k.a. "blonda lui Boc"), actuala putere se depaseste pe sine in materie de devalorizare politica a diplomatiei: vrea acum sa-l trimita ambasador in Finlanda si Estonia pe Catalin Avramescu.

Da, vorbim de acest Avramescu. Si de acesta.
Propus ca ambasador al Romaniei.

Am avut personal de-a face cu Avramescu la un moment dat.

Borders (EN)

I vividly remember the time when I needed a visa to travel to Western Europe. The endless queues at foreign consulates, the constant humiliation of being treated like a second class European, the arrogance and corruption of some consulate staff, were all powerful deterrents to anyone traveling for a legitimate purpose.
Once, as a student, I almost missed a scholarship for a summer university in Southern France, due to the impossibility to get an Italian transit visa in time. As I was traveling by train, the excruciating routine of seeking transit visas from all countries on the way, in reverse order from the destination, got stuck for good at the Italian consulate in Bucharest. Such was the chaos and total disregard for visa applicants that I spent one week at the consulate's gates with hundreds others from about 6am to afternoon every day, without even getting to submit an application (for a less than 24 hour transit visa) or to show to anyone at the consulate the letter that I had from the French embassy, requesting that my transit visas be expedited. In fact, I never got to see the building from the inside. At the last minute, I decided to change route and got instead transit visas from Austria and Germany, traveling about 1,000 kilometers more to my final destination.

***

A few years ago, I was flying from Vienna to Sarajevo for a regional conference. At that time there weren't many direct flight connections between the ex-Yugoslav countries, and to travel between neighboring countries the easiest way was often to take a transfer flight through Vienna. Thus, on the same flight there were quite a few people from other Western Balkan countries, some of whom I knew, going to the same conference. The late evening flight took off on time, but shortly thereafter the pilot noticed some technical problems and decided to return to Vienna rather than continue to Sarajevo. All passengers were disembarked and booked for an early morning flight next day; we also got vouchers for dinner and accommodation at the NH hotel at Vienna airport, literally across the street from the terminal. Everything went smoothly, but as I was checking in at the hotel, I noticed that my Western Balkan acquaintances were missing; and they did not show up by the end of the dinner when I went to sleep.
I eventually found out next morning that they had spent much of the night in the airport, not having an Austrian visa to get out of the terminal and cross the street to the airport hotel; eventually they were given a visa after a few hours, which left them just enough time to check in at the hotel, take a shower and return to the terminal for the morning flight.

***

Earlier this year, as I was flying from Vienna to Oslo on a snowy winter evening, a surprise was awaiting upon disembarkment at Oslo airport: a gentleman in uniform, standing at the gate (just standing there, not at the typical booth as there was none around) was checking travelers' passports or IDs.
To remind, both Austria and Norway are part of the border-free Schengen zone (though the latter is not an EU member); theoretically this means that there should be no control whatsoever at the border. But there it was.
To be fair, it went pretty fast, the uniformed man seemed to be doing a largely perfunctory check. Notwithstanding, my Romanian passport earned me some bonus conversation. Unlike the others, I was asked about the purpose and duration of my visit, and when I explained, it probably seemed somehow counter-intuitive to my interlocutor, so he asked me to show him some evidence, which I did. While doing this, all along in the back of my mind a nagging inner voice was telling me that I didn't have to answer those questions - as an EU national I was free to travel within the Schengen zone at will without having to provide any explanation. But I just answered them, because it seemed more expedient and I was not in the mood to look for trouble.
To give some minimum satisfaction to the nagging voice, and having already established rock-solid credentials for my less than 24-hour visit to Norway, I asked the uniformed man what was his purpose checking passports at a Schengen internal (non-)border. He seemed a little surprised by the question and told me that his was not a border control, just a police check. It just happened at the border by some coincidence.

***

Why am I telling these stories?
Well, because these personal stories (and I actually have many, many more) are illustrative of the history that we have been living in this region. The experience of traveling in Europe, as a Romanian, has changed a lot, mostly for the better, in the last 20 years - and this has coincided with historic progress in the country's European integration, culminating with accession to the EU in 2007 (perhaps more important for the common folks was the lifting of visa requirements back in 2002).
And this has pretty much been the trend as well for other Eastern European countries that gravitate towards the EU.

But this trend seems now to have stalled, or even gone into reverse gear.

Mari barbati (RO)

Basescu, 05/2011:

Şeful statului a declarat, răspunzând unei întrebări, că creşterea TVA a fost una din marile erori politice, susţinută de toată coaliţia de la acea vreme. Băsescu a spus că el a susţinut scăderea pensiilor cu 10%, ca măsură temporară, dar Curtea Constituţională a respins o Ordonanţă emisă în acest sens. El a adăugat că o altă propunere a fost un impozit temporar de 10%, care să se fi aplicat la toate pensiile, de la cea mai mare la cele de până la 340 de lei. Preşedintele a menţionat că cei din coaliţie s-au reunit la Guvern şi au decis creşterea TVA. El a spus că acel impozit pe pensii s-ar fi putut elimina repede, eventual în două etape, până la 1 ianuarie 2012, în timp ce reducerea TVA presupune ani de zile. Şeful statului a criticat coaliţia aflată la putere în acea perioadă, spunând că toţi reprezentanţii acesteia au respins scăderea pensiilor şi ameninţând cu plecarea de la guvernare.
Băsescu a spus că mărirea TVA a fost susţinută şi de "marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL". (sursa)


Basescu, 10/2009:
(Nota bene: cu mult inainte de decizia CCR impotriva reducerii pensiilor; dar si inainte de alegerile prezidentiale, cand reducerea pensiilor si salariilor nu figura printre promisiunile candidatului Basescu)

Presedintele a admis intr-o discutie cu usile inchise cu investitorii straini ca TVA poate fi majorata din 2010. "Prefer majorarea TVA majorarii cotei unice de impozitare", le-a spus ieri presedintele Traian Basescu oamenilor de afaceri straini la Forumul Economic Roman, in timpul unei sesiuni de intrebari si raspunsuri cu usile inchise. (sursa)

Vestea presedintelui Traian Basescu privind posibila majorare a TVA anul viitor anuntata ieri in ZF a bulversat mediul politic si de afaceri. (sursa)


Sa recapitulam:

Roman, caut job (RO)

In general, in viata de zi cu zi, romanii nu prea par a fi in dispozitie optimista si nu se remarca printr-o mare incredere in fortele proprii. Dar exista un domeniu unde moralul concetatenilor nostri pare a fi foarte ridicat, chiar exagerat: cand vine vorba sa-si caute o slujba, multi romani isi supraestimeaza radical posibilitatile.

Am fost implicat de multe ori in selectii de personal pentru pozitii de inalta specializare si am fost surprins de avalansa de candidaturi. In situatii in care era de asteptat - pe baza resurselor "pietei" - sa fie cateva zeci de candidati, erau sute; daca era de asteptat sa fie doar cativa, erau multe zeci. La citirea CV-urilor reiesea ca peste 90% dintre candidati nu aveau nici o legatura, macar aproximativa, cu postul vizat; mai mult decat atat, unii reciclau alte scrisori de candidatura, din nou fara cea mai mica legatura, uitand chiar si sa inlocuiasca numele firmei din cu totul alt domeniu la care candidasera anterior.

M-a intrigat aceasta propensitate nationala pentru spamming cu scrisori de candidatura, dar nu m-am gandit neaparat ca ar fi o trasatura romaneasca specifica.

Recent am dat insa peste niste date care pun lucrurile in perspectiva comparativa - si, intr-adevar, se pare ca romanii sunt campioni ai candidaturilor pentru aflare in treaba.
Iata exemplul:

Revolt and martyrdom (EN)

Notwithstanding the attempts (sometimes rather pathetic, like this one) to make sense of the momentous developments in the Arab world, the events there (as I argued before) remain largely incomprehensible for many Westerners.

Among others, it is mind-boggling how the protests can continue for weeks in places like Syria or Yemen, in the face of atrocious repression by desperate governments clinging to power.

I would argue that any serious effort to understand what motivates such resilience of protests should look at the cultural and especially religious background of the Arab societies, which makes so many of their youth ready for martyrdom to a degree nowhere to be seen in our time anywhere in the (post-)Christian West. The Tunisian revolt was actually sparked by such a self-inflicted act of martyrdom.

Once the barrier of fear has been broken, the fact - reinforced with fresh examples on a weekly basis - is that Muslim youth in Arab countries are far more willing to sacrifice their lives for a cause, and this willingness is nurtured and sustained in time for a lot longer than one can even imagine nowadays in Western societies. And religion plays a huge role in this: Arab revolts are re-ignited every Friday by the prayer in mosques, they follow a ritualistic pattern as much as a political one.

Care ideologie? (RO)

Romania, aprilie 2011:

Si tot din Romania reala, cititi aici. Si vedeti aici.

Aceste lucruri nu se intampla din senin, nu sunt o calamitate naturala ca tsunami-ul din Japonia. Ci ele sunt rezultatul unor decizii luate de cei care ne conduc, decizii pe care cineva le-a redactat, cineva le-a semnat. Pur si simplu, la un moment dat cineva acolo sus a decis ca nu toti cetatenii Romaniei mai au dreptul la viata.

Nu ma consider catusi de putin un adept al "stangii populiste" pe care Boc zice ca este pe cale sa o trimita in istorie. Si nici al "comunismului" cu care se razboieste Basescu, la 20 de ani de la revolutie. (O revolutie la care eu, ca multi altii, am participat - nu insa Basescu si nici Boc.)
Si nu imi face nici o placere, chiar nici una, sa ma tot gandesc la lucrurile astea.

Vreau sa spun doar atat: numai imbecilii mai pot crede ca in politica din Romania se da acum o lupta ideologica intre stanga si dreapta.

Cuvintele care manipuleaza (RO)

Basescu si oamenii lui stapanesc la perfectie o tehnica a manipularii care, desi rudimentara, functioneaza destul de bine in Romania - inclusiv cu concursul presei si televiziunilor tabloidizate. 

(O scurta paranteza: sa fie clar, indiferent de continut, chiar daca pe unele canale guvernul este criticat zi-lumina, tabloidizarea presei si decredibilizarea ei pe cale de consecinta se inscriu perfect in paradigma basista a dizolvarii oricarei structuri - legale, politice, institutionale - si a transformarii Romaniei intr-un organism nevertebrat. O presa isterica, OTV-izata, nu poate ajuta opozitia si nu poate ajuta nici un demers constructiv, este doar un factor in plus al destructurarii si cresterii entropiei. Nu vreau sa sugerez ca ar exista vreun mare complot al conglomeratelor media in aparenta anti-basiste pentru a-l ajuta de fapt pe Basescu. Le acord "prezumptia de nevinovatie", ca tot e la moda acum. Dar faptul ramane ca, constient sau nu, servesc paradigmei basiste a unei tari decerebrate si haotice, in care nimic serios si durabil nu se poate construi, iar bataliile politice se decid pe baza unor zvacniri imprevizibile in ape tulburi, capitol la care Basescu nu are rival.) 

Tehnica manipularii de care vorbesc consta in lansarea pe piata a unor cuvinte extrem de adezive, aplicate ca eticheta diferitilor actori politici sau grupurilor sociale, si care se insurubeaza in discursul public si in constiinta oamenilor ca niste carlige de care basistii stiu sa traga la momentul convenabil lor. Asa au fost etichetele "322" (coalitia care l-a suspendat pe Basescu in 2007), "baietii destepti", "moguli", "pensii nesimtite", "omul gras" s.a.m.d. - toate acestea cu o incarcatura politica acida, care prin simpla repetitie si patrundere in limbajul politic servesc agenda basista.

Sesizez acum o incercare de a lansa pe piata o noua eticheta, de data asta una pozitiva, care sa fie asociata PDL-ului.

How we understand history (EN)

The dramatic events in the Arab world over the past couple of months have captured the attention and imagination of mankind. But how do we understand the tectonic changes that are unfolding?

Reality is not easy to put into logical categories; it is often chaotic and incomprehensible, even more so in situations of conflict and social upheaval.
However, trying to understand what is going on by forming a narrative of the events is a very powerful human instinct: we simply are designed to function by making sense of reality, by projecting some sort of pre-formed mental coherence - usually in the form of a comforting narrative - on our environment and circumstances.
And sometimes the urge to take action may be just a symptom of mental insecurity due to lack of understanding, to a failure to make credible sense of reality. Thus, action becomes an effort to regulate reality by making it fit into an acceptable narrative.

From this viewpoint, the international military intervention in Lybia pushed for by France and Britain (with the US following with some reluctance) could also be read as a symptom of mental insecurity.

The writing on the wall, since the beginning of the Arab turmoil, has been the declining influence of the West, even in a strategically crucial region in its very backyard. Remember how the regional tsunami of social protests took the West by surprise, found it unprepared and eventually forced it to go along a change that it didn't expect, didn't want, and didn't quite understand (the ideas of freedom and people power that eventually gained prevalence on the positive side are just nuggets of understanding to offer some familiar, though precarious anchor to Western opinion in an ocean of unpredictability and incomprehensibility; same with fear of islamism on the negative side).
The decline of the West's global influence and the emergence of Asia is a long-term established trend, and the understanding of this trend has more recently started to sink in even in America and Europe (particularly after the financial crisis originated in the very center of the Western economic order); but the West's influence in the resource-rich North Africa and Middle East seemed well assured through a thick web of economic, political, historic and military links. By throwing this old certainty into question, the improbable awakening of the Arab street has in fact created much insecurity in the West.
And such insecurity calls for action. Decisive action.

Basescu, un col. Gaddafi al PDL (RO)

In timp ce in Libia trupele colonelului Gaddafi desfasoara o contraofensiva distrugatoare impotriva rebelilor care la un moment dat pareau aproape de a-l rasturna de la putere, mai aproape de casa presedintele Basescu a preluat initiativa in lupta pentru sefia PDL, rasturnand rapid raportul de forte.

Sperantele libienilor ca ar putea in sfarsit scapa de dictatorul sangeros par sa se naruie pe masura ce superioritatea militara a lui Gaddafi se face simitita pe teren. Gaddafi insusi adopta un ton din ce in ce mai arogant si amenintator, anuntand viitoarele represalii impotriva celor care au cutezat sa se revolte.

In PDL, "rebelii" grupati in jurul lui Blaga (rebeli doar fata de controlul absolut al lui Basescu, sa ne intelegem, altfel partasi la toate abuzurile actualei puteri) pareau a fi in avantaj tactic dupa ultima sedinta a Consiliului de Coordonare. Dar, in 14 martie pe postul national de televiziune (vezi mai jos), seful suprem a sunat adunarea trupelor fidele si a pornit un atac devastator impotriva gruparii Blaga, cu scopul de a-si mentine controlul total asupra partidului prin intermediul vasalului neconditionat Emil Boc.

La taclale despre Constitutie (RO)

In 2009 a pus Romania pe jar cu urgenta esentiala a eliminarii unei camere a Parlamentului, pentru care a suprapus peste alegerile prezidentiale un referendum perfect inutil in procedura necesara de revizuire a Constitutiei si bazat pe o campanie populista in care s-a exprimat o singura opinie. Va mai amintiti posterele cu "De ce le e frica nu scapa"? Va mai amintiti atacurile furibunde asupra Parlamentului ca institutie si chiar a ideii de parlamentarism? Va mai amintiti folclorul tematic cu varu' Sandel? Va mai amintiti discursurile despre obligatia sacra de a respecta vointa poporului? Va mai amintiti chiar propunerea de schimbare a Constitutiei avansata de PDL?

Ei bine, puteti sa uitati, pentru ca in 2011 presedintele Basescu are alte griji.

Adevarata miza a framantarilor din PDL (RO)

Dupa sedinta de sambata a Consiliului de Coordonare al PDL, filmul pe care il vedem in bucla, atat pe canalele portocalii (de exemplu aici), cat si - in mare masura - pe televiziunile "mogulilor", are un scenariu simplu, cu personajele pozitive si negative clar delimitate. Pe scurt, povestea care se propaga este urmatoarea: o mica falanga de reformisti (Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu) a incercat sa reformeze PDL prin impunerea in statut a unor criterii mai stricte de integritate, dar "greii" partidului si baronii locali s-au opus. "Reformistii" au fost in minoritate, desconsiderati si umiliti; PDL se dovedeste nereformabil.

Mi se pare ca discutia din acest unghi prezinta doar o imagine incompleta si distorsionata a realitatii, pierzand din vedere miza cu adevarat importanta.

Chestiunea esentiala pentru Romania - in legatura cu acest partid - nu consta in criteriile de integritate din statutul PDL. De acord, coruptia este o problema, una serioasa, atat la PDL cat si la alte partide mai ales atunci cand / acolo unde sunt la putere, si este nevoie sa intarim mecanismele institutionale care sa tina aceasta problema sub control. In treacat fie spus, a crede foarte tare in sistemele interne de integritate ale partidelor mi se pare putin naiv: ele sunt bune daca exista si sunt aplicate, dar nu ne putem lasa numai pe mana partidelor pentru combaterea coruptiei in politica; autoreglementarea si autodisciplina au limite inerente, mai ales daca vorbim de politica romaneasca. Este nevoie de garantii anti-coruptie cat mai solide, institutionalizate in afara partidelor politice, la care sa aiba acces societatea civila, presa, cetatenii, celelalte partide (in primul rand opozitia, oricare ar fi ea) s.a.m.d.

Discutia nesfarsita despre "bunii si raii" din PDL mascheaza insa o problema mult mai grava, despre care am mai scris aici si aici. Ceea ce face ca PDL sa fie toxic pentru Romania, din punctul meu de vedere, nu este in sine coruptia din partid, ci felul in care aceasta factiune politica a preluat puterea totala, fara a avea legitimitatea democratica pentru asta si fortand cadrul legal si institutional. In aceasta deriva anti-democratica, pretinsa superioritate morala a PDL fata de alte partide (mai pur, mai putin corupt, in lupta contra "sistemului ticalosit") a functionat ca o perdea de fum, la adapostul careia a fost violata ordinea democratica.

Atacul impotriva pluralismului politic, impotriva institutiilor reprezentative ca Parlamentul, masluirea raportului de forte politice pentru care oamenii au votat sunt pericolele fundamentale pe care le reprezinta PDL (nu atat in sine, ci ca instrument al puterii basiste). Coruptia este de asemenea un rau, dar un rau de ordin secundar. Nu putem renunta la democratie de dragul anti-coruptiei - vom sfarsi pierzandu-le pe amandoua: incalecati de politicieni corupti si fara posibilitatea de a-i schimba pe cale democratica.

Pe scurt, pericolul cel mai mare reprezentat de PDL este capacitatea dovedita - si lipsa oricarei retineri - de a juca in afara cadrului democratic. Iar acest lucru este foarte legat de felul in care acest asa-zis partid tinde sa se supuna neconditionat unei singure persoane - Basescu.

Coruptia pedelistilor este si ea o problema, dar nu problema principala (si care oricum nu se rezolva prin amendamente la statutul partidului).

Privind lucrurile din acest punct de vedere, iata interpretarea mea a evenimentelor de sambata si a reactiilor care au urmat in media:

Neputinta opozitiei (RO)

Cand a fost anuntata la inceputul anului, marea alianta a opozitiei (incepand cu PNL+PC=ACD, continuand cu ACD+PSD=USL) si-a asumat drept scop principal schimbarea cat mai rapida a majoritatii parlamentare si, pe cale de consecinta, a guvernului. S-a vorbit explicit despre luna martie ca termen pentru rasturnarea puterii basiste (pentru improspatarea memoriei, vedeti de exemplu aici si aici).

In loc de asta, ce aflam acum, la inceputul lunii asumate de opozitie ca termen al schimbarii? Ca PDL tocmai si-a asigurat sprijinul actualilor parteneri pentru guvernare pana la alegerile din 2012.

Va asteptati ca USL sa-si asume esecul? Sa recunoasca faptul ca principala justificare explicita a acestei aliante oarecum contra naturii si-a pierdut valabilitatea?
Eu nu.

Ne-am cam obisnuit cu imposibilitatea constitutiva a politicianului roman de a-si asuma esecul si vina. (Basescu nu este o exceptie: desi ocazional "isi asuma raspunderea" declarativ pentru cate o gafa sau cate un esec prea evidente, niciodata nu a facut vreun gest in consecinta; la el, "asumarea raspunderii" are doar valoarea unei vibratii a coardelor vocale, fata de alti politicieni are doar un mai mare talent de a-i prosti pe oameni in fata, de a-i "face din vorbe".)

Dar la USL nu cred ca avem de-a face cu un simplu esec, ci cu ceva mai mult.


Inca de la inceput, mi-am exprimat indoiala cu privire la adevaratul scop al USL. Ceea ce s-a intamplat de atunci incoace nu a facut decat sa-mi confirme impresia mai veche (si despre care am mai scris aici, aici, aici) ca opozitia nu este serioasa in privinta rasturnarii imediate a actualului guvern, ci mai degraba se pozitioneaza in perspectiva viitoarelor alegeri.

Ministerul Adevarului (II) si o noua sansa pentru Romania (RO)

Despre istoria chestiunii, aici.

Iar acum, intr-un tarziu, deznodamantul.


Cu toate incercarile basescienilor de a crea o perdea de fum, adevarul devine din ce in ce mai vizibil, cu puterea de neclintit a evidentei, pentru orice om care gandeste cu propriul cap: Romania este acum in situatia in care este si are guvernul pe care il are pentru ca asa a vrut Basescu. Punct.

Setul de pretexte invocate pentru a masca adevarul si incercarile de a rescrie istoria incep sa se naruie. Impunerea unui guvern ilegitim s-a facut cu calcarea in picioare a cadrului constitutional si a ordinii democratice, cu incalecarea politica a institutiilor statului. (Iar acum Basescu cauta disperat o iesire, mizand, ca de obicei, pe memoria scurta a romanilor.)

***
Momentul este unul foarte important. Aceasta decizie judecatoareasca, daca opozitia actioneaza solidar si disciplinat, s-ar putea transforma in declansatorul de care era nevoie pentru a schimba majoritatea din Parlament si a crea o noua formula de guvernare.

Cocalari politici (RO)

Adrian Nastase, fost premier, iubitor de arta, actual blogger cu pretentii ("blog cu acord intelectual, continut implicit") si in timpul liber client al parchetelor, a publicat ieri "o analiza interesanta referitoare la ultimele evolutii politice" (in fine, asta zice el), pe care ar fi primit-o, nu ne spune de unde.

Materialul e o compunere de toata jena, fiind scris probabil de vreun intern sfertodoct. Constructia frazelor este hilara (imi aminteste de scrisorile cititorilor publicate in "Scanteia Tineretului"), limbajul este de comentariu politic intre cocalari la o bere la terasa din spatele blocului, logica este zgrunturoasa, gramatica scartaie din incheieturi.
Eu m-am distrat citind, iata un set de citate reprezentative (parantezele si sublinierile imi apartin):

Iesirea prin Sarindar (RO)

Calitatea viziunii economice a presedintelui Basescu este definitiv ilustrata de aceasta colectie de declaratii (mai exista si alte exemple). In fata evidentei oistii infipte sistematic in gard, cuvintele palesc.

Un alt specialist de marca, recordman mondial, este guvernatorul BNR Mugur Isarescu, care de exemplu in aprilie 2009 vedea Romania continuandu-si netulburata cresterea economica (in acel an, economia a scazut cu peste 7%).

Veti intelege, deci, ca devin nelinistit cand presedintele si guvernatorul se intalnesc sa puna tara la cale.

De data asta, insa, mai este ceva: Basescu pare sa caute, tot mai disperat, o iesire politica.

Embracing the opportunity (and risks) of Arab democracy (EN)

As the authoritarian order in the Arab world is shaking in the face of popular uprisings that have broken through the socially entrenched fear barrier, an equally epic struggle is taking place in the West to come to terms with its own fears vis-a-vis the Arabs, and to comprehend the until recently unimaginable prospect of Arab democracy. 

For the West, the current dilemma is whether to embrace what looks like the chance of an unprecedented democratic opening in the Middle East (and, yes, with all the risks associated to it), or stick to the old comfort zone of familiar dictators who deliver "stability and security" in a volatile region.

This shouldn't be a dilemma at all.
For the "realist" position of privileging "stability" over change is riddled with inconsistencies and, in the longer term, breeds risks at least as serious than those associated with the alternative.

Reality check: avem think-tank-uri? (RO)

 Ne-am cam lamurit cum stam in ce priveste calitatea guvernarii si a democratiei romanesti.
Vina, desigur, este a clasei politice de proasta calitate.

In schimb, avem intelectuali de calitate, care stiu ce ar trebui facut, pacat ca politicienii nu-i asculta... nu-i asa?

Ei bine, nu prea.
Vestea proasta este ca, probabil, clasa politica pe care o avem reflecta destul de bine nivelul general.

Despre coruptie si alti demoni: cursa de soareci si instinctul sinucigas al opozitiei (RO)

De vreo 15 ani, s-a instapanit ideea ca pentru tarile post-comuniste din Europa de Est principala problema de guvernare o reprezinta coruptia. A contribuit la acest lucru o tendinta mai larga pe plan international de a acorda din ce in ce mai multa atentie acestui fenomen (de pilda, din 1995 Transparency International a inceput sa publice faimosul clasament al tarilor pe baza Indicelui de Perceptie a Coruptiei, care a avut si continua sa aiba o influenta considerabila asupra mentalului colectiv); iar in regiunea noastra, a contat inca si mai mult accentul pus de Comisia Europeana pe combaterea coruptiei in tarile candidate, care a devenit un leitmotiv al procesului de integrare.

Cu timpul, s-a instapanit corectitudinea politica a 'anti-coruptiei', cu propriul cod de comunicare, cuvinte-cheie si clisee goale de sens. A pune la indoiala importanta primordiala, absoluta a masurilor anti-coruptie a devenit un tabu. Nesurprinzator, tarile care au trecut prin angrenajul integrarii europene si rapoartelor de monitorizare aferente au ajuns campioane la masuri anti-coruptie, desi impactul acestor masuri in unele cazuri ramane cel putin indoielnic.

Romania nu a facut exceptie - dimpotriva, avand (impreuna cu Bulgaria) o situatie mai grava din punct de vedere al coruptiei decat alte tari candidate, a fost privita cu mai mare atentie si supusa unor conditionalitati speciale, care continua pana in ziua de azi (prin Mecanismul de Cooperare si Verificare). In aceste conditii, a devenit perfect posibil ca pe baza retoricii anti-coruptie sa fie castigate alegeri (Basescu) sau sa fie construite cariere politice (cazul Monica Macovei, despre care am mai scris aici si aici).

De ce ar fi asta o problema?

Pentru ca premisa pe care se bazeaza politica anti-coruptiei in zilele noastre ar putea fi gresita, cel putin in cazul anumitor tari, printre care si Romania.
Aceasta premisa, care vede in coruptie o radacina a raului politic, economic si social, distorsioneaza intelegerea situatiei de fapt din unele tari post-comuniste. In realitate, principala problema a acestor tari este fragilitatea democratiei,  slabiciunea institutiilor care garanteaza pluralismul politic si limiteaza excesele autoritariste.

Nu neg ca Romania (ca si alte tari din regiune) are o problema cu coruptia si ca ceva ar trebui facut in privinta asta. Dar chestiunea cruciala este: cu ce pret? Pentru ca Romania mai are si alte probleme, de pilda cu democratia. 
Raspunsul este ca, intr-o democratie inca neconsolidata, obiectivul anti-coruptiei nu trebuie sa capete prioritate asupra chestiunii esentiale a pastrarii ordinii democratice. Combaterea coruptiei este un lucru bun, dar nu cu pretul slabirii garantiilor democratice. Intre eradicarea coruptiei si salvarea democratiei, daca se ajunge in situatia de a trebui sa alegem, alegerea corecta este in favoarea democratiei - pentru simplul motiv ca, intr-o democratie, chiar imperfecta, se poate lupta si cu coruptia; dar intr-o non-democratie, chiar construita pe retorica anti-coruptie, acest lucru poate deveni la un moment dat imposibil si nu mai exista nici cale de intoarcere.

Cei care saluta neconditionat orice ancheta sau arestare sub acuzatii de coruptie ar trebui sa se gandeasca de doua ori. Lupta anti-coruptie are valoare doar daca fundamentul democratic nu este pus in pericol.

Sa ne amintim:
In 1989, est-europenii au iesit in strada, in primul rand, pentru libertate si pentru lichidarea monopolului comunist asupra puterii politice. Principalul castig al revolutiei anti-comuniste a fost reinstaurarea pluralismului politic si a drepturilor cetatenesti. Miza politicienilor reformisti din anii 1990 a fost crearea cat mai rapida a unei rupturi ireversibile cu trecutul, prin solutii gen "terapie de soc" (Balcerowicz in Polonia, Gaidar in Rusia); in acest context, prioritatea absoluta era deschiderea cat mai rapida spatiului economic si politic si spargerea monolitului puterii comuniste, pentru ca acesta sa nu se poata reface. La inceputul anilor 1990, anti-coruptia nu facea parte din arsenalul politic al anti-comunistilor, dimpotriva, in unele cazuri discursul legalist, anti-coruptie a fost promovat de partizanii status-quo-ului, in incercarea da a bloca reformele radicale care se preconizau. Rusia din perioada lui Eltin este un exemplu ilustrativ: s-au facut reforme democratice esentiale, a inflorit insa si coruptia; ulterior, Putin a folosit cu succes discursul anti-coruptie si anti-oligarhi - un fel de "moguli" ai lor - pentru a anula o parte a reformelor democratice din prima jumatate a anilor 1990 si pentru concentra din nou puterea intr-o singura mana.

Lectia principala este ca atunci cand anti-coruptia incape pe mana anti-democratilor, riscul este major.
Fortele politice democratice ar trebui sa fie foarte atente sa evite o astfel de situatie, in primul rand tinand coruptia sub control cand sunt la putere pentru a nu exaspera oamenii (se stie, oamenii disperati sunt mai usor de manipulat) si, in al doilea rand, nepermitand taberei autoritare sa monopolizeze cauza atat de populara a combaterii coruptiei.

***

Dupa ce Basescu a castigat doua randuri de alegeri jucand cartea anti-coruptiei (in 2004 a vorbit de tepe in Piata Victoriei, in 2009 s-a razboit cu "mogulii"), rezultatele arata in felul urmator: situatia coruptiei in Romania nu s-a ameliorat semnificativ, in schimb basescienii au preluat controlul cvasi-total asupra tuturor institutiilor statului, pe ici-pe colo (destul de des) fortand regulile jocului. Ca si in cazul reformei statului de vreo doi ani incoace, povestea mai lunga a anti-coruptiei in Romania are prea putin de-a face cu obiectivul declarat al intaririi integritatii, in schimb are foarte mare legatura cu lupta pentru acapararea puterii, in care o factiune foloseste retorica anti-coruptie pe post de instrument politic (vedeti de exemplu aici).

Sa mai fie posibil, in aceste conditii, ca Basescu si ai lui sa repete aceasta farsa?

De ce nu? Pot sa incerce, sperand ca romanii vor mai putea fi pacaliti inca o data cu acelasi truc. 

Iar cand opozitia le da o mana de ajutor, punandu-se singura in off-side si contribuind la scrierea unui nou scenariu al luptei lui Basescu cu sistemul ticalosit, lucrurile incep sa capete parfum de verosimilitate.

Ma refer, desigur, la chestiunea recentei arestari a presedintelui Consiliului Judetean Arges, un puternic pesedist local.

Nu am suficiente informatii sa-mi dau cu parerea asupra chestiunii de fond. Ca si altii, observ si eu ca pare sa existe o diferenta in felul in care structurile de forta (politia, procuratura, serviciile secrete) trateaza politicienii opozitiei si, respectiv, politicienii puterii. Intre altele, se pare ca Nicolescu chiar are probleme serioase de sanatate, spre deosebire de Monica Ridzi.

Dar felul in care au reactionat cei din opozitie cred ca este fundamental gresit, pentru ca nu face decat sa dea apa la moara noii piese de teatru regizate de putere. Conform acesteia, alianta de opozitie pe cale de a se crea devine o "alianta a penalilor" care isi apara coruptii si da atacul la Justitie, iar PSD, PNL si PC "fac zid impotriva Justitiei" sau chiar ar fi pornit jihad-ul impotriva ei. Povestea deja se scrie singura, personajele negative (Ponta si Antonescu) intrandu-si perfect in rol.

Ce ar trebui facut?

Day of reckoning (VI) (RO)

Sunt cateva luni de cand am spus ca masurile bezmetice de ambutisare macro-economica a Romaniei luate de actuala guvernare - si care, bineinteles, ne-au fost prezentate drept o mare operatiune strategica, o mama a tuturor reformelor (Basescu deja se declara victorios si are timp sa dea lectii si altora, vezi aici si aici) - nu au facut decat sa prelungeasca criza si sa-i amplifice dramatic costurile sociale. Ne putem lauda cu cel mai inept raspuns anti-criza al unui guvern din regiune, concomitent cu o indatorare masiva si cu cel mai brutal set de masuri "de austeritate" luate de vreo tara (concedieri, taieri masive de salarii, cresterea cu 5% a TVA!!, reducerea prestatiilor sociale - toate in acelasi timp). Iar rezultatele se vad - comparativ cu alte tari din regiune, Romania traverseaza cea mai lunga criza.
Mai pe larg: aici, aici, aici, aici si aici.

Nu am fost singurul care a spus asta, sceptici au fost destui.
Este insa interesant ca incepe sa aiba indoieli chiar unul dintre partasii la zisa ambutisare, omul FMI care a negociat cu Romania (de fapt, doar cu Basescu direct), Jeffrey Franks. Ia vedeti ce zice acum:

• Romania s-a ajustat macro-economic, dar nu da semne vitale (nu a revenit pe crestere economica);
• Cresterea TVA nu a dus la cresterea incasarilor la buget;
• In plus, face si niste glume nesimtite si de prost gust despre riscul de deces al pacientului desi operatia a reusit, si despre transformarea Romaniei din mineralier in salupa.
  

Stupefiant!

Time is money (RO)

Timpul costa bani.
Iar timpul unora e mai scump decat al altora.

De exemplu, timpul lui Ion Alexandru Tiriac (a.k.a. Tiriac Jr.) costa 1.250.000 euro pentru 9 ore, cat a fost tinut din treaba in 23-24 iunie 2004 (plus obligat sa stea in tara inca vreo patru luni, intre 24 iunie si 4 noiembrie ale aceluiasi an). Detaliile aici.

Acum la drept vorbind, sistemul judiciar romanesc a dat dovada de cruzime, stricandu-i vacanta de vara beizadelei. Cum spune si el, "...am acumulat numeroase sentimente negative care mi-au afectat viaţa şi care s-au agravat exponenţial cu fiecare prelungire a măsurilor obligării de a nu părăsi ţara".

Vestea buna este ca suferinta lui Tiriac Jr. nu va fi fost in zadar. Cu banii luati de la stat, vrea sa creeze o fundatie in sprijinul victimelor abuzurilor judiciare. Eu deja ma simt mai bine, ca cetatean, ca de acum are cine sa ma apere de abuzuri. Voi, nu?

Ma gandesc ca totusi n-ar trebui sa aloce chiar intreaga suma pentru fundatie, ar fi un exces de altruism. Mi s-ar parea corect si logic ca mai intai familia Tiriac sa-si recupereze banii cheltuiti cu cumpararea martorilor si sustragerea de probe din dosar; iar cu ce ramane, se mai pot apara niste victime ale abuzurilor statului, preferabil din cercul sau de prieteni, despre care se stie cat sunt de persecutati.

Din acelasi ciclu este si acest exemplu al vicepresedintelui Consiliului Judetean Olt, care cere ajutorul presei pentru a-si recupera banii datorati de guvern firmei sale. Poate ar trebui sa infiinteze cineva si o fundatie pentru apararea de abuzuri a politicienilor care fac afaceri cu statul - si pentru mai rapida circulatie a banilor publici catre buzunarele private.