Monday, January 31, 2011

Reality check: avem think-tank-uri? (RO)

 Ne-am cam lamurit cum stam in ce priveste calitatea guvernarii si a democratiei romanesti.
Vina, desigur, este a clasei politice de proasta calitate.

In schimb, avem intelectuali de calitate, care stiu ce ar trebui facut, pacat ca politicienii nu-i asculta... nu-i asa?

Ei bine, nu prea.
Vestea proasta este ca, probabil, clasa politica pe care o avem reflecta destul de bine nivelul general.



Cand o tara sta prost in unele clasamentele internationale, probabil ca nu sta prea bine nici in altele, asta ar fi concluzia trista. Pe langa indicatorii de calitate a guvernarii, Romania sta prost in multe alte domenii, cum ar fi  educatia - nu avem nici o universitate in topul primelor 500 din lume, iar la testele PISA iesim mereu la coada clasamentului.

Foarte recent a aparut o evaluare a calitatii institutiilor axate pe cercetarea politicilor publice, asa-numitele think-tanks, la nivel global. Raportul The Global Go-To Think-Tanks este bazat pe o inventariere si o cercetare exhaustive la nivel global, cu o metodologie solida de evaluare, acoperind aproape 6.500 de astfel de organizatii, din 169 de tari.

Rolul acestor institutii, furnizoare de expertiza si analiza in domeniul politicilor, este foarte important pentru calitatea generala atat a dezbaterii publice, cat si a actului de guvernare propriu-zis. Prezenta si calitatea  think-tank-urilor conteaza foarte mult in intelegerea situatiilor complexe cu care se confrunta o societate si in productia de idei si solutii pentru gestionarea lor.
Mai pe sleau spus, o tara care nu are astfel de resurse intelectuale ajunge sa gandeasca cu mintea altora si sa importe asa-zise solutii din afara, fabricate de oameni care nu au nici informatia completa, nici raspunderea fata de cetateni - cum face de exemplu Romania cu FMI.

Dar, veti spune, avem think-tanks destule, pe toate gusturile: Societatea Academica din Romania, Institutul de Politici Publice, Asociatia Pro-Democratia, Institutul de Studii Populare (apropiat PDL), Institutul Ovidiu Sincai (apropiat PSD), Fundatia Horia Rusu (apropiata PNL), Institutul Ludwig von Mises si asa mai departe. Si adevarul este ca Romania nu sta prea rau din punct de vedere cantitativ. La numarul de think-tanks, tara noastra se plaseaza pe un onorant loc 18 la nivel global, cu 54 de astfel de organizatii. Din acest punct de vedere, in Europa de Est suntem pe locul 2 dupa Rusia (112), inaintea unor tari mai mari ca Ucraina (47) sau Polonia (41).
Nu ne putem plange ca think-tank-urile romanesti ar fi fost ignorate!


Cand vine vorba de calitate, insa, lucrurile se schimba radical si, din punctul de vedere al performantei romanesti, seamana mai degraba cu situatia universitatilor.
In topul primelor 25 de think-tanks din Europa Centrala si de Est, Polonia este reprezentata de nu mai putin de sase (!!!), Rusia are patru, Ungaria si Ucraina cate trei, Slovacia si Cehia au cate doua. Cu cate un think-tank in top 25 regional sunt reprezentate Serbia, Bulgaria, Lituania, Azerbaijan (!) si chiar Muntenegru, a carui populatie face cam cat cartierele Titan si Berceni impreuna.

Iar Romania? Nici un think-tank in topul primelor 25 din regiune! Din toate faimoasele noastre institute, din toate talk-show-urile interminabile, din toate semninariile cu staif rezulta... un mare zero.
In traducere libera, inseamna ca mai degraba gasesti expertiza de calitate in politici publice in Azerbaijan sau Muntenegru decat in Romania.

Da, stiu, suntem geniali - cand ne privim in oglinda.
Cand se uita altii la noi, perceptia e oarecum diferita.

2 comments:

  1. Eu as zice ca si din punct de vedere cantitativ Romania nu sta atat de bine, multe exista mai mult pe hartie.

    Si din punct de vedere calitativ tot la fel, adica mai rau.
    Pentru a analiza calitatea think-tankurilor ar trebui masurat si numarul de angajati full-time, si frecventa publicatiilor, dezbaterilor etc.

    Spre exemplu PNL probabil este cel mai mare partid din Europa care nu dispune de un think-tank propriu, ISL fiind in adormire de ani buni. Dar si daca ar avea, daca ne-am lua dupa modul in care sunt organizate TT-urile altor partide politice, vedem ca acestea practic doar organizeaza sporadic anumite intalniri.

    ReplyDelete
  2. Ha! Asta e specific romanesc: sa facem sa iasa la numar, ca asa si reusim sa prostim pe cineva. E, uite ca nu e chiar asa si ma bucur!
    C.

    ReplyDelete