Roman, caut job (RO)

In general, in viata de zi cu zi, romanii nu prea par a fi in dispozitie optimista si nu se remarca printr-o mare incredere in fortele proprii. Dar exista un domeniu unde moralul concetatenilor nostri pare a fi foarte ridicat, chiar exagerat: cand vine vorba sa-si caute o slujba, multi romani isi supraestimeaza radical posibilitatile.

Am fost implicat de multe ori in selectii de personal pentru pozitii de inalta specializare si am fost surprins de avalansa de candidaturi. In situatii in care era de asteptat - pe baza resurselor "pietei" - sa fie cateva zeci de candidati, erau sute; daca era de asteptat sa fie doar cativa, erau multe zeci. La citirea CV-urilor reiesea ca peste 90% dintre candidati nu aveau nici o legatura, macar aproximativa, cu postul vizat; mai mult decat atat, unii reciclau alte scrisori de candidatura, din nou fara cea mai mica legatura, uitand chiar si sa inlocuiasca numele firmei din cu totul alt domeniu la care candidasera anterior.

M-a intrigat aceasta propensitate nationala pentru spamming cu scrisori de candidatura, dar nu m-am gandit neaparat ca ar fi o trasatura romaneasca specifica.

Recent am dat insa peste niste date care pun lucrurile in perspectiva comparativa - si, intr-adevar, se pare ca romanii sunt campioni ai candidaturilor pentru aflare in treaba.
Iata exemplul:

Biroul European de Selectie de Personal (EPSO) a scos la concurs posturi de sefi de departament si de unitate in domeniul traducerii pentru candidati avand ca principala limba una dintre urmatoarele: lituaniana, malteza, romana, slovaca, slovena (sursa). Nivelul posturilor este ridicat (AD 12), cer inalta calificare; ceea ce nu i-a impiedicat pe romani sa candideze in numar mare: cei mai multi candidati (47), de departe, au fost romanii.

Cand vine insa vorba de calitatea candidatilor, raporturile se inverseaza: doar 9 romani din 47 sunt acceptati pentru testul scris. Pentru comparatie, 15 slovaci din 30 trec de aceasta etapa, 9 sloveni din 16, 7 maltezi din 15, 3 lituanieni din 9. Cu alte cuvinte, la o rata de calificare cam de 50% pentru cele mai multe tari (33% pentru Lituania), proportia romanilor care trec in etapa urmatoare este de sub 20%.

Sa vedem un alt exemplu, chiar mai relevant, pentru ca au participat si tari mai mari dintre noile state membre: concursul pentru sefi de unitate (AD 9) in acelasi domeniu al traducerii (aceeasi sursa). Participa:  bulgari, lituanieni, letoni, maltezi, polonezi, romani si sloveni. Dintr-un total de 676 de candidaturi, romanii au trimis aproape jumatate, 321, la mare distanta de Polonia (85), o tara totusi cu populatie dubla.

Dar, ca un facut, cand aplicam filtrul probelor eliminatorii romanii sunt decimati. Din cei 321 de candidati, doar 15 romani se califica pentru proba scrisa; in timp ce, de exemplu, din tarile baltice se califica peste jumatate din candidati. Rata de succes in aceasta etapa a selectiei, pe tari, este urmatoarea (in ordine descrescatoare): Slovenia 71% (!!) Letonia 67% (!), Lituania 61% (!), Malta 53%, Polonia 22%, Bulgaria 14% si... Romania 5%.

Si exemplele ar putea continua, vedeti de exemplu niste concursuri de anul trecut, tot pe site-ul EPSO.

Ce vreau sa spun cu asta?
Ca un mare numar de romani sufera de lipsa celei mai elementare obiectivitati in a aprecia sansele de succes ale unei astfel de candidaturi. Ceea ce chiar creeaza unele probleme.

Faptul ca EPSO consuma timp si bani (inclusiv din banii nostri, stiut fiind ca Romania se afla in grupul select al contributorilor neti la bugetul UE - nu pentru ca si-ar permite, ca Germania, ci pentru ca nu poate absorbi fondurile care ii sunt alocate) pentru a examina sute de dosare de candidatura nerelevante trimise de romani nu este neaparat o mare problema: la cati bani se risipesc la scara UE, asta e chiar nesemnificativ. In plus, in mod clar si indubitabil romanilor si altor cetateni europeni nu ar trebui in nici un caz sa li se limiteze dreptul de a candida la orice slujbe vor ei la UE, chiar daca asta implica unele costuri.

Exemplul de mai sus este unul benign, dar care ilustreaza un fenomen mai larg. Iar cand se aduna toate lucruri de acest fel, efectul cumulativ nu mai este neglijabil. Un roman cu calificare adecvata care candideaza undeva va fi de regula acompaniat de zeci sau sute de candidati total irelevanti, fara nici o sansa, care doar pierd timpul lor si al altora; asta nu numai ca prelungeste orice proces de selectie, dar da o impresie generala proasta asupra nivelului mediu al esantionului romanesc, care se intoarce apoi ca un bumerang afectand si imaginea sau prestigiul celor care chiar au ceva de oferit (pentru ca vin din acel esantion).

Un exemplu si mai clar: unul dintre criteriile importante pentru ridicarea obligativitatii vizelor pentru SUA este ca rata respingerii cererilor de viza sa coboare sub un anumit prag. Slabe sanse, insa, cu romanii: rata respingerilor, dimpotriva, a intrat pe un trend ascendent in ultimii ani. Te poti intreba ce ii "mana in lupta" pe aceia, destui, care cer viza americana stiind ca nu indeplinesc conditiile. Evident ca dorinta lor nu este sa "strice" statistica, dar pana la urma doar asta e rezultatul, pe langa timpul lor irosit.

Mai general: de cate ori cauti ceva valoros, relevant, performant in Romania, trebuie mai intai sa-l dezgropi de sub straturile de zgura; pentru a ajunge la sunetul clar al muzicii, trebuie sa filtrezi zgomotul asurzitor.
Din aceasta cauza, a aprecia Romania cere un efort suplimentar, pe care nu multi sunt dispusi sa-l faca. Din aceasta cauza avem imaginea pe care o avem in multe tari europene: omul obisnuit judeca dupa media experientei lui cu romani, dupa esantionul cu care a venit in contact; putini sunt cei care fac efortul suplimentar sa distinga si valoarea printre multitudinea pestrita, mai ales ca la romani valoarea tinde sa fie ascunsa si nu se arata vederii prea usor.


Problema nu este neaparat una a nivelului general la modul absolut, cred ca sunt destui care stau chiar mai prost la acest capitol. Dar in majoritatea societatilor exista cat de cat o cernere naturala a valorilor - pe termen mediu lucrurile bune, de calitate in orice domeniu ies cumva la suprafata.
Nu si la noi, dimpotriva, societatea romaneasca pare tot mai mult a-si pierde capacitatea de ordonare axiologica: totul devine un ghiveci fara structura din care nu se mai distinge nimic, ci doar se degaja o impresie generala a falsului, contrafacerii, lipsei de calitate, tupeului, agresivitatii s.a.m.d. La asta contribuie scoala, unde copiii nu mai invata respectul pentru adevaratele valori pe care scoala ar trebui sa le propage; contribuie si mass media, unde pare a se desfasura un program sistematic de promovare a anti-valorilor (dar desigur ca nu este asa, nimic nu este sistematic, totul este entropic); contribuie si politica, in care de ceva vreme regulile au fost rasucite sau desfiintate (am scris pe larg despre asta pe acest blog); si contribuie toti cei care se complac in aceasta dezordine, lipsa de structura, smechereala zilnica in detrimentul oricarei constructii durabile.
Adica, din nefericire, o majoritate dintre noi.

UPDATE:
Acest articol a fost vizitat de vreo 2.000 de ori in ultimele doua zile, o cifra cu totul neobisnuita pentru acest blog. Din cate imi pot da seama, principalul motiv este link-ul dat de zoso aici.

UPDATE 2:
Acest articol a fost comentat si pe alte bloguri. Puncte de vedere interesante am gasit la Trilema si Cuvintele Dianei.