Tuesday, April 13, 2010

Miscarea placilor tectonice la granita de est (RO)

Vizitand Moldova (cea de dincolo de Prut) dupa o pauza de aproape trei ani, prima impresie este persistenta saraciei. Chisinaul noaptea este aproape la fel de intunecat ca Bucurestiul anilor 1980, iar drumurile sunt la fel de proaste.

Ceva totusi pluteste in aer, care nu era acolo acum trei ani: o speranta.
Oamenii par ceva mai optimisti. Limba romana se aude pe strada mult mai des si domina net afisajul stradal. Dupa vizele impuse pentru romani pe ultima suta de metri a regimului comunist al lui Voronin, tonul amabil al politistilor de frontiera la vederea pasaportului romanesc este o schimbare binevenita.

Mai important este ca de data asta comunitatea internationala pare in sfarsit decisa sa ajute masiv un guvern reformist atunci cand are nevoie, nu cand deja este prea tarziu. Cele 2,6 miliarde de dolari (1,9 miliarde euro) promise Moldovei ca asistenta nerambursabila in urmatorii patru ani reprezinta - raportat la populatia tarii - un sprijin comparabil cu fondurile structurale primite de la Uniunea Europeana de noile state membre din Europa Centrala. Pana si Romania, cu toata situatia dificila, a promis un ajutor nerambursabil semnificativ, de 102 milioane euro. Iar China, care in mod evident isi urmareste propria agenda geopolitica, a anuntat inca de anul trecut un imprumut de 1 miliard de dolari (!).

Pe 7 aprilie, la exact un an de la manifestatiile de la Chisinau care au urmat fraudei electorale a comunistilor, s-a lansat si noua televiziune de stiri Publika TV, proprietate a trustului Realitatea-Catavencu. Campania de promovare este una masiva, comparabila cu a ProTV-ului romanesc de la mijlocul anilor 1990. Nu lipsesc nici accentele bombastice cu care Romania este deja saturata. Dar in peisajul media moldovean, dominat de canalele rusesti si de (auto)cenzura de sub regimul comunistilor lui Voronin, mesajul noii televiziuni - exprimarea libera, spargerea tabu-urilor, trezirea spiritului civic, mandria nationala - suna aproape revolutionar:




Urmarind cateva din emisiunile noului post, nu m-am putut impiedica sa observ stangaciile inerente inceputului. Dar sora moldoveana a Realitatii TV compenseaza prin entuziasm. Si, fapt notabil, are cam 20% din emisiuni (si cam o treime din buletinele de stiri) in limba rusa, ceea ce reprezinta dupa stiinta mea primul efort deliberat si consistent al unui canal media de a se adresa populatiei rusofone cu un mesaj romanesc.

Ramane de vazut daca pariul Publika TV va fi unul castigator (eu cred ca sunt motive de optimism prudent).
Dupa cum ramane de vazut daca Moldova va reusi, in fine, sa se smulga din sfera de influenta rasariteana si sa intre pe orbita europeana. Raman inca multe obstacole si riscuri - de exemplu, spectrul unor noi alegeri, la care o populatie inca dezorientata si speriata de reformele dificile poate sa se dea din nou pe mana comunistilor.

Dar pentru prima data in decenii, Moldova are o sansa reala sa isi schimbe soarta. Se simte trepidatia placilor tectonice ale geopoliticii, trezite din incremenire.

Daca rateaza acest moment istoric, elita moldoveana nu va avea pe cine sa dea vina.

No comments:

Post a Comment