Monday, March 8, 2010

Batalia care conteaza (RO)


Cand o cetate este asediata, aparatorii au nevoie nu doar de solidaritate si curaj, ci si de buna organizare si o strategie inteligenta. Prin definitie, fortele asediatoare sunt superioare ca numar si armament ofensiv. Aparatorii cetatii trebuie sa se apere de pe metereze, folosind in avantajul lor zidurile si transeele. Asta inseamna si ca luptele trebuie alese inteligent: a se aventura in afara zidurilor pentru a apara o casa izolata si vulnerabila este fara speranta; dar cand atacatorii izbesc in poarta cetatii, toate fortele trebuie concentrate pentru a-i respinge.

Nu altfel stau lucrurile cu ordinea democratica din Romania, in aceste zile. Ea este atacata din mai multe directii, de tabara asediatoare a presedintelui Basescu si a PDL. Inlauntrul zidurilor se afla partidele democratice, PNL si PSD, care la un moment dat au avut majoritatea, dar acum sunt in inferioritate. Unele batalii sunt dinainte pierdute, dar altele sunt vitale pentru salvarea cetatii - si inca mai pot fi castigate.

Pentru Marius Oprea am respect, admiratie si simpatie. A facut o treaba excelenta in dezgroparea trecutului recent al Romaniei si in investigarea concreta a crimelor Securitatii. Demiterea lui politica de catre PDL de la sefia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) nu poate fi calificata decat ca inca o porcarie a puterii actuale. Mobilizarea unei parti a societatii civile in sprijinul lui a fost, previzibil, ignorata de cei care tin acum painea si cutitul. Gradul de toleranta pentru prezenta in structurile statului a unor personalitati neinregimentate politic in PDL (sau satelitii sai) tinde spre zero. 
Totusi, realist vorbind, apararea lui Marius Oprea a fost o batalie dinainte pierduta. Pozitia sa in fruntea IICCR (acum comasat cu un alt institut intr-o entitate numita Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc - IICCMER) era o casa aflata in afara zidurilor cetatii, expusa invadatorilor, fara transee in jurul sau, greu de aparat. Pentru cei neatenti la detalii si nuante, schimbarea lui Oprea a putut parea doar o alta schimbare politica a cuiva numit politic - nimic anormal sau revoltator.

Lucrurile stau invers in privinta atacului declansat de PDL la presedintia Senatului.
Pentru Mircea Geoana am destule sentimente, dar respectul, admiratia si simpatia nu sunt chiar primele care sa-mi vina in minte. Geoana are o parte de vina pentru situatia critica in care a ajuns ordinea democratica din Romania. Impreuna cu partidul sau, a fost partas cu PDL in 2009 la guvernare si la abuzul politizarii in profunzime a administratiei. In decembrie 2009, presedintia Romaniei i-a fost practic oferita pe tava de o coalitie politica formidabila, cum n-a mai existat in Romania probabil de la prezidentialele din 2000, cand Iliescu a fost votat in al doilea tur de multi partizani ai dreptei democratice pentru a bara calea lui Vadim Tudor catre Cotroceni; si totusi, a reusit performanta de a pierde pe propriile gafe o cursa practic castigata dinainte de altii pentru el. Felul in care a pierdut apoi presedintia PSD nu a fost deloc unul elegant: dupa ce a incercat sa-si asigure ramanerea in fruntea partidului prin aranjamente de culise, nu s-a putut abtine apoi sa-si exprime frustrarea si resentimentele la adresa celor care i-au dejucat (cu mijloace asemanatoare) planurile.

Si totusi, batalia pentru apararea pozitiei lui Geoana in fruntea Senatului este una vitala pentru apararea ordinii democratice in fata tavalugului pedelist. Toate fortele democratice, din interiorul si din afara parlamentului, partide si societate civila, ar face bine sa se mobilizeze. Nu pentru Geoana ca persoana, ci pentru apararea cetatii. Asediatorii izbesc in poarta si incearca sa strapunga ultimele linii de rezistenta ale cadrului constitutional.

Demersul PDL de revocare a presedintelui Senatului este de-a dreptul grotesc prin agresivitatea cu care ataca direct cadrul constitutional. Dupa ce a inceput cu o cerere de "suspendare" (termen inexistent in regulamentul Senatului), pedelistii s-au departat din ce in ce mai mult de regulile in vigoare. Au fortat obtinerea sprijinului politic al UDMR, si-au schimbat de mai multe ori linia de atac, iar acum pomenesc nici mai mult, nici mai putin decat despre un referendum!

Lucrurile sunt extrem de grave, iata de ce:

O decizie din noiembrie 2005 a Curtii Constitutionale spune negru pe alb ca revocarea presedintelui Senatului (singura forma posibila de a-l schimba) se poate face numai si numai la initiativa grupului parlamentar care l-a propus initial. Mai mult decat atat: in justificarea acelei decizii, Curtea Constitutionala clarifica si unele aspecte constitutionale foarte importante legate de configuratia politica a parlamentului. Anume, ca structura politica legitima a parlamentului este cea rezultata dupa alegerile parlamentare, nu majoritatile miscatoare care se pot crea ulterior prin migratie politica si care pot fi foarte diferite de felul cum a votat electoratul. Aceasta structura, rezultata din alegeri, este reflectata in configuratia politica a biroului permanent al Senatului (din care presedintele Senatului face parte). De altfel, intr-o alta decizie din 2006, Curtea Constitutionala a stabilit ca si in comisiile parlamentare trebuie pastrata configuratia politica initiala, bazata pe rezultatul alegerilor; astfel, daca un parlamentar paraseste partidul cu care a participat in alegeri, el poate fi inlocuit din comisiile parlamentare de catre grupul parlamentar al partidului care l-a propus initial, cu un alt reprezentant al acelui partid (mentionez acest lucru pentru ca opozitia lui Geoana fata de o cerere a grupului "independentilor" de a-si pastra locurile in comisii a fost printre pretextele initiale ale declansarii atacului impotriva sa).

Nu este deci de mirare ca PDL incearca sa aduca orice chestiune care il intereseaza spre votul in plen (unde si-a adunat o majoritate cu mijloacele cunoscute), iar opozitia are ca linie de aparare biroul permanent (care inca reflecta structura politica rezultata din alegeri) si - partial - comisiile.
Problema este ca PDL crede ca orice poate fi supus la vot - cu alte cuvinte, ca atunci cand ai majoritatea la un moment dat nu mai exista nici o limita. Este abordarea de tip Laignel despre care am mai scris: avem juridic dreptate pentru ca avem majoritatea politica. Inutil sa repet, aceasta abordare are asupra cadrului institutional democratic un efect coroziv extrem de agresiv - poate chiar ireversibil.

Simptomatic este ca, atunci cand actiunea de revocare a presedintelui Senatului a fost anuntata, multi comentatori au considerat-o o cauza pierduta pentru PDL. O proba de naivitate din partea partidului prezidential - nu-i asa? Cum sa persisti intr-un demers politic care este in contradictie atat de evidenta cu o decizie explicita a Curtii Constitutionale - deci, mai pe sleau, este anti-constitutional si declarat ca atare?
Ei bine, se pare ca naivitatea a fost de partea acelor comentatori care si-au inchipuit ca PDL se va impiedica in detaliul neconstitutionalitatii. Cui ii pasa de Constitutie, cand ei au majoritatea?
Puterea in Romania a incaput pe mainile unor vandali politici.
Asa ca, in stilul caracteristic brevetat de Basescu, PDL nu numai ca nu cedeaza, dar escaladeaza confruntarea. Nu mai este vorba acum doar despre un demers procedural in interiorul Senatului pentru a-l "pedepsi" pe Geoana pentru presupuse abateri de la regulament. Intr-o sarja retorica fara precedent, Sulfina Barbu s-a referit la faptul ca Geoana ar fi "incalcat grav si repetat Constitutia opunandu-se fatis aplicarii vointei suverane a romanilor, manifestata prin votul de la referendumul pentru unicameral si reducerea
numarului de parlamentari" si a vorbit chiar de un eventual referendum in urma caruia "Geoana ar zbura in secunda doi de la conducerea Senatului" (de remarcat violenta de limbaj!).
Scurta paranteza: cum am mai explicat, referendumul din noiembrie trecut nu are absolut nici o valoare juridica in chestiunea eliminarii unei camere a parlamentului, care ar necesita o revizuire a Constitutiei, pentru care exista o procedura foarte clara si diferita de ce a incercat Basescu; iar ironia face ca Geoana s-a aratat (cel putin in campanie, desi a incercat ulterior sa puna discutia intr-un alt context) deschis ideii de a sustine parlamentul unicameral, fapt pentru care l-am criticat pe acest blog.

Ce ne spune de fapt Sulfina Barbu este ca PDL este foarte dispus sa dea nu numai cu Geoana, ci la nevoie si cu parlamentul si cu Curtea Constitutionala de pamant, folosind ghioaga referendumului, pe care presedintele Basescu a inceput s-o manuiasca cu frecventa din ce in ce mai mare. Aceasta este adevarata miza!

Iar intre timp PDL si UDMR isi fac fiecare in parte calcule despre cum ar putea ocupa sefia Senatului - din nou, calcand in picioare Constitutia, conform careia (in interpretarea data de Curtea Constitutionala, singura autorizata sa o faca) numai PSD si nici un alt grup parlamentar ar putea desemna un inlocuitor pentru Geoana daca va fi cazul.

***
Agresiunea puterii executive impotriva parlamentului cu scopul de a si-l subordona complet avanseaza pe zi ce trece. Am dat mai multe exemple aici, iata inca unul de-a dreptul incredibil: presedintele refuza de la promulgare o lege votata in parlament pe motiv ca Guvernul a dat - ulterior adoptarii legii - o ordonanta "mai cuprinzatoare" (scandalul este legat de afacerea super-dubioasa a "plantelor etnobotanice").

In aceste conditii, apararea presedintiei Senatului devine cu mult mai importanta decat persoana lui Mircea Geoana. Este vorba de una dintre ultimele linii de aparare ale institutiei ca atare si ale cadrului constitutional. Daca PDL poate avea castig de cauza intr-o chestiune in care se afla atat de clar in afara cadrului legal si institutional, este greu de crezut ca va mai exista vreo limita sau vreo opozitie posibila la orice le-ar putea trece prin cap lui Basescu si alor lui in anii care le mai raman la putere. Incepand cu revizuirea Constitutiei dupa placul presedintelui.

Stiu, este greu sa se mai mobilizeze cineva pentru Geoana dupa ultimele alegeri. Dar, repet, nu este vorba de Geoana, ci de salvarea ordinii democratice in Romania. Este momentul unei mobilizari masive, la nivelul partidelor democratice si al societatii civile, pentru a apara aceasta reduta parlamentara in fata abuzului politic si pentru a stopa aceasta invazie maligna a basescianismului in esenta statului. Este momentul alertarii organizatiilor internationale. Este momentul ca PNL, pe baza relatiei privilegiate din trecutul apropiat dintre cele doua partide, sa incerce sa convinga UDMR sa nu se faca partas la acest nou si urias abuz. Este momentul ca oamenii de buna credinta care mai sustin PDL cu speranta ca va "reforma statul" sa se trezeasca la realitate si sa inteleaga ce se petrece de fapt sub ochii lor.

Toate acestea, acum!
Maine ar putea fi prea tarziu.

1 comment:

  1. Da, e momentul sa se faca ceva. Dar nu mia are cine. Din pacate, Romania este asediata din interior. Iar cetatenii nu au mijloace de aparare. Din societate lipsesc elemente importante de cenzura si control al politicului. Societatea civila este aliniata politic, la fel si elitele. Presa este subordonata complet luptei politice si, oricum, comentariul politic ested deja lipsit de credibilitate. Justitia... vai si amar. Nu este prima data cand Romania este in aceasta situatie. In trecut, insa, in folosul general actionau obiectivele strategice sau de etapa (intrarea in NATO, UE etc.) si presinile externe foarte mari. Speranta sta tot in organismele internationale. Ar fi si aici o problema, sa vezi cand o sa se apuce "alesii" sa se rasteasca la "straini" ca se amesteca in treburile noastre interne si ne dau sfaturi, noua, care acum am gasit propria cale...
    C.

    ReplyDelete