Politizarea excesiva a sectorului public este prezenta in mai toate tarile post-comuniste si a fost o boala a copilariei democratiei chiar in Occident cu ceva timp in urma. Dar parca impartirea statului pe felii, ca acum la noi, fara nici o retinere sau jena, merge prea departe: mie un aeroport, tie celalat; mie raul, tie ramul...
In treacat fie spus, mult-hulitul "algoritm politic" al coalitiei CDR-USD din 1996 (atat CDR, cat si USD fiind la randul lor aliante de mai multe partide), care a revoltat la acea vreme opinia publica neobisnuita cu politica de coalitie, a fost prin comparatie un aranjament mai degraba decent si discret. Acum, campionii autoproclamati ai reformei statului incep prin a incaleca ferm, politic, chiar statul cu pricina.
UPDATE: Cum corect observa Alina Mungiu Pippidi, protocoalele politice dintre partide privind impartirea politica a functiilor publice sunt ilegale prin definitie.
UPDATE: Cum corect observa Alina Mungiu Pippidi, protocoalele politice dintre partide privind impartirea politica a functiilor publice sunt ilegale prin definitie.
Politizarea in profunzime a institutiilor publice este o alta fata a debalansarii puterilor in stat prin instaurarea suprematiei puterii executive, despre care am mai facut vorbire.
Un parlament bicameral poate incurca intr-o oarecare masura acest proces, cum se vede si din acest interesant exemplu al unui demers in forta de aservire politica a functiei publice (initiat in comun de PDL si PSD pe vremea cand erau aliate), respins anul trecut de Curtea Constitutionala din ratiuni formale legate de incalcarea principiilor bicameralismului.
In general, un parlament bicameral este ceva mai greu de controlat de catre executiv (mai ales cand majoritatea pro-guvernamentala este una artificiala, ca acum) si mentine un filtru aditional in procesul legislativ, deja dominat puternic de guvern.
Un parlament bicameral poate incurca intr-o oarecare masura acest proces, cum se vede si din acest interesant exemplu al unui demers in forta de aservire politica a functiei publice (initiat in comun de PDL si PSD pe vremea cand erau aliate), respins anul trecut de Curtea Constitutionala din ratiuni formale legate de incalcarea principiilor bicameralismului.
In general, un parlament bicameral este ceva mai greu de controlat de catre executiv (mai ales cand majoritatea pro-guvernamentala este una artificiala, ca acum) si mentine un filtru aditional in procesul legislativ, deja dominat puternic de guvern.
Nu degeaba presedintele Basescu, cu instinctul lui sigur de pradator, a pus tunurile pe parlament in timpul recentei campanii. Razboiul sau personal cu parlamentul este mai vechi, cel putin de la suspendarea sa din functie de catre "coalitia 322"; si mai degraba inca din 2004, cand a fortat "solutia imorala" a unei coalitii de guvernare in contrast cu configuratia politica din parlament, figura repetata in 2009.
Dupa alegerile prezidentiale castigate in extremis de Basescu, urmatoarea linie defensiva a ordinii democratice in Romania este apararea parlamentului in fata asaltului puterii executive. De fapt, nu este nimic nou in asta. Cum spuneam cu ceva timp inainte de alegeri:
Nu cred ca miza majora in momentul asta mai sunt alegerile prezidentiale. Oricine ar fi ales, va avea la dispozitie niste parghii de putere care intr-o democratie sanatoasa in nici un caz nu ar trebui concentrate in mainile unei persoane, fie ea chiar seful statului.
Miza majora a Romaniei, pe termen mediu, este refacerea echilibrului puterilor in stat, si in primul rand salvarea institutiei parlamentului ca principal organ al democratiei reprezentative. Si, din pacate, se pare ca parlamentarii insisi sunt ultimii pe care se poate conta in aceasta incercare.
Miza majora a Romaniei, pe termen mediu, este refacerea echilibrului puterilor in stat, si in primul rand salvarea institutiei parlamentului ca principal organ al democratiei reprezentative. Si, din pacate, se pare ca parlamentarii insisi sunt ultimii pe care se poate conta in aceasta incercare.
Lupta nu a inceput prea bine, parlamentului fiindu-i efectiv bagat pe gat guvernul impus de presedinte.
In perioada urmatoare, miza principala va fi rezistenta fata de initiativa presedintelui de reducere a parlamentului la o singura camera.
Nu este nici pe departe un detaliu tehnic, nici o masura reala de economie cum se pretinde - desfiintarea unei camere ar economisi cam 34 de milioane de euro anual, o suma nesemnificativa pentru Romania, din care in plus ar mai trebui scazute fondurile cheltuite pentru referendum si campania aferenta; ca sa nu mai spun ca a existat si o propunere alternativa de reducere a numarului de parlamentari, care ar fi realizat aceeasi economie fara a renunta la una dintre camere.
Motivatia reala a atacului este anti-parlamentarismul (un mesaj cu priza la electorat, cum am mai explicat), iar miza principala este reducerea parlamentului la o anexa a puterii executive.
Argumentul ca poporul s-ar fi pronuntat deja prin referendumul din 22 noiembrie 2009 pentru parlament unicameral nu sta in picioare.
Felul in care acel referendum a fost organizat - prin vointa unilaterala a presedintelui, fara o dezbatere publica si fara o formulare a alternativelor disponibile, cu mesaje politice la nivel de varu' Sandel - ii reduc semnificativ relevanta politica. In plus, o restructurare a parlamentului ar necesita amendarea constitutiei, ceea ce oricum implica negocieri politice, necesita super-majoritate de doua treimi in fiecare dintre camerele parlamentului (art.151 din constitutie) si - inevitabil - o noua consultare populara. De data asta, sa speram, pe baza unei informari corecte si a unei dezbateri adevarate.
Felul in care acel referendum a fost organizat - prin vointa unilaterala a presedintelui, fara o dezbatere publica si fara o formulare a alternativelor disponibile, cu mesaje politice la nivel de varu' Sandel - ii reduc semnificativ relevanta politica. In plus, o restructurare a parlamentului ar necesita amendarea constitutiei, ceea ce oricum implica negocieri politice, necesita super-majoritate de doua treimi in fiecare dintre camerele parlamentului (art.151 din constitutie) si - inevitabil - o noua consultare populara. De data asta, sa speram, pe baza unei informari corecte si a unei dezbateri adevarate.
Referendumul lui Basescu din noiembrie nu este nici pe departe suficient pentru a transa problema - nici din punct de vedere politic, nici procedural. In treacat fie spus, una dintre multele prostii facute de Geoana pe final de campanie, dar care a trecut neobservata printre altele, a fost angajamentul politic de a sustine - pe baza referendumului din noiembrie 2009 - trecerea la parlamentul unicameral (este de asteptat totusi ca Geoana nu se va afla in pozitia de a-si respecta acest angajament, tinand cont ca se pregateste debarcarea lui de la sefia PSD).
Discutia despre structura parlamentului - inclusiv numarul de camere - este una legitima. Sistemul actual este departe de a fi satisfacator, cu cele doua camere alese in mod similar si indeplinind in mare parte aceleasi functii, ceea ce nu este normal (in sistemele bicamerale exista de regula o oarecare "diviziune a muncii" intre cele doua camere, ca si forme diferite / complementare de reprezentare a electoratului in fiecare dintre ele). Dar aceasta discutie trebuie purtata intr-adevar, in mod rational si echilibrat, nu pe fond de campanie electorala si de mesaje populiste, indreptate subliminal impotriva ideii de democratie parlamentara. Sa alegem in cunostinta de cauza dintre mai multele optiuni disponibile, nu doar din dihotomia alb-negru trasata in tuse extrem de groase de presedintele Basescu.
Daca Basescu va reusi sa desfiinteze o camera a parlamentului fortand procedura constitutionala, ne va lasa mostenire la sfarsitul celor 10 ani de mandat o Romanie dupa chipul si asemanarea sa.
No comments:
Post a Comment