CCR si-a atins limitele, solutia trebuie sa fie politica (RO)

Decizia Curtii Constitutionale (CCR) de a amana cu mai mult de o luna verdictul privind validarea referendumului pentru demiterea presedintelui Romaniei, dincolo de motivele tehnice invocate (nevoia de verificare a listelor electorale), semnaleaza faptul ca institutiile statului nu pot fi folosite la infinit pentru rezolvarea conflictelor politice.

Clasa politica este responsabila sa creeze solutii politice pentru problemele tarii. La noi, dimpotriva, de ani de zile clasa politica nu creeaza solutii, ci creeaza ea insasi probleme, pe care apoi se asteapta sa le rezolve altii: justitia, administratia, CCR, Europa, electoratul s.a.m.d. In loc sa creeze optiuni, politicienii nostri creeaza incontinuu blocaje. In loc sa intareasca institutiile statului capabile sa arbitreze in astfel de situatii, ei le submineaza si le antreneaza in lupta lor politica.
Situatia nu dateaza din iulie 2012 - pentru reamintire, vedeti un exemplu din multele posibile aici (din mai 2010): este vorba de acelasi tip de fundatura prin griparea mecanismelor legale si institutionale de rezolvare a conflictului politic.Ce este nou de data aceasta este ca ambele tabere politice s-au dovedit la fel de incapabile de a produce solutii si la fel de dispuse sa tarasca tara, fara mila si discernamant, in rafuielile lor.

Este iluzoriu sa mai asteptam acum, dupa ani de "fragezire" politica a institutiilor statului, ca institutiile "independente" sa rezolve razboiul politic. Orice ar face ele, nici nu mai au - dupa ce au suferit asalturi politice repetate - credibilitatea si prestanta de a da solutii definitve si indiscutabile, si nici nu au garantia ca verdictele lor vor fi acceptate de ambele tabere politice. Stiu, este foarte dureros si grav ceea ce spun, dar sunt trei ani de cand - printre destui altii - atrag constant atentia asupra acestui pericol, lucrurile au ajuns deja foarte departe.

Pur si simplu, politicienii nu mai respecta institutiile statului si nu mai recunosc arbitrajul lor. Este simptomatic cum justitia e atacata permanent dintr-o parte sau alta, in functie de cazul zilei (in timp ce fiecare dintre taberele politice incearca s-o controleze), cum serviciile speciale au devenit subiect de dispute teritoriale intre fortele politice, cum CCR - departe de a fi ea insasi apolitica - este atacata si pusa sub presiune cand de USL-isti, cand de basisti  de la caz la caz.

In aceste conditii, pretentiile politicienilor ca institutiile statului sa faca curat acolo unde ei au creat o enorma mizerie sunt cel putin ipocrite. In realitate, avand exercitiul incalecarii politice a institutiilor, nici una dintre taberele politice nu este dispusa sa accepte decat deciziile care ii sunt convenabile.

De aceea, este iluzoriu sa ne asteptam la o rezolvare "tehnica" a actualei dispute. Solutia la razboiul politic nu poate fi decat tot politica. Altfel, vom continua sa vedem cum USL-istii si basistii se ameninta reciproc cu puscaria si merg pana in panzele albe intr-un razboi total, pe viata si pe moarte, in care eventualele decizii nefavorabile ale institutiilor statului sunt vazute doar ca obstacole care trebuie depasite.

Amanarea verdictului CCR asupra referendumului ar trebui, de aceea, vazuta ca o oportunitate, poate ultima, oferita politicienilor de a gasi o solutie politica pentru iesirea din criza actuala. Orice va decide CCR pe 12 septembrie, este de asteptat ca una sau alta dintre tabere sa conteste, rezultatul fiind o si mai accentuata decredibilizare a democratiei in Romania, a capacitatii acestei tari de a se autoguverna. Ragazul de sase saptamani ar trebui folosit nu doar pentru verificarea listelor electorale de catre institutiile publice abilitate, ci si pentru pregatirea unor solutii politice in diferitele scenarii posibile dupa 12 septembrie; altfel, vom ajunge de unde am plecat si oricine ramane la putere va avea o grava problema de credibilitate si legitimitate.

Pentru ca o solutie politica sa fie posibila, sunt cateva conditii de baza:



In primul rand, politicienii trebuie sa recunoasca situatia de blocaj in care au adus tara, sa abandoneze iluzia unei solutii tehnice (in timp ce ei se razboiesc pentru controlul politic al institutiilor abilitate sa produca respectivele solutii) si pretentiile de "castigatori" absoluti ai conflictului. USL ar trebui sa recunoasca esecul strategiei fast-track de demitere a lui Basescu, iar presedintele suspendat ar trebui sa inceteze a-si mai proclama victoria intr-un referendum in care aproape 90% dintre votanti i-au fost impotriva.

In al doilea rand, cele doua tabere ar trebui sa-si ofere una alteia portite de iesire. Nimeni nu poate ceda cand jocul se poarta pe principiul "care pe care", "totul sau nimic". Ar trebui sa inceteze amenintarile reciproce cu anchetele penale si puscaria, basistii ar trebui sa abandoneze retorica "loviturii de stat", USL-istii ar trebui sa o lase mai moale cu refuzul oricarui compromis si retorica de genul "unul dintre noi trebuie sa dispara". Cat timp retorica radicala persista, nu poate exista teren de negociere a unei solutii.

In al treilea rand, personalizarea la extrem a conflictului ar trebui atenuata. Ponta, Antonescu, Basescu apar prea mult, este clar ca intre ei nu mai poate exista compromis. Ar trebui sa faca un pas inapoi si sa lase personalitati mai moderate si pragmatice din partidele lor sa negocieze posibile scenarii de iesire din criza. De exemplu, in locul trio-ului de mai sus ar putea negocia echipe conduse de, sa zicem, Hrebenciuc, Tariceanu si Blaga - nu-i asa ca lucrurile ar suna un pic altfel?

Nu in ultimul rand, ar trebui identificate solutiile politice posibile, pentru ca ele exista, dar asta este posibil numai daca se poate discuta si negocia.
De exemplu, recunoscand ca si-a pierdut sprijinul popular, Basescu ar putea iesi din scena cu fruntea sus prin demisie. In schimb, USL-ul ar trebui sa-i permita o iesire demna (sa-l lase pe el sa-si dezvolte retorica pe care o considera adecvata - de exemplu, ca isi asuma costurile reformelor si perioadei de criza economica) si sa ofere la schimb garantii ferme ca nu va persista in abuzuri politice de tipul celor perpetrate in ultimele doua luni; asta inseamna, de exemplu, asigurarea reprezentarii PDL in consiliul de administratie al TVR, echilibrarea politica a altor institutii care au fost acaparate total de USL sub pretextul "depolitizarii", prezervarea unor institutii ca DNA si ANI - eventual cu pastrarea sefilor actuali (care sunt departe de a fi ideali, dar ar putea fi de preferat eventualilor inlocuitori in conditiile actuale).
Un alt scenariu ar fi ca USL sa tolereze revenirea lui Basescu la Cotroceni pentru inca cateva luni, in schimbul unor garantii ferme ca nu va mai crea diversiuni prin serviciile secrete, ca nu va mai folosi anti-coruptia in scop politic, ca va recunoaste rezultatul alegerilor parlamentare din aceasta toamna si nu va mai incerca sa manipuleze majoritatea parlamentara pentru a forta aducerea PDL la guvernare - practic, vorbim de incetarea rolului neconstitutional de "presedinte-jucator".
Acestea sunt doar schite preliminare, scenariile detaliate si natura garantiilor politice si/sau publice pot fi determinate prin negocieri.

Va fi clasa politica in stare sa produca, in sfarsit, si solutii, nu doar probleme? Sa treaca peste comoditatea cantonarii in propriile transee si caracterizarea celorlalti drept dusmani ai poporului, tradatori, pucisti? Sa remedieze ceea ce tot ea a stricat, ridicand presiunea politica de pe institutiile statului si lasand loc pentru concentrarea pe problemele acute ale tarii, economice si sociale?

Daca raspunsul la intrebarile de mai sus va fi pozitiv, pentru Romania ar putea urma o refondare a civilizatiei democratice si o perioada mai calma.

Daca, in schimb, politicienii vor pleca in vacanta si vor reveni in septembrie cu bateriile incarcate pentru o noua faza de escaladare a razboiului politic, nu se anunta nimic bun. Pana la urma, toti acesti politicieni vor plati politic intr-un fel sau altul pentru dezastrul pe care l-au creat, dar sunt sanse mari sa antreneze si tara intreaga in caderea lor.